Spete procedura insolventei. Decizia 750/2009. Curtea de Apel Bucuresti

CURTEA DE APEL B - SECTIA a V-a COMERCIALA

DOSAR NR-

DECIZIA COMERCIALĂ NR.750

Sedința publică de la 13 mai 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ana Maria State Ungureanu

JUDECĂTOR 2: Georgeta Guranda

JUDECATOR - - -

GREFIER -

Pe rol judecarea contestației în anulare, formulată de contestatoarea SC SA prin administrator judiciar PROF INTERNTIONAL împotriva deciziei comerciale nr.304/10.03.2008 pronunțată de Curtea de Apel B Secția a V-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele SC COM SRL, DIRECTIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1 și ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 1.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă contestatoarea prin avocat și prin avocat care depun împuternicire avocațiale colective la dosar, lipsind intimatele.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care învederează Curții, atașarea dosarului de fond.

Contestatoarea prin apărători, depune dovada achitării taxei de timbru în sumă de 10 lei și timbru judiciar mobil de 0,30 lei, acestea fiind anulate de

Curtea din oficiu, invocă excepția tardivității contestației în anulare și acordă cuvântul contestatoarei pe excepția invocată și pe contestația în anulare.

Contestatorii prin apărători, având pe rând cuvântul, solicită respingerea excepției, apreciind contestația ca fiind formulată în termenul legal. Solicită admiterea contestației, anularea deciziei atacate având în vedere că instanța a judecat în baza unei legi abrogate și rejudecarea recursului.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 23.02.2009, contestatoarea SC SA a formulat contestație în anulare împotriva deciziei comerciale nr.304/10.03.2008 pronunțată de Curtea de Apel B Secția a V-a Comercială, în contradictoriu cu intimatele PROF INTERNTIONAL, SC COM SRL, DIRECTIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1 și ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 1.

Prin decizia sus-menționată, Curtea a admis excepția de tardivitate și ca urmare a respins recursul declarat de recurenta debitoare SC SA, ca tardiv declarat.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a constatat că față de dovada de îndeplinire a procedurii de publicare nr. 35296 emisă la Ia 10.04.2007 (fila 30), sentința comercială nr.691 din 28.02.2007 a fost adusă la cunoștința debitoarei recurente la data publicării, 10 aprilie 2007, în conformitate cu dispozițiile articolului 7 alineat 9 din Legea nr.85/2006.

Așa fiind, declararea recursului împotriva sentinței comerciale nr. 691/28.02.2007 de către debitoare, la data de 28.08.2007 (fila 6) este tardivă față de dispozițiile articolului 8 alineat 2 din Legea nr.85/2006 care prevede că termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare, contestatoarea SC SA susținând următoarele:

La data solutionarii recursului, 10.03.2008, instanta de recurs a aplicat disp. art. 7, pct. 9 din Legea procedurii insolventei nr.85/2006 si a considerat ca declararea recursului impotriva sentintei comerciale nr.691/28.02.2007 de catre recurenta-debitoare este tardivă fata de disp. art. 8 alin. 2 din Legea nr.85/2006, care prevede ca termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotararii.

Pe baza acestui text legal instanta de recurs a constatat ca fata de dovada de indeplinire a procedurii de publicare nr.35296 emisa la 10.04.2007 (fila 30), sentinta comerciala nr. 691/28.02.2007 a fost adusa la cunostiinta SC SA la data publicarii, 10.04.2007, iar declararea recursului impotriva acestei sentinte, la data de 28.02.2007 este tardiva fata de disp. art. 0 8, alin. 2 din Legea nr. 85/2006

Instanta de recurs a ignorat insa disp. deciziei nr. 1137 din 04.12.2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a disp. art. 7 din Legea nr. 85/2006 prin care s-a admis exceptia de neconstitutionalitate cu privire la disp.art.7 din Legea 85/2006, ca fiind contrare art. 24 si art. 53 din Constitutie, in masura in care se interpreteaza ca prima comunicare a actelor de procedura catre persoanele impotriva carora se promoveaza o actiune in temeiul dispozitiilor Legii nr. 85/2006, ulterior deschiderii. procedurii insolventei, se realizează prin Buletinul procedurilor de insolventa, iar nu si potrivit dispozitiilor Codului d e procedura civila.

Este de observat ca instanta de recurs si -a intemeiat decizia respingerii recursului ca tardiv pe un text de lege - art. 7, precitat - care nu producea efecte juridice, cu alte cuvinte pe disp. legale iesite din vigoare, si nu pe dispozitiile Codului d e procedura civila aplicabile in speta.

Este cunoscut ca jurisprudenta defineste eroarea materială ca avand un caracter evident, ca aceasta nu trebuie interpretata extensiv si ca pe aceasta cale nu pot fi valorificate greseli de judecata, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispozitii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

In cazul de fata insa, nu este vorba de interpretarea unor dispozitii legale, ci pur si simplu de aplicarea gresita a unei legi abrogate.

În drept s-au invocat dispozițiile articolului 318 Cod procedură civilă.

La termenul din 13.05.2009, intimata SC COM SRL a depus întâmpinare titlu de concluzii scrise prin care a invocat excepția tardivității contestației în anulare.

Avand in vedere ca este vorba de o hotarare irevocabila care se aduce la indeplinire pe cale de executare silita (este si opinia contestatoarei pentru ca altfel nu mai solicita suspendarea executarii) termenul este de 15 zile de la momentul in care s-a pronuntat decizia comerciala nr. 304/10.03.2008 prin care s-au respins ambele recursuri, doarece se relua judecata de la fond si se dispunea radierea societatii, deci se executa decizia.

Pe fondul cauzei arată că modificarea legii OUG. 85/2006 s-a facut prin OUG nr.173/19.11.2008, prin care la articolul 7 dupa alin. 3 se introduce un nou alineat 3/1 prin care se prevedea ca prima comunicare a actelor de procedura catre persoanele împotriva carora se introduce o actiune, in temeiul dispozitiilor prezentei legi, ulterior deschiderii procedurii insolventei se va realiza conform Codului d e procedura civila. Deci, aceasta modificare legislativa a intervenit la 8 luni de la pronuntarea deciziei în 10.03.2008, fapt care nu poate fi imputabil instantei de recurs. Astfel ca hotararea 304/10.03.2008 este temeinică și legală.

Curtea analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de contestație în anulare invocate și față de excepția tardivității apreciază următoarele:

Referitor la excepția tardivității declarării contestației în anulare.

Conform articolului 319 alin. 2 teza a II a Cod procedură civilă împotriva hotărârilor irevocabile și care nu se aduc la îndeplinire pe calea executării silite, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre dar nu mai târziu de 1 an de la data rămânerii irevocabile.

În cauza de față, s-a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr.304/10.03.2008 prin care s-a respins ca tardiv declarat recursul formulat împotriva sentinței 691/28.02.2007 prin care s-a respins contestația debitoarei împotriva deschiderii procedurii insolvenței.

Ca urmare, în această situație, ne aflăm în ipoteza prevăzută de articolul 319 alin. 2 teza a II a Cod procedură civilă și nu în ipoteza prevăzută de articolul 319 alin. 2 teza a Ia Cod procedură civilă întrucât nu este vorba de o hotărâre susceptibilă de a se duce la îndeplinire pe cale de executare silită.

Cum decizia 304/10.03.2008 este irevocabilă la această dată (10.03.2008) iar contestația în anulare a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la 23.02.2009, mai înainte de împlinirea termenului de 1 an prevăzut de dispozițiile articolului 319 alin.2 teza a II a, Curtea va respinge excepția tardivității declarării contestației în anulare.

În ceea ce privește fondul contestației în anulare, Curtea reține că se invocă dispozițiile articolului 318 Cod procedură civilă respectiv situația referitoare la greșeala materială intervenită în soluționarea pricinii.

Se susține că recursul a fost în mod greșit respins ca tardiv declarat avându-se în vedere dispozițiile articolului 7 pct. 9 din legea nr. 85/2006 în prezent abrogat.

Textul de lege invocat ( articolului 318 Cod procedură civilă) referitor la greșelile materiale, are în vedere erori de fapt, de ordin formal care au determinat o soluție greșită, iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor și de interpretare a dispozițiilor legale.

Greșeala materială nu trebuie să fie rezultatul interpretării unor texte de lege (articolul 7 din Legea nr. 85/2006) astfel cum era în vigoare la pronunțarea deciziei, respectiv la 10.03.2008) pentru că altfel s-au ajunge la judecarea din nou a aceluiași recurs.

În cazul de față, respingerea recursului ca tardiv nu este rezultatul unei erori materiale ci a modului în care instanța a înțeles să aplice dispozițiile legale referitoare la modul de calcul și a termenului de la care curge posibilitatea exercitării căii de atac, dispoziții legale care erau în vigoare la data pronunțării.

Analiza principiului aplicării legilor în timp și a neretroactivității legii civile în cazul modificărilor legislative nu poate forma obiectul contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile articolului 318 alin. 1 teza I Cod procedură civilă.

Pentru aceste motive Curtea va respinge contestația în anulare ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepția tardivității declarării contestației în anulare.

Respinge ca neîntemeiată contestația în anulare, formulată de contestatoarea SC SA prin administrator judiciar PROF INTERNTIONAL împotriva deciziei comerciale nr.304/10.03.2008 pronunțată de Curtea de Apel B Secția a V-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele SC COM SRL, DIRECTIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1 și ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 1.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 13 mai 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - - -

-

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

Ex.2/9.06.2009

Președinte:Ana Maria State Ungureanu
Judecători:Ana Maria State Ungureanu, Georgeta Guranda

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete procedura insolventei. Decizia 750/2009. Curtea de Apel Bucuresti