Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 761/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.761
Sedința publică din 13 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Minodora Condoiu
JUDECĂTOR 2: Ana Maria State Ungureanu
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
****************
Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs, formulată de recurenta debitoare SC 2000 SRL prin lichidator judiciar PROF împotriva sentinței comerciale nr.4416/23.10.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele creditoare ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 5, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 06.05.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta și când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 13.05.2009, când a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA:
Prin sentința comercială nr.4416/23.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială s-a admis cererea administratorului judictar Prof Consult. In baza art.107 alin.1, pct. A din Legea privind procedura inoslvenței, s-a dispus începerea procedurii de faliment împotriva debitorului 2000, în contradictoriu cu creditorii ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 5, INSPECTORATUL TERITORIAL D E munca B Și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI. În temeiul art.107 alin.2 din lege s-a dispus dizolvarea societății debitoare. S-a ridicat dreptul de administrare al debitorului. A fost desemnat Iichidator judiciar pe Prof Consult care a îndeplinit atribuțiile prevăzute de art.25 din lege, cu o retribuție de 2500 lei. S-a dispus sigilarea bunurilor din averea debitoarei si trimiterea de notificari tribunalelor din alte județe in care debitoarea are bunuri in vederea sigilării, în sarcina lichidatorului judiciar.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut dispozițiile legale în materie.
Împotriva sentinței comerciale nr.4416/23.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a declarat recurs SC 2000 SRL arătând că în cuprinsul tuturor actelor din dosar inclusiv în citativ, cererea de chemare în judecată și sentință, debitoarea figurează cu o denumire eronată, respectiv SRL, fără dublarea literelor.
De asemenea, recurenta arată că pe toată perioada derulării prezentei cauze reprezentanții societății nu au avut cunoștință despre litigiul în care se află societatea în calitate de debitor, aceasta fiind citată la vechiul sediul, respectiv,-, - 72,.1,.4,. 24, sector 5.
Având în vedere faptul că nici după depunerea la dosar a înscrisului care conține adresa noului sediu social, comunicările nu s-au făcut la acest sediu, recurenta solicită și repunerea în termenul de recurs.
Au fost depuse în copie înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea reține următoarele:
La 28 ianuarie 2008 ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 a formulat cerere de deschidere a procedurii împotriva SC 2000 SRL cu sediul în B Str. - - 72,.1,.4,.24, sector 5.
Din certificatul de înregistrare mențiuni și a încheierii nr.34705/24.04.2008 pronunțată de judecătorul-delegat rezultă că la 17.03.2008 prin decizia AGA nr. 1 din 17.03.2008 s- decis schimbarea sediului social al recurentei - debitoare din B-,- 72,.1,.4,.24, sector 5 în B-,. 12,.3,.3,. 35, sector 6.
Deși recurenta debitoare și-a schimbat sediul social de la data de 17.03.2008, aspect confirmat și de certificatul de înregistrare mențiuni și încheierea nr.34705 din 24.04.2008 pronunțată de judecătorul-delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, aceasta a fost citată la vechiul sediu social și de asemenea comunicarea sentinței recurate s-a făcut tot la sediul vechi și nu la sediul actual.
Potrivit articolului 85 Cod procedură civilă, judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel.
Caracterul imperativ al normelor înscrise în articolul 85 trebuie înțeles în sensul că instanța nu poate lua nici o măsură decât dacă părțile sunt legal citate, ori prezente, cu excepția cazurilor anume prevăzute.
Tocmai de aceea, pe parcursul judecății, înainte de pronunțarea hotărârii, lipsa procedurii de citare cu o parte poate fi invocată de oricare dintre părți, de procuror sau instanța din oficiu.
Nerespectarea dispozițiilor articolului 85 Cod procedură civilă este sancționată cu nulitatea care operează fără a fi necesar ca partea neregulat citată și care a pierdut procesul să facă dovada vătămării.
Având în vedere că recurentei- debitoare i s-a comunicat sentința nr. 4416/23.10.2008 la vechiul sediu și deci nu a avut posibilitatea de aoa taca în termen precum și faptul că în cuprinsul actelor din dosar figurează cu o denumire eronată respectiv SC 2000 SRL și nuSC 2000 SRL, Curtea în temeiul articolului 103 Cod procedură civilă, articolul 304 pct.5 Cod procedură civilă, 312 alin.1 Cod procedură civilă va admite cererea recurentei de repunere în termenul de declarare a recursului, va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza la aceeași instanță spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cererea de repunere în termenul de declarare a recursului.
Admite recursul formulat de recurenta debitoare SC 2000 SRL prin lichidator judiciar PROF împotriva sentinței comerciale nr.4416/23.10.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele creditoare ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 5, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.
Casează sentința recurată și trimite cauza la aceeași instanță spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 13 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
-
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
Ex. 2/05.06.2009
Tribunalul București Secția a VII-a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Minodora CondoiuJudecători:Minodora Condoiu, Ana Maria State Ungureanu