Anulare hotarare aga Spete. Decizia 357/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția comercială și de
contencios administrativ și fiscal -
DOSAR Nr.-
DECIZIA NR.357/C/2009 - R
Ședința publică din 5 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Sotoc Daniela JUDECĂTOR 2: Blaga Ovidiu
- - - JUDECĂTOR 3: Tătar Ioana
- - - judecător
- - - grefier
&&&&&&&&&
Pe rol fiind soluționarea recursurilor comerciale formulate de pârâții din,-, jud. A și -" TRANS"SRL cu sediul în L,-, - 2,.6, jud. A în contradictoriu cu intimata debitoare -" GRUP"SRL S M,-, J -, CUI - - prin lichidator LJ 2000 - S M,-, jud. SMî mpotriva sentinței nr.680/F din 28 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, având ca obiect - acțiune în anulare -.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru recurentul - lipsă, avocat OG, în baza împuternicirii avocațiale nr.58/04.10.2009 emisă de Baroul Satu Mare - Cabinet de Avocat, lipsă fiind restul părților din litigiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că ambele recursuri sunt legal timbrate cu suma de câte 60 lei tacă judiciară de timbru achitate prin chitanța nr.-/27.10.2009 și OP nr.156/03.11.2009 plus câte 0,15 lei timbre judiciare, lichidatorul a depus la dosar concluzii scrise, cauza este la primul termen de judecată în recurs, după care:
Reprezentantul recurentului pârât, avocat arată că nu mai are alte cereri, solicită cuvântul asupra recursului.
Instanța nefiind alte cereri, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentului, avocat solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii capătului de cerere privind anularea contractului de vânzare cumpărare, cu cheltuieli de judecată. Menționează că va depune prin fax dovada achitării onorariului avocațial. În esență arată instanței că, instanța de fond a dat o interpretare eronată probelor administrate în cauză, iar prin adresa înaintată către LJ 2000 S M, a arătat că nu a cumpărat autovehiculul de la - " " SRL S M, fără ca să aducă motivarea reală și completă a situației, care după cum a precizat rezultă din probe. Mai arată că, autovehiculul l-a cumpărat de la o persoană fizică, numitul domiciliat în comuna județul A, iar prețul de vânzare-cumpărare al autovehiculului fiind cel consemnat în factura și chitanța emisă de - " " SRL. A intrat în posesia furgonului frigorific în luna iunie 2007, iar acesta nu era în stare de funcționare, avea numeroase defecțiuni tehnice. De îndată, a efectuat mai multe reparații la acesta, l-a pus în stare de funcționare și l-a oferit spre vânzare la prețul propus pârâtei - " TRANS" SRL Prin reparațiile pe care le-a efectuat autovehiculul a dobândit o valoare mult mai M decât valoarea inițială. Mai arată că, a solicitat numitului să-i predea un act pentru transcriere și certificatul de înmatriculare pentru a putea fi transcris, sens în care i-a predat actul său de identitate. Abia când i s-a predat factura de la fila 2 și certificatul de înmatriculare, a aflat că furgonul frigorific aparține debitoarei. Cert este că prețul de 725,90 lei este real, acela pe care l-a achitat numitului. Aceasta este, de altfel și valoarea reală a autovehiculului în cauză, în momentul când i-a fost predat. Instanța de fond în mod nelegal a admis cererea privind anularea contractului de vânzare cumpărare încheiat între el și - " " SRL, iar cu privire la factura fiscală nr.-/19.07.2007 și chitanța nr.-/ 19.07.2007, apreciază că sunt acte legal întocmite, transferul de proprietate al bunului s-a realizat, iar prețul a fost achitat. Mai arată și că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art.80 și 83 din Legea nr.85/2006 și astfel este nelegală măsura luată de instanța de fond, de a dispune anularea contractului de vânzare cumpărare încheiat cu privire la autofurgonul frigorific, cu nr. de înmatriculare SM - 02 -. În mod nelegal, instanța de fond a apreciat că bunul înstrăinat are o altă valoare, mult mai M, decât prețul cu care a fost cumpărat și fără a face trimitere la vreun înscris, a apreciat în mod nelegal, că valoarea de 17.810 lei plus TVA, este valoarea de inventar. Întrucât din probele administrate în cauză, nu rezultă cu certitudine valoarea autovehiculului, judecătorul sindic a constatat că singura valoare certă a autovehiculului este cea cu care acesta figurează în evidențele societății comerciale debitoare, aceea de 17.810 lei plus TVA în valoare de 3.383,9 lei, în total 21.193,9 lei. Subliniază și faptul că, această valoare nu este o valoare stabilită prin vreun raport de evaluare, o expertiză tehnică, ci doar extrasă dintr-o factură emisă la 02.11.2005, respectiv factura -, iar această factură nu este însoțită de chitanță sau ordin de plată, privind plata prețului bunului în discuție. Chiar dacă autofurgonul frigorific ar fi fost achiziționat cu prețul indicat în factura nr.- din 02.11.2005, acest preț nu poate constitui o dovadă că era prețul la data înstrăinării către recurent (19.07.2007). era foarte vechi, iar la data când i-a fost predat era într-o stare avansată de degradare și componente esențiale distruse. Chiar dacă era justificată anularea contractului de vânzare cumpărare, apreciază că s-a încălcat Legea nr.85/2006, prin stabilirea altei valori a bunului. Art.83 din Legea nr.85/2006 prevede că "terțul dobânditor în cadrul vreunui transfer patrimonial anulat conform art.80, va trebuie să restituie averii debitorului bunul transferat sau, dacă bunul nu mai există, valoarea acestuia de la data transferului efectuat de către debitor", instanța de fond având astfel obligația să constate că autofurgonul frigorific cu nr. de înmatriculare SM - 02 -, avea valoarea reală la data de 19.07.2007, de 725,9 lei. În consecință, solicită admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată în măsura în care acestea vor fi depuse la dosarul cauzei. În ceea ce privește recursul declarat de -" TRANS"SRL, cu privire la cheltuielile de judecată, care nu i-au fost acordate, lasă la aprecierea instanței.
CURTEA D APEL
deliberând:
Asupra recursurilor comerciale de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.680/F din 28 mai 2009, Tribunalul Satu Marea admis în parte cererea formulată de lichidatorul judiciar al falitei - " " SRL, LJ 2000 cu sediul în S M,- împotriva pârâtului domiciliat în,-, jud. A și a pârâtei - " TRANS" SRL cu sediul în L,-, -. 6, jud. A, în sensul că a anulat contractul de vânzare-cumpărare încheiat între - " " SRL și la 19.07.2007 cu privire la furgonul frigorific - marca - cu număr de înmatriculare -.
A obligat pârâtul să restituie averii debitoarei autovehiculul în litigiu și, în subsidiar, dacă bunul nu mai există a obligat pârâtul să restituie contravaloarea acestuia din momentul dobândirii în cuantum de 21.193,9 lei.
În măsura în care pârâtul va restitui averii debitoarei bunul sau contravaloarea acestuia, a constatat că pârâtul are față de masa credală a debitoarei o creanță în cuantum de 725.9 lei.
A respins ca fără obiect cererea lichidatorului judiciar formulată împotriva pârâtei - " TRANS" SRL, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prezenta cerere de anulare a unor transferuri patrimoniale succesive are ca obiect material un autovehicul - autofurgon frigorific, cu număr de înmatriculare -, intrat în patrimoniul debitoarei - " " SRL la data de 02.11.2005, la prețul de 17.810 lei plus TVA în valoare de 3.383,9 lei, conform facturii fiscale nr. -/02-11-2005, (fila nr. 67 din dosar).
Potrivit facturii fiscale nr. -/19.07.2007 și a chitanței nr. -/19.07.2007 (fila nr. 2), emisă de - " "SRL, dreptul de proprietate asupra acestui autovehicul a fost transferat în favoarea pârâtului pentru suma de 725,90 lei.
Pârâtul afirmă că, în realitate acesta a achiziționat autovehiculul de la o persoană fizică din comuna județul A, că la data achiziționării autovehiculul era în stare avansată de degradare și că acesta a necesitat reparații pentru a putea fi adus în stare de utilizare.
Starea avansată de degradare a autovehiculului în litigiu este confirmată și martorii (fila nr. 59), (fila nr. 65) și (fila nr. 66).
Din aceste declarații mai rezultă starea de fapt potrivit căreia, după achiziționarea autovehiculului pârâtul a efectuat în regie proprie numeroase reparații la autovehicul pentru a putea fi adus în stare de funcționare și pentru a i se putea face revizia tehnică. Reparațiile s-au efectuat în curtea proprietatea pârâtului. În prezent autovehiculul nu se mai află în curtea reclamantului.
Din nici o probă administrată în cauză nu rezultă în mod cert valoarea reală a autovehiculului în momentul achiziționării acestuia de către pârât, după cum nu rezultă nici valoarea reparațiilor efectuate de către pârât.
La data de 30.07.2007 (fila nr. 3) pârâtul încasează de la pârâta - " TRANS" SRL un avans în sumă de 4.000 lei pentru autospeciala furgon frigorific în litigiu, după care, în lunile octombrie să mai încaseze în total suma de 5.750 lei.
Prin urmare, s-a constatat că, la nici o lună de la cumpărare, pârâtul a revândut autovehiculul în litigiu pentru o sumă de cel puțin 9.750 lei.
Întrucât societatea comercială cumpărătoare nu a putut să obțină înmatricularea autovehiculului datorită situației juridice neclare a acesteia și afirmativ întrucât pârâtul nu ar fi efectuat reparațiile capitale la autovehicul, la 16.04.2008 între copârâți intervine o tranzacție în baza căreia aceștia de comun acord "anulează" convenția de vânzare-cumpărare intervenită cu privire la autovehiculul în litigiu, pârâtul restituind societății comerciale pârâte suma de 9.750 lei încasată de acesta cu titlu de avans.
Urmare a depunerii la dosarul cauzei a înscrisului intitulat de pârâți "Tranzacție" și a răspunsurilor formulate la interogator de către pârâți, practicianul în insolvență declară că nu înțelege să își mai susțină cererea de chemare în judecată față de societatea comercială pârâtă deoarece aceasta a devenit fără obiect.
Cu toate că, din înscrisurile depuse în probațiune de către părți (notificări, adrese, invitații la conciliere directă, răspunsurile pârâților la acestea - filele nr. 4-9,13-16), rezultă că încă din luna februarie 2008 practicianul în insolvență a notificat pârâții pentru restituirea bunului sau a contravalorii acestuia, pârâtul abia în fața judecătorului sindic afirmă că nu se mai află în posesia autovehiculului întrucât l-a predat la fier vechi la data de 10.06.2008. În acest sens depune Adeverința nr. 4994/10.06.2008 emisă de - " A" SA, în care nu se indică decât faptul că materialele reciclabile predate sunt " din dezmembrări auto" și că valoarea acestor materiale încasate de pârât este de 4.198,4 lei.
Față de starea de fapt de mai sus, constatând prin reținerea doar a probelor administrate în cauză care au avut un conținut convergent, prin eliminarea stărilor de fapt, respectiv a susținerilor contradictorii ale pârâților, judecătorul sindic a constatat, din punct de vedere juridic existența contractului de vânzare-cumpărare cu privire la autovehiculul în litigiu încheiat la 19.07.2007 între - " " SRL și la valoarea de 725,9 lei, prețul derizoriu al autovehiculului și lipsa dovezii privind intenția cumpărătorului de a-i împiedica, întârzia ori înșela pe creditorii debitorului, lipsa dovezii certe privind reaua credință a acestuia la cumpărarea autovehiculului.
Întrucât din probele administrate în cauză, astfel cum s-a mai arătat nu rezultă cu certitudine valoarea autovehiculului, judecătorul sindic a constatat că singura valoare certă a autovehiculului este cea cu care acesta figurează în evidențele societății comerciale debitoare, aceea de 17.810 lei plus TVA în valoare de 3.383,9 lei, în total 21.193,9 lei.
De asemenea, judecătorul sindic a constatat încetarea prin acordul părților, în condițiile art. 969 alin. 2 cod civil a contractului de vânzare cumpărare încheiat între și - " TRANS" SRL, restabilirea situației anterioare încheierii acestui contract, prin urmare, lipsa de obiect a cererii de chemare în judecată formulată față de subdobânditor. În acest context, judecătorul sindic a constatat că dovada lipsei de obiect a capetelor de cerere privind pe pârâta - " TRANS" SRL a fost administrată în fața instanței după mai multe termene de judecată și după administrarea probei interogatoriul și proba testimonială și nu a fost notificată practicianului în insolvență înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, astfel că judecătorul sindic a constatat lipsa de culpă procesuală a practicianului în insolvență.
În drept judecătorul sindic a reținut dispozițiile art. 80 lit. b) și c) din Legea nr. 85/2006 invocate de către practicianul în insolvență ca temei de drept al cererii introductive,
"Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți si pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin următoarele acte:
b) operațiuni comerciale în care prestația debitorului depășește vădit pe cea primita, efectuate in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii;
c) acte încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenția tuturor părților implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza in orice alt fel drepturile", respectiv dispozițiile art. 83 din același act normativ, potrivit căruia "terțul dobânditor in cadrul unui transfer patrimonial, anulat conform art. 80, va trebui sa restituie averii debitorului bunul transferat sau, daca bunul nu mai exista, valoarea acestuia de la data transferului efectuat de către debitor.
(2) Terțul dobânditor, care a restituit averii debitorului bunul sau valoarea bunului ce-i fusese transferat de către debitor, va avea împotriva averii o creanță de aceeași valoare, cu condiția ca terțul să fi acceptat transferul cu bună-credință si fără intenția de a-i împiedica, întârzia ori înșela pe creditorii debitorului. În caz contrar, terțul dobânditor pierde creanța sau bunul rezultat din repunerea in situația anterioară, în favoarea averii debitorului. Reaua-credință a terțului dobânditor trebuie dovedita.
(3) Terțul dobânditor cu titlu gratuit de bună-credință va restitui bunurile in starea in care se găsesc, iar in lipsa acestora, va restitui diferența de valoare cu care s-a îmbogățit. In caz de rea-credință, terțul va restitui, in toate cazurile,întreaga valoare, precum si fructele percepute."
Coroborând starea de fapt anterior reținută cu dispozițiile legale incidente, judecătorul sindic a apreciat că solicitarea practicianului în insolvență pentru anularea transferului patrimonial cuprins în contractul de vânzare-cumpărare încheiat între debitoare și pârâtul este întemeiată situația de fapt prezentată de către reclamantă prin cererea introductivă încadrându-se în prevederile art. 80 lit. b) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței anterior citate, prestația debitoarei fiind vădit inferioară prestației pârâtului.
Întrucât, pe de o parte reaua credință a pârâtului nu a putut fi dovedită, după cum nu s-a dovedit cu certitudine nici imposibilitatea restituirii bunului în materialitatea sa, judecătorul sindic, în conformitate cu art. 83 din Legea insolvenței anterior citată a constatat în principal obligația pârâtului de a restitui averii debitoarei autovehiculul în litigiu și doar în subsidiar, dacă într-adevăr bunul nu mai există obligației de a restitui contravaloarea acestuia din momentul dobândirii bunului de către pârât în cuantum de 21.193,9 lei. În măsura în care pârâtul va restitui averii debitoarei bunul sau contravaloarea acestuia, pârâtul are față de masa credală a debitoarei o creanță reprezentând prețul achitat de acesta pentru bun, încasat de debitoare în cuantum de 725.9 lei.
Față de considerentele anterior expuse, în temeiul art. 11 lit. h), art. 79 și următoarele din Legea nr. 85/2006 și a textelor de lege anterior amintite, judecătorul sindic a admis în parte cererea formulată de practicianul în insolvență în sensul că a dispus anularea contractului de vânzare cumpărare încheiat cu privire la autovehiculul în litigiu între debitoare și pârâtul, a obligat pârâtul la restituire bunului în starea în care acesta se află sau a contravalorii lui din momentul dobândirii bunului urmând, a constata creanța viitoare a pârâtului față de masa credală și respins ca devenită fără obiect cerea reclamantei față de pârâta societate comercială.
În privința cheltuielilor de judecată solicitate de pârâți în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, judecătorul sindic a constatat pe de o parte faptul că pârâtul persoană fizică este cel căzut în pretenții, iar pe de altă faptul că, în respingerea ca fără obiect a cererii formulată față de pârâta societate comercială practicianul în insolvență nu este în culpă procesuală, astfel că cererea accesorie a pârâților este neîntemeiată și urmează a fi respins.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs - " TRANS" SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul să fie obligată falita - " " SRL - prin lichidatorul judiciar LJ 2000 S M, la plata cheltuielilor de judecată la fond în sumă de 1.500 lei onorariu de avocat, respectiv să se constate că are față de masa credală a debitoarei această creanță, cu cheltuieli de judecată în recurs.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că în mod nelegal, instanța de fond nu i-a acordat cheltuieli de judecată solicitate și cuvenite, reprezentând onorariu de avocat în sumă de 1.500 lei, conform contractelor de angajament nr.177 din 03.11.2008 și nr.35 din 4 martie 2009.
Pentru a omite acordarea cheltuielilor de judecată, instanța de fond a adus o motivare, contrar probelor administrate și vădit părtinitoare cu lichidatorul judiciar.
În fapt și în realitate, din probele administrate, rezultă că nu sunt aplicabile dispozițiile art.80 lit.b și c din Legea nr.85/2006, în speță.
Învederează că, nu s-a aflat vreodată în posesia autofurgonului frigorific marca IM. cu nr. de înmatriculare -. Că la data de 30.07.2007, s-a redactat doar o chitanță de intenție de a achiziționa acel bun.
Prin adresa nr.41/23.09.2007, arată că, a învederat practicianului în insolvență, că nu intenționează să cumpere bunul din litigiu. Această notificare a fost reținută în procesul verbal încheiat la 26.09.2008.
Concluzionează că, deși avea poziția expres exprimată, în sensul că nu dorește să cumpere autofurgonul frigorific, aspect dovedit prin tranzacția încheiată la 06.04.2008, lichidatorul judiciar în mod culpabil, în mod nefondat, a înaintat acțiune în anularea unui contract inexistent la data de 13.10.2006.
În drept a invocat prevederile art.299 și următoarele Cod procedură civilă.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și, solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței recurate, în sensul respingerii capătului de cerere privind anularea contractului de vânzare cumpărare între el și - " " SRL, privind vagonul frigorific - marca IM cu nr. de înmatriculare SM - 02 și respingerii capătului de cerere privind restituirea bunului sau restituirea contravalorii acestuia din momentul dobândirii în cuantum de, 21.193,9 lei ca nefondat, cu cheltuieli de judecată în fond și în recurs.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul critică sentința pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța de fond a dat o interpretare eronată probelor administrate în cauză.
Prin adresa înaintată către LJ 2000 S M, a arătat că nu a cumpărat autovehiculul de la - " " SRL S M, fără ca să aducă motivarea reală și completă a situației, care după cum a precizat rezultă din probe.
În fapt, arată că, autovehiculul l-a cumpărat de la o persoană fizică, numitul domiciliat în comuna județul Prețul de vânzare-cumpărare al autovehiculului este cel consemnat în factura și chitanța emisă de - " " SRL.
A intrat în posesia furgonului frigorific în luna iunie 2007. Acesta nu era în stare de funcționare, avea numeroase defecțiuni tehnice. De îndată, a efectuat mai multe reparații la acesta, l-a pus în stare de funcționare și l-a oferit spre vânzare la prețul propus pârâtei - " TRANS" SRL Prin reparațiile pe care le-a efectuat autovehiculul a dobândit o valoare mult mai M decât valoarea inițială.
Arată că, a solicitat numitului să-i predea un act pentru transcriere și certificatul de înmatriculare pentru a putea fi transcris, sens în care i-a predat actul său de identitate. Abia când i s-a predat factura de la fila 2 și certificatul de înmatriculare, a aflat că furgonul frigorific aparține debitoarei.
Cert este că prețul de 725,90 lei este real, acela pe care l-a achitat numitului. Aceasta este, de altfel și valoarea reală a autovehiculului în cauză, în momentul când i-a fost predat.
În contradictoriu cu această stare de fapt, arată că instanța de fond în mod nelegal a admis cererea privind anularea contractului de vânzare cumpărare încheiat între el și - " " SRL.
Factura fiscală nr.-/19.07.2007 și chitanța nr.-/ 19.07.2007, sunt acte legal întocmite, transferul de proprietate al bunului s-a realizat, iar prețul a fost achitat.
În cauză, arată că nu sunt incidente dispozițiile art.80 și 83 din Legea nr.85/2006.
Așa fiind, este nelegală măsura luată de instanța de fond, de a dispune anularea contractului de vânzare cumpărare încheiat cu privire la autofurgonul frigorific, cu nr. de înmatriculare SM - 02 -.
Tot instanța de fond, în mod nelegal, a apreciat că bunul înstrăinat are o altă valoare, mult mai M, decât prețul cu care a fost cumpărat. Astfel, fără a face trimitere la vreun înscris, instanța de fond a apreciat în mod nelegal, că valoarea de 17.810 lei plus TVA, este valoarea de inventar.
Întrucât din probele administrate în cauză, nu rezultă cu certitudine valoarea autovehiculului, judecătorul sindic a constatat că singura valoare certă a autovehiculului este cea cu care acesta figurează în evidențele societății comerciale debitoare, aceea de 17.810 lei plus TVA în valoare de 3.383,9 lei, în total 21.193,9 lei.
Subliniază faptul că, această valoare nu este o valoare stabilită prin vreun raport de evaluare, o expertiză tehnică, ci doar extrasă dintr-o factură emisă la 02.11.2005, respectiv factura -. Această factură nu este însoțită de chitanță sau ordin de plată, privind plata prețului bunului în discuție.
Chiar dacă autofurgonul frigorific ar fi fost achiziționat cu prețul indicat în factura nr.- din 02.11.2005, acest preț nu poate constitui o dovadă că era prețul la data înstrăinării către recurent (19.07.2007). era foarte vechi, iar la data când i-a fost predat era într-o stare avansată de degradare și componente esențiale distruse.
Instanța de fond, chiar dacă era justificată anularea contractului de vânzare cumpărare, a încălcat Legea nr.85/2006, prin stabilirea altei valori a bunului. Art.83 din Legea nr.85/2006 prevede că "terțul dobânditor în cadrul vreunui transfer patrimonial anulat conform art.80, va trebuie să restituie averii debitorului bunul transferat sau, dacă bunul nu mai există, valoarea acestuia de la data transferului efectuat de către debitor".
În consecință, instanța de fond avea obligația să constate că autofurgonul frigorific cu nr. de înmatriculare SM - 02 -, avea valoarea reală la data de 19.07.2007, de 725,9 lei.
În drept a invocat prevederile art.299 și următoarele Cod procedură civilă, art.80 și 83 din Legea nr.85/2006.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimata debitoare - " " SRL - prin lichidator LJ 2000 S M, a solicitat respingerea recursului declarat de - " TRANS" SRL și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică.
Instanța de recurs, analizând recursurile declarate în cauză, prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, reține că sunt fondate, urmând ca în baza prevederilor art.8 din Legea nr.85/2006, art.304 pct.9, art.312 Cod procedură civilă să dispună admiterea lor și modificarea în parte a sentinței atacate pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea în anulare înregistrată în data de 13.10.2008, lichidatorul judiciar al debitoarei falite a chemat în judecată pe pârâții și - " TRANS" SRL L, solicitând anulare contractelor de vânzare - cumpărare încheiate între debitoare și pârâtul și ulterior între acesta și pârâta - " TRANS" SRL privind furgonul frigorific înmatriculat sub nr.SM - 02 -.
În urma administrării probațiunii în cauză, acțiunea lichidatorului a fost respinsă de prima instanță ca rămasă fără obiect față de pârâta - " TRANS" SRL L, fiind respinsă și cererea acestei pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată.
Motivele de recurs invocate în cauză de pârâta recurentă - " TRANS" SRL, privitoare la greșita neacordare de către prima instanță a cheltuielilor de judecată solicitate sunt fondate.
Astfel, potrivit prevederilor art.274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
În speță, lichidatorul judiciar a căzut în pretențiile formulate față de recurenta pârâtă - " TRANS" SRL, acțiunea sa fiind respinsă ca lipsită de obiect.
Drept urmare a acestui fapt, al căderii în pretenții și al cererii pârâtei de obligare la plata cheltuielilor de judecată generate de chemarea sa în proces nejustificat, lichidatorul judiciar care a generat cheltuielile de judecată prin formularea acțiunii este dator a le plăti către partea pârâtă recurentă.
Motivarea primei instanțe, în sensul lipsei de culpă procesuală a lichidatorului în cauză, nu poate fi primită atâta vreme cât acesta este în culpă procesuală față de societatea recurentă, prin respingerea acțiunii sale față de recurenta pârâtă. Din actele dosarului rezultă că de fapt anterior formulării acțiunii în anulare a transferului fraudulos, lichidatorului judiciar i s-a adus la cunoștință că de fapt, vânzarea cumpărarea intervenită nu s-a materializat în fapt, solicitându-i-se actele de identificare a vehiculului în vederea transferului dreptului de proprietate. Însă, lichidatorul fără a proceda la verificarea adevăratei stări de fapt în cauză, a procedat la chemarea în judecată a subdobânditorului autovehiculului, deși vânzarea cumpărarea preconizată nu s-a materializat.
Într-adevăr aceste aspecte au fost clarificate și stabilite în cursul judecății în primă instanță, dar acest fapt nu înlătură culpa procesuală a lichidatorului, culpă care nu este înlăturată nici datorită nenotificării sale de către pârât, atâta vreme cât nici o dispoziție legală nu impune această obligație în sarcina pârâtului chemat în judecată.
În consecință, instanța de recurs reține că în mod greșit prima instanță a dispus respingerea cererii pârâtei de obligare la plata cheltuielilor generate de chemarea sa în judecată, respectiv a onorariului avocațial plătit reprezentantului său procesual ales.
Drept urmare, recursul declarat în cauză de recurenta pârâtă - " TRANS" SRL va fi admis cu consecința modificării în parte a sentinței recurate, în sensul obligării lichidatorului judiciar la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei recurente.
Referitor la recursul declarat în cauză de pârâtul, instanța de recurs reține că motivele de recurs invocate de acesta sunt parțial fondate.
Astfel, după cum în mod judicios a reținut și prima instanță, între debitoarea falită și pârât a avut loc un transfer fraudulos asupra proprietății furgonului frigorific din litigiu, care a fost vândut, respectiv cumpărat de pârât, la un preț mult inferior valorii reale a bunului, operațiunea încheiată încadrându-se în prevederile art.80 lit.b din Legea nr.85/2006.
După cum rezultă din factura nr.-/19.07.2007, furgonul frigorific deținut de debitoarea falită a fost înstrăinat în perioada anterioară intrării sale în insolvență pentru suma de 725 lei, deci acest bun figura în evidența contabilă a societății ca având drept valoare suma de 17.810 lei plus TVA.
Aspectele invocate de recurentul pârât, în sensul că vânzarea autovehiculului către el s-a efectuat de fapt de către o altă persoană fizică, nu pot fi reținute ca fondate, câtă vreme în fața instanței nu s-a dovedit cu probe acest aspect, iar înscrisul doveditor al transferului dreptului de proprietate s-a încheiat între debitoarea falită și recurentul pârât.
Cât privește motivele invocate, în sensul că transferul de proprietate încheiat nu ar fi unul fraudulos, se reține că sunt nefondate atâta vreme cât acesta s-a efectuat în perioada suspectă de 3 ani anterior intrării în insolvență, iar prețul vânzării "convenit" între părțile contractante este derizoriu față de valoarea reală a bunului vândut. Nu se poate reține cu drept temei că operațiunea de vânzare - cumpărare nu ar fi fost una frauduloasă în care prestația debitoarei falite să nu fi depășit prestația primită de la pârât, câtă vreme bunul, obiect al vânzării, s-a vândut între părți la un preț de 725,90 lei, chiar dacă în evidențele contabile ale vânzătorului figura la o valoare de 17.810 lei plus TVA, iar ulterior cumpărării, pârâtul a intenționat să-l reînstrăineze pentru o sumă mai M de 13 ori, decât prețul la care l-a cumpărat, respectiv suma de 9750 lei. Ba mai mult, datorită nerealizării în fapt a revânzării ulterioare, pârâtul a predat autovehiculul la fier vechi, primind în schimb suma de 4198,4 lei, sumă mult superioară valorii la care l-a achiziționat pârâtul.
Drept urmare, nu se poate susține cu drept temei de către acesta că, operațiunea încheiată cu debitoarea nu ar fi una care să se încadreze în prevederile legale invocate de lichidator, pârâtul recurent având obligația restituirii averii debitoarei a bunului ce a făcut obiectul contractului, ori a contravalorii acestuia din momentul dobândirii bunului.
Sub acest aspect al contravalorii bunului, existentă la momentul dobândirii bunului pe care recurentul pârât este obligat aor estitui, se reține că motivele sale de recurs sunt parțial fondate.
Conform dispozițiilor legale incidente(art.83 din Legea nr.85/2006) în caz de inexistență în materialitatea sa a bunului, obiect al vânzării, dobânditorul lui cu titlu fraudulos este obligat a restitui contravaloarea bunului din momentul dobândirii lui. Evident, legiuitorul a avut în vedere în acest caz valoarea reală a bunului respectiv, valoare care se poate stabili ori prin efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, ori prin orice alte mijloace de probă.
În speță, bunul din litigiu obiect al transferului fraudulos nu s-a putut identifica, pârâtul susținând că el nu mai există, deoarece a fost predat la fie vechi în data de 10.06.2008, anterior promovării cererii de anulare. În această situație, nu se poate pune problema efectuării unei expertize tehnice de specialitate care să stabilească valoarea reală a bunului, câtă vreme bunul ce ar fi trebuit expertizat nu s-a identificat, neputând fi analizat de expert în vederea stabilirii valorii lui. În acest caz, efectuarea unei expertize tehnice este practic imposibil a se efectua, fiind necesară stabilirea valorii reale a bunului prin alte mijloace de probă.
Nu se poate considera ca fiind valoarea reală a bunului din momentul operațiunii anulate, valoarea de inventar a bunului înscrisă în evidența contabilă a falitei, cum a reținut prima instanță, deoarece această valoare nu vizează starea tehnică a autovehiculului din momentul vânzării efectuate și uzura bunului cauzată datorită utilizării lui fizice, cât și morale datorită vechimii acestuia. Prețul de piață la care se tranzacționează un bun este rezultatul negocierilor între părțile implicate, negocieri ce au în vedere și aceste aspecte legate de uzura și starea tehnică a bunului la momentul respectiv, valoarea rezultată nefiind întotdeauna identică cu valoarea de inventar a bunului înscrisă în evidența contabilă.
În speță, având în vedere aceste aspecte, valoarea reală a bunului din litigiu existentă la momentul transferului a fost cea negociată între pârât și societatea recurentă, care a intenționat să achiziționeze autovehiculul la prețul de 9.750 lei, la aproximativ o lună după vânzarea efectuată de debitoare către pârât. O sumă aproximativă ca valoare a bunului din litigiu s-a învederat instanței și de către societatea pârâtă ca fiind valoarea reală a bunului ce intenționa să-l cumpere, valoare pe care societatea ar fi aflat că este prețul la care pârâtul ar fi achiziționat autovehiculul.
Nu poate fi reținut că valoare "reală" a bunului suma de 725,90 lei, invocată de pârât, datorită stării avansate de degradare a bunului, atâta vreme cât ulterior, acesta l-a predat la fier vechi pentru o sumă mult mai M decât cea invocată, respectiv 4.198,4 lei.
Drept urmare, instanța de recurs reține că, în mod eronat prima instanță a dispus obligarea pârâtului la restituirea sumei de 21.193,9 lei ca fiind contravaloarea bunului din litigiu, câtă vreme din probele dosarului a rezultat că valoarea reală a acestuia la data transferului era de 9750 lei, sumă la care pârâtul la 11 zile după achiziționarea bunului vroia să-l revândă.
Pentru aceste considerente, instanța de recurs apreciind fondate motivele de recurs invocate în cauză de către cei doi recurenți, va dispune admiterea ca fondate a recursurilor declarate cu consecința modificării în parte a sentinței atacate conform dispozitivului prezentei decizii.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondate recursurile declarate de recurenții- " TRANS" SRL L și,împotriva sentinței nr.680 din 28 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o modifică în parte în sensul că:
Obligă pe lichidatorul judiciar al debitoarei - " " SRL - LJ 2000 la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei - " TRANS" SRL
Obligă pârâtul să restituie averii debitoarei contravaloarea autovehiculului în litigiu, în sumă de 9.750 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 5 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red. dec. -
- în concept - 09.11.2009
- jud. fond -
- tehnoredact. -/
- 25.11.2009/5 ex.
3 com. __________ cu:
-
- - " TRANS" SRL
- - " " SRL - prin lichidator LJ 2000
Președinte:Sotoc DanielaJudecători:Sotoc Daniela, Blaga Ovidiu, Tătar Ioana
