Anulare hotarare aga Spete. Decizia 475/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr intern 1734/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 475
Ședința publică de la 11 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ruxandra Monica Duță
JUDECĂTOR 2: Mirela Polițeanu
Grefier ---
***********
Pe rol judecarea cauzei comerciale de față, având ca obiect apelul formulat de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI în contradictoriu cu intimatele pârâte SC SA TMp rin lichidator judiciar SERVICII INSOLVENȚĂ C și SC MGS RL T M, împotriva Sentinței comerciale nr.12/C/30.06.2008 pronunțată de Secția civilă a Tribunalului Teleorman în Camera de Consiliu.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanta prin consilier juridic, care depune delegație în dosar și intimata M G SRL prin avocat, care depune împuternicire avocațială, lipsind intimata SA prin lichidator judiciar SERVICII INSOLVENȚĂ.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Având cuvântul pe cereri, reprezentanții părților prezente susțin că nu au cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în apel.
Apelanta reclamantă, prin consilier juridic, solicită admiterea apelului și schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii pe fond.
Intimata pârâtă SC MGS RL, prin avocat, solicită respingerea apelului ca nefondat conform concluziilor ce le depune la dosar, rezervându-și dreptul de a solicita cheltuieli pe cale separată.
Precizează că s-a invocat nulitatea absolută fără să se indice un motiv expres.
CURTEA,
Asupra apelului de față, constată:
Prin sentința comercială nr.12 pronunțată la data 30.06.2008 în Camera de Consiliu de către Tribunalul Teleorman -Secția Civilă, în dosarul nr- s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva pârâtelor SC SA-PRIN LICHIDATOR JUDICIAR T SERVICII INSOLVENȚA și SC MGS RL privind constatarea nulității absolute a hotărârilor adunării generale extraordinare a acționarilor din 22.08.2002 și 30.09.2002, precum și a actelor subsecvente.
Pentru a hotărî astfel s-a reținut că reclamanta a formulat acțiunea cu obiectul sus-menționat arătând în esență că pârâta SC SA este o societate comercială la care AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, (fostul FPS) a deținut un pachet majoritar de acțiuni reprezentând 70 % din capitalul social, pachet înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr.92/19.03.1996 și că ulterior, prin desființarea de plin drept a convenției, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI a redevenit acționar cu 70 % din capitalul social, fiind interesată în constatarea nulității hotărârilor SC SA din 22.08.2002 și 30.09.2002 prin care s-a decis de acționarii cu o prezență de peste 60 % să participe la constituirea SC MGS RL (urmare cărora pârâta SA și-a cedat toate mijloacele fixe).S-a mai reținut că reclamanta este nemulțumită de faptul că deși aportul pârâtei a reprezentat 71,06 din capitalul SC MGS RL părțile au stabilit o cotă de 50 % pentru ca ulterior participarea SC SA să se reducă la 37,2927 %. S-a mai reținut de tribunal că prin Hotărârea din 22.08.2002 acționarii SC SA au decis să se asocieze cu SC SA în vederea constituirii unei noi societăți, în condițiile protocolului nr.3236/29.07.2002, iar părțile sociale ale societății nou înființate să se împartă în cote egale între cele două societăți, că la data de 30.09.2002, prin hotărârea SC SA a hotărât să participe la capitalul societății nou înființate cu mijloace circulante și mărfuri până la valoarea de 9 miliarde ROL și că prin cele două hotărâri s-a stabilit ca părțile sociale ale societății nou înființate să se împartă în cote egale chiar dacă participarea celor două societăți la capitalul social al noii societăți era diferită (3,5 miliarde ROL și respectiv 8.592.400.000 lei ROL). S-a apreciat că cele două hotărâri chiar dacă ar fi considerate ca fiind luate împotriva interesului SC SA nu ar putea fi sancționate cu nulitatea absolută ci cu nulitatea relativă și că, la data adoptării hotărârilor, nu deținea calitatea de acționară (pentru a putea solicita anularea lor), calitate pe care a dobândit-o abia ulterior.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta care solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate și pe fond admiterea cererii de chemare în judecată.
În motivarea apelului se arată că prin cele două hotărâri din 22.08.2002 și respectiv 30.09.2002 Asociația cu o prezență de 63,78 % și respectiv 64,2 % dintre acționari a hotărât constituirea unei SRL (SC MGS RL) prin participarea SC SA cu un aport în natură (toate activele societății și mijloacele circulante aferente) și a SC SA A cu un aport în numerar de 3.500 lei iar ulterior prin participarea SC SA și cu mijloacele circulante aferente morii și patiseriei și cu stocul de marfă existent în magazine până la valoarea de 9 miliarde ROL. Se mai arată că deși participarea celor două societăți la înființarea SC MGS RL a fost diferită, SC SA participând cu numai 3.500 milioane lei ROL față de SC SA cu 8.165 milioane lei ROL, s-a decis totuși ca fiecare să dețină un număr egal de părți sociale la societatea nou înființată.
În continuare se învederează că la data de 10.04.2003 Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Teleormana înregistrat reducerea capitalului social al SC MGS RL cu valoarea de 3.472,8 milioane lei, valoarea reprezentând diminuarea aportului SC SA și că în aceste condiții participarea celor două societăți la capitalul social al SC G SRL s-a menținut egală. Mai arată că ulterior s-a majorat capitalul social al SC MGS RL și că participarea SC SA s-a diminuat, ajungând la 42,188 % și că la data de 12.01.2004 s-au efectuat alte mențiuni la Oficiul Registrului Comerțului referitoare la participația modificată a acționarilor la SC MGS RL. În final se subliniază faptul că prin cele două hotărâri, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI a fost prejudiciată, redevenind acționară a unei societăți care a cedat toate mijloacele fixe și că este evidentă eludarea dispozițiilor legale imperative, respectiv frauda la lege în condițiile în care în anul 2007 s-a dispus începerea urmăririi penale față de numitul -fost director general al SC SA și Președintele Asociației -pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice și de folosire cu rea-credință a bunurilor sau creditului de care se bucura societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu sau pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect.
S-au depus note scrise de intimata SC MGS RL.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de hotărârea atacată și motivele de apel invocate Curtea apreciază că apelul este nefondat și în temeiul articolului 296 Cod procedură civilă urmează să îl respingă pentru următoarele considerente:
Reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a hotărârilor SC SA din 22.08.2002 și respectiv 30.09.2002 la care au participat membrii Asociației, asigurând o prezență de peste 60 % din acționari SC SA, urmare cărora s-a decis ca SC SA împreună cu SC SA A să constituie o societate cu răspundere limitată (SC MGS RL). Se critică faptul că prin protocoalele întocmite în sensul celor amintite s-a decis ca SC SA să aibă o participare de 8.165 milioane ROL iar SC SA să aibă o participare de numai 3.500 milioane ROL la formarea capitalului social al SC MGS RL și că în schimbul aporturilor (ulterior suplimentat de SC SA cu o participare de 8.592,400 milioane lei) cele două societăți participante să dețină un număr egal de părți sociale la SC MGS RL.
Reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, care a redevenit acționară a SC SA învederează că la baza deciziilor nu s-a aflat o evaluare în prețuri curente a bunurilor cedate de către SC SA și că nu există o corelare între valorile imobilizărilor financiare ale acestei pârâte, menționate în bilanțurile și valorile care reflectă participarea SA la înființarea SC MGS RL, apărând de asemenea ca neclare condițiile în care s-a diminuat apoi participarea SC SA cu suma de 1.736,4 milioane ROL.
În faza apelului reclamanta a mai invocat în justificarea pretențiilor sale și frauda la lege în condițiile care prin adoptarea hotărârilor de participare la constituirea SC MGS RL care ar încălca evident legea, Autorității Pentru Valorificarea Activelor Statului, i s-a provocat un prejudiciu și anume ea redevenind (în urma desființării contractului de vânzare-cumpărare acțiuni cu nr.92/19.03.1996) acționară a unei societăți care a cedat toate mijloacele sale fixe și care în prezent nu mai deține în patrimoniu nici o clădire sau alt mijloc fix.
Mai reține că prin fraudarea legii se înțelege acea operațiune care constă în folosirea anumitor dispoziții legale, dar nu în scopul pentru care au fost edictate ci, în vederea eludării altor dispoziții legale imperative.
Reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI a invocat prejudicierea sa care s-ar fi produs ca urmare a redobândirii calității de acționară la o SA din al cărui patrimoniu au fost scoase, clădirile și mijloacele fixe în contextul participării acestei SA la constituirea unei noi societăți, și anume la SC MGS RL fără a preciza care anume dispoziții legale imperative au fost nesocotite la data la care s-a decis înființarea societății cu răspundere limitată. AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI se prevalează de sancțiunea nulității absolute într-un mod generic și în cadrul evocării modului de derulare a operațiunilor care au condus la înființarea SC MGS RL.
Acționarii societăților participante la înființarea noii societăți au putut însă decide ca participarea celor doi asociați la beneficii și pierderi să aibă loc corespunzător cotei deținute de fiecare la capitalul social ( ex. fila 33 dosar fond, protocolul de asociere privind constituirea unei noi societăți comerciale) fără a rezulta că prin aceasta s-ar fi încălcat dispoziții imperative ale Legii nr.31/1990, republicată.
Faptul pretinsei prejudicieri a care a redevenit acționară în cadrul SC SA care la rândul ei a devenit între timp asociatăîn cadrul SC MGS RLnu poate justifica aplicarea sancțiunii nulității absolute în prezenta cauză.
În mod temeinic și legal prima instanță a apreciat că nu există motive de nulitate absolută a hotărârilor adunării generale extraordinare a acționarilor SC SA din data de 22.08.2008 și respectiv 30.09.2002; AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, omițând a se referi de altfel la situația juridică și la modul în care își desfășoară activitatea SC MGS RL care o are ca asociată printre alții pe persoana juridică SC SA (a cărei acționară a redevenit ).
Pentru considerentele expuse, având în vedere și dispozițiile articolului 131 și următoarele din Legea nr.31/1990, republicată Curtea în temeiul articolului 296 Cod procedură civilă va respinge apelul AUTORITATII PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI -AVAS cu sediul în B, sector 1,--11, împotriva sentinței comerciale nr.12/C/30.06.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți SC SA-PRIN LICHIDATOR JUDICIAR T SERVICII INSOLVENȚA cu sediul în C,-, Județ și SC MGS RL cu sediul în T M,-, Județ
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 11 noiembrie 2008.
Președinte, --- - | Judecător, - - |
Grefier, --- |
Red. Jud.
Tehnored.IN
5ex
24.11.2008.
com. 3 ex
---------------------
Tribunalului Teleorman -Secția Civilă
Judecător-fond:
Președinte:Ruxandra Monica DuțăJudecători:Ruxandra Monica Duță, Mirela Polițeanu