Completare dispozitiv. Decizia 139/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - completare hotărâre -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 139
Ședința publică din 26 2009
PREȘEDINTE: Grosu Cristinel
JUDECĂTOR 2: Surdu Oana
Grefier - -
Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâta Banca Națională a României B cu sediul în B,-, sector 3,împotriva sentinței nr. 638 din 6 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-),în contradictoriu cu pârâtele intimate BANK S cu sediul în S,-, județul S și BANK SA B cu sediul în B,--25, sector 1 și reclamanta intimată - SRL F cu sediul în F,-, județul
La apelul nominal a răspuns consilier juridic pentru apelantă, lipsă fiind intimații.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul apelantei a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul de a se menționa în dispozitiv admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a. A arătat că instanța de fond a reținut în considerentele sentinței excepția invocată de, a admis-o, dar a omis să facă referire la aceasta în dispozitiv și ca urmare apelanta nu poate duce la îndeplinire această hotărâre. Fără cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra apelului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 17.02.2009 înregistrată sub nr-, reclamanta -" "SRL - a chemat în judecată pe pârâtele Bank S, Bank - Agenția C și Banca Națională a României, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea incidentului de plată produs cu fila CEC - 1BF 5241 emis la data de 03.12.2008 și a celorlalte incidente de plată ce au survenit ca urmare a acestui incident, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a derulat afaceri comerciale cu -" Internațional"SRL - C, ocazie cu care i-a înmânat acesteia mai multe file CEC ce urmau a fi păstrate drept garanție a unor obligații de plată.
A mai arătat că dat fiind faptul că la rândul său, este creditoare a unor societăți comerciale care în luna decembrie au încetat orice plată, s-a văzut și ea nevoită de a întârzia la plata.
Reclamanta a precizat că urmare a acestei situații, -" Internațional"SRL - Cac ompletat fila CEC - 1BF 5241 în cuantum de 30.000 lei și a introdus-o la plată la Bank - Agenția C și deși în aceeași zi - 03.12.2008, cu adresa nr. 476, -" Internațional"SRL - Cas olicitat retragerea instrumentului de plată, debitul fiind acoperit, prim - pârâta a refuzat acest lucru, ceea ce a determinat incidentul de plată.
Prin întâmpinările depuse la dosar pârâtele Bank SA. și Bank, au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Pârâta Banca Națională a României, prin întâmpinarea depusă la dosar a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Prin sentința nr. 638/6.04.2009, Tribunalul Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea și a anulat incidentul de plată intervenit cu privire la fila CEC seria - 1 - nr. 5421 în cuantum de 30.000 lei.
Cu privire la excepția invocată a reținut tribunalul că Banca Națională a României este o instituție publică independentă, iar obiectivul fundamental al acesteia este asigurarea și menținerea stabilității prețurilor, conform disp. prev. de art. 1 și 2 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României.
Drept consecință, s-a constatat că Banca Națională a României nu stabilește raporturi juridice cu persoanele fizice sau juridice.
Privitor la fondul cauzei s-a reținut că între reclamantă și -" Internațional"SRL - C s-au derulat raporturi comerciale în urma cărora -" "SRL - F a devenit debitor al acesteia pentru suma de 30.000 lei.
Întrucât creditoarea nu și-a primit în termenul stabilit de părți plata sumei ce i se cuvenea, deoarece reclamanta garantase plata debitului prin emiterea unor CEC - uri în alb, a uzat de această garanție, moment la care s-a constatat lipsa disponibilului în contul debitoarei. În aceeași zi însă debitoarea a achitat debitul datorat, fapt confirmat de creditoare.
Cum reclamanta este la prima abatere de acest gen, apreciind că prin menținerea interdicției de a emite file CEC pe viitor s-ar produce un prejudiciu major reclamantei, în considerarea circumstanțelor generale ale situației de fapt analizate, Tribunalul Suceava în baza disp. art. 115 - 118 din Regulamentul nr. 1/2001 al BNR și fără a putea reține vreo culpă în sarcina pârâtelor, a admis cererea și a dispus anularea incidentul de plată intervenit cu privire la fila CEC seria - 1 - nr. 5421 în cuantum de 30.000 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Banca Națională a României arătând, în esență că, deși prima instanță a reținut în considerentele hotărârii atacate lipsa calității procesuale pasive a acestei pârâte, această mențiune nu se regăsește în dispozitivul hotărârii.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, Curtea îl constată întemeiat.
Astfel, este de observat că în considerentele sentinței apelate Tribunalul a reținut că Banca Națională a României nu stabilește raporturi juridice cu persoanele fizice sau juridice, fiind o instituție publică independentă, având ca obiectiv fundamental asigurarea și menținerea stabilității prețurilor.
Ori, din aceste considerente rezultă că, deși, implicit, instanța a constatat lipsa calității procesuale pasive a apelantei, această mențiune nu se regăsește și în dispozitivul hotărârii.
Cum potrivit art. 137 Cod pr. civilă, instanța avea obligația de a se pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, Curtea, în baza art. 296 Cod pr. civilă, va admite apelul în sensul că, schimbând, în parte, sentința atacată, va respinge, ca inadmisibilă acțiunea față de pârâta BNR, pentru lipsa calității procesuale pasive, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite apelul declarat de pârâta Banca Națională a României B cu sediul în B,-, sector 3,împotriva sentinței nr. 638 din 6 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-),în contradictoriu cu pârâtele intimate BANK S cu sediul în S,-, județul S și BANK SA B cu sediul în B,--25, sector 1 și reclamanta intimată - SRL F cu sediul în F,-, județul
Schimbă în parte sentința sus-menționată în sensul că:
Menținând dispoziția de admitere a acțiunii reclamantei - SRL F, în contradictoriu cu pârâtele BANK S și BANK- Agenția C, cu consecința anulării incidentului de plată intervenit cu privire la fila CEC seria - 1BF nr. 5421 în cuantum de 30.000 lei,
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei BNR și în consecință:
Respinge acțiunea față de pârâta BNR, ca inadmisibilă.
Ia act că apelanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 26 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red.
Jud. fond.
Tehnored.
Ex. 6/17.12.2009.
Președinte:Grosu CristinelJudecători:Grosu Cristinel, Surdu Oana