Anulare incident plată. Decizia 137/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - anulare incident plată -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 137
Ședința publică din 26 noiembrie2009
PREȘEDINTE: Sas Remus
JUDECĂTOR 2: Rață Gabriela
Grefier - -
Pe rolul instanței se află soluționarea apelului declarat de reclamanta - "ART ",-,. C,.2, județul S, și a cererii de aderare la apel formulată de BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI cu sediul în B,-, sector 3,împotriva sentinței nr. 1434 din 09 iulie 2009 a Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal(dosar nr-), în contradictoriu cu pârâtele BANCA COMERCIALĂ A ROMÂNIEI - Sucursala S,-, jud. S și " LEASING" SA,-, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic pentru pârâta Banca Națională a României, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este completă.
S- făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul pârâtei apelante depune la dosar chitanța nr. - din 26.11.2009 în valoare de 6 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, cu care face dovada timbrării cererii de aderare la apel.
Instanța constatând apelurile în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic pentru pârâta Banca Națională a României a solicitat admiterea cererii de aderare la apel, modificarea sentinței instanței de fond și admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive BNR și respingerea cererii formulate în contradictoriu cu aceasta.
Cu privire la apelul declarat de reclamantă, solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra apelului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava înregistrată sub nr.3358/86 din 18.05.3009, reclamanta - ART SRL Fas olicitat, în contradictoriu cu pârâtele BANCA COMERCIALĂ A ROMÂNIEI - Sucursala S, - LEASING SA B și BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI, anularea incidentului de plată din data de 24.04.2009, prin care reclamanta a fost raportată la Centrala Incidentelor de Plăți - CIP, cu un incident de plată major, determinat de refuzul acceptării la plată a biletului la ordin emis în data de 26.05.2007, pentru - LEASING SA
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că în data de 10.04.2006 a emis pentru suma de 668,23 lei, beneficiar fiind - LEASING SA Acest instrument de plată a fost introdus, spre decontare în circuitul bancar, la BCR Sucursala S, unde reclamanta are deschis contul. Având în vedere că la data scadenței instrumentului de plată contul reclamantei se afla blocat de către BEJ, conform Dosarului execuțional nr.62/2009, a procedat la achitarea acestei sume, conform Ordinului de Plată nr.172 din data de 22.04.2009, dar ca urmare a faptului că instrumentul de plată se afla pe circuit a formulat cerere de înscriere a incidentului de plată la data de 28.04.2009.
Având în vedere că a achitat contravaloarea instrumentului de plată, obligația de plată nu mai există, debitul fiind achitat integral, așa încât nu mai are nicio culpă în producerea incidentului raportat de prim pârâtă la CIP, deoarece fila în discuție conține asumarea obligației de plată a unei sume de bani, care, chiar de la data scadenței, numai este datorată.
Pârâta BNR, prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, solicitând admiterea excepției și, pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în judecată formulată împotriva BNR.
Prin sentința nr. 1434 din 9.07.2008 Tribunalul Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta BNR, motivat de faptul că a fost citată pentru opozabilitatea hotărârii și respins ca nefondată acțiunea pe considerentul că deși între părți au existat raporturi comerciale care impuneau în sarcina reclamantei obligația de plată a ratelor de leasing convenite, aceasta nu făcut dovada efectuării plății, iar ordinul de plată invocat privește o altă societate.
Împotriva acestei sentințe declarat apel reclamanta - ART SRL F prin reprezentant legal, care a criticat soluția ca fiind nelegală și netemeinică motivat de faptul că la data judecării cauzei suma de 666,76 lei care a generat înscrierea incidentului de plată din data de 28.04.2009 era achitată conform filei de depunere din 6 mai 2009.
Prin cererea de aderare la apelul declarat de reclamantă, pârâta BNR a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive dat fiind faptul că BNR este o instituție publică, independentă, al cărei obiectiv este asigurarea și menținerea stabilității prețurilor conform disp. art. 1 și 2 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României și care nu stabilește raporturi juridice cu persoane fizice sau juridice și nici nu este persoană declarantă în cauză.
Examinând apelul formulat de reclamantă prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că nu este întemeiat.
Astfel, se reține că la data de 10.04.2006, reclamanta a emis biletul la ordin în favoarea - LEASING SA pentru suma de 668,23 lei, însă, pentru că în contul reclamantei nu exista provizia necesară acoperirii instrumentului de debit în cauză, biletul la ordin a fost refuzat la plată, sens în care, BCR SA - Sucursala S, în calitate de persoană declarantă, a formulat cerere de înscriere a incidentului bancar.
Potrivit Regulamentului nr. 1/2001 privind organizarea și funcționarea la BNR a Centralei Incidentelor de Plăți ( CIP), incidentul de plată reprezintă neîndeplinirea întocmai și la timp a obligațiilor participanților rezultate prin efectul legii și/sau al contractului care le reglementează, ori în speță este evidentă lipsa de diligență a reclamantei care nu asigurat disponibilul în cont la data scadenței, obligație prevăzută în Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin.
Susținerea reclamantei potrivit căreia achitat suma datorată la data de 22.04.2009, prin ordin de plată, nu prezintă relevanță întrucât pe de o parte s-a obligat față de beneficiar de a plăti suma prin emiterea biletului la ordin încă din data de 10.04.2006, iar pe de altă parte, deși avea cunoștință de data scadenței biletului la ordin încă de la data emiterii lui precum și de situația blocării contului prin executare silită, reclamanta nu a prevăzut posibilitatea recuperării biletului la ordin din mâna beneficiarului înainte de fi introdus spre decontare.
Având în vedere cele reținute, Curtea, în baza art. 296 Cod pr. civilă, va respinge ca nefondat apelul reclamantei.
Referitor la cererea de aderare la apel formulat de pârâta BNR, care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în cauză, Curtea constată că este fondată, în considerarea disp. art. 1 și art. 2 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României și a Regulamentului nr. 1/2001, potrivit căruia, acestei instituții publice îi revine obligația de asigura condițiile tehnice care să permită înregistrarea, gestionarea și difuzarea cu operativitate a informațiilor privind incidentele de plăți, decizia privind transmiterea acestor incidente aparținând băncilor, centralei sau unităților teritoriale, inclusiv sucursalelor băncilor străine.
Față de cele ce preced, Curtea în baza art. 293 pct. 1 Cod pr. civilă, va admite cererea de aderare la apel, va schimba în parte sentința atacată și va respinge acțiunea formulată împotriva pârâtei BNR pentru lipsa calității procesuale pasive.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE
Admite cererea de aderare la apel formulată de BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI cu sediul în B,-, sector 3, împotriva sentinței nr. 1434 din 09 iulie 2009 a Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-).
Schimbă în parte sentința sus menționată în sensul că:
Respinge acțiunea formulată împotriva pârâtului BNR pentru lipsa calității procesuale pasive.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta - "ART ",-,. C,.2, județul S, împotriva sentinței nr. 1434 din 09 iulie 2009 a Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-).
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 26 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red.
Jud. fond.
Tehnored.
Ex. 6/8.12.2009
Președinte:Sas RemusJudecători:Sas Remus, Rață Gabriela