Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 119/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIAL
DECIZIA COMERCIAL Nr. 119/A/2009
Ședința public de la 18 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Irimie
Judector - -
Grefier - -
Pe rol se afl soluționarea apelului declarat de reclamanta împotriva Sentinței nr. 1366/CA din 26 septembrie 2007 pronunțat de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr- (nr.în format vechi 1131/2005).
La apelul nominal fcut în cauz se prezint avocat pentru reclamanta apelant, fiind lips restul prților.
Procedura de citare este îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, constatându-se înregistrate la dosar concluzii scrise din partea intimaților pârâți, și -.
Nefiind alte cereri de formulat, curtea constat cauza în stare de judecat și acord cuvântul în susținerea apelului.
Mandatarul apelantei reclamante, av. solicit admiterea apelului așa cum a fost formulat în scris, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulat.
Cu privire la excepția lipsei calitții procesuale active invocat prin întâmpinare de pârâta Mi & L arat c A are aceast calitate având în vedere c au promovat acțiunea în revendicare.
Consider soluția primei instanțe, prin care a respins acțiunea formulat de cu motivarea succint c în calitate de proprietar al terenului reclamanta trebuia s fac uz de acțiunea în revendicare și nicidecum de acțiunea în constatarea nulitții absolute a actului, total greșit.
În primul rând, arat c terenul proprietatea societții a disprut practic, din motive necunoscute, în anul 2000 când s-a procedat la transferul terenului într-o alt carte funciar. Instanța de fond nu a avut în vedere faptul c a introdus acțiune în revendicare datorit faptului c terenul proprietatea sa a disprut din cartea funciar, fiind în prezent în proprietatea pârâtei Mi & Instanța de fond nu a avut în vedere nici faptul c actul de vânzare-cumprare a fost lipsit de obiect și bazat pe o cauz ilicit întrucât el a fost încheiat la data de 24.08.2000.
Faț de aspectele invocate, consider c exist motive de nulitate absolut a tranzacției, interesul societții de a cere acest lucru rezid din faptul c printr-un contract ilicit s-a reușit lipsirea societții de dreptul de proprietate asupra terenului.
Solicit cheltuieli de judecat, justificat cu chitanț la dosar.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului de faț:
Constat c prin sentința nr. 1366/CA/2009 pronunțat de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- a fost respins acțiunea civil formulat de reclamanta D împotriva pârâților, și junior în calitate de moștenitori ai defunctului zis "" și - - &
Pentru a pronunța aceast sentinț instanța de fond a reținut urmtoarele:
La data încheierii contractului de vânzare-cumprare, a crui nulitate se solicit, terenul în litigiu era inclus în certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria - nr. 0008/30.10.1992 emis de Ministerul Industriilor și înscris în CF 730, nr. top. 382, 384, 356/1.
Pârâtul a atacat în instanț certificatul de atestare a dreptului de proprietate aparținând reclamantei dar prin hotrâre judectoreasc irevocabil a fost respins acțiunea acestuia.
Pentru încheierea unui contract de vânzare-cumprare este necesar ca vânztorul s fie titularul dreptului ce înstrineaz, în caz contrar nu poate transmite cumprtorului dreptul care face obiectul contractului.
Reclamantul poate solicita nulitatea actului dac actul este lovit de nulitate absolut, în cazul nulitții relative anularea poate fi solicitat doar de ctre prțile contractante.
Prin urmare, adevratul proprietar al terenului nu poate cere nulitatea contractului de vânzare-cumprare, numai dac exist nulitatea absolut la data încheierii actului, lucru nedovedit în cauz.
Pentru a-și apra drepturile sale, adevratul proprietar poate recurge la introducerea acțiunii în revendicare și nicidecum la o acțiune de nulitate absolut a actului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta D solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulat, cu obligarea prților la suportarea cheltuielilor de judecat.
În motivarea apelului s-a susținut c soluția instanței de fond este nelegal întrucât ar exista motive de nulitate absolut a tranzacției, iar interesul reclamantei rezid din faptul c printr-un act de vânzare cumprare ilicit - transferul terenului într-o alt carte funciar sub un alt numr topografic - a fost lipsit de dreptul de proprietate al terenului.
Mai arat c potrivit expertizei întocmit de expertul nu se putea proceda la o vânzare bazat pe vechile crți funciare, ci doar pe baza titlurilor de proprietate, iar actul de vânzare cumprare a fost lipsit de obiect și bazat pe o cauz ilicit întrucât se menționeaz c era proprietarul legal al terenului, deși la 24.08.2000 terenul ce formeaz obiectul contractului nu ar fi fost proprietatea vânztorului.
Se mai arat c acțiunea introdus de defunctul zis pentru anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate a fost respins irevocabil prin Decizia nr. 629/2007 a
În drept se invoc art. 296 Cod procedur civil.
Apelul a fost legal timbrat (fila 6).
Pârâții, și au solicitat prin întâmpinare respingerea apelului (fila 18), poziție adoptat în întâmpinare și de Mi & (fila 34).
Examinând sentința atacat prin prisma motivelor de apel invocate de reclamant raportat la probele dosarului și dispozițiile legale aplicabile în cauz, curtea de apel constat c apelul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
În cadrul prezentului dosar de apel pârâții, și au invocat excepția de nelegalitate parțial a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria - nr. 0008/30.10.1992, care a fost respins prin sentința nr. 16/CA/2009 a Curții de Apel Alba Iulia - secția de contencios administrativ și fiscal rmas irevocabil prin decizia nr. 3298/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Instanța de fond a constatat temeinic c în cauz nu s-au probat existența motivelor de nulitate absolut invocate ca existente la data încheierii contractului.
Criticile apelantei potrivit creia actul de vânzare-cumprare ar fi fost lipsit de obiect și bazat pe o cauz ilicit raportat la faptul c acesta a fost încheiat la data de 24.08.2000, iar certificatul de moștenitor suplimentar s-a eliberat doar la 1.09.2000 sunt nefondate întrucât obiectul contractului exist și este determinat, iar cauza este licit, nefiind probat vreun aspect ilicit al acesteia.
Susținerea reclamantei c datorit faptul c terenul în litigiu este amplasat într-o zon de aplicare a Legii nr. 18/1991 nu mai era posibil vânzarea bazat pe vechile crți funciare, ci doar în baza titlurilor de proprietate nu poate fi însușit de instanța de apel întrucât acest aspect nu constituie un motiv de nulitate absolut a convenției.
Chiar dac înstrinarea unui bun s-ar fi fcut între un vânztor care nu ar fi proprietarul bunului și cumprtor, în practica judiciar s-a concluzionat c anularea actului de înstrinare poate fi cerut doar de persoanele care au participat la încheierea actului sau succesorii lor, cel care se pretinde proprietarul bunului înstrinat având calitatea de terț faț de contract.
Prin urmare, în condițiile în care doctrina și practica judiciar au statuat condițiile de valabilitate ale vânzrii bunului altuia, este neîndoielnic c instanța de fond a apreciat corect c cel care se pretinde adevratul proprietar, are deschis calea acțiunii în revendicare.
De altfel, așa cum susține și reclamanta în cadrul motivelor de apel, aceasta a introdus acțiune în revendicare, iar dosarul a fost suspendat, iar în cadrul acestei acțiuni are posibilitatea s-și dovedeasc susținerile privind valabilitatea titlului și calitatea de proprietar.
Raportat la aceste considerente, curtea de apel constat c sentința atacat este legal și temeinic, la adpost de criticile apelantei, urmând ca în baza art. 296 Cod procedur civil s fie respins apelul declarat de reclamanta
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta "" - D împotriva sentinței nr. 1366/CA/2007 pronunțat de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțat în ședința public din 18.12.2009.
PREȘEDINTE: Marius Irimie - - | Judector, - - |
Grefier, - - |
Red.
Th.
Ex. 9/18.01.2010.
Jud fond
Președinte:Marius IrimieJudecători:Marius Irimie, Mircea Noșlăcan