Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 299/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 712/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.299
Ședința publică de la 15.06.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Speranța Cornea
JUDECĂTOR 2: Elisabeta Roșu
Grefier - -
*************
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta - JILAVA SA, în contradictoriu cu intimata - -D SERV SRL, împotriva sentinței comerciale nr.12768/24.11.2008 și a încheierii din data de 12.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta prin consilier juridic care depune delegație la dosar și intimata prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care, apelanta prin consilier juridic depune timbru judiciar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe apel.
Apelanta prin consilier juridic solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, casarea cu trimitere spre rejudecare, depunând concluzii scrise la dosar.
Intimata prin avocat solicită respingerea apelului ca nefondat.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului de față;
Prin sentința comercială nr.12768/24.11.2008 Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a anulat ca insuficient timbrată acțiunea formulată de reclamanta - JILAVA SA în contradictoriu cu pârâta - -D SERV SRL.
Instanța de fond a admis excepția invocată din oficiu, a insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, față de împrejurarea reținută că deși i s-a pus în vedere reclamantei prin rezoluția judecătorului de serviciu să achite taxa de timbru și timbru judiciar de 1 leu sub sancțiunea anulării cererii, fiind citată cu această mențiune reclamanta nu s-a conformat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta - JILAVA SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Apelul a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială sub nr- din 20.03.2009.
În motivarea apelului reclamanta a arătat că la data de 24.11.2008, când instanța a invocat din oficiu excepția insuficientei timbrări, taxa de timbru era achitată parțial, urmând ca până la sfârșitul ședinței să se depună și dovada completării acesteia.
Instanța de fond, deși a acceptat și a reținut la dosar recipisa de achitare în aceeași zi a taxei de timbru, nu a ținut cont de aceasta și a anulat cererea.
Ulterior, instanța de fond a respins și cererea reclamantei de restituire taxei de timbru ca nefondată.
În drept, articolul 282, articolul 287 alin. 2 Cod procedură civilă.
Intimata pârâtă- reclamantă nu a formulat întâmpinare.
Apelanta reclamantă -pârâtă a depus note scrise.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel, constată fondat apelul pentru următoarele considerente:
Apelanta reclamantă a fost citată pentru termenul de judecată din 6.10.2008 cu mențiunea de a "achita taxa de timbru și timbru judiciar 1 leu" (fila 10 dosar fond), fără ca instanța de fond să precizeze și cuantumul taxei de timbru datorate.
Astfel, reclamanta a depus în ședința publică de la 6.10.2008, taxa de timbru în sumă de 39 lei (fila 22-23 dosar ), instanța punându-i în vedere la acest termen să achite o "diferență în cuantum de 4320 lei".
La termenul din 24.11.2008, pârâta - -D SERV SRL a depus cerere reconvențională și întâmpinare, cererea reconvențională nefiind timbrată.
Apelanta reclamantă a depus în ședința publică de la 24.11.2008 ( fila 41) dovada achitării unei taxe de timbru în sumă de 432 lei și timbru judiciar în valoare de 3 lei, arătând că, din eroare, s-a achitat suma de 432 lei și nu 4320 lei, sumă pe care înțelege însă să o achite integral.
În aceeași zi, 24.11.2008, apelanta reclamantă a depus prin registratură ( fila 39 -40 dosar ), dovada achitării integrale a taxei judiciare de timbru, respectiv diferența de 3900 lei, cererea fiind înregistrată la ora 1200.
Așa fiind, cum cererea de depunere a chitanței ce atestă plata taxei de timbru nu poartă vreo mențiune în sensul că aceasta a sosit "după terminarea ședinței", sau "după pronunțarea hotărârii", se prezumă că a fost depusă până la sfârșitul ședinței de judecată, situație în care instanța de fond era obligată să ia act de aceasta și să repună cauza pe rol în vederea continuării judecății, și nu să anuleze cererea ca insuficient timbrată (chiar dacă rămăsese în pronunțare pe excepția insuficientei timbrări invocată din oficiu!).
Totodată anulând ca insuficient timbrată cererea principală, instanța de fond a lăsat nesoluționată cererea reconvențională de a cărei existență a luat act în ședința publică de la 24.11.2008, fără însă a dispune vreo măsură cu privire la aceasta sau a se pronunța în vreun fel (?!) contrar dispozițiilor articolului 120 alin 1,2 Cod procedură civilă.
Obligația de plată a taxei judiciare de timbru nu trebuie să reprezinte, prin ea însăși, o restrângere a dreptului de acces la un tribunal, care să fie incompatibilă cu articolul 6 paragraf 1 din Convenție, astfel încât măsura anulării cererii principale ca insuficient timbrată, în condițiile în care la dosar se regăsește dovada plății acesteia, în cuantumul stabilit de către instanța de judecată, este excesivă și nelegală.
Pentru aceste considerente,Curtea, față de dispozițiile articolului 297 alin. 1 Cod procedură civilă, admite apelul. Desființează sentința comercială nr.12768/24.11.2008 a Tribunalului București - Secția a VI a Comercială și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelanta - JILAVA SA cu sediul în Com. Jilava,-, Județ I, în contradictoriu cu intimata - -D SERV SRL cu sediul în B, sector 2,-, -. 9S, și cu sediul ales în B la Cabinet de Avocatură din,nr. 3,. 17,.1,. 4, sector 5 împotriva sentinței comerciale nr.12768/24.11.2008 și a încheierii din data de 12.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
Desființează sentința comercială atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 15.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
Ex.4
.
Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Maria Speranța CorneaJudecători:Maria Speranța Cornea, Elisabeta Roșu