Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 300/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Numr în format vechi 273/2009
CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIAL
Decizia comercial nr.300
Ședința public de la 15.06.2009
Curtea compus din:
PREȘEDINTE: Maria Speranța Cornea
Judector - -
Grefier - -
*************
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta, în contradictoriu cu intimatele SC ȘI -, S 3. FARM SRL și MUNICIPIUL B - prin primarul general, împotriva sentinței comerciale nr.6680/29.05.2008, pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a VI-a Comercial, în dosarul nr-.
La apelul nominal fcut în ședinț public se prezint apelanta prin avocat cu împuternicire avocațial la dosar și pentru intimata SC ȘI - se prezint d-na - legitimat cu CI seria - -/28.12.2004/Secția 12, lipsind celelalte intimate.
Procedura legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de grefier, dup care, intimata prin reprezentant, învedereaz c face un oficiu pentru reprezentantul legal al intimatei SC ȘI -, dl., care nu a fost lsat de jandarmi s intre în cldire și depune împuternicire acestuia și o cerere de judecare a cauzei în lips, conform disp.art. 242 pct.2 civ.
Curtea las cauza la ordine.
La a doua strigare a cauzei se prezint apelanta prin avocat cu împuternicire avocațial la dosar și intimata SC 3. FARM SRL prin avocat cu împuternicire avocațial la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constat dezbaterile încheiate și acord cuvântul pe apel.
Intimata prin avocat învedereaz c prin întâmpinare a invocat excepția tardivitții apelului, solicitând admiterea excepției, învederând c hotrârea a fost comunicat la o anumit dat, iar apelul a fost depus cu mult peste termenul procedural.
Apelanta prin avocat solicit respingerea excepției, comunicarea s-a fcut la o alt adres, consider c a depus apelul în termen legal.
Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția tardivitții apelului.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului de faț;
Prin sentința comercial nr.6680/29.05.2008 Tribunalul Bucure ști - Secția a VI a Comercial a admis excepția lipsei de interes a reclamantei și a respins acțiunea formulat de reclamanta - în contradictoriu cu pârâtele SC ȘI - și SC 3. FARM SRL, ca lipsit de interes.
Pentru a hotrî astfel, instanța de fond a reținut c reclamanta nu a probat folosul practic urmrit în promovarea acțiunii, solicitând desființarea convenției de novație cu schimbare de debitor autentificat sub nr. 1836/2005 de BNP de vreme ce în anul 2005 Art și nu era proprietara spațiului respectiv din B-- 6, parter, tronson I, sector 3, ci Primria Municipiului B, astfel încât respectiva convenție nu a avut ca efect transferul dreptului de proprietate, o situație contrar nefiind probat de ctre reclamant.
Împotriva acestei hotrâri a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, apelul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Bucure ști - Secția a Va Comercial sub nr- din 2.01.2009.
În motivarea apelului reclamanta a artat c hotrârea s-a pronunțat cu înclcarea formelor legale de procedur în sensul c instanța a judecat cauza fr a cerceta fondul cauzei.
A mai artat apelanta reclamant c instanța de fond nu ținut seama de actele probatorii depuse de ctre aceasta precum și de faptul c reclamanta era succesoarea de drept fostei Cooperative Meșteșugrești Art și și a preluat de la aceasta patrimoniul, devenind posesoarea de drept a imobilelor respective, inclusiv a celor ce au fcut parte din Planul de Investiții conform bilanțului contabil la data de 31.12.1990, din care face parte și imobilul în cauz.
În drept, articolele 282 - 287 și urmtoarele Cod procedur civil.
La data de 13.02.2009, apelanta reclamant a solicitat prin cererea de motivare a apelului și repunerea în termenul legal de apel, în raport de faptul c hotrârea s-a comunicat la 2.02.2009 la sediul actual al acesteia.
Prin întâmpinrile formulate la 23.04. 2009 și respectiv, 27.04.2009, cele dou intimate pârâte SC ȘI - și SC 3. FARM SRL au solicitat în principal admiterea excepției de tardivitate a declarrii apelului și, în subsidiar, respingerea apelului ca nefondat:
Intimatele au susținut, deopotriv, c la data comunicrii sentinței comerciale apelate, nr. 6680/29.05.2008, apelanta. avea sediul tot în nr.16-20 sector 3, solicitarea schimbrii de sediul fiind fcut ctre Registrul Comerțului în septembrie 2008 prin adresele nr.3334/15.09.2008 și hotrârea nr.337/19.09.2008, cererea fiind admis prin încheierea judectorului-delegat nr.74835/15.10.2008.
De asemenea, contractul de schimb pentru noul sediu din B,-,.1,.1, sector 5, fost încheiat între pârât și autentificat de BNP prin încheierea nr.3395/13.08.2008.
Intimatele au depus înscrisuri în susținerea excepției.
Curtea deliberând asupra excepției invocate, conform dispozițiilor articolului 137 alin. 1 Cod procedur civil, constat c aceasta este fondat, urmând aoa dmite pentru urmtoarele considerente:
Articolul 284 alin. 1 Cod procedur civil dispune în sensul "Termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotrârii, dac legea nu dispune altfel".
Termenul de exercitare a apelului se calculeaz pe zile libere ( articolul 101 - 102 Cod procedur civil ( acesta însemnând c în calcul nu intr ziua în care începe și nici ziua în care se sfârșește.
Astfel, apelantei reclamante i-a fost comunicat hotrârea instanței de fond la data de 3.07.2008 (fila 128 dosar ) conform dispozițiilor articolului 921Cod procedur civil,la sediul pe care aceasta și l-a declarat și menținut pe tot parcursul judecrii cauzei în prim instanț, respectiv în Sector 3, nr. 16-20.
Rezult c termenul de exercitare a apelului s-a împlinit la data de 19.07.2008.
Apelanta a declarat apel la data de 22.01.2009 ( fila 2-3 dosar ), cu depșirea evident a termenului de exercitare a apelului defipt de lege.
Susținerile apelantei reclamante în sensul c hotrârea i-a fost comunicat la vechiul sediu și nu la sediul actual este nefondat.
Potrivit dispozițiilor articolului 98 Cod procedur civil: "schimbarea domiciliului uneia din prți în timpul judecții trebuie, sub pedeapsa nelurii ei în seam, s fie adus la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar prții potrivnice prin scrisoare recomandat, a crei recipis de predare se va depune la dosar odat cu petiția prin care se înștiințeaz instanța despre schimbarea domiciliului".
Neîndeplinirea în speț a acestei obligații de ctre apelanta reclamant face ca procedura de comunicare a hotrârii la sediul inițial al acesteia s fie considerat legal.
Pe de alt parte, apelanta reclamant nici nu a dovedit faptul c la data comunicrii hotrârii avea un alt sediul legal stabilit (înregistrat la.) se prezum c pân la data cererii când aceasta a solicitat recomunicarea, 8.01.2009 (fila 129 dosar ), reclamanta a avut același sediu declarat în fața primei instanțe.
În fine, potrivit înscrisurilor depuse la dosar de ctre intimate ( fila 26-33) rezult c apelanta reclamant a solicitat înscrierea mențiunii privind schimbarea sediului, abia la data de 13.10.2008 (fila 27 cererea având la baz hotrârea nr. 337/19.09.2008, iar actul doveditor al sediului, contract de schimb, a fost încheiat la data de 13.08.2008 (fila 30- 33).
Prin însși cererea de înregistrare a mențiunii vizând sediul social apelanta și-a indicat sediul "ales", tot sediul social avut la judecata în prim instanț.
Toate acestea impun concluzia c, la data comunicrii hotrârii atacate, apelanta reclamant avea același sediu social, actul de procedur fiind legal îndeplinit.
În ceea ce privește cererea de repunere în termenul de apel formulat de ctre apelant odat cu motivele de apel, motivat de faptul c avea un alt sediu, aceasta este neîntemeiat, schimbarea sediului neconstituind un motiv de repunere în termen, faț de dispozițiile articolului 103 alin. 1 Cod procedur civil, în condițiile în care apelanta reclamant nu a respectat dispozițiile legale ce-i reveneau conform dispozițiilor articolului 98 Cod procedur civil. De altfel, Curtea apreciaz c apelanta a renunțat implicit la cererea de repunere în termenul de apel, atât timp cât nu a mai reiterat-o în concluziile susținute în fața instanței, iar reprezentantul apelantei a susținut c apelul este declarat în termen(!).
Pentru aceste considerente, Curtea faț de dispozițiile articolului 284 alin.1 Cod procedur civil admite excepția tardivitții și respinge apelul ca tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția tardivitții.
Respinge ca tardiv declarat apelul formulat de apelanta cu sediul în B, sector 3, nr. 16-20, în contradictoriu cu intimatele SC ȘI - cu sediul în B, sector 3, nr. 16-20, SC 3. FARM SRL cu sediul în B, sector 3, Complex, nr. 2 și MUNICIPIUL B - prin primarul general cu sediul în B-, sector 5, împotriva sentinței comerciale nr.6680/29.05.2008, pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a VI-a Comercial, în dosarul nr-.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțat în ședinț public azi 15.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored./Ex.6
.
Tribunalul Bucure ști - Secția a VI-a Comercial
Judector fond:
Președinte:Maria Speranța CorneaJudecători:Maria Speranța Cornea, Elisabeta Roșu