Constatare nulitate act juridic in drept comercial. Decizia 58/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 58
Ședința publică din 27 martie 2008
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Magdalena Mălescu- -
JUDECĂTOR 2: Anca Buta
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul formulat de către reclamanții Orașul Sânnicolau M reprezentat prin Primar și Consiliul Local al Orașului Sânnicolau împotriva sentinței civile nr.1295/25.09.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâții intimați Ministerul Finanțelor Publice B, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, CO Sânnicolau M, având ca obiect constare nulitate absolută.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamanților apelanți Orașul Sânnicolau M reprezentat prin Primar și Consiliul Local al Orașului Sânnicolau și avocat în reprezentarea pârâtei intimate CO Sânnicolau M, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că prin registratură la dosarul cauzei au fost depuse concluzii scrise din partea
Av. învederează că la data de 15.04.2008 se judecă apelul declarat împotriva încheierii pronunțate în data de 29.01.2008 în dosarul nr- prin care s-a îndreptat eroarea materială strecurată, astfel că primul motiv din apelul de față nu mai subzistă și solicită acordarea unui termen pentru a obține încheierea de îndreptare a erorii materiale.
Av. învederează că a formulat o cerere de suspendare pe care o susține în continuare, menționând că hotărârea care se va pronunța în data de 15.04.2008 este în apel, care are calea de atac a recursului, astfel încât consideră că suspendarea judecării prezentei cauze este de preferat.
Instanța respinge cererea de amânare solicitată de reprezentantul pârâtei intimate și cererea de suspendare formulată de reprezentanta reclamanților apelanți, raportat la faptul că hotărârea asupra căreia se va pronunța o altă instanță în data de 15.04 2008, așa cum au susținut ambele părți, privește soluționarea unei încheieri de îndreptare a unei erori materiale, care, raportat la disp. art. 281 alin. 1 Cpc, nu poate aduce atingere fondului pricinii, a cărei analiză este obiect al prezentului dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.
Av., reprezentanta reclamanților apelanți, solicită admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.
Av., reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea apelului ca nefundat, menționând că a fost o eroare materială care s-a îndreptat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 1295/25.09.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, a fost admisă excepției prescripției și respinsă acțiunea formulată de reclamanții Primarul Sânnicolau M, Consiliul Local Sânnicolau M, împotriva pârâților Ministerul Finanțelor Publice B prin DGFP T, AVAS B, - CO - Sânnicolau M, și, obligând reclamanții să plătească pârâtei - CO - Sânnicolau M suma de 2.500 lei și suma de 500 lei pârâtei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, reclamanții Primarul orașului Sânnicolau M prin Primar și Consiliul Local Sânnicolau M, au chemat în judecată pârâții Ministerul Finanțelor Publice B, AVAS B, - - - Sânnicolau M, Ministerul Finanțelor Publice B prin DGFP T, pentru ca prin sentința ce se va pronunța, tribunalul să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare nr TM 72/18.08.2000 a Actului adițional nr. V/2084/2003 la contract, a contractului nr. 10/2003 de cesiune, a Actului adițional nr. 11/2003 la Statutul pârâtei 4 - - - cu pârâții 5, 6, 7, să dispună radierea de la ORC a transmiterii acțiunilor către pârâta 4, înființarea sechestrului asigurator și cheltuieli de judecată.
Reclamanții au depus la dosar Statutul - - -, Hotărârea Consiliului Local Sânnicolau M nr. 84/1995, acte și documente prin care își susțin pretențiile.
Din actele dosarului, tribunalul a reținut că în întâmpinare pârâta 2 AVAS B solicită respingerea acțiunii ca prescrisă, conform art. 39 din Legea nr. 137/2002 pentru accelerarea privatizării, care prevede termenul de 1 lună și conform Legii 99/1999 care prevede termenul de 3 luni, ambele de la efectuarea operațiunii, respectiv vânzarea cumpărarea de acțiuni.
În întâmpinare, și pârâta - - - a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând și lipsa cauțiunii pentru sechestru, reprezentarea legală a reclamantei, care nu are calitate procesuală și admisibilitatea acțiunii în constatare conform art.111 proc.civ. pe fond de asemenea acțiunea nu este întemeiată.
Pentru pârâta Ministerul Finanțelor, DGFP Taf ormulat întâmpinare în care solicită respingerea acțiunii pentru lipsa calității proclesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
La dosar s-a depus și Hotărârea Consiliului Local Sânnicolau M nr. 26/2007, prin care aceasta este de acord cu promovarea acțiunii de către reclamantă.
Întrucât s-a invocat de către AVAS B prescripția dreptului la acțiune, instanța s-a pronunțat prioritar asupra acestei excepții, fără a mai avea în vedere celelalte excepții referitoare la calitatea procesuală pasivă sau inadmisibilitatea acțiunii sau soluționarea fondului litigiului.
Referitor la excepția prescripției invocate s-a reținut că în acte normative ca Legea 137/2002 și Legea 99/1999 sunt prevăzute termene de prescripție derogatorii de la dreptul comun, respectiv termene speciale de prescripție, altele decât cele prevăzute de Decretul nr. 167/58, astfel încât față de prevederile unor acte normative care consacră termene speciale de 1 lună conform Legii 137/2002 și de 3 luni conform Legii 99/1999, instanța a admis excepția prescripției, respingând acțiunea reclamantei.
Față de cele expuse, tribunalul, conform art. 1020-1021.civ. Legii 99/1999, art.39 din Legea 137/2002, art. 3 și următoarele din Decretul nr. 167/58 și art. 274.proc.civ. a respins acțiunea reclamanților ca fiind prescrisă, obligând-o pe aceasta, ca parte căzută în pretenții, să plătească pârâtei - - - suma de 2500 lei și pârâtei suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții Orașul Sânnicolau M prin Primar și Consiliul Local al Orașului Sânnicolau M, solicitând admiterea acestuia lși, desființând sentința primei instanțe, să se trimită cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiș - Secția Comercială și de contencios Administrativ.
În motivare se arată că Tribunalul Timișa pronunțat sentința atacată în contradictoriu cu Primarul orașului Sânnicolau M, iar nu cu Orașul Sânnicolau M reprezentat prin Primar, cum a fost formulată cererea introductivă, însă Primarul nu stă în nume propriu în proces, ci ca reprezentant al unității administrativ-teritoriale, conform art. 21 alin.2 din Legea nr. 215/2001 republicată, astfel că tribunalul nu s-a pronunțat față de Orașul Sânnicolau M care figurează ca reclamant în cererea introductivă, având calitate procesuală activă.
În atare situație, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 297 alin.1 proc.civ. în sensul desființării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș - Secția Comercială și de Contencios Administrativ.
Se mai arată că prin sentința atacată s-a admis în mod greșit excepția prescripției dreptului la acțiunea în nulitatea contractului de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 72/18.08.2000 încheiat între Fondul Proprietății de Stat și, în motivarea acestei soluții prima instanță reținând incidența Legii nr. 137/2002 și a Legii nr. 99/1999.
Reclamanții apelanți consideră această soluție ca nefondată, având în vedere că art. 39 din Legea nr. 137/2002 pe care l-a invocat pârâta AVAS în susținerea acestei excepții prevede în partea finală că termenul de prescripție de o lună aplicabil cererilor prin care se atacă o operațiune sau un act prevăzut de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, nu este incident cererilor în desființarea contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni, care rămân guvernate de normele de drept comun în materie de prescripție.
Prin urmare, capătului cererii introductive în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, intervenit între Fondul Proprietății de Stat și, îi sunt incidente, sub aspectul prescripției extinctive, dispozițiile art.2 din Decretul nr. 167/1958, care prevăd că nulitatea unui act poate fi invocată oricând, pe cale de acțiune sau pe cale de excepție.
Art. 32 ind.28 din Titlul I al Legii nr. 99/1999, invocat de asemenea de AVAS, a fost modificat implicit prin dispozițiile art.39 din Legea nr. 137/2002, având în vedere că această din urmă lege reglementează aceeași materie și este posterioară Legii nr. 99/1999.
Așadar, arată reclamanții apelanți, prima instanță a admis în mod nelegal excepția prescripției, iar întrucât nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei, se impune desființarea sentinței cu trimitere spre rejudecare.
Pârâta intimată - - - a depus întâmpinare la dosar, prin care solicită respingerea apelului ca nefundat, cu obligarea apelanților la cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
În motivare se arată că expresia "respinge acțiunea" formulată de reclamanții Primarul Sânnicolau M. în sentința de fond criticată, nu constituie un motiv de apel cum se pretinde ci în conformitate cu dispozițiile art. 281.proc.civ. este vorba de o eroare materială de redactare a numelui, pentru care s-a depus cerere de îndreptare, ce urmează a fi rezolvată în camera de consiliu prin încheiere și fără citarea părților.
În privința celui de al doilea motiv invocat, greșita aplicare a legii în materie de prescripție și acesta este nefondat consideră intimata.
Astfel, pârâta - - - - ca societate comercială s-a înființat în baza statutului autentificat sub nr. 4090/18.09.1995, fiind autorizată funcționarea ei prin sentința civilă 1084/26.10.1995 a Judecătoriei Sânnicolau M, pronunțată în dosar nr. 6/S/26.10.1995, societate înscrisă la Registrul comerțului sub nr. J -, urmare a cererii înregistrată sub nr. 7263/11.06.1996.
La capitolul III art. 7, alin.2 din statut se arată "capitalul social inițial este în întregime subscris de Statul Român, în calitate de acționar unic și vărsat la data constituirii societății (capitalul social 265.484 mii lei împărțit în 10.619 acțiuni nominative, în valoare de 25.000 lei fiecare)".
La baza înființării ei a stat Legea 69/1991 potrivit căreia statul prin intermediul FPS-ului va gestiona acțiunile noii societăți înființate.
Pe aceste considerente că, FPS-ul este gestionarul acțiunilor noii societăți, au mai existat procese între părțile din această cauză, care au fost soluționate în defavoarea apelanților prin dosarele invocate în întâmpinarea de la fond, astfel că, o serie de situații de fapt se bucură de autoritate de lucru judecat, respectiv faptul că, statul a fost unic acționar al societății nou înființate - - - și că potrivit Legii 69/1991 cât și a legilor anterioare 88/1997, 99/1999, 137/2002, statul acționa ca unic acționar prin intermediul FPS-ului devenit apoi AVAS.
Din actele aflate la dosar, este cert că recurenții reclamanți au avut cunoștință încă de la înființare de modul în care s-a înființat societatea, actele care au stat la baza înființării acesteia, capitalul social și acționarul majoritar, astfel că, orice pretenții cu privire la aceste fapte de comerț, pot fi contestate prin acțiuni în justiție, numai după procedura specială prevăzută în legile pentru privatizarea societăților, astfel că, termenul de prescripție pentru introducerea unor astfel de cereri prin care se atacă o operațiune sau un act comercial efectuat în vederea înființării, constituirii, transmiterii de acțiuni se valorifică doar în termenul de 3 luni de la data în care reclamanții au cunoscut de existența operațiunilor, faptelor și actelor comerciale încheiate.
Susținerea că, în cauză ar fi aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958 art.2, nu își găsesc aplicabilitatea în această cauză și solicită respingerea apelului ca nefondat și obligarea apelanților la cheltuieli de judecată.
În drept, invocă dispozițiile art. 282-298.proc.civ. OG.69/1994; Legea 135/1994 și normele de aplicare a acestora; Legea 15/1990; Legea 31/1990; Legea 26/1990; OG.88/1997 modificată și completată prin OG. 99/1999; Legea 69/1991 modificată și completată; Legea 215/2001 și com.
Prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, pârâta DGFP Tas olicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea sentinței civile nr. 1295/25.09.2007 ca temeinică și legală.
Se arată că prin sentința atacată s-a reținut ca temeinică și legală excepția prescripției cererii de chemare în judecată, invocată de pârâta AVAS B, potrivit art. 30 din Legea nr. 137/2002 pentru accelerarea privatizării, act ce prevede un termen de 1 lună pentru a ataca actele încheiate în cadrul procesului de privatizare și ale Legii nr. 99/1999 act normativ care prevede un termen de 3 luni în ceea ce privește atacarea operațiunii ce implică vânzarea de acțiuni.
În condițiile prevăzute de art. 137 (1) proc.civ. instanța de judecată s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției prescripției ridicate de către AVAS, excepție pe care DGFP o consideră temeinică și legală, motiv pentru care solicită respingerea apelului ca neîntemeiat.
Pârâta DGFP T apreciază că primul motiv al cererii de apel nu mai poate fi analizat, având în vedere că prin Încheierea dată în Camera de Consiliu la 29.01.2008, Tribunalul Timișa admis cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în practicaua hotărârii, în sensul că s-a îndreptat eroarea strecurată prin Încheierea de îndreptare3, trecându-se numele corect al reclamantei, respectiv Orașul Sânnicolau M reprezentat prin Primar și nu Primarul Sânnicolau M așa cum a fost trecut inițial.
Se arată că cel de-al doilea motiv al apelului este neîntemeiat, având în vedere prevederile legale menționate, motiv pentru care solicită respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii primei instanțe, cu precizarea că în măsura în care instanța va reține motivul invocat de reclamant, solicită respingerea cererii față de MEF pentru lipsa calității procesuale pasive a acesteia, determinat de motivele invocate prin întâmpinare.
Analizând apelul declarat Orașul Sânnicolau M prin Primar și Consiliul Local Sânnicolau M împotriva sentinței civile nr. 1295/2007, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Timiș, Curtea constată că acesta este întemeiat.
În cuprinsul hotărârii criticate, Tribunalul Timișa pronunțat sentința atacată în contradictoriu cu Primarul orașului Sânnicolau M, iar nu cu Orașul Sânnicolau M reprezentat prin Primar, cum a fost formulată cererea introductivă, însă Primarul nu stă în nume propriu în proces, ci în calitate de reprezentant al unității administrativ-teritoriale, conform art. 21 alin.2 din Legea nr. 215/2001 republicată, astfel că tribunalul nu s-a pronunțat și față de Orașul Sânnicolau M care figurează ca reclamant în cererea introductivă, având calitate procesuală activă.
Față de acest aspect, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 297 alin.1 proc.civ. în sensul desființării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, care, în rejudecare va verifica și mandatul acordat Primarului în acest sens, conform disp. art. 12 din nr. 213/1998, dar și raportat la data încheierii actelor juridice a căror nulitate se solicită, în sensul reprezentării Autorității administrativ teritoriale la data semnării acestor înscrisuri.
Această omisiune nu poate fi îndreptată pe calea prev. de art. 281 Cpc.
Prin sentința atacată s-a admis în mod greșit excepția prescripției dreptului la acțiunea în nulitatea contractului de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 72/18.08.2000 încheiat între Fondul Proprietății de Stat și, în motivarea acestei soluții prima instanță reținând incidența Legii nr. 137/2002 și a Legii nr. 99/1999, deși, art. 39 din Legea nr. 137/2002 pe care l-a invocat pârâta AVAS în susținerea acestei excepții și care prevede, în partea finală, că termenul de prescripție de o lună aplicabil cererilor prin care se atacă o operațiune sau un act prevăzut de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, nu este incident cererilor în desființarea contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni, care rămân guvernate de normele de drept comun în materie de prescripție și de nulitate, reziliere etc.
De aceea, capătului cererii introductive având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, intervenit între Fondul Proprietății de Stat și, îi sunt incidente, sub aspectul prescripției extinctive, dispozițiile art.2 din Decretul nr. 167/1958, care prevăd că nulitatea unui act poate fi invocată oricând, pe cale de acțiune sau pe cale de excepție.
Ca urmare, prima instanță a admis în mod nelegal excepția prescripției, iar întrucât nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei, se impune admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pe fond, aceleiași instanțe, raportat la aspectele mai sus invocate, la nelegala citare a tuturor părților din proces, față de incidența disp. art. 295, 297 Cpc.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de Orașul Sânnicolau M prin Primar și Consiliul Local Sânnicolau M, ambii cu sediul ales la Cabinet Avocat din T, P-ța - - nr.1,.5, jud. T, împotriva sentinței civile nr. 1295/2007, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu intimații Ministerul Finanțelor Publice B, cu sediul în B, sector 5,-, AVAS B, cu sediul în B, sector 1,--11, și, ambii domiciliați în Sânnicolau M,-, jud. T, - CO -, cu sediul în Sânnicolau M, str. -, nr.6, jud. T, și, ambii domiciliați în loc.,-, jud. T și, domiciliat în T,-,.5, jud.
Desființează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 martie 2008.
PREȘEDINTE,
- -
GREFIER,
- -
RED./22.04.2008
TEHNORED./12 EX/22.04.2008
Comunicat 10 ex.la:
- Orașul Sânnicolau M reprezentat prin Primar
- Consiliul Local al Orașului Sânnicolau
- CO Sânnicolau M
- Ministerul Finanțelor Publice - B, sector 5, STR.-, nr. 17
- - B, sector 1, STR.-, nr. 9-11
- - S M, STR.-, nr. 8, Jud. T
- - S M, STR.-, nr. 8, Județ
- -, STR.-, nr. 12, Județ
- -, STR.-, nr. 12, Județ T
- - T, STR.-, nr. 3.. 5, Județ
Președinte:Magdalena MălescuJudecători:Magdalena Mălescu, Anca Buta