Măsuri asigurătorii. Decizia 171/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.--
DECIZIA NR.171/C/2008-
Ședința publică din data de 07 mai 2008
PREȘEDINTE: Boța Marilena
JUDECĂTOR 2: Băltărete Savina președinte secție
JUDECĂTOR 3: Toros Vig
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursurilor comerciale declarate de recurentul domiciliat în O-, etaj 1,.1, lichidator a debitoarei SC SRL str. - nr.6, județul B,J -, - și recurenta petentă domiciliată în O str. - nr.7 în contradictoriu cu Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor cu sediul în O- împotriva Sentinței nr.699/F din 13.12.2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect măsuri asigurătorii.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă lichidatorul și reprezentantul recurentei avocat în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul declarat de lichidatorul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, iar recursul declarat de recurenta petentă este legal timbrat cu suma de 19,5 lei taxă judiciară de timbru și 0.15 lei timbru judiciar, lichidatorul a depus la dosar întâmpinare, cauza este la primul termen în recurs, după care:
Reprezentantul recurentei - avocat depune la dosar dovada achitării taxei de timbru și solicită amânarea cauzei învederând instanței că nu i s-au comunicat recursul declarat de lichidator, cauza este la primul termen în recurs, arătând că, a fost angajat în cauză doar cu o zi înaintea termenului de judecată- 06.05.2008-.
Lichidatorul se opune amânării cauzei, reprezentantul petentei putea studia dosarul în arhiva instanței.
Instanța respinge cererea de amânare formulată de reprezentantul recurentei petente cu motivarea că din conceptul aflat la fila 22 și din citația petentei- fila 24-, emisă conform Legii 85/2006 rezultă că odată cu citația s-a comunicat și copia motivelor de recurs. Împrejurarea că, cauza se află la primul termen în recurs nu are relevanță câtă vreme acțiunile fundamentate pe Legea 85/2006 se judecă cu celeritate, recurenta petentă având timp suficient pentru pregătirea apărării.
Reprezentantul recurentei petente invocă excepția lipsei calității procesuale active în cauză și lipsa capacității de exercițiu a lichidatorului având în vedere faptul că lichidatorul a fost suspendat din activitatea sa, împotriva acestuia fiind începută urmărirea penală. La fila 18 din.III din dosarul instanței de fond există o rezoluție de infirmare a rezoluției dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, dispunându-se continuarea cercetărilor. În acest sens solicită suspendarea prezentei cauze în baza art. 244 pct. 1 și 244 pct.2 Cod procedură civilă. La fila 27 din prezentul dosar există o adresă de la IPJ în care se arată că, lichidatorul este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 246,289 și 291 Cod penal, solicitându-se copii din prezenta cauză. Consideră că se impune suspendarea prezentei cauze deoarece sechestrul a fost pus de către acest lichidator, care, din informațiile sale urmează să fie trimis în judecată și nu scos de sub urmărire penală.
Lichidatorul se opune suspendării prezentei cauze deoarece cercetarea sa nu are nici o legătură cu prezenta cauză. Solicită respingerea celor două excepții invocate de reprezentantul recurentei petente. Mai mult suspendarea sa a fost anulată la data de 14 aprilie 2007.
Instanța, deliberând, respinge cererea de suspendare formulată de reprezentantul recurentei petente întrucât nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 244 Cod procedură civilă, cât și raportat la împrejurarea că, o eventuală condamnare a lichidatorului nu este de natură să influențeze obiectul prezentei cauze, care în opinia instanței se află în stare de judecată.
Reprezentantul recurentei petente invocă inopozabilitatea sentinței dată de Curtea de Apel Brașov deoarece au trecut 3 ani de când aceasta a rămas definitivă.
Părțile nu au alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri instanța acordă cuvântul asupra recursurilor.
Lichidatorul solicită admiterea recursului declarat, fără cheltuieli de judecată. În mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale active a petentei.
Reprezentantul recurentei petente solicită respingerea recursului declarat de lichidator ca nefondat, admiterea recursului declarat de petentă, care este proprietar de CF, fără cheltuieli de judecată.
Hotărârea Curții de Apel Brașov nu le este opozabilă, fiind autoritate de lucru judecat și trecând mai mult de 3 ani de când aceasta a rămas definitivă. Consideră că în mod fraudulos petenta a fost radiată din CF, însă în momentul actual petenta apare ca proprietară de CF. Curtea de Apel Brașov nu a dispus decât anularea transferurilor patrimoniale, lichidatorul neputând cere judecătorului sindic luarea măsurii asigurătorii asupra a terțe persoane.
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Constată că prin Sentința nr.699/F din 13.12.2007 Tribunalul Bihora respins excepția lipsei calității procesuale active a petentei, formulată de către debitoarea COM, str. -, nr. 6, reprezentată prin lichidator judiciar, domiciliat în O,-, județul
A respins cererea petentei de ridicare a sechestrului judiciar instituit asupra imobilului înscris în 3212, nr. top. 1249/3 și a notării prezentului proces în coala funciară susmenționată, măsură instituită conform Încheierii judecătorului sindic din 19.3.2002 în Dosarul nr. 44/F/200, precum și plângerea petentei împotriva procesului-verbal de sigilare încheiat la data de 06.03.2007 de către lichidatorul judiciar.
Pentru a pronunța astfel instanța de fond a reținut că dreptul de proprietate al petentei asupra imobilului în litigiu, înscris în 3212, nr. top. 1249/3, reprezentând în natură construcție (stație de benzină), a fost anulat cu efect retroactiv prin Decizia nr. 824/R din 23.09.2003 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în Dosar nr. 878/R/C/2003, prin care s-a constatat nulitatea absolută a transferurilor de proprietate dintre, și, privind imobilul anterior identificat, fiind obligați foștii administratori ai debitoarei COM, respectiv soții, să-i predea lichidatorului judiciar ștampila societății debitoare, precum și patrimoniul acesteia, conform listelor de inventar, reținându-se în considerentele sentinței susmenționate că procedura falimentului debitoarei s-a deschis la 28 februarie 2001, în temeiul art. 31 alin. 3 din lege, iar cele două contracte de vânzare-cumpărare s-au încheiat la 07.12.2001 și respectiv 18.01.2002, deci ulterior deschiderii procedurii.
Potrivit probatoriului administrat în cauză s-a reținut că stația de benzină a făcut parte din patrimoniul societății debitoare, conform contractului de antrepriză nr. 58/1991dintre B și societatea debitoare privind construcția stației și contractul de concesiune nr. 1746/30.12.1992 dintre Primăria Comunei și societatea debitoare cu privire la terenul aferent stației de benzină, intabularea în CF din 21.01.1992în temeiul unei adeverințe emise de Primarul Comunei, eliberată la solicitarea societății debitoare, și prin care se atestă existența construcției, a fost rectificată la data de 08.11.2002, la cererea lichidatorului judiciar, în temeiul Deciziei civile nr. 328/2005-A pronunțate de Curtea de apel Oradea - Secția Civilă Mixtă în Dosar nr. 4104/2004, la poziția B2-3, notându-se dreptul de proprietate al societății debitoare asupra construcției - stație de benzină.
În urma restabilirii situației anterioare din CF (poziția ), conform Deciziei nr. 824/R din 23.09.2003 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, dreptul de proprietate al debitoarei COM asupra construcției s-a confirmat (poziția B9 din CF 3212 ).
Referitor la motivul de nulitate absolută, s-a reținut în sinteză caracterul speculativ al operațiunii, constând în vânzarea-cumpărarea lucrului altuia, constituind o cauză ilicită, sancționată cu nulitatea absolută în baza art. 948 Cod civil, în sensul că, din cuprinsul Sentinței penale nr. 54/P/1999 a tribunalului Bihor rezultă că ultima dobânditoare, în speță petenta, în calitate de avocat al creditoarei & O, a cunoscut că stația de benzină aparține societății debitoare și nu persoanei fizice (inculpat în cauză) -.
Prin Încheierea din data de 14.03.2001 s-a dispus deschiderea procedurii falimentului și desemnarea lichidatorului judiciar, în condițiile art. 77 și 22 din Legea nr. 64/1995.
De altfel, Încheierea din 05.09.2002 a Tribunalului Bihor, prin care s-a revenit asupra sechestrului judiciar instituit pentru imobilul în litigiu, a fost desființată prin Decizia nr. 792/14.11.2002 a curții de apel Oradea, dispunându-se rejudecarea cererii.
Cum activul în cauză face parte din patrimoniul societății debitoare, lichidatorul judiciar, în cadrul atribuției de conducere a activității debitorului, are nu numai dreptul, dar și obligația de a lua toate măsurile conservatorii ce se impun, în temeiul art. 25 lit. c și d măsura indisponibilizării și sigilării acestui activ fiind perfect justificată.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată, deoarece afirmarea unui drept și existența unui interes legitim, direct și personal, născut și actual, precum și calitatea procesuală și capacitatea procesuală constituie condițiile de exercitare a acțiunii civile în justiție, iar petenta în cauză a invocat calitatea sa de proprietar asupra imobilului construcție în litigiu.
Ori, calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titularul dreptului afirmat.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în calitate de lichidator al SC SRL, solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale active a petentei.
În motivarea recursului arată că, petenta avea calitate procesuală până la data de 23.09.2003, când prin decizia 824/R/2003 a Curții de Apel Brașovs -a constatat nulitatea absolută a transferurilor de proprietate dintre, și.
Anularea transferurilor de proprietate făcându-se cu efect retroactiv, interesul ei nu este născut și actual.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs și, solicitând desființarea sentinței pentru motive de nelegalitate și netemeinicie și să se constate că în speță s-a judecat un proces nelegal după reguli extraprocesuale.
În motivarea recursului arată că, judecătorul sindic nu a luat cunoștință de obiectul procesului și nu discerne principala problemă și anume că nu este parte în procesul de faliment și nu a avut raporturi patrimoniale cu debitoarea SC COM SRL, pentru care nu avea competență să se pronunțe o hotărâre judecătorească după regulile legii speciale.
În acest context, cererea de îndreptare a "erorii materiale" trebuia rezolvată ca atare și să se constate că imobilul din litigiu nu a aparținut niciodată debitoarei în faliment, iar lichidatorul a cerut instituirea sechestrului judiciar fără să depună la dosar actul de proprietate.
Plângerea recurentei împotriva procesului verbal de sigilare încheiat la 6.03.2007 de către lichidator prin care a preluat imobilul din 3212 nr. top 1249/3 în patrimoniul debitoarei SC COM SRL, trebuia soluționată prin încheiere și nu prin sentință.
În mod greșit se reține în sentință că prin decizia 824/R din 23 septembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Brașovs -ar fi constatat nulitatea transferurilor de proprietate și că acesta ar fi un motiv că imobilul aparține debitoarei.
Decizia 328/2005 a Curții de Apel Oradea, prin care s-a notat dreptul de proprietate asupra construcției în favoarea SC, nu este irevocabilă.
Recurenta mai aduce critici activității lichidatorului precum și la adresa judecătorului sindic.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacare cu recurs sub aspectul motivelor invocate de ambii recurenți se constată că recursul declarat de lichidator este fondat.
Numirea și revocarea lichidatorului este de competența judecătorului sindic potrivit art.11 lit.c din Legea 85/2006 și atâta timp cât îndeplinește această funcție lichidatorul este reprezentantul societății în faliment în cadrul oricărui litigiu în care debitoarea este parte.
Verificând motivul de recurs invocat de lichidator în numele societății în faliment se constată că motivul lipsei calității procesuale active a petentei este fondat.
Instanța de fond în mod greșit a reținut că pentru ca reclamanta să aibă calitate procesuală activă este suficient să invoce calitatea ei de proprietar asupra imobilului din litigiu.
Calitatea procesuală activă presupune dovada existenței unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titularul dreptului și trebuie să aibă un interes legitim direct și personal pentru a solicita ridicarea sechestrului judiciar instituit asupra imobilului înscris în 3212 nr. top 1249/3.
Ori, așa cum rezultă din actele depuse la dosar reclamanta nu are nici un drept asupra acestui imobil.
Prin decizia 824/R din 23.09.2003 a Curții de Apel Brașovs -a constatat nulitatea absolută a transferurilor de proprietate dintre, și privind imobilul din litigiu, pentru care reclamanta nu mai poate invoca nici un drept asupra acestui imobil și nici vreun interes cu privire la aplicarea sechestrului judiciar.
Apărarea reclamantei intimate în sensul că această sentință și-a pierdut valabilitatea, nefiind executată în termen de 3 ani nu poate fi reținută deoarece prin această sentință s-a constatat nulitatea actului fără să fie ea obligată la ceva ce ar putea fi adus la îndeplinire prin executare împotriva ei.
Sentința a fost înscrisă și în cartea funciară sub poziția B 16 și înscrierea este valabilă până la radiere.
Reclamanta neavând calitate procesuală activă pentru a ataca actele săvârșite asupra unui imobil care nu îi aparține în baza art. 304 pct.9, 312 pct.3 cod procedură civilă se impune modificarea sentinței în sensul admiterii excepției și respingerii acțiunii.
Pentru același motiv de lipsa calității procesuale active urmează ca în baza art.312 pct.1 cod procedură civilă să se respingă recursul declarat de.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat recursul declarat de în calitate de lichidator al SC COM SRL împotriva sentinței nr.699/F din 13.12.2007 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o modifică în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale active a petentei și respinge cererea petentei de ridicare a sechestrului judiciar instituit asupra imobilului înscris în CF 3212, nr. top. 1249/3 și a notării prezentului proces în această coală funciară, precum și plângerea petentei împotriva procesului- verbal de sigilare încheiat la data de 06.03.2007 de către lichidatorul judiciar.
RESPINGE recursul declarat de petenta împotriva aceleiași sentințe.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 07.05.2008.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - - -
Red.dec.TVA
Jud.fond
Tehn.red./2 ex.
13.05.2008
Președinte:Boța MarilenaJudecători:Boța Marilena, Băltărete Savina, Toros Vig