Spete procedura insolventei. Decizia 173/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.--
DECIZIA NR.173/C/2008-
Ședința publică din data de 07 mai 2008
PREȘEDINTE: Boța Marilena
JUDECĂTOR 2: Băltărete Savina președinte secție
JUDECĂTOR 3: Toros Vig
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursului comercial declarat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B--11, Sector 1 în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL O--5, J-, CUI - prin lichidator B-, intimatele creditoare PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O, nr.1, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE O str. - nr. 2 B, (fosta cu sediul în B,-,Bl.43, SC & SA B cu sediul în, Hotel, parter, SC SRL cu sediul în O- și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor cu sediul în O- împotriva Sentinței nr.543/F din 24.10.2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr.-/2006, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în cauză lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, cauza este la primul termen în recurs, după care:
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Constată că prin Sentința comercială nr.543/24.10.2007 Tribunalul Bihor în baza art. 131 din Legea 85/2006 a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC SRL O și radierea acesteia din registrul comerțului, l-a descărcat pe administratorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități, a încuviințat onorariul lichidatorului judiciar în cuantum de 5.110 lei și a dispus notificarea sentinței creditorilor, lichidatorului judiciar, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, ORC-ului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că din raportul privind cauzele și împrejurările care au determinat insolvența debitoarei și documentele contabile ce au stat la baza întocmirii lui, rezultă că în perioada analizată 2003-2006 societatea a înregistrat pierderi, nereușind ca din activitate să achite datoriile către furnizori și bugetul statului și că insolvența societății se datorează incapacității administratorului de a organiza și conduce o activitate bazată pe obținerea de profit, neachitării la termen a datoriilor către furnizori și bugetul de stat, fapt ce a dus la acumularea de accesorii aferente acestora, extinderii activității în aproape toate județele țării, în spații închiriate, neacoperirii din activitate a cheltuielilor legate de chirie, întreținere și plata personalului precum și inactivității pe piață a obiectului de activitate.
Din documentele contabile puse la dispoziția lichidatorului, nu rezultă că administratorul debitoarei ar fi săvârșit faptele prevăzute de art. 138 din lege și nici că ar fi efectuat transferuri patrimoniale în dauna creditorilor.
Constatând că nu există bunuri în averea debitoarei și că nici un creditor nu a avansat bani în vederea continuării procedurii, judecătorul sindic în baza art. 131 din Legea 85/2006 a dispus închiderea procedurii debitoarei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, solicitând casarea acesteia cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe în vederea refacerii de către lichidator a raportului final și obligarea lui să convoace Comitetul /Adunarea Creditorilor falitei în vederea supunerii la vot a oportunității formulării cererii de atragere a răspunderii persoanelor din fosta conducere a falitei culpabile de starea de insolvență a acesteia.
În motivarea recursului său, creditoarea arată că se impune atragerea răspunderii membrilor fostei conduceri a falitei, responsabili de insolvența societății, speța înscriindu-se în sfera de incidență a prevederilor art. 138 lit. c) din Legea 85/2006.
În cauză, indiferent de faptul că administratorul falitei a încălcat din culpă sau cu intenție normele de drept care îi impuneau să solicite tribunalului, stabilirea stării de insolvență în termen de 30 de zile de la data apariției sau iminenței apariției acesteia, sub sancțiunea răspunderii patrimoniale a acestora pentru prejudiciile produse creditorilor, acesta se face vinovat de încălcarea legii (art. 32 alin. 1 și 2 din Legea 64/1995, devenind art. 27 alin.1 și 2 din Legea 85/2006), situație care corelată cu proasta administrare a debitoarei a determinat prejudicierea creditorilor.
Mai învederează faptul că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți este specială, punând la dispoziția creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri valorificabile necesare acoperirii pasivului debitoarei falite și că fiind și o răspundere contractuală, culpa administratorului precum și raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul creat creditorilor falitei este prezumată, el acționând în temeiul unui mandat comercial.
De asemenea arată că își menține punctul de vedere privind neconformitatea raportului final cu exigențele expres prevăzute de art. 129 din Legea 85/2006, conform obiecțiunilor depuse la instanța de fond, iar lichidatorul trebuia să convoace Comitetul/Adunarea creditorilor în vederea analizării oportunității formulării cererii de angajare a răspunderii în baza art. 138 din lege.
În drept au fost invocate prevederile art. 3041Cod procedură civilă și art. 12 alin.1 din Legea 85/2006.
Intimații n-au formulat întâmpinare.
Verificând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, conform art. 304 raportat la art. 3041și 306 Cod procedură civilă pe baza materialului și lucrărilor dosarului se constată că aceasta este temeinică și legală.
Potrivit art. 138 (3) din Legea 85/2006 Comitetul creditorilor poate cere judecătorului sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin.1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului, persoana juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin.1) și răspunderea la care se referă alin.1) amenință să se prescrie.
Din interpretarea acestui text de lege rezultă că, creditorii în mod separat nu pot solicita judecătorului sindic să autorizeze comitetul creditorilor să introducă acțiunea în răspundere prevăzută de art. 138 din lege, singurul care poate cere autorizarea fiind comitetului creditorilor.
Cum în speță o astfel de cerere n-a fost formulată, motivul de recurs invocat de creditoare privind nelegalitatea hotărârii pentru că lichidatorul n-ar fi convocat Adunarea creditorilor în vederea discutării oportunității formulării cererii de atragere a răspunderii este neîntemeiat.
Și motivul de recurs privind necesitatea refacerii raportului final este neîntemeiat, în speță nefiind incidente prevederile art. 129 din lege câtă vreme în averea debitoarei nu există bunuri, iar creditorii n-au avansat bani în vederea continuării procedurii.
Față de toate aceste considerente, în baza art. 312 raportat la art. 316 Cod procedură civilă instanța urmează a respinge ca nefondat recursul, motivele invocate de recurentă nefiind de natură să atragă modificarea sau casarea hotărârii.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B--11, Sector 1 în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL O--5, prin lichidator B-, intimatele creditoare PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O, nr.1, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE O str. - nr. 2 B, (fosta cu sediul în B,-,Bl.43, SC & SA B cu sediul în, Hotel, parter, SC SRL cu sediul în O- și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor cu sediul în O- împotriva Sentinței nr.543/F din 24.10.2007 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 07.05.2008.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - - -
Red.dec.
În concept la 14.05.2008
Jud.fond
Tehn.red./2 ex.
15.05.2008
Președinte:Boța MarilenaJudecători:Boța Marilena, Băltărete Savina, Toros Vig