Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 119/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 119

Ședința publică din data de 11 iunie 2008

PREȘEDINTE: Preda Popescu Florentina

JUDECĂTOR 2: Chirica Elena

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de reclamanta - - SRL - B, sector 3, nr. 173,. 42,. 114, Cod poștal - împotriva sentintei nr. 341 din 11.03.2008 pronunțată de Tribunalul B în contradictoriu cu intimata pârâtă - SRL - B, sector 3, Cpt., nr. 10, - 41,. B,. 4,. 61, Cod poștal -.

Apel timbrat cu taxa de timbru în suma de 10 lei conform chitanței nr. -/2008 și timbru judiciar de 0,15 lei, anulate și atașate la dosar.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta reclamantă - - SRL reprezentată de avocat din Baroul Constanța și intimata pârâtă - SRL reprezentată de avocat din Baroul București.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședintă, care învederează că la dosar s-a depus întâmpinare din partea intimatei pârâte - SRL.

Părțile prezente, prin apărator, arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză, iar Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat având cuvântul pentru apelanta reclamantă, arată că sentința este nefondată, întrucât a dovedit prin discuțiile purtate că a făcut dovada realizării acordului reciproc de voință, chiar și în lipsa unui act juridic scris, a cărui existență nu condiționează validitatea actului juridic negociat. Prevederile art. 35-39 com. reglementeaza regulile speciale care guvernează încheierea contractelor între absenți, astfel că revocare acceptării nu mai este posibilă. Se mai invocă și disp. art. 46 com. potrivit cu care obligațiunile comerciale și liberațiunile se probează inclusiv prin corespondență.

Solicită admiterea apelului, desființarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea pârâtei să încheierea contractului. Cheltuielile de judecată le va solicita pe cale separată.

Avocat având cuvântul pentru intimata apreciază că soluția instanței de fond este legală și temeinică, reținând în mod corect că intre părți s-au purtat negocieri, dar care nu au fost perfectate printr-un înscris din c are să rezulte acordul de voință reciproc, acord care să dea naștere la obligații reciproce.

Având în vedere că fără echivoc la data de 1.06.2007, cu 15 zile înainte de data de 15.06.2007, societatea intimată a restituit apelantei reclamante, prin ordin de plată, suma pe care aceasta o achitase cu titlu de avans, astfel că nu pot fi considerați culpabili și obligati să incheie un astfel de contract, deoarecer au comunicat prin atitutinea lor că nu mai doresc să încheie contractul, cel mult pot fi obligați la plata de daune dacă erau prevazute în promisiunea de vânzare.

Respingerea apelului ca nefondat și mentinerea soluției instanței de fond.

Cu cheltuieli de judecată.

CURTEA:

Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele;

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Buzău la nr- reclamanta - - SRL a solicitat în contradictor cu pârâta - SRL ca prin sentința ce se va pronunța aceasta să fie obligată să încheie cu reclamanta contract de vânzare-cumpărare pentru terenul în suprafață de 52,2 ha, situat în extravilanul comunei, județ B și a unor mijloace fixe, menționate în petitul acțiunii introductive.

In motivarea acțiunii reclamanta a arătat că între părțile din proces s-au purtat discuții privind vânzarea-cumpărarea unui teren proprietatea pârâtei și a mijloacelor fixe situate pe acesta, concretizate în final într-un precontract, convenindu-se prețul de 210.000 Euro fără TVA, la data semnării acestuia achitându-se de către reclamantă un avans de 10.000 Euro, iar restul prețului urma să fie plătit la momentul finalizării actelor, stabilit pentru 15.06.2007.

A mai pretins reclamanta că ulterior pârâta s-a răzgândit, restituindu-i avansul astfel că reclamanta a fost nevoită să se adreseze instanței de judecată.

In temeiul art. 115 pr.civ. pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția insuficientei timbrări a acțiunii și a neîndeplinirii procedurii concilierii directe.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, arătând că nu există raporturi juridice contractuale între părți, nerealizându-se acordul reciproc de voință, actul cu promisiunea de vânzare invocat de reclamantă și depus la dosar reprezentând manifestarea unilaterală de voință a acesteia, nefiind semnat de pârâtă.

Pârâta a mai arătat că avansul reclamantei de 10.000 Euro s-a restituit acesteia înaintea împlinirii termenului stabilit unilateral de ea pentru încheierea unui contract - 15 iunie 2007 și că noii acționari ai pârâtei nu au cunoștință de această pretinsă înțelegere.

După administrarea probatoriilor cu înscrisuri, prin sentința nr. 341/11.03.2007 Tribunalul Buzăua respins excepțiile ridicate de pârâtă, dar și acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a constatat că obiectul acțiunii nu are caracter patrimonial și nu este necesară concilierea directă prevăzută de art. 7201Cod procedură civilă, că cererea reclamantei se timbrează cu o sumă fixă, potrivit Legii 146/1997, astfel că s-au respins excepțiile invocate de pârâtă, ca neîntemeiate.

A mai constatat Tribunalul Buzău că între părțile din proces s-au purtat negocieri privind vânzarea de către pârâtă a unui teren în suprafață de 52,2 ha din extravilanul comunei, județ B, a mijloacelor fixe situate pe acesta, însă nu s-a încheiat un înscris din care să rezulte acordul de voință reciproc și care să conducă la obligații pentru ambele societăți, precontractul invocat de reclamantă nefiind semnată de pârâtă.

A apreciat instanța de fond că, chiar dacă s-a convenit de principiu asupra vânzării terenului și mijloacelor fixe și perfectării contractului la 15.06.2007, anterior acestei date, respectiv la 1.06.2007 pârâta a restituit reclamantei avansul achitat, fiind aplicabile prevederile art. 37 Cod comercial, care consacră principiul revocabilității ofertei și acceptării, înaintea încheierii contractului, astfel că reclamanta nu mai poate fi obligată la încheierea contractului.

Impotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta - - SRL, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că în contractele sinalagmatice realizarea acordului de voință nu se confundă cu forma scrisă a actului juridic civil, care nu face parte dintre condițiile, ad validitatem " ale acestuia, din ordinea discuțiilor cronologice purtate între părți rezultând acordul reciproc pentru realizarea vânzării.

A arătat apelanta că discuțiile părților pentru vânzarea terenului au debutat la 6.03.2007, prin e-mail-ul din 23.03.2007 reprezentantul apelantei făcând o primă ofertă de cumpărare, oad oua ofertă, din 13.04.2007, fiind acceptată de intimata pârâtă, conform e-mail-ului din 17.07.2007 al fostei administratore, în 18.04.2007 avocatul pârâtei arătând care sunt operațiunile pe care părțile urmau să le parcurgă, în vederea transferului de proprietate.

A mai învederat apelanta că în aceste condiții a achitat avansul de 10.000 Euro din prețul de 210.000 Euro, fără TVA acceptat de intimată pentru teren și foreză, după care reprezentanții intimatei nu au mai putut fi contactați și au returnat apelantei avansul, la data de 1.06.2007.

Apelanta consideră că nu s-au interpretat corect probele administrate, din corespondența purtată de părți rezultând realizarea acordului valabil de voință, în sensul art. 35-39 și 46 Cod Comercial, iar acceptarea ofertei nu mai putea fi revocată, dacă a ajuns la cunoștința ofertantului, cum s-a întâmplat în speță, astfel că intimata nu mai putea reveni asupra acordului de vânzare, valabil expirat.

S-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței și admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată.

Intimata pârâtă - SRL B, prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, după care se va arăta în continuare;

Apelanta reclamantă - - SRL a renunțat la susținerile din acțiunea introductivă privind valabilitatea unui precontract prin care intimata pârâtă s-ar fi obligat să vândă acesteia un teren în suprafață de 52,2 ha, situat în extravilanul comunei, județul B, cu prețul de 210.000 Euro, pretinsul precontract fiind întocmit și semnat numai de reprezentantul apelantei reclamante, nu și al intimatei pârâte.

Afirmațiile apelantei cum că din corespondența, purtată de părți rezultă că s-ar fi realizat acordul de voință al reprezentanților lor legali pentru perfectarea vânzării, în condițiile prezentate anterior, sunt contrazise de înscrisurile depuse la dosar, din care rezultă că între părți s-au purtat discuții privind vânzarea - cumpărarea societății pârâte ( e-mail-urile din 23 și 26.03.2007 de la filele 67 și 68 dosar) și apoi pentru vânzarea cumpărarea terenului extravilan, situat în comuna, județ B, în suprafață de 52,2 ha, oferit spre vânzare și altor potențiali cumpărători de către intimata pârâtă.

Nu poate fi considerat e-mail-ul din 17.04.2007 o acceptare de către intimata pârâtă - SRL, a ofertei apelantei reclamante din 13.04.2007, deoarece nu există un acord de voință cu privire la preț - principalul element asupra căruia s-au purtat negocieri, din oferta apelantei rezultând un preț propus de 210.000 Euro pentru teren și foreză, în timp ce pârâta vânzătoare prin e-mail-ul din 17.04.2007 a solicitat un preț de 210.000 Euro plus TVA.

Pentru ca o societate să fie valabil angajată în raporturi juridice, actele încheiate de aceasta și hotărârile trebuie adoptate de reprezentanții legali ai acesteia, sau de împuterniciții lor.

Nu există nicăieri dovezi cum că numita - fosta administratoră a pârâtei - SRL - societate cu acționari străini - ar fi fost împuternicită să negocieze prețul bunurilor oferite spre vânzare, avocatul intimatei pârâte atenționând reprezentanta apelantei reclamantei prin e-mail-ul din 18.04.2007 - fila 67 dosar fond - că este necesară o hotărâre a adunării generale a acționarilor pentru încheierea legală, în forma autentică, în fața notarului public, a unei înțelegeri privind vânzarea terenului, adunarea generală a acționarilor având competența de a desemna și persoana împuternicită să semneze înțelegerea scrisă în fața notarului, situație mai complicată în cazul societăților cu participare străină, la care împuternicirea trebuie să poarte apostila țării de origine, conform Convenției d l Haga.

In concluzie, corespondența părților nu dovedește realizarea unui acord de voință valabil cu privire la vânzarea cumpărarea terenului și forezei proprietatea intimatei - cumpărătoare, pentru teren asemenea înțelegere neputându-se realiza decât în formă autentică și pentru ambele numai de reprezentanții legali ai părților, sau persoanele legal împuternicite de acestea.

Chiar dacă s-ar trece peste aceste aspecte, art. 37 Cod Comercial consacră principiul revocabilității ofertei și acceptării, până la momentul perfectării contractului, ca efect al autonomiei de voință a părților.

Intimata a restituit apelantei avansul de 10.000 Euro la data de 1.06.2007, înaintea termenului stabilit unilateral de apelantă pentru perfectarea contractului - 15.06.2007, astfel că intimata nu mai poate fi legal ținută de îndeplinirea obligației de a încheia acest contract, conform art. 37 din Codul Comercial.

Textul art. 37 - teza a II-a din Codul Comercial invocat de apelanta - - SRL, potrivit căruia acceptarea ofertei nu mai poate fi revocată dacă a ajuns la cunoștința ofertantului, nu este citat nici corect și nici complet, deoarece privește numai contractele a căror executare a fost deja săvârșită, în această situație acceptarea ofertei nemaiputându-se revoca, împrejurarea neaplicabilă în cauză.

Constatând că sentința atacată este temeinică și legală, în baza disp.art. 296 pr.civ, Curtea va respinge apelul reclamantei ca nefondat.

Se va respinge solicitarea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată, care nu au fost dovedite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta - - SRL - B, sector 3, Calea, nr. 173,. 42,. 114, Cod poștal - împotriva sentintei nr. 341 din 11.03.2008 pronunțată de Tribunalul B în contradictoriu cu intimata pârâtă - SRL - B, sector 3, Cpt., nr. 10, - 41,. B,. 4,. 61, Cod poștal -.

Respinge cererea de cheltuieli a intimatei pârâte - SRL.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 11 iunie 2008.

Președinte, Judecător,

- - - - -

Grefier,

- -

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Red.

Tehnored.CMF

4.ex./1.07.2008

- -

jud. -

Președinte:Preda Popescu Florentina
Judecători:Preda Popescu Florentina, Chirica Elena

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 119/2008. Curtea de Apel Ploiesti