Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 154/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 154/COM
Ședința publică de la 25 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Davidencu Șerban
JUDECĂTOR 2: Nastasia Cuculis
Grefier - - -
Pe rol judecarea apelului comercial d eclarat de apelanta pârâtă - SC SA, cu sediul în C,-, împotriva Sentinței civile nr. 4005/com/28.05.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă - SC SRL, cu sediul în C,-, -.D,.3,.57, având ca obiect - obligația de a face.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 11.11.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată încheiere ce face parte integrantă din prezenta, iar completul de judecată a amânat pronunțarea pentru a da posibilitatea apelantei să depună la dosar concluzii scrise, la data de 18.11.2009, 25.11.2009, pentru când:
CURTEA
Asupra apelului comercial d e față:
Prin cererea înregistrată sub nr.1497/COM/ 20.03.2006, la Tribunalul Constanța, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată pârâta la încheierea contractului de vânzare - cumpărare asupra imobilului teren intravilan aferent magazinului nr.262 situat în C B-dul 1 - 1918, nr.35, -5 în schimbul unui preț de vânzare-cumpărare ce urmează a se stabili pe calea unei expertize tehnice de evaluare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că între părți a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr.1618/20.05.1999 având ca obiect bunul imobil - magazin nr.262 (fără teren), contract încheiat ca urmare a contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare nr.1765/27.04.1998.
În contractul de vânzare-cumpărare nr.1618/1999, în art.5, se prevede că se transmite dreptul de folosință asupra terenului, urmând ca dreptul de proprietate să fie transmis contra cost după evaluarea acestuia. Deși a solicitat prin mai multe adrese să se procedeze la evaluarea acestuia și să îi transmită dreptul de proprietate, pârâta nu le-a dat curs în sensul că niciodată nu i-a comunicat vreun răspuns.
În drept au fost invocate dispozițiile art.969 Cod civil, art.970 Cod civil, art.1073-art.1077 Cod civil, art.1294 și următoarele Cod civil.
În susținerea acțiunii au fost depuse la dosar copiile următoarelor acte: contractul de vânzare - cumpărare nr.1618/20.05.1999, încheiere nr.6592/2003, contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare nr.1765/27.04.1998, adresele nr.1085/2001, 71/2003, 72/2003, 452/2005 și 577/2003.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 02.05.2006, pârâta a invocat excepția nulității determinată de netimbrare, excepția inadmisibilității și excepția prescripției.
La data de 20.06.2006 instanța a calificat acțiunea ca fiind patrimonială evaluabilă în bani și a pus în vedere reclamantei să depună taxa de timbru de 316,28 lei.
Prin Sentința nr.5688/COM/19.09.2006 a Tribunalului Constanțaa fost anulată ca insuficient timbrată, acțiunea formulată de reclamantă.
Apelul formulat de reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat prin Decizia nr.311/COM/18.12.2006 a Curții de APEL CONSTANȚA.
Prin Decizia nr.3039/10.10.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul formulat de reclamantă dispunându-se modificarea Deciziei nr.311/COM/18.12.2006 a Curții de APEL CONSTANȚA în sensul că a fost admis apelul declarat de reclamantă, a fost desființată Sentința nr.5688/2006 a Tribunalului Constanța și a fost trimisă cauza la Tribunalul Constanța pentru judecata pe fond.
Pe rolul Tribunalului Constanța, cauza a fost înregistrată la data de 04.03.2008 sub nr-.
La termenul de judecată din 03.04.2008 pârâta a arătat că nu mai insistă în excepția inadmisibilității acțiunii, invocată prin întâmpinare, ci doar în excepția prescripției dreptului la acțiune.
Prin Încheierea din 04.04.2008 a fost respinsă ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune considerându-se că termenul de 3 ani prevăzut de art.3 alin.1 din Decretul nr.107/1958 începe să curgă la data evaluării terenului, condiție care nu a fost îndeplinită în speță.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și proba cu expertiza tehnică imobiliară.
Prin Sentința civilă nr. 4005/com/28.05.2009 pronunțată de Tribunalul Constanțaa fost admisă acțiunea formulată de reclamantă și obligată pârâta să încheie contractul de vânzare-cumpărare asupra imobilului constând în teren intravilan în suprafață de 171,302, aferent magazinului nr.262, situat în C, B-dul 1 - 1918, nr.35, -5, parter, la prețul de 22.749,71 lei (reprezentând echivalentul în lei a sumei de 5.464 euro), plus
A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare nr.1765/27.04.1998 locatorul s-a obligat să transmită dreptul de folosință și posesie, iar utilizatorul L să plătească și să preia imobilul situat în C B-dul 1 - 1918, -5, unitatea 262, iar la expirarea contractului locatarul se obligă să transmită necondiționat utilizatorului dreptul de proprietate asupra imobilului. În ce privește terenul, părțile au prevăzut că transmiterea dreptului de folosință și posesie și, eventual, a dreptului de dispoziție asupra terenului aferent imobilului va face obiectul unei anexe la prezentul contract după clarificarea situației juridice a terenului.
La data de 12.05.1997 s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria - nr.0035 pentru terenurile aflate în patrimoniul pentru un număr de 72 obiective în suprafața totală indiviză de 3844,44 mp (la pct.52 fiind menționat magazinul nr.262 din b-dul 1 - 1918, nr.35, -5 ce face obiectul prezentei cauze).
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr.1618/20.05.1999 pârâta Aat ransmis dreptul de proprietate SC SRL asupra bunului imobil magazin nr.262 (fără teren) ca urmare a expirării contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare nr.1765/27.04.1998.
În art.5 din acest contract părțile au prevăzut că " A transmite dreptul de folosință asupra terenului urmând ca dreptul de proprietate să fie transmis contra cost după evaluarea acestuia".
Prin adresele nr.15/14.06.2001, 71/17.01.2003 și nr.452/08.06.2005 reclamanta a solicitat transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului aferent magazinului nr.262 în conformitate cu art.5 din contractul de vânzare-cumpărare nr.1618/20.05.1999.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expert - s-a stabilit valoarea de circulație actuală a terenului (la 08.10.2008) de 95.586 Euro, respectiv 376.706 lei la cursul valutar de 39.410 lei/Euro.
În răspunsul la obiecțiunile încuviințate de instanță, expertul a aplicat o reducere de 35% din valoarea inițială ca urmare a faptului că terenul aparține unui vânzător, iar pe el se află construcția altui proprietar. Astfel a fost stabilită valoarea totală a terenului de 244.860 lei, respectiv 62.131 Euro la cursul de 3,9410 lei/euro la 07.10.2008 sau 57.197 Euro la cursul de 4,2810 lei/euro la 25.02.2009.
La data de 26.03.2009 instanța a încuviințat efectuarea unui supliment la raportul de expertiză având ca obiective stabilirea prețului de vânzare la data formulării cererii de cumpărare de către reclamantă, respectiv iulie 2004 și la data formulării acțiunii, respectiv 20.03.2006.
Prin suplimentul la raportul de expertiză (fila 161) s-a arătat că la data de 20.07.2004, valoarea terenului era de 19.842,39 lei sau 4.844 Euro, iar la data de 20.03.2006 valoarea era de 22.749,71 lei sau 5.464 Euro, valori stabilite prin metodologia impusă de nr.HG834/1991, de criteriile din Ordinul MEF nr.2665/1992 și Ordinul nr.1/C/311/1992, cât și nr.HG500/1994 și nr.HG983/1998, precum și indicii de inflație stabiliți de Institutul Național de Statistică.
În ce privește obligarea pârâtei de a vinde terenul aferent magazinului nr.262, se constată că în contractul de vânzare-cumpărare nr.1618/20.05.1999 vânzătoarea pârâtă Aap romis că va transmite dreptul de proprietate după evaluarea acestuia. Prin urmare, proprietarul s-a obligat față de reclamantă să-i vândă, la un preț ce se va stabili prin evaluare, terenul respectiv. Această promisiune care reprezintă un antecontract, dă naștere la un drept de creanță în favoarea beneficiarului promisiunii.
Întrucât reclamanta, în calitate de beneficiar al promisiunii de vânzare a optat în sensul cumpărării bunului, iar pârâta nu s-a opus în principiu, cu singura condiție a stabilirii prețului de vânzare de 95.586 Euro, urmează a se analiza în raport de dispozițiile legale invocate de reclamantă care este prețul terenului ce poate fi impus pârâtei.
Sub acest aspect, reclamanta a invocat disp. art.969, 970, 1073-1077 cod civil și art.1294 și următoarele Cod civil.
Dispozițiile art.969 și 970 Cod civil se referă la principiul obligativității contractului între părți și la executarea acestuia cu bună credință, iar disp. art.1073-1077 Cod civil, la efectele produse de obligațiile asumate de părți. Nu au relevanță în prezenta cauză disp. art.1294 și următoarele Cod civil care se referă la contractul de vânzare-cumpărare raportat la obiectul cererii - obligație de a face.
Potrivit art.1073 Cod civil creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar are dreptul la dezdăunare. În acest context trebuie arătat că pârâta și-a asumat obligația de a vinde terenul contra cost, după evaluarea acestuia, dar părțile nu au prevăzut care este acest preț astfel încât în vederea determinării valorii terenului nu pot fi aplicate disp. art.1073 Cod civil. Nici disp. art.1074-1077 Cod civil nu pot fi avute în vedere față de obiectul cererii - obligarea la încheierea unui contract, obligație care nu a fost solicitată a fi schimbată în dezdăunări și care nici nu poate fi îndeplinită de reclamantă pe cheltuiala debitorului.
În ce privește dispozițiile legale invocate de pârâtă în stabilirea prețului de vânzare, ele nu au fost reținute întrucât reclamanta nu le-a indicat ca temei de drept. Chiar dacă instanța, în virtutea rolului activ, ar califica dispozițiile menționate (art.40 Cod comercial și art.66 din nr.HG55/1998) ca fiind incidente în speță față de cauza acțiunii (ce derivă din vânzarea de active în cazul privatizării societăților comerciale), ele nu pot fi avute în vedere, pe de o parte, pentru că se ele se referă la "mărfuri, producte, transporturi, etc.", deci bunuri mobile (art.40 Cod comercial), iar în cauză este vorba de un bun imobil, iar pe de altă parte, în speța de față terenului aferent activului cumpărat de reclamantă nu i-a fost clarificată situația juridică după data vânzării activului, ci anterior nefiind îndeplinite condițiile art. 66 din nr.HG 55/1998 (stabilirea dreptului de proprietate al pârâtei s-a făcut la 02.05.1997 - fila 74, iar vânzarea activului aflat pe acest teren la 20.05.1999).
În consecință, instanța a considerat că numai prin raportare la disp. art.970 Cod civil se poate analiza dacă valoarea de piață a terenului se reține la data introducerii acțiunii sau data întocmirii raportului de expertiză.
Astfel, potrivit art.970 Cod civil, "convențiile trebuie executate cu bună credință. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa".
Întrucât pârâta și-a asumat la data de 20.05.1999 obligația de a vinde terenul aferent magazinului nr.262 după evaluarea acestuia, evaluare care, deși solicitată în mod repetat de reclamantă nu a fost efectuată, instanța a considerat că nu poate fi invocată de către pârâtă propria-i turpitudine, respectiv culpă în neîndeplinirea acestei obligații de evaluare.
Astfel, în virtutea principiului executării cu bună-credință și într-un termen rezonabil, pârâta avea obligația de a efectua această evaluare și de a propune reclamantei prețul rezultat din această evaluare și numai în caz de refuz din partea reclamantei s-ar fi putut analiza o eventuală stabilire a prețului terenului la momentul actual. Întrucât pârâta nu a făcut dovada efectuării acestor demersuri, în virtutea principiului enunțat dedus din disp. art.970 Cod civil, instanța a considerat că prețul de circulație al terenului trebuie stabilit la momentul introducerii acțiunii așa cum a solicitat în principal reclamanta, preț stabilit de expert conform unei metodologii care nu a fost contestată de nici una din părți la 5.464 Euro, respectiv 22.749,71 lei.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat apel, pârâta SC SAcare a criticat-o ca fiind nelegală și netemeinică, pentru următoarele considerente:
1. Instanța de fond a interpretat greșit antecontractul cuprins în art. 5 din contractul de vânzare - cumpărare nr. 1618/20.05.1999, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Art. 5 din contractul de vânzare cumpărare nr. 1618/20.05.1999 prevede că dreptul de proprietate asupra terenului urmează să fie transmis de SC SA contra cost după evaluarea acestuia.
În Încheierea din 4.04.2008, pentru a respinge excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a reținut că mențiunea "după evaluarea acestuia" are valoarea unei condiții suspensive, eveniment viitor și nesigur ca realizare, de care depinde existența actului juridic sau a dreptului subiectiv, iar evaluarea cădea în sarcina proprietarului terenului. Între condițiile de validitate ale oricărei convenții, se regăsește, potrivit art. 948 pct.3 Cod civil, un obiect determinat. În timp ce bunul a fost determinat, prețul a fost doar determinabil. Prețul este un element de validitate al antecontractului de vânzare-cumpărare și nu poate constitui deopotrivă o modalitate a aceluiași act juridic.
Dacă se acceptă că prețul nu era determinabil ci ar fi avut valoarea unei condiții suspensive atunci nu există un element esențial și de validitate al actului juridic deoarece evenimentul prevăzut în condiție nu poate fi chiar prețul ori consimțământul asupra prețului.
Antecontractul de vânzare cumpărare poate să-și producă efectele urmărite de părți numai dacă prețul este determinat sau determinabil, fie părțile stabilesc elemente cu ajutorul cărora prețul va putea fi determinat pe viitor, fie stabilirea prețului este lăsată la aprecierea unui terț.
Consecințele interpretării dată de instanța de fond sunt: fie evaluarea dată de proprietarul terenului este definitivă, fie antecontractul este nul absolut pentru obiectului.
2. În ce privește excepția prescripției, consideră apelanta că în mod nelegal și netemeinic a fost soluționată.
Pentru a respinge excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța de fond a stabilit că antecontractul este afectat de o condiție suspensivă constând într-o evaluare ce trebuie efectuată de proprietar, iar termenul de prescripție nu începe să curgă decâd de la momentul împlinirii acestei condiții suspensive conform art. 7 alin.3 din Decretul nr. 167/1958.
În opinia apelantei, nu există nicio condiție suspensivă, astfel că instanța de fond a încălcat art. 7 alin.2 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începând să curgă de la data nașterii raportului de drept.
Dreptul reclamantei având obiect patrimonial nu a fost valorificat în cadrul termenului de prescripție de 3 ani, motiv pentru care dreptul la acțiune s-a stins prin prescripție la 20.05.2002, conform art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958.
3.În ce privește excepția nulității absolute a antecontractului cuprins în art. 5 din contractul de vânzare - cumpărare nr. 1618/20.05.1999.
În măsura în care se va reține că mențiunea din antecontract "după evaluarea acestuia" are valoarea unei condiții suspensive, eveniment viitor și nesigur ca realizare, de care depinde existența actului juridic sau a dreptului subiectiv, atunci antecontreactul de vânzare-cumpărare cuprins în art. 5 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 1618/20.05.1999 este nul absolut.
Apelanta a înțeles a invoca nulitatea absolută a antecontractului de vânzare - cumpărare cuprins în art. 5 din contractul de vânzare - cumpărare, pentru lipsa obiectului.
Antecontractul de vânzare-cumpărare poate să-și producă efectele urmărite de părți numai dacă prețul este determinat sau determinabil iar cerința prevăzută în art. 948 pct.3, art. 964 Cod civil a unui obiect determinat este o cerință esențială și de validitate a oricărui act juridic.
Caracterul determinabil al prețului este reținut unanim a fi îndeplinit dacă: fie părțile stabilesc elementele cu ajutorul cărora prețul va putea fi determinat pe viitor, fie stabilirea prețului este lăsată la aprecierea unui terț.
Sub acest aspect instanța de fond a reținut în hotărârea pronunțată că părțile nu au prevăzut care este prețul astfel încât în vederea determinării acestuia nu sunt incidente disp. art. 1073 Cod civil.
Întrucât modalitatea de determinare a prețului constituie o condiție suspensivă nu există un element esențial și de validitate al actului juridic deoarece evenimentul prevăzut în condiție nu poate să fie chiar prețul ori consimțământul asupra prețului.
4. Pe fond, arată apelanta că acțiunea are ca obiect obligarea la încheierea - în baza unei promisiuni de vânzare - a unui contract de vânzare - cumpărare în schimbul prețului stabilit convențional ca fiind "contra cost după evaluarea terenului".
Consideră apelanta că în mod greșit s-a reținut de instanța de fond că dispozițiile art. 1294 Cod civil și următoarele nu au relevanță în cauză raportat la obiectul cererii - obligația de a face. În măsura în care prețul nu este determinat, convenția este nulă, afară de cazurile în care prețul este determinabil. dat fiind că ne situăm tocmai în cazul de excepție al prețului determinabil acesta este valid numai în condițiile prevăzute fie în art. 964 Cod civil fie în art. 1304 Cod civil.
Pe cale de consecință, criteriile avute în vedere de instanța de fond nu sunt aplicabile raportat la convenția părților, "SC SA transmite dreptul de folosință asupra terenului urmând ca dreptul de proprietate să fie transmis contra cost după evaluarea acestuia".
Greșit s-a reținut de instanță că evaluarea cădea în sarcina SA, sub un prim aspect nicio clauză contractuală nu stabilea că evaluarea trebuia efectuată de una singură dintre părți, sub un alt aspect dacă prețul se stabilea pe baza evaluării ce o dădea una dintre părți atunci nimic nu ar fi împiedicat părțile să contracteze direct vânzarea-cumpărarea.
Nu se poate admite ca una din părți să realizeze determinarea prețului deoarece atunci nu am fi în prezența unui caracter determinabil, ci deja determinat chiar de la data încheierii antecontractului. Pe cale de consecință, singura interpretare ce poate fi dată antecontractului este aceea că părțile împreună trbuie să realizeze evaluarea.
Împrejuarea că părțile nu s-au înțeles asupra unui evaluator nu poate fi considerată culpa pârâtei, așa cum greșit a reținut instanța de fond.
Eronat a considerat instanța de fond că prețul de circulație stabilit în expertiza pe baza unei metodologii care nu a fost contestată de niciuna din părți este de 5.464 euro.
În opinia apelantei, prețul nu poate fi stabilit la prețul de circulație de la data introducerii acțiunii deoarece prețul nu poate fi decât cel curent, atât timp cât părțile nu s-au înțeles asupra vreunei alte determinări a prețului.
Împrejuarea că nu s-a contestat valoarea de 5.464 euro stabilită pe baza metodologiei prevăzută de HG nr. 834/1991, de HG nr.500/1994 și de HG nr. 983/1998 nu are nicio relevanță raportat la obiectul acțiunii.
Valoarea de 5.464 euro nu este un preț de circulație, așa cum a considerat instanța de fond, deoarece această valoarea s-a stabilit - la cererea reclamantei - pe baza metodologiei prevăzută de actle normative menționate mai sus, care privesc; valoarea cu care se majorează capitalul social în cazul unui aport în natură constând în terenuri proprietate de stat pentru care s-a eliberat certificat de atestare a dreptului de proprietate, valoarea și modul de înregistrare contabilă a diferențelor din reevaluare, precum și valoarea cu care se poate majora capitalul social urmare evaluării imobilizărilor corporale.
Aceste metodologii au un scop preponderent contabil și nu au nicio legătură cu stabilirea valorii de circulație a unui bun, care se determină potrivit standardelor de evaluare.
De altfel, chiar în suplimentul la raportul de expretiză efectuat la cererea reclamantei, în care s-a stabilit valoarea de 5.464 euro, expertul a subliniat că metoda potrivită de evaluare este cea a comparației prin bonitare, precum și că această metodologie nu duce la stabilirea unei valori de piață, arătând că HG nr. 107/2008 a modificat HG nr. 834/1991 în sensul că reevaluarea terenului se poate face la prețul de piață.
Greșit a reținut instanța de fond că art. 40 Cod comercial și art. 66 și 99 din HG nr. 55/1998 nu pot fi reținute întrucât aceste norme juridice, chiar dacă nu au fost indicate de reclamantă, stabilesc un mod de determinare cu valoare de principiu în materie comercială a prețului curent - listele bursei sau orice fel de probă, respectiv prețul pieței stabilit prin evaluare elaborată prin utilizarea metodelor de evaluare patrimoniale, de randament și combinații ale acestora.
Valoarea stabilită prin expertiză a prețului de circulație este de 95.586 euro. Pentru orice valoare mai mică de această sumă, apelanta pârâtă solicită respingerea acțiunii ca nefondată deoarece constituie un abuz de drept solicitarea insidioasă a reclamantei - ce a refuzat cu obstinație să plătească prețul pieței - ca valoarea prețului de plătit să nu fie prețul curent al pieței.
La data de 14.10.2009, intimata reclamantă SC SRL a formulat întâmpinareprin care a solicitat respingerea apelului declarat de pârâtă ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
Față de motivul de apel referitor la soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune, apreciază intimata reclamantă că încheierea pronunțată de instanța de fond prin care a fost respinsă această excepție este legală și temeinică.
Contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat ca urmare a expirării termenului contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare nr. 1765/27.04.1998, în conformitate cu prevederile art. 1 și 3.
În contractul de leasing imobiliar a fost prevăzut la art. 1 alin. ultim "transmiterea dreptului de folosință și posesie și eventual a dreptului de dispoziție asupra terenului aferent imobilului menționat va face obiectul unei anexe la prezentul contract, după clarificarea situației juridice a terenului", având în vedere că la data încheierii contractului de leasing, apelanta pârâtă nu obținuse dreptul de proprietate asupra terenului sau situația juridică a acestuia nu este clară.
Conform art. 5 din contractul de vânzare cumpărare nr. 1618/20.05.1999 " SA transmite dreptul de folosință asupra terenului urmând ca dreptul de proprietate să fie transmis contra cost după evaluarea acestuia. În vederea îndeplinirii acestei clauze contractuale, prin mai multe adrese a solicitat apelantei să procedeze la evaluarea terenului și să transmită dreptul de proprietate, adrese cărora aceasta nu le-a dat curs.
Ca tare, a existat o obligație a apelantei de a transmite proprietatea asupra terenului. Solicită să se observe că acest curs al prescripției extinctive a fost modificat prin întrerupere, intimata reclamantă fiind în poseisa terenului însă de la momentul încheierii contractului de leasing imobiliar asupra construcției, cu atât mai mult la data încheierii contractului de vânzare cumpărare asupra contractului.
Prescripția s-a întrerupt chiar prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se subscrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, potrivit art. 16 din Decretul nr. 167/1958. Pe de altă parte, în mod corect a stabilit instanța de fond că termenul începe să curgă după evaluarea terenului, evaluare la care pârâta apelantă nu a dat curs niciunei solicitări, la numeroasele adrese ale reclamantei intimate.
În referire la motivul de apel privind îndeplinirea cerințelor legale ale obligației de a face și la preț.
Arată intimata că un contract de vânzare cumpărare presupune existența a două obligații principale, a vânzătorului de a transmite proprietatea și a cumpărătorului de a achita prețul, dat fiind și faptul că pârâta nu a evaluat terenul, a solicitat efectuarea unei expretize tehnice care să identifice terenul aferent și să îl evalueze.
În ce privește prețul terenului arată că solicitarea reclamantei a vizat suma de 22.749, 71 lei plus TVA, echivalentul sumei de 5464 euro plus TVA, stabilită prin raspunsul la obiecțiuni, ca reprezentând evaluarea terenului la data introducerii acțiunii, respectiv 20.03.2006. La stabilirea acestei valori au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 1 și 2 din HG nr. 834/1991, HG nr. 500/1994, HG nr. 983/1998 și Criteriile nr. 2665/1C/311/1992, indicii de inflație comunicați de Institutul Național de Statistică.
În subsidiar solicitarea reclamantei a vizat suma de 19.842,39 lei plus TVA, echivalentul sumei de 4844 euro plus TVA, stabilită prin răspunsul la obiecțini de către expert ca reprezentând evaluarea terenului în luna iulie 2004, având în vedere aceleași criterii care au stat la baza și a evaluării de mai sus.
Solicită ca instanța să aibă în vedere acordul pârâtei la admiterea acțiunii în fața instanței de fond și să înlăture susținerile acesteia cu privire la prețul de 62.131 euro sau de 57.197 euro întrucât această valoare reprezintă valoarea de circulație și este obținută prin comparație cu alte terenuri.
Pentru aceste considerente solicită să fie înlăturate susținerile apelantei și respingerea apelului, având în vedere și achiesarea pârâtei apelante cu privire la acțiunea și înlăturând susținrile acesteia numai cu privire la preț. Apelanta nu a formulat nici un fel de obiecțiuni la răspunsul la obiecțiuni.
Întrucât apelanta pârâtă solicită respingerea cererii ca urmare a admiterii excepției nulității absolute a antecontractului, însă în motivele apelului nu invocă această excepție, nu o motivează în fapt și în drept și nu face nici un fel de referire la care antecontract este vorba. Solicită să se observe că la instanța de fond nu a invocat o astfel de excepție.
În termenul de amânare a pronunțării apelanta pârâtă a depus la dosar concluzii scrise reiterând apărările formulate prin motivele de apel.
Examinând apelul prin prisma criticilor aduse, a probelor administrate și în conformitate cu dispozițiile art.295 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Critica apelantei referitoare la modalitatea de soluționare de către prima instanță a excepției prescripției dreptului la acțiune va fi respinsă ca nefondată, întrucât în mod corect s-a apreciat că prescripția începe să curgă de la data realizării condiției, potrivit dispozițiilor art.7 alin.3 din Decretul nr.167/1958.
Or, având în vedere că la data formulării acțiunii nici măcar nu era îndeplinită condiția de a fi fost evaluat terenul ce a făcut obiectul promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare cuprinsă în art.5 din contractul de vânzare cumpărare nr.1618/20.05.1999, nu se poate reține faptul că s-a prescris dreptul reclamantei la acțiune.
De asemenea, va fi respinsă și excepția nulității absolute a antecontractului cuprins în art.5 din contractul de vânzare - cumpărare nr.1618/20.05.1999 pentru lipsa obiectului.
Prețul este obiectul prestației promitentului cumpărător, corespunde valorii lucrului și trebuie să fie determinat sau determinabil.
În speță, prețul este determinabil întrucât în contract s-a trecut faptul că terenul urma să fie evaluat. Evaluarea acestuia nu se putea realiza decât potrivit aceleiași norme legale în baza căreia urma să fie și determinat, respectiv potrivit HG nr. 834 din 14 decembrie 1991. Aceasta deoarece în cazul în care există norme legale obligatorii părțile trebuie să se conformeze, respectiv se subînțelege că părțile au avut în vedere evaluarea legală, chiar dacă contractul nu conține precizări în această privință, căci numai convențiile legal făcute sunt obligatorii între părți potrivit art.969 civ.
Față de cele expuse mai sus, și în acord cu dispozițiile art.970 civ. rezultă că în mod corect a fost stabilit prețul vânzării la 22.749,71 lei ( echivalentul în lei a sumei de 5.464 Euro ), plus TVA, ca fiind valoarea terenului la data formulării acțiunii, în conformitate cu metodologia impusă de HG nr.834/1991, HG nr.500/1994, HG nr.983/1998, de criteriile din Ordinul MEF nr.2665/1992 și Odinul nr.1/C/311/1992 precum și indicii de inflație stabiliți de.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art.296 Cod procedură civilă apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelulcomercial dclarat de apelanta pârâtă SC SA, cu sediul în C,-, împotrivaSentinței civile nr. 4005/com/28.05.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-în contradictoriu cu intimata reclamantă SC SRL, cu sediul în C,-, -.D,.3,.57,ca nefondat.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 25 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond
Tehnored.dec.jud. - -
4 ex./ 11.01.2010
07 - 2009
Președinte:Mihaela Davidencu ȘerbanJudecători:Mihaela Davidencu Șerban, Nastasia Cuculis
