Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 180/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 180
Ședința publică de la 03.04.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Aurică Avram
JUDECĂTOR 2: Cosmin Mihăianu
JUDECĂTOR 3: Mihaela Barna
GREFIER -
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelantele și COLOR, împotriva sentinței comerciale nr. 7214/28.05.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele și PETROL
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelantele, reprezentate de avocat cu delegație la dosar, Dl., lipsind intimatele.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că dosarul a fost repus pe rol, pentru constituirea completului de divergență, încheierea anterioară cuprinzând punctele de vedere divergente ale membrilor completului de judecată.
Constituită în complet de divergență, potrivit art. 257.proc.civ. prin includerea în complet a D-nei Judecător, în conformitate cu prevederile art. 99 alin. 7 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 387/2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe apel.
Apărătorul apelantelor afirmă că achiesează la prima opinie dintre cele consemnate în încheierea anterioară, așa încât solicită admiterea apelului și schimbarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială la data de 31.08.2006, reclamantele și COLOR au chemat în judecată pe pârâtele și PETROL, solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâtele să le permită accesul liber către imobilul situat în B,-, sector 3 - aflat în proprietatea reclamantei și în folosința reclamantei persoană juridică, prin demolarea construcțiilor realizate în mod neautorizat pe drumul de acces, reclamantele pretinzând ca, în caz de refuz al pârâtelor de a se supune obligației, să fie autorizate să demoleze aceste construcții, pe cheltuiala pârâtelor.
Prin încheierea de la data de 14.12.2006, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei COLOR, reținând că, în condițiile în care cererea de chemare în judecată este întemeiată pe contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 482/03.03.2000 de, care a fost încheiat între, în calitate de vânzătoare și, în calitate de cumpărătoare, un terț față de contract - respectiv reclamanta persoană juridică - nu se poate afirma ca titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății.
Prin sentința comercială nr. 7212/28.05.2007, Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a respins, pentru lipsa calității procesuale active, cererea formulată de reclamanta COLOR și a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu intimatele și PETROL
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut - sub aspectul cererii formulate de reclamanta COLOR - că prin încheierea de la data de 14.12.2006 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a acestei reclamante.
Pe fondul cererii reclamantei, instanța de fond a constatat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 482/03.03.2000 de, pârâta a transmis reclamantei, în urma unei licitații, dreptul de proprietate asupra activului - imobil "teren liber - parcela 8", în suprafață de 330. situat în B,--45, sector 3. mai reținut că, prin același contract, vânzătoarea s-a obligat să asigure cumpărătoarei accesul către teren pe drumurile de acces care rămâneau în proprietatea
Tribunalul a mai constatat că la data de 08.08.2000, pârâta a mai vândut D-lui activul imobil "clădire preparare apă deionizată - Hala îmbuteliere 3 - Activ zonă/și suprafața construită de 445.", fără a se specifica faptul că la nord acest activ se învecinează cu proprietatea reclamantei.
De asemenea, prima instanță a mai luat act că, după această vânzare, reclamanta a transmis dreptul de folosință al terenului către COLOR, care a construit o fabrică de vopseluri, dând imobilului o destinație industrială, care nu exista la încheierea actului.
S-a mai constatat că pârâta a efectuat dezmembrarea proprietăților, schimbând destinația unor parcele (nr. 17 și nr. 21) din căi de acces în teren liber de construcție și a procedat la înstrăinarea unor porțiuni de teren către alte societăți, împrejurare care face ca în prezent reclamanta să se învecineze cu ambele pârâte.
În acest context, prima instanță a reținut că în baza autorizației de construcție nr. 1191/05.09.2006, pârâta petrol a ridicat un gard de panouri din plăci prefabricate din beton, modificând configurația căii de acces.
Din examinarea raportului de expertiză efectuat în cauză, instanța de fond a constatat că distanța între gardul ridicat și zidul clădirii aflat pe proprietatea reclamantei este de 3,60. - 3,80. mai M decât lățimea minimă legală de 3,50. prevăzută în Regulamentul general de urbanism aprobat prin nr. 525/1996 și că, pe o porțiune, calea de acces se îngustează, ajungând la 3,25. situație de natură îngreuna accesul mașinilor de aprovizionare și desfacere pe terenul aflat în proprietatea reclamantei, cu respectarea tuturor normelor legale privind protecția împotriva incendiilor.
Prima instanță a constatat că nici părțile, nici expertul nu au contestat situația de fapt astfel reținută, iar situația conflictuală derivă din modul diferit de interpretare a clauzei contractuale prin care pârâta s-a obligat să asigure reclamantei accesul pe drumurile sale de acces, obligație care s-a transmis și coproprietarilor ulteriori ai terenurilor învecinate cu C al reclamantei, constituindu-se asupra acestora ca o adevărată sarcină.
S-a apreciat ca fiind incontestabile atât faptul că pârâtelor le revine obligația de a asigura reclamantei accesul, dar și împrejurarea că în speță este asigurată o cale de acces, care nu corespunde cerințelor de transport industrial.
În această ordine de idei, instanța de fond a reținut că la momentul încheierii contractului și asumării de către pârâta a obligației de asigurare a accesului, terenul era liber, el căpătând ulterior o folosință comună, de natură industrială, cu C achiziționat de soțul reclamantei. Această împrejurare a determinat prima instanță să rețină că pârâta și-a asumat obligația de asigurare a accesului în limitele previzibile la data încheierii contractului și ea nu poate fi ținută de o atare îndatorire, atunci când situația de fapt s-a modificat prin intervenția cumpărătorului asupra terenului său, sarcina asupra terenurilor urmând a deveni prea împovărătoare pentru acestea.
Așa fiind, apreciind că în relațiile de vecinătate, părțile trebuiau să își exercite drepturile și să-și execute obligațiile cu bună-credință, fără a afecta grav și ireparabil drepturile celorlalți, Tribunalul a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, reclamantele și COLOR au declarat apel.
În motivare, apelantele au arătat că în mod nelegal prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale active a COLOR, întrucât, având în vedere principiul specialității capacității de folosință a acesteia, dar și dreptul de folosință pe care îl deține asupra activului imobil intitulat "clădire de preparare a apei deionizate hala de îmbuteliere nr. 3" și a suprafeței construite de 445. apare ca fiind justificat interesul său în promovarea acțiunii.
Pe de altă parte, apelantele au mai arătat că prima instanță nu a administrat un probatoriu complet care să releve adevăratele raporturi între părți, ci doar a examinat convențiile încheiate cu intimata, fără să evalueze dacă împrejurările de fapt îngăduie desfășurarea unei activități industriale.
În acest context, apelantele au criticat considerentele pe care le-a reținut instanța de fond, precizând că activul a fost cumpărat de către în vederea desfășurării unei activități industriale, care presupune și obligă cumpărătorul la asigurarea unor căi de acces de natură să permită desfășurarea unei astfel de activități.
Apelul este fondat.
Instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt existentă în speță, dar a apreciat în mod eronat raporturile juridice dintre părți.
Astfel, Curtea reține că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 482/03.03.2000 de, apelanta a dobândit de la intimata dreptul de proprietate asupra unui teren liber, în suprafață de 330. identificat ca fiind parcela nr. 8, situat în B,--45, sector 3 (Șos. - -, nr. 3-5), vânzătoarea obligându-se să asigure accesul cumpărătoarei pe drumurile de acces ale vânzătoarei.
Este adevărat că părțile nu au menționat în cuprinsul convenției faptul că terenul achiziționat de către apelantă urma să fie folosit pentru desfășurarea unei activități economice și nici nu au stabilit natura accesului oferit de vânzătoare cumpărătoarei.
Cu toate acestea, interpretând contractul pornind de la voința internă a părților, potrivit art. 977.civ. Curtea apreciază că în condițiile în care terenul achiziționat de apelantă, deși liber la momentul încheierii convenției, se află situat în mijlocul unei platforme industriale (aspect ce rezultă din întregul conținut al contractului și care nu a fost contestat de către intimate) șieste înconjurat de o serie de clădiri cu destinație industrială(clădire de preparare a apei deionizate și hală de îmbuteliere), interpretarea contractului, pornind de la voința comună a părților, conduce la concluzia că părțile au avut în vedere sau, C puțin, au fost în măsură să prevadă, o destinație industrială a terenului.
Ca o consecință firească,și căile de acces urmau a satisface necesitățile unui transport industrial.
În acest context, Curtea reține că pe aproape întreaga lungime a căilor de acces, cerințele unui transport industrial sunt îndeplinite, lățimea drumului fiind de 3,60 - 3,80. și doar pe o distanță mică aceasta este redusă la 3,25. - însă datorită acestei situații, accesul mașinilor de aprovizionare nu mai poate fi realizat.
Prima instanță a reținut că, în condițiile în care terenul era liber la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare, iar dreptul de acces era asigurat în limitele previzibile la acel moment, acțiunea reclamantei este neîntemeiată, deoarece pârâta nu poate fi ținută să-și îndeplinească obligația, când situația de fapt s-a modificat prin intervenția cumpărătoarei asupra terenului său.
Însă, după cum s-a apreciat mai sus, părțile au avut în vedere sau au fost în măsură să prevadă o destinație industrială a terenului.
În aceste condiții, Curtea consideră că Tribunalul nu a intrat în cercetarea corespunzătoare a fondului, fapt care va determina aplicarea art. 297 alin. 1.proc.civ. întrucât nu a plecat în analiza sa de la voința comună și reală a părților contractante, așa încât, cu ocazia rejudecării, ar trebui să analizeze în fapt întinderea dreptului de acces la data încheierii contractului, dar și măsura în care intimatele au procedat sau nu la diminuarea acestuia, cu atât mai mult cu cât în raportul de expertiză administrat în fața primei instanțe s-a constatat că a schimbat destinația unor parcele (17 și 21) din căi de acces în teren fără construcție, iar a edificat gardul care blochează accesul industrial către terenul apelantei chiar pe parcela 21.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, Curtea, în temeiul art. 297 alin. 1.proc.civ. va admite apelul și va desființa în parte sentința atacată, urmând să trimită cauza, primei instanțe, în vederea rejudecării.
Vor fi însă menținute dispozițiile referitoare la respingerea cererii formulate de reclamanta COLOR, ca fiind promovată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, deoarece, în condițiile în care cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 482/03.03.2000 de, care a fost încheiat între, în calitate de vânzătoare și apelanta, în calitate de cumpărătoare, un terț față de contract - respectiv apelanta persoană juridică - nu se poate afirma ca titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății.
În acest context, referirile acestei apelante la interesul său în promovarea acțiunii, deși evidente și necontestate, nu pot justifica admiterea apelului, pentru că sub aspectul elementelor acțiunii civile, calitatea procesuală nu se confundă cu interesul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantele, cu domiciliul în B, Șos. - C M, nr. 48,. 35,. A,. 8,. 32, sector 2 și COLOR, cu sediul în B,- R, sector 3, împotriva sentinței comerciale nr. 7214/28.05.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele, cu sediul în B,--45, sector 3 și PETROL, cu sediul în B, str. -. -, nr. 8, sector 2 și în consecință:
Desființează în parte sentința comercială nr. 7214/28.05.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr- și trimite cauza, primei instanțe, spre rejudecarea acțiunii formulate de către reclamanta.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.04.2008.
JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
Red. Jud. /6 ex./11.04.2008
Jud. fond -
Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
OPINIE SEPARATĂ
În opinia separată se consideră că nu poate fi acceptată soluția privind desființarea în parte a sentinței atacate cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea acțiunii reclamantei, iar apelul în cauză este nefondat, astfel că trebuie să fie respins.
Ca atare, în ceea ce privește primul aspect, decizia adoptată în opinia majoritară în sensul desființării sentinței atacate cu trimiterea spre rejudecare este, în raport cu ceea ce s-a invocat drept considerente, rezultatul unei interpretări și aplicări greșite a dispozițiilor art.297 alin.1 Cod procedură civilă, condițiile prevăzute de aceste dispoziții nefiind îndeplinite.
În opinia majoritară s-a reținut, pentru pronunțarea deciziei respective, că instanța de fond, deși a reținut în mod corect situația de fapt, a apreciat în mod eronat raporturile juridice dintre părți, că interpretarea contractului de vânzare-cumpărare a terenului, pornind de la voința comună și reală a părților conform art.977 cod civil și în condițiile în care terenul achiziționat de apelantă se află în mijlocul unei platforme industriale și este înconjurat de o serie de clădiri industriale, conduce la concluzia că părțile au avut în vedere sau C puțin au fost în măsură să prevadă o destinație industrială a terenului, astfel că și căile de acces urmează să satisfacă necesitățile unui transport industrial. În raport cu acestea, față de considerentele din sentința tribunalului, s-a considerat că prima instanță nu a intrat în cercetarea "corespunzătoare" a fondului, ceea ce determină aplicarea art.297 alin.1 Cod procedură civilă, iar la rejudecare va trebui să se analizeze întinderea dreptului de acces la data încheierii contractului și măsura în care intimatele au procedat la diminuarea acestui drept, cu atât mai mult cu cât expertiza efectuată a indicat schimbarea de către intimate a destinației unor căi de acces.
În opinia separată se are în vedere că dispozițiile art.297 alin.1 Cod procedură civilă nu disting expres între cauzele pentru care prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului. Se consideră, în general, că aplicarea dispozițiilor menționate se justifică pentru asigurarea tuturor garanțiilor procesuale privind judecata în fond precum și a parcurgerii în mod real a fazelor de jurisdicție prevăzute de lege. În raport cu conținutul dispozițiilor art.297 alin.1 Cod procedură civilă aplicarea acestora trebuie să intervină atunci când rezolvarea dată în primă instanță, de altă natură decât soluționarea în fond a procesului, este greșită și a determinat, totodată, neintrarea în cercetarea fondului. În concret, în practica judiciară s-au reținut în acest sens o serie de cazuri, începând cu rezolvarea în mod greșit a procesului pe calea unei excepții, până la nemotivare sau la pronunțarea "extra petita". Chiar dacă între cazurile de aplicare a art.297 alin.1 s-ar putea reține și neintrarea în cercetarea "corespunzătoare" a fondului, este obligatoriu în acest caz să se precizeze în primul rând în ce constă caracterul "necorespunzător", dat fiind că aspectul respectiv nu poate fi de natura celor care determină soluționarea apelului potrivit art.296 Cod procedură civilă.
În speță, considerentele reținute în opinia majoritară pentru susținerea aplicării art.297 alin.1 sunt în sensul că în raport cu contractul de vânzare-cumpărare a terenului părțile au avut în vedere un scop industrial astfel că și căile de acces trebuie să satisfacă.
În mod evident, aceste considerente privesc, în contextul cercetării fondului litigiului, interpretarea unui înscris, a unei probe administrate în cauză.
Or, astfel cum rezultă din dosarul primei instanțe, în raport cu cererile, susținerile și precizările formulate de părți, precum și cu probele administrate, și prima instanță a avut în vedere în mod corespunzător cercetarea și pronunțarea asupra fondului cererii reclamantei, inclusiv interpretarea înscrisului menționat, sub aspectul întinderii obligației pârâtelor de asigurare a accesului pentru reclamantă, acesta fiind aspectul esențial în soluționarea cauzei, care implică și aspectul referitor la măsura în care se impune menținerea căilor de acces în forma existentă la încheierea contractului. În virtutea caracterului devolutiv al judecării apelului, eventualele lipsuri ale motivării primei instanțe pot fi suplinite prin motivarea instanței de apel.
Faptul că pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că în ceea ce privește întinderea, obligația menționată nu include și transportul industrial iar în apel, tot pe fond, în opinia majoritară s-a interpretat contractul în mod contrar, era, în condițiile legii, în măsură să atragă aplicarea prevederilor art.296 iar nu ale art.297 alin.1 Cod procedură civilă.
În raport cu decizia pronunțată în opinia majoritară, interpretarea contractului în sensul că prin căile de acces trebuie să se asigure un transport industrial va constitui pentru instanța de rejudecare o problemă de drept dezlegată iar acestei interpretări îi este subordonat și modul de soluționare privind cauza în general, inclusiv aspectele indicate în opinia majoritară a fi avute în vedere la rejudecare. În raport cu acestea, instanța de rejudecare nu va avea practic, altă posibilitate decât admiterea acțiunii reclamantei, în condițiile în care, potrivit legii, chiar instanța de apel avea obligația să se pronunțe, fie și în acest sens, soluționând apelul pe fondul litigiului.
În ceea ce privește al doilea aspect, privind aprecierea apelului ca nefondat și în opinia separată întinderea obligației pârâtelor de asigurare a accesului reclamantei la terenul cumpărat trebuie determinată în esență în funcție de măsura în care a intervenit voința părților la încheierea contractului referitor la acest aspect.
Or, din formularea contractului nr.482/03.03.2000 nu rezultă în nici un fel intenția vânzătorului sau a cumpărătorului de a transmite, respectiv de a dobândi terenul în vederea unei activități industriale. Dacă ar fi existat o asemenea intenție din partea cumpărătoarei, reclamanta în cauză, nimic nu o împiedica pe aceasta să obțină o mențiune corespunzătoare în contract, cu atât mai mult cu cât o astfel de mențiune interesa delimitarea întinderii accesului spre terenul cumpărat.
Dimpotrivă, în cuprinsul contractului s-a menționat în mod obișnuit că terenul este liber, fără alte mențiuni, ceea ce implică interpretarea obligației de asigurare a accesului în limite obișnuite iar nu cu caracter industrial. Aceasta cu atât mai mult cu cât în cuprinsul contractului nu s-a făcut vreo mențiune nici în legătură cu situarea terenului în perimetrul unei zone în care se află și clădiri industriale.
Dispozițiile art.977 Cod civil prevăd că interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor. Cum în speță nu s-a pus problema unui sens literal al termenilor din contract, invocarea dispozițiilor art.977 Cod civil în cauză poate privi doar criteriul voinței părților. Susținerea din opinia separată în sensul că părțile au avut în vedere sau C puțin, au fost în măsură să prevadă o destinație industrială a terenului pentru că terenul se află în mijlocul unei platforme industriale și este înconjurat de clădiri cu destinație industrială nu se fundamentează pe un text de lege ci este doar o apreciere subiectivă a instanței.
Desigur că potrivit art.970 și art.980 Cod civil, convențiile obligă și la toate urmările pe care echitatea, obiceiul sau legea le dau obligației, după natura sa. Aspectul echității excede, evident, discuției în speță și nu se poate vorbi nici de un obicei în ceea ce privește stabilirea scopului vânzării în funcție de locul situării terenului vândut, pentru că în general, s-ar impieta asupra atributului dispoziției din dreptul de proprietate. Aceasta cu mențiunea că potrivit art.983 Cod civil, atunci când există îndoială, convenția se interpretează în favoarea celui ce se obligă, în speță debitorii obligației de asigurare a accesului fiind pârâții.
De altfel nici nu s-a dovedit în cauză că terenul ar fi impropriu altei destinații decât aceea industrială sau că aceasta ar fi obligatorie în baza legii.
Prin urmare se poate reține delimitarea certă a obiectului obligației de asigurare a accesului doar în funcție de dispozițiile legale aplicabile.
În acest context pârâtele puteau conveni în ceea ce privește obligația respectivă doar în limitele previzibile la momentul încheierii contractului. A considera că părțile au prevăzut sau trebuiau să prevadă că ulterior cumpărătorul va desfășura o activitate industrială ar însemna să se adauge la contract. De altfel, nici în prezent reclamanta nu desfășoară o activitate industrială pe terenul cumpărat ci a constituit un comodat asupra acestuia, în întregime, în favoarea unei terțe persoane. În plus, nu este nerelevant faptul că în contractul de comodat respectiv se are în vedere "o locuință", iar nu un obiectiv industrial.
Aflarea terenului în zona unei platforme industriale nu este în măsură să limiteze din punct de vedere legal utilizarea acestuia exclusiv în scopuri industriale. În fapt, utilizarea în scopuri industriale a terenului a intervenit doar la cinci ani după cumpărare, în urma încheierii contractului de comodat sau C puțin așa s-a dovedit în cauză. Schimbarea ulterioară dobândirii de către cumpărător și în modul arătat a situației terenului în sensul care implică, necesită un acces mai extins, excede contractului inițial și obligației de asigurare a accesului astfel cum a fost convenită în cuprinsul acestuia, atrăgând în mod necesar convenirea între părți asupra unei noi obligații privind accesul în sarcina pârâtelor, corespunzătoare situației noi generate de reclamantă.
Altfel, ar însemna că reclamanta poate împovăra oricât de mult și oricând terenul proprietatea pârâtelor pe care se află căile de acces, prin manifestarea de voință unilaterală asupra propriului teren, fără să țină seama nici măcar de faptul că obligațiile comerciale sunt, de regulă, oneroase.
De asemenea, probele administrate nu sunt în măsură să susțină nici stabilirea unei obligații de menținere a căilor de acces la dimensiunile existente la momentul încheierii contractului nr.428/03.03.2000. Eventuala impresie a reclamantei în acest sens nu este justificată în concret în contextul arătat. După cum am menționat anterior se impune concluzia că obiectul obligației de asigurare a accesului poate fi delimitat în lipsa convenției exprese doar în raport cu dispozițiile legale aplicabile, obligatorii și pentru părțile din contract. Or, sub acest aspect este indiscutabil în raport cu probele la dosar că gardul a fost construit în majoritate la o distanță mai M decât aceea minimă legală de 3,50. și numai pe o porțiune restrânsă distanța este de doar 3,25. de la limita proprietății reclamantei.
În raport cu această din urmă porțiune, în cauză s-a dovedit doar neasigurarea accesului reclamantei referitor la transportul industrial, pentru că accesul înțeles în sensul obișnuit este asigurat și în aceste condiții. Astfel, nu se justifică nici C puțin admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței atacate, sub aspectul admiterii în parte a acțiunii în sensul mutării gardului, pentru care există totuși autorizație, în întregime la distanța minimă de 3,50. De altfel, în raport cu redactarea obiectului cererii de chemare în judecată aceasta nici nu este formulată într-un astfel de sens, urmărind înlăturarea gardului și realizarea accesului liber pe proprietatea pârâtelor, în limitele căilor de acces anterioare construirii gardului.
Prin urmare, în cauză, față de considerentele arătate și având în vedere că în ceea ce privește aprecierea ca nefondate a motivelor de apel referitoare la respingerea acțiunii față de reclamanta Color pentru lipsa calității procesuale active a acesteia, această apreciere nu este proprie doar opinie majoritare ci și opiniei de față, se impunea respingerea apelului ca nefondat.
Judecător,
- -
Președinte:Aurică AvramJudecători:Aurică Avram, Cosmin Mihăianu, Mihaela Barna
