Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 181/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.181
Ședința publică de la 03 aprilie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Aurică Avram
JUDECĂTOR 2: Cosmin Horia Mihăianu
GREFIER - -
.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanții, și, împotriva sentinței comerciale nr.234/10.01.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata SC MEDIA SRL.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanții, personal, apelantul, personal și reprezentat de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar și intimata, reprezentată de avocat, cu împuternicire avocațială la dosarul Judecătoriei Sectorului 3 nr-, fila 14.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că intimata a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, întâmpinare, iar apelanții au depus la dosar, tot prin Serviciul Registratură, dovezile achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar, potrivit rezoluției de primire a dosarului.
Se comunică întâmpinarea către apelanți, care nu solicită termen pentru a lua cunoștință de conținut.
Curtea acordă cuvântul părților pe probe.
Se solicită proba cu înscrisuri de către ambele părți, înscrisuri care se depun la dosar, luându-se la cunoștință despre acestea după comunicarea lor în mod reciproc.
Curtea, deliberând, încuviințează ambelor părți proba cu înscrisuri.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe apel.
Apărătorul apelanților solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii principale, admiterii cererii reconvenționale și evacuării reclamantei din imobilul situat în B,-, sector 3, fără cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței apelate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.
CURTEA
Prin cererea formulată în data de 03.05.2007 la Judecătoria Sectorului 3 B, reclamanta Media a chemat în judecată pe pârâții, și, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună, ca obligație de a face, obligarea pârâtelor: 1) să permită accesul reprezentantelor Media în spațiul închiriat situat în B,-, sector 3; 2) la plata unei sume de 10 USD pe zi (în echivalentul de 24,3 lei) reprezentând despăgubiri calculate pentru perioada cuprinsă între luna octombrie 2006 și data la care se va pronunța hotărârea judecătorească.
La termenul de la 30.05.2007 reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat 1) obligarea pârâtelor să permită accesul reprezentanților reclamantei în spațiul închiriat de la pârâți în B,-, sector 3, pentru efectuarea lucrărilor curente și de întreținere la cele două panouri aflate în proprietatea sa de pe terenul închiriat; 2) obligarea pârâtelor la plata de daune interese compensatorii pentru repararea prejudiciului suferit de reclamantă în cuantum de 10 USD/lună pentru fiecare panou adică în total 20 USD pentru fiecare lună în care nu s-a permis accesul pe terenul închiriat - din luna octombrie 2006 până în luna aprilie 2007, adică 180 USD la cursul BNR al zilei în care s-a precizat acțiunea (2,42 lei) suma totală fiind de 435,6 lei, calculată în baza art.3.1.2. titlul II din contractul părților; 3) obligarea pârâtelor la plata de daune cominatorii de 100 lei pentru fiecare zi de la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța, până la executarea efectivă a acesteia.
Prin sentința civilă nr.5035 pronunțată la 30.05.2007 în dosarul nr- Judecătoria Sectorului 3 Baa dmis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București (Secția Comercială) reținând natura comercială a litigiului în raport cu prevederile art.2 pct.1 lit.a Cod procedură civilă, art.4, 7 și 57 Cod comercial.
Prin cererea reconvențională formulată în cauză la 25.10.2007 pârâții au solicitat să se dispună, în baza art.110 Cod procedură civilă, ca de la data de 11.01.2008 reclamanta-pârâtă să fie evacuată din imobilul din B,-, sector 3, întrucât la acea dată contractul încetează de drept.
Prin sentința comercială nr.234 pronunțată la 10.01.2008 în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a admis acțiunea reclamantei, obligând pârâții să permită accesul reprezentanților reclamantei în spațiul închiriat în B,-, sector 3, la plata sumei de 20 USD în echivalentul în lei la cursul oficial al BNR din data plății, reprezentând daune interese pe perioada octombrie 2006 - aprilie 2007 și la plata de daune cominatorii pe zi de întârziere în cuantum de 100 lei de la data rămânerii definitive a hotărârii până la executarea efectivă a acesteia, respectiv data pronunțării conform angajamentului părților. De asemenea, tribunalul a respins cererea reconvențională ca neîntemeiată și a obligat pârâții la plata sumei de 49,6 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunța această sentință civilă tribunalul a reținut că între societatea reclamantă și pârâta s-a încheiat contractul de locațiune nr.1475/01.01.2005 pentru suprafața de 6 m/panou din terenul situat la adresa menționată, în vederea amplasării a două panouri publicitare. Contractul a fost înregistrat sub nr.-/2005 la Administrația Financiară Sector 3, fiind menționați și ceilalți doi proprietari ai terenului, pârâții și. Potrivit contractului, locatorul se obligă să permită accesul în spațiile închiriate persoanelor autorizate din cadrul societății reclamante ori de câte ori va fi necesar pentru întreținerea, decorarea panourilor publicitare. Contractul a fost încheiat de, operând prezumția că a existat și acordul tacit al celorlalți doi coproprietari, aceștia necontestând actul de administrare respectiv și având obligația de a respecta locațiunea, cum de altfel a și recunoscut pârâtul. Prin clauza prevăzută la art.3.1.2. din contract s-a prevăzut ca în cazul în care locatorul refuză accesul reclamantei, datorează penalități în cuantumul prevăzut pentru chiria lunară, prin urmare se datorează cu acest titlu suma de 435,6 lei pentru perioada octombrie 2006 - aprilie 2007. Apărarea pârâtului în sensul că nu se opune accesului reclamantei nu poate fi reținută, fiind aplicabile prevederile art.275 Cod procedură civilă întrucât în materie comercială debitorul este de drept în întârziere.
Pe de altă parte, dispozițiile art.132 Cod procedură civilă se aplică în cazul în care reclamanta își majorează ori micșorează câtimea obiectului cererii dar nu pentru modificarea acestuia, cum a solicitat reclamantul referitor la beneficiul nerealizat.
Fiind vorba despre o obligație de a face potrivit art.1073 Cod civil, pârâții vor fi obligați la daune cominatorii în cuantumul și pe perioada solicitată.
Cererea reconvențională a pârâților, de evacuare a reclamantei pe motiv că prin contractul modificator nr.-/2005 termenul închirierii a fost de 3 ani nu poate fi primită deoarece la data pronunțări hotărârii reclamanta deținea spațiul cu titlu legal.
Împotriva acestei sentințe comerciale au declarat apel pârâții, în termen și timbrând legal, solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii principale și a admiterii cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului s-a arătat că terenul din care s-au închiriat reclamantei-pârâte două suprafețe a câte 6 mp are drept coproprietari pe cei trei pârâți-reclamanți. Contractul de închiriere nr.1475 din 01.01.2005 a fost semnat doar de, pentru o perioadă de 5 ani, clauza prevăzută la art.7.1 permițând modificarea contractului în scris și sub semnătura tuturor pârâților. La 15.01.2005 s-a semnat de către reclamanta-pârâtă și pârâții-reclamanți și contractul de închiriere modificator înregistrat la administrația financiară sub nr.-/26.01.2005, prin acesta reducându-se perioada de închiriere la 3 ani, de la 10.01.2005 până la 10.01.2008.
Prin cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată reclamanta-pârâtă nu a precizat când și de către cine i s-a refuzat accesul pe terenul închiriat, invocând cu rea-credință o tulburare de fapt.
Contractul de închiriere a încetat de plin drept, prin ajungerea la termen în ziua când prima instanță a pronunțat hotărârea apelată. Primul capăt de cerere din acțiunea principală nu mai putea fi admis, sentința fiind lipsită de efecte pentru viitor sub acest aspect, în condițiile în care părțile în contract nu pot fi obligate decât la respectarea obligațiilor asumate. În baza acelorași considerente și a prevederilor art.110 Cod procedură civilă se impune și admiterea cererii reconvenționale.
În ceea ce privește al doilea capăt de cerere din acțiunea reclamantei-pârâte, daunele interese compensatorii în cuantum de 435,6 lei au fost admise deși nu au fost dovedite. Mai mult, pârâții nu s-au opus în fapt niciodată accesului reclamantei pe teren, chiar aceasta arătând că pârâta-reclamantă nu s-a opus în acest sens, astfel că nu a existat situația de nerespectare culpabilă a obligațiilor contractuale asumate în raport cu care pot fi solicitate daunele compensatorii. Pârâții-reclamanți și-au formulat și în scris poziția față de acțiunea reclamantei-pârâte în sensul că nu se opun accesului acesteia pe teren. Pârâtul-reclamant s-a oferit la judecata în primă instanță chiar să achite daunele interese solicitate, dar reclamanta-pârâtă a arătat că nu mai este de acord să primească suma respectivă și cu toate acestea capătul de cerere respectiv a fost admis.
Deși tulburarea de fapt, iar nu de drept, este pretinsă de reclamanta-pârâtă a veni din partea pârâtului-reclamant, acțiunea formulată tinde la obligarea în solidar a tuturor coproprietarilor.
Prin urmare, motivele de apel sunt, în concret, următoarele:
1. Prima instanță a interpretat greșit înscrisurile administrate în cauză, ignorând faptul că perioada de închiriere a fost modificată la 3 ani, până la 10.01.2008.
2. Primul capăt de cerere din acțiunea principală nu putea fi admis deoarece locațiunea era încetată de drept prin ajungerea la termen.
3. Cererea reconvențională trebuia admisă în condițiile arătate.
4. Acțiunea principală nu putea fi admisă în solidar cu privire la toți coproprietarii din moment ce reclamanta-pârâtă a susținut că tulburarea de fapt provine doar din partea pârâtului-reclamant.
5. Tulburarea de fapt nici nu a fost dovedită.
6. Daunele interese compensatorii au fost acordate deși pârâtul-reclamant a dorit să le achite în timpul judecății în primă instanță iar reclamanta-pârâtă nu a mai fost de acord să le primească.
7. Prima instanță a admis și daunele cominatorii iar în condițiile în care reclamanta tergiversează punerea în executare a sentinței apelate, deși a fost și notificată de pârâții-reclamanți pentru a proceda în acest sens, sumele datorate cu acest titlu de către pârâții-reclamanți se acumulează în continuare, în mod nedrept.
Intimata Media a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat. În acest sens s-a arătat de către intimată că deși contractul nr.1475/01.01.2005 a fost semnat doar de către, trebuie avut în vedere și mandatul tacit din partea celorlalți coproprietari, închirierea fiind un act de administrare. În realitate nu s-au încheiat două contracte de locațiune ci doar contractul nr.1475/01.01.2005. Pentru că înregistrarea contractului la administrația financiară era permisă doar în forma tipizată și pentru maxim trei ani părțile au depus în acest scop contractul în formă adecvată convenind ca după trecerea a trei ani să se depună la administrația financiară un nou contract tip pentru restul de 2 ani.
Pârâții nu au mai permis accesul reclamantei începând cu luna octombrie 2006. Fiind vorba de un fapt negativ aceasta se prezumă a fi dovedită de reclamantă, sarcina probei contrare revenind pârâților. Pârâtul prezent la judecata în primă instanță a arătat că nu se mai opune accesului reclamantei.
Prima instanță a obligat pârâții la plata în solidar de daune interese în mod temeinic și legal în raport cu clauza penală prevăzută în contract pentru neîndeplinirea de către aceștia a obligațiilor asumate și în temeiul art.1073 Cod civil.
Respingerea cererii reconvenționale a intervenit în mod justificat, la data pronunțării hotărârii apelate chiar și contractul tip înregistrat la administrația financiară fiind încă în vigoare.
Cererea reconvențională în cauză constituie o acțiune în evacuarea chiriașului după ajungerea la termen a locațiunii și este distinctă de aceea întemeiată pe art.110 Cod procedură civilă, bazându-se pe dispozițiile art.1431 Cod civil, însă dreptul la acțiune nu s-a născut încă și nici nu s-a dovedit un prejudiciu iminent. la prevederile art.110 alin.1 Cod procedură civilă pârâții săvârșesc o fraudă la lege. Daunele cominatorii au fost acordate în mod corect, obligația pârâților fiind "intuituu personae" și curg în măsura în care aceștia nu vor permite accesul reclamantei pe terenul închiriat. Doctrina și jurisprudența, la care s-a recurs în susținerea cererii de apel, nu constituie izvor de drept.
Apelanții au depus la dosarul cauzei înscrisurile la care au făcut referire în motivarea apelului.
Față de acestea, analizând actele și lucrările dosarului cauzei Curtea constată că apelul formulat este fondat, având în vedere următoarele considerente:
În legătură cu convenția de locațiune la care se referă litigiul în cauză, la dosar s-a depus contractul de închiriere nr.1475 din 01.01.2005 încheiat și semnat de reclamantă și pârâta, un exemplar prezentând și semnătura pârâtului pentru mențiunea conformității cu originalul a copiei respective, precum și contractul de închiriere întocmit la 15.01.2005 și înregistrat la administrația financiară teritorială sub nr.-/26.01.2005. Acest contract indică în cuprinsul său în calitate de proprietari ai imobilului închiriat pe toți cei trei pârâți coproprietari, fiind semnat doar de și și conține în concret doar clauzele privind adresa imobilului închiriat, stabilirea duratei contractului la 3 ani, de la 10.01.2005 până la 10.10.2008 și cuantumul chiriei lunare.
Spre deosebire de pârâți, reclamanta susține că acest din urmă contract de închiriere nu constituie un nou contract sau o modificare a contractului de închiriere nr.1475/01.01.2005, ci reprezintă doar un extras din contractul inițial, sub forma unui contract tip, prevăzând durata închirierii pentru maxim 3 ani deoarece numai cu îndeplinirea acestor cerințe era posibilă înregistrarea contractului de locațiune la administrația financiară, înțelegerea părților fiind ca la 021.01.2008 să depună la organul fiscal respectiv un nou contract tipizat pentru diferența de 2 ani rămasă din închiriere.
Or, sub acest aspect, Curtea apreciază că deși susținerile reclamantei pot fi posibile în general, din punct de vedere obiectiv o astfel de posibilitate, pentru a putea fi reținută în cauză în mod concret, trebuia să fie și probată, însă reclamanta nu a fost în măsură să administreze în cauză o dovadă în acest sens. În lipsa unei astfel de dovezi, chiar dacă contractul înregistrat la administrația financiară nu poate fi apreciat drept un contract nou de închiriere, se impune a fi reținut, contrar susținerilor reclamantei, drept un act distinct de contractul inițial, din moment ce a fost încheiat la o altă dată, cuprinzând, cu respectarea cerințelor art.7.1 din contract, o clauză expres modificatoare a acestuia, în sensul reducerii duratei contractului de închiriere de la 5 la 3 ani, începând cu 10.10.2005 până la 10.01.2008.
Prin urmare, durata contractului de locațiune astfel cum a fost modificat s-a încheiat în ziua pronunțării sentinței apelate, 10.01.2008, iar în raport cu momentul judecății apelului, având în vedere caracterul devolutiv al acestei căi de atac, este de reținut că locațiunea deja a încetat de plin drept prin ajungerea la termen, potrivit art.1436 alin.1 Cod civil.
În această situație, faptul că la încheierea contractului de închiriere pârâta a avut și mandatul celorlalți doi coproprietari pârâți, deoarece închirierea constituie un act de administrare, nu mai prezintă relevanță.
În raport însă cu expirarea duratei locațiunii nu se mai justifică însă respingerea ci admiterea cererii reconvenționale în sensul dispunerii evacuării reclamantei din imobilul respectiv, a cărei deținere nu mai poate fi susținută de reclamantă în baza unui titlu în vigoare.
Potrivit art.110 Cod procedură civilă cererea pentru predarea unui imobil, la împlinirea termenului de locațiune, poate fi făcută chiar înainte de împlinirea acestui termen. Pârâții au invocat în mod îndreptățit drept temei juridic dispozițiile legale menționate, la data formulării cererii reconvenționale, susținerile formulate în sens contrar ale intimatei-reclamante neputând fi reținute în condițiile în care obiectul de reglementare al art.1431 cod civil vizează un alt aspect decât cel în discuție.
Mai mult, eventuala indicare greșită în cerere a temeiului juridic nu poate atrage respingerea cererii respective și nici invocarea fraudei la lege și, de altfel, în contextul judecării apelului și al expirării duratei contractului de închiriere, dreptul la acțiunea în evacuare pentru lipsă de titlu deja este născut.
Pârâții aveau obligația, în baza contractului de închiriere, să permită accesul reprezentanților reclamantei pe terenul închiriat, obligație care în condițiile ajungerii la termen a locațiunii nu se mai menține.
Oricum, tribunalul a admis primul capăt de cerere din acțiunea principală, deși la judecata în primă instanță nu s-a administrat nici o probă, în dovedirea vreunei opuneri din partea pârâților la accesul reclamantei. Susținerile intimatei-reclamante în sensul că împiedicarea accesului este un fapt negativ cu privire la care proba se prezumă nu sunt fondate.
Actul pretins, opunerea pârâtelor nu constituie în sine un fapt negativ ci pozitiv, care putea și trebuia să fie probat de către partea care îl susține, în raport cu art.1169 Cod civil, invocarea unei prezumții în sens contrar fiind întrutotul neîntemeiată.
Mai mult, nu se poate reține nici că la judecata în primă instanță vreunul dintre pârâți ar fi recunoscut că s-ar fi opus vreodată accesului reclamantei, ci dimpotrivă, insinuarea intimatei în sens contrar nefiind justificată.
Contractul de închiriere prevedea acordarea de daune interese reclamantei în cazul neîndeplinirii obligației asumate de pârâți în sensul de a permite accesul reclamantei, dar în cauză nu s-a dovedit, după cum s-a arătat, că în fapt ar fi intervenit o astfel de neîndeplinire culpabilă a obligației din partea pârâtelor. Faptul că pârâtul s-a oferit să achite suma pretinsă cu titlu de daune-interese compensatorii nu poate fi reținut drept o recunoaștere a temeiniciei acestui capăt de cerere, oferta respectivă intervenind în contextul propunerii de soluționare a litigiului pe cale amiabilă, tranzacția în acest sens nerealizându-se din cauza dezacordului reclamantei.
De asemenea, și capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata de daune cominatorii trebuie considerat a fi fost admis în mod neîntemeiat. Aceasta nu numai în raport cu încetarea de drept, la momentul actual, a contractului de închiriere, ci având în vedere că în condițiile în care fusese admis și primul capăt de cerere din acțiunea principală, împotriva eventualelor opuneri a pârâților la accesul reclamantei aceasta poate cere executarea silită.
Mai mult, în condițiile în care demersul în vederea accesului la panourile publicitare era la latitudinea reclamantei, prin sentința apelată s-a prevăzut curgerea daunelor cominatorii de la data rămânerii definitive a sentinței până la executarea efectivă a acesteia, sub aspectul primului capăt de cerere admis, deși în concret se justifica eventual prevederea în mod expres în sensul calculării în funcție de eventuala opunere a pârâților la accesul reclamantei.
În plus, prin aceeași dispoziție a sentinței s-a prevăzut calcularea daunelor cominatorii și până "la data pronunțării conform angajamentului pârâților" deși nu a fost vorba de nici un angajament și nu se precizează ce pronunțare se are în vedere.
În consecință, având în vedere considerentele arătate, Curtea, în baza art.296 Cod procedură civilă, va admite apelul și va schimba în tot sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea principală, ca nefondată, și va admite cererea reconvențională, dispunând evacuarea reclamantei-pârâte din imobilul situat la adresa menționată anterior, luând act, totodată, că apelanții nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelanții cu domiciliul în B,-,.1C,.1,.3,.9, sector 3, cu domiciliul în B,-, -1,.B,.P,.349, sector 3, și cu domiciliul în B,-,.21,.A,.1,.12, sector 3, împotriva sentinței comerciale nr.234/10.01.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata MEDIA cu sediul în B,-, sector 2.
Schimbă în tot sentința atacată în sensul că:
Respinge acțiunea principală, ca nefondată.
Admite cererea reconvențională.
Dispune evacuarea reclamantei-pârâte din imobilul situat în B,-, sector 3.
Ia act că apelanții nu solicită cheltuieli de judecată
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.04.3008.
Președinte, Judecător,
- - - - -
Grefier,
- -
Red.Jud.
Tehnored.
Nr.ex.: 6
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Aurică AvramJudecători:Aurică Avram, Cosmin Horia Mihăianu
