Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 489/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.489
Ședința publică de 30 octombrie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Aurică Avram
JUDECĂTOR 2: Cosmin Horia Mihăianu
GREFIER - -
.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta SC LEASING SA, împotriva sentinței comerciale nr.4425 /26.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC - SRL.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanta, reprezentată de consilier juridic, cu delegație la dosar și intimata, reprezentată de delegat, legitimată cu CI seria - nr.- eliberat de Poliția oraș O la data de 29.01.2007, cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de apel.
Reprezentantul apelantei solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței apelate și respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. La cererea instanței prezintă instanței originalul actului adițional nr.1 din 17.05.2005, la contractul de leasing financiar. Susține că intimata nu a făcut dovada faptului că apelanta și-a încălcat obligațiile asumate prin contractul de leasing și nici faptul că intimata a fost deposedată de bunul care face obiectul aceluiași contract. Chiar în ipoteza dovedirii faptului deposedării de autoturism, deposedarea este legitimă și are ca temei contractul de cesiune a contractului de leasing. De asemenea, intimata nu a făcut dovada faptului că și-a îndeplinit obligațiile de plată a sumelor de bani aferente contractului de leasing. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței apelate ca temeinică și legală. Învederează instanței faptul că bunul în litigiu este în posesia altui utilizator. Susține că plata ratelor trebuia făcută ca urmare a emiterii unei facturi de către apelantă, plată ce a fost garantată cu bilete la ordin, care nu au fost introduse la plată de către aceasta. Arată că nu există ca persoană care să reprezinte intimata, ci. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin cererea formulată în data de 26.09.2006 la Tribunalul O l t, reclamanta - a chemat în judecată pârâta Leasing solicitând obligarea acesteia să îi predea microbuzul Mercedes-Benz Sprinter 413 CD cu numărul de înmatriculare B-96139, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința nr.685 pronunțată la 08.11.2006 în dosarul nr- Tribunalul Olt - Secția Comercială și de contencios Administrativ a admis excepția necompetenței teritoriale și, în consecință, a declinat competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1
Prin sentința civilă nr.6214 pronunțată la 19.04.2007 în dosarul nr- Judecătoria Sectorului 1 Bar espins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta - Prin decizia comercială nr.39A pronunțată la 14.11.2007 în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a admis apelul, a anulat sentința apelată și a reținut cauza pentru judecata în primă instanță, reținând în acest sens că acțiunea reclamantei este comercială și neevaluabilă în bani, astfel că soluționarea acesteia în primă instanță revine în competența materială a tribunalului iar nu a judecătoriei potrivit art.2 pct.1 lit.a Cod procedură civilă.
Prin sentința comercială nr.4425 pronunțată la 26.03.2008 în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, judecând cauza în primă instanță, a admis acțiunea reclamantei, obligând pârâta să predea reclamantei microbuzul respectiv și luând act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință comercială tribunalul a reținut că acțiunea este întemeiată deoarece prin contractul de leasing financiar nr. 60100/26.10.2004 reclamantei i-a fost transmis în sistem leasing dreptul de folosință asupra microbuzului menționat pe o perioadă de 36 luni, iar una dintre obligațiile proprietarului era să predea autovehiculul către utilizator. Pârâta este în culpă contractuală, întrucât reclamanta a invocat ridicarea fără drept a microbuzului, iar pârâta avea obligația să asigure predarea și liniștita folosință.
Potrivit art.4.1 din contract proprietarul avea obligația să predea autovehiculul, iar potrivit art.1077 cod civil "nefiind îndeplinită obligația de a face, creditorul poate asemenea să fie autorizat de aoa duce el la îndeplinire".
Văzând existența contractului, obligațiile proprietarului, faptul că utilizatorul nu beneficiază de bunul pentru care a achitat rate, pârâta se află în culpa contractuală, nefiind dovedite cauze exoneratoare.
Împotriva acestei sentințe comerciale pârâta Leasing a declarat apel, timbrat și în termen legal, solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii, ca nefondată.
În motivarea apelului s-a arătat că sentința apelată este netemeinică și nelegală în primul rând deoarece tribunalul a reținut în mod greșit că apelanta și-ar fi încălcat obligația asumată prin contractul de leasing constând în predarea microbuzului către reclamanta-intimată. . obligației respective rezultă din înscrisurile la dosar și recunoașterea reclamantei. În realitate, reclamanta a invocat faptul că ulterior pârâta ar fi deposedat-o de bunul respectiv dar fără a dovedi acest aspect. Oricum deposedarea este legitimă și are ca temei contractul de cesiune a contractului de leasing încheiat la 07.11.2005 prin care s-au cesionat drepturile și obligațiile de către reclamantă către cesionarul Trans, drepturile și obligația de predare fiind îndeplinite către aceasta din urmă.
De asemenea, reclam anta nu a dovedit că și-a îndeplinit obligația de plată a sumelor de bani aferente contractului de leasing, în acest sens invocându-se excepția de neexecutare a contractului respectiv din partea utilizatorului.
Intimata - a formulat întâmpinare arătându-se că apelanta susține în mod greșit că bunul se află în posesia sa iar nu a altui utilizator. Anterior deposedării intimata a fost în posesia bunului, l-a îmbunătățit pentru transportul de persoane, a achitat avansul, a plătit ratele.
Intimata nu a încheiat nici direct nici indirect, prin mandatar vreun act prin care să fi cesionat contractul de leasing. Înscrisul despre care face vorbire apelanta nu este real, persoana semnatară nu există, nu este angajata societății. de bun a intimatei nu are un temei legitim, atâta vreme cât este în vigoare contractul de leasing și este abuzivă câtă vreme contractul nu a fost modificat în mod legal.
Excepția de neexecutare a contractului nu poate fi invocată în apel; nu s-a solicitat pe calea cererii reconvenționale desființarea contractului. Excepția de neexecutare este neîntemeiată, pentru că plata ratelor nu s-a mai realizat în continuare, de la deposedare, nu din culpa intimatei ci pentru că apelanta nu a asigurat folosința bunului și nici nu a emis facturile necesare. Oricum plata ratelor s-a garantat în totalitate cu bilete la ordin, dar apelanta nu le-a introdus la plată considerându-le drept o garanție la plată din partea noului utilizator.
Intimata-reclamantă a depus înscrisuri la dosar (biletele la ordin).
De asemenea, a depus înscrisuri și apelanta: actul adițional nr.1/07.11.2005 la contractul de leasing, anexele la acesta, protocolul de predare-primire din 27.02.2004.
Față de acestea, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, Curtea constată că apelul este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Prima instanță a reținut mai întâi că în baza contractului părților, pârâtei proprietar îi revenea atât obligația de predare a autovehiculului către reclamanta-utilizatoare conform art.4 din contract, cât și obligația de asigurare a liniștitei folosințe, nemenționată în mod expres în cuprinsul contractului, pentru ca mai apoi să rețină că pârâta se află în culpă în raport practic cu obligația de predare, nefiind dovedite cauze străine exoneratoare. Or, faptul că în raport cu încheierea contractului de leasing și art.4 din acesta, pârâta-proprietară și-a îndeplinit obligația inițială de predare a autovehiculului către reclamanta-utilizatoare, rezultă în mod direct și indiscutabil din protocolul de predare-primire întrucât la 24.02.2004 între furnizorul extern, pârâtă și reclamantă, semnat de către aceștia și din recunoașterea expresă a reclamantei în acest sens.
În raport cu această predare pârâtei îi revenea desigur în continuare, obligația subînțeleasă de a asigura liniștita folosință a autovehiculului de către reclamantă, iar în acest context reclamanta a pretins că fost deposedată de bun de către pârâtă după ce a plătit o perioadă ratele de redevență, situație în care, în baza art.1169 Cod civil reclamantei îi revenea obligația de a-și proba susținerile respective. Or, reclamanta nici nu susține în concret nici nu probează unde, când și de către ce persoană interpusă a unei persoane juridice ar fi fost deposedată în fapt (recurgând la o formulare generală sub acest aspect "La un moment dat în trafic".).
În această situație, în condițiile în care obligația de predare inițială se dovedește a fi fost îndeplinită iar deposedarea fără temei legal de către pârâtă nu a fost, în fapt, probată, reținerea culpei pârâtei de către prima instanță nu mai apare ca fiind justificată în fapt și în drept.
În realitate, după ce a intervenit predarea bunului, la 24.02.2004 către reclamantă, după ce aceasta a emis biletele la ordin constituind garanția plății ratelor de redevență și a plătit ratele respective o perioadă de timp, contractul de leasing a fost modificat, în sensul că prin actul adițional nr.1/07.11.2005 s-a convenit de către reclamanta-utilizator, pârâta-proprietar și o terță societate comercială, Trans, părțile semnatare, cesionarea drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractul de leasing către această din urmă societate comercială, în calitate de nou utilizator. Aceasta implica în primul rând predarea autovehiculului constituind obiectul contractului de leasing de la - către Trans În raport cu actul adițional respectiv, motivul pentru care reclamanta nu mai deține autovehiculul are la bază convenția părților menționate, care potrivit art.969 și următoarele constituie legea părților. Potrivit pct.6 din actul adițional, predarea bunului către noul utilizator se face la data semnării actului adițional.
Reclamanta-intimată a susținut că nu există persoana cu numele, care nu este angajata sa și că nu a dat mandat nimănui în sensul cesionării iar actul adițional nu ar fi real. Or, persoana cu numele respectiv a fost menționată în calitate de împuternicit al - și a semnat nu numai actul adițional nr.1/07.11.2005 ci chiar și contractul de leasing 60100/26.01.2004. Prin urmare susținerile reclamantei în legătură cu persoana menționată, care de altfel nici nu au fost probate în vreun mod, nu ar putea fi reținute ca fiind valabile față de actul adițional iar nu și față de contractul de leasing inițial, situație în care acest din urmă contract nu ar mai putea fi invocat de către reclamantă în fundamentarea obiectului cererii de chemare în judecată și al temeiniciei acțiunii. În același timp actul adițional face dovada modificării valabile a contractului de leasing prin intervenirea cesiunii și a executării contractului de leasing astfel cum a fost modificat, în continuare în mod valabil, nejustifcându-se nici o eventuală cerere reconvențională în sensul desființării contractului respectiv.
Cele arătate sunt suficiente pentru aprecierea sentinței apelate ca fiind netemeinică și nelegală, acțiunea reclamantei apărând ca fiind neîntemeiată.
Apelanta-pârâtă a mai susținut în subsidiar că reclamanta-intimată nu a mai achitat și în continuare ratele de redevență. Potrivit actului adițional, însă, reclamanta s-a angajat doar să garanteze plata de către noul utilizator a ratelor de redevență, prin avalizarea biletelor la ordin pe care trebuie să le emită acesta din urmă, propriile bilete la ordin emise anterior urmând să fie anulate și restituite. În raport cu acestea nu pot fi reținute însă nici apărările sub aspectele respective formulate de către intimata-reclamantă prin întâmpinare, cu precizarea că apărarea pe cale de excepție în apel nu este contrară art.294 Cod procedură civilă iar pentru plata redevenței, potrivit art.3.6 alin.2 din contractul de leasing, neemiterea facturii de către proprietar la data scadenței nu constituie motiv de neplată sau de întârziere a plății de către utilizator.
Având în vedere considerentele arătate Curtea în baza art.296 Cod procedură civilă va admite apelul și va schimba în tot sentința apelată în sensul că va respinge acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de LEASING cu sediul în B,-, sector 3, împotriva sentinței comerciale nr.4425 /26.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - cu sediul în comuna, județul
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că:
Respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.10.2008.
Președinte, Judecător,
- - - - -
Grefier,
- -
Red.Jud. - 24.11.2008
tehnored. - 24.11.2008
Nr.ex.: 4
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Aurică AvramJudecători:Aurică Avram, Cosmin Horia Mihăianu
