Spete pretentii comerciale. Decizia 491/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.491
Ședința publică de 30 octombrie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Aurică Avram
JUDECĂTOR 2: Cosmin Horia Mihăianu
GREFIER - -
.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta SC SA prin administrator judiciar ȘI ASOCIATII, împotriva sentinței comerciale nr.7317 /12.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că apelanta nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar, potrivit rezoluției de primire a dosarului, dar a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, copia certificatului de grefă care atestă că s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva sa emis de Tribunalul Prahova, în dosarul nr-.
Sub aspectul timbrării în apel, Curtea revine asupra acestei dispoziții față de certificatul de grefă depus de apelantă la dosar.
Având în vedere că apelanta, prin cererea de apel, a solicitat judecata în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea formulată la 12.05.2008 la Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, reclamanta, debitor în procedura insolvenței prevăzută de Legea nr.85/2006 constituind obiectul dosarului nr- al Tribunalului Prahova, prin administrator judiciar " și asociații" a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului solicitând obligarea acesteia la plata contravalorii imobilului situat în intravilanul comunei, sat Pleasa, compus din teren în suprafață de 13.130 mp, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința comercială nr.7317 pronunțată la 12.06.2008 în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a anulat cererea reclamantei, ca netimbrată.
Pentru a pronunța această sentință comercială tribunalul a invocat din oficiu excepția netimbrării cererii, reținând cu privire la aceasta că prin rezoluția de primire a cererii de chemare în judecată s-a pus în vedere reclamantei să achite taxa de timbru în sumă de 5211 lei și timbrul judiciar în valoare de 5 lei. Reclamanta a fost și citată cu mențiunea timbrării dar nu s-a conformat, iar potrivit art.20 din Legea nr.146/1997 taxele de timbru se plătesc anticipat, în caz contrar sub sancțiunea anulării cererii formulate.
Împotriva acestei sentințe comerciale reclamanta a declarat apel, în termen legal, solicitând desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
În motivarea apelului s-a arătat că acțiunea a fost promovată de reclamantă prin administratorul judiciar, având în vedere că prin hotărârea de la 12.10.2007, Tribunalul Prahovaa dispus, în dosarul nr-, deschiderea procedurii insolvenței împotriva acesteia, desemnând și un administrator judiciar. Potrivit art.77 din Legea nr.85/2006 acțiunile introduse de administratorul judiciar sau lichidator, inclusiv pentru recuperarea creanțelor, sunt scutite de taxe de timbru. Prin urmare, tribunalul nu trebuia să stabilească o taxă de timbru în sarcina reclamantei.
În dovedirea recursului s-a depus la dosarul cauzei, certificatul atestând deschiderea procedurii insolvenței împotriva reclamantei și numirea în cauză a lichidatorului.
Față de acestea, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.77 din Legea nr.85/2006 toate acțiunile introduse de administratorul judiciar sau lichidator în aplicarea dispozițiilor legii menționate, inclusiv pentru recuperarea creanțelor, sunt scutite de taxa de timbru. Potrivit OG nr.32/1995 scutirea de plată a acestei taxe atrage și scutirea de plată a timbrului judiciar. Dispozițiile art.77 menționat extinde scutirea de la plata taxei judiciare de timbru pentru toate acțiunile introduse de practicianul în insolvență desemnat în urma deschiderii procedurii împotriva unui debitor în tot timpul derulării procedurii și în baza oricărei dispoziții din Legea nr.85/2006, indiferent de natura, obiectul, părțile chemate în judecată, etc. Sunt scutite, de exemplu, acțiunile în recuperarea propriilor creanțe ale debitorului formulate în baza art.20 alin.1 lit.a din legea menționată, care prevăd atribuția practicianului în insolvență de a urmări recuperarea propriilor creanțe ale debitorului în vederea optimizării averii acestuia, o astfel de acțiune fiind și aceea formulată în cauză la prima instanță.
Dispozițiile art.77 au în vedere, în lipsa vreunei distincții a legiuitorului, atât acțiunile pentru care competența de judecată revine judecătorului sindic cât și acelea pentru soluționarea cărora competența de judecată revine oricărei alte instanțe de drept comun. Din moment ce scutirea intervine pentru judecata în primă instanță se va avea în vedere aceeași scutire și în căile de atac.
Rațiunea scutirii de timbrare a avut în vedere faptul că de esența deschiderii procedurii este lipsa obiectivă a disponibilităților bănești ale debitorului, situație în care ar fi impropriu să se pretindă timbrarea, cu atât mai mult cu cât în promovarea acțiunilor practicianul în insolvență nu urmărește un interes propriu ci acela privind derularea procedurii.
În raport cu cele arătate, tribunalul a stabilit în mod nelegal o obligație de timbrare a cererii de chemare în judecată în sarcina reclamantei și, în consecință, a dispus în mod greșit, pe cale de excepție și anularea acestei cereri ca netimbrată.
Potrivit art.297 alin.1 Cod procedură civilă, în cazul în care se constată că în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
În consecință, având în vedere considerentele arătate Curtea va admite apelul, va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanta cu sediul în P,-,județul P, prin administrator judiciar ȘI ASOCIATII cu sediul în B,-,.1,.3,.7, sector 5, prin ", & - Societatea civilă de avocați" cu sediul în P,-, județul împotriva sentinței comerciale nr.7317/12.06.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului cu sediul ales în B,-.11, sector 1.
Desființează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.10.2008.
Președinte, Judecător,
- - - - -
Grefier,
- -
Red.Jud. - 10.11.2008
Tehnored. - 14.11.2008
Nr.ex.: 6
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Aurică AvramJudecători:Aurică Avram, Cosmin Horia Mihăianu