Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 86/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercial
DECIZIA Nr.86/Ap DOSAR Nr-
Ședința publică din 11 septembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Comșa președinte de secție
- - - - JUDECĂTOR 2: Gabriel Ștefăniță
- - - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de pârâta COMPANIA împotriva sentinței civile nr.936/C din 26 martie 2008, pronunțate de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa apelantei pârâte Compania B și intimatei reclamante Asociația proprietari "Tunele 2"
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 4 septembrie 2008, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 11 septembrie 2008.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Prin sentința civilă nr.936/C/26.03.2008, Tribunalul Brașov - secția Comercială și de Contencios Administrativ a admis acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari Tunele 2 B împotriva pârâtei Compania B și în consecință a obligat-o pe pârâtă să ia în considerare și să emită facturi privind consumul apei potabile conform celor două ceasuri de înregistrare a consumului separat pe branșamentul de la scara A și scara B aflate la intrarea în bloc, să respecte dispozițiile Hotărârii Consiliului Județean B nr.383/2003 art.16 alin.3 și să-i plătească reclamantei suma de 318,3 lei, cheltuieli de judecată.
La pronunțarea acestei hotărâri prima instanță a reținut următoarele:
Blocul de locuințe situat în B,-.1 are instalate la scările A și B aparate de măsurare înregistrare a consumului de apă însă consumul de apă se facturează în raport de citirea ceasului instalat în incinta Tunele aflat la cca. 500 metri de la blocul menționat.
Potrivit art. 16 din Hotărârea nr.383/27.10.2003 emisă de Consiliul Județean B pe baza Regulament ului cadru de organizare și funcționare a serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1591 din 18 decembrie 2002:
(1) Dreptul de acces și utilizare a serviciilor de apă și de canalizare este garantat tuturor utilizatorilor.
(2) Fiecare utilizator are un branșament și un racord.
(3) Pentru utilizatorii casnici care locuiesc în condominiu de tipul bloc de locuințe cu mai multe scări sau tronsoane racordul / branșamentul va fi individual pentru fiecare scară sau tronson.
Pârâta nu respectă prevederile susmenționate împrejurare de natură a-i crea pagube reclamantei prin suportarea pierderilor ce pot apărea pe traseul conductelor până la locul de consum
Împotriva sentinței a declarat apel pârâta, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel se învederează că între părți s-a încheiat contractul având ca obiect branșarea / racordarea și utilizarea serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare conform căruia stabilirea consumatorilor de apă se face în raport cu contoarul seria 12871, respectiv acel aport de măsură montat la limita de proprietate dintre rețeaua publică de alimentare cu apă și cea interioară. Reclamanta intimată și-a însușit prevederile contractuale fără obiecțiuni.
Deși imobilul situat în-,.1 este prevăzut din construcție cu ceasuri de branșament pentru înregistrarea consumului de apă potabilă pentru fiecare scară, acestea nu fac parte din rețeaua publică de alimentare cu apă, fiind în proprietatea reclamantei. Executarea reparării branșamentului se face după emiterea avizului de reparare ce emană de la operator, în baza proiectului întocmit de un proiectant autorizat agreat, condiție de bază prevăzută de Regulamentul de organizare și funcționare a serviciilor de alimentare cu apă și canalizare prestate de Compania Până la îndeplinirea acestor condiții se menține modul de facturare actual.
În drept, apelanta a invocat dispozițiile Hotărârii Consiliului Județean B nr.383/2004.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii atacate, ca temeinică și legală.
Cu privire la contorul seria 12871 se susține că acesta se află în proprietatea Tunele, la cca.500 metri de la blocul în cauză, care este prevăzut din construcție cu ceasuri de branșament pentru înregistrarea consumului de apă potabilă pentru fiecare scară, montate chiar de Compania
Examinând sentința atacată în limitele motivelor de apel, în raport de probele administrate în cele două faze procesuale și de dispozițiile legale în materie, curtea reține următoarele:
În conformitate cu art.16 alin.3 Regulamentul de organizare și funcționare a serviciilor de alimentare cu apă și canalizare prestate de Compania B, aprobat prin Hotărârea nr.383/27.10.2008 a Consiliului Județean B pentru utilizatorii casnici care locuiesc în condominiu de tipul bloc de locuințe cu mai multe scări sau tronsoane racordul / branșamentul va fi individual pentru fiecare scară sau tronson. Potrivit alin.4, prin excepție de la alin.3, la blocurile deja construite sau în curs de construire la data intrării în vigoare a regulamentului, în cazul în care instalațiile interioare de apă potabilă sau instalațiile interioare de canalizare sunt comune ori au părți comune pentru toate scările sau tronsoanele condominiului, branșamentul / racordul poate fi comun pentru întreg condominiul. Aliniatul 5 prevede procedura de urmat în situațiile prevăzute la alin.4 pentru separarea branșamentului / racordului.
În speță, blocul a fost prevăzut din construcție cu ceasuri de branșament pentru fiecare scară, fapt necontestat de pârâtă, astfel că se încadrează în dispozițiile art.3 și nu ale art.4 din regulamentul mai sus menționat. Ca urmare, nu există nicio rațiune pentru ca facturarea consumului de apă să se facă pe baza înregistrărilor făcute de un apometru aflat la 500 metri distanță de bloc.
Indicarea în anexa contractului a contorului cu nr.12871 nu are valoarea unei clauze contractuale cu forță obligatorie, mai ales încalcă Hotărârea nr.383/27.10.2008 a Consiliului Județean
Față de aceste considerente, se constată că apelul este nefondat, în baza art.296 Cod procedură civilă urmând a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de pârâta Compania B împotriva sentinței civile nr. 936/C/26.03.2008 a Tribunalului Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, pe care o păstrează.
Obligă pe apelantă să-i plătească intimatei suma de 300 lei, cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 septembrie 2008.
Președinte, JUDECĂTOR 3: Lilioara Nechita
- - - -
Grefier,
- -
Red.: / 17.10.2008
Tehnored.: / 23.10.2008 / -4 ex-
Judecător fond:
Președinte:Gabriela ComșaJudecători:Gabriela Comșa, Gabriel Ștefăniță, Lilioara Nechita