Opoziție la executare. Decizia 121/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Dosar nr- (Număr intern 2565/2007)
DECIZIA COMERCIALĂ Nr.121
Ședința publică de la 05 februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ruxandra Monica Duță
JUDECĂTOR 2: Mirela Polițeanu
JUDECĂTOR 3: Tatiana
Grefier: -
**************
Pe rol judecarea cauzei comerciale de față având ca obiect recursul formulare de reclamanta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 B în contradictoriu cu intimata pârâtă SC FARM 2000 SRL B, împotriva Sentinței comerciale nr.11048/08.10.2007 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu se prezintă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că în cauză a fost solicitată judecarea în lipsă, după care:
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, făcând aplicarea art.242 Cod procedură civilă astfel cum a fost solicitată.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința comercială nr.11048 din 8.10.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr- s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 în contradictoriu cu pârâta SC FARM 2000 SRL.
Pentru a hotărî astfel s-a reținut cu reclamanta a formulat opoziție împotriva hotărârii de fuziune a SC FARM 2000 SRL potrivit cu articolul 61 din Legea nr.31 /1990 republicată, că prin încheierea judecătorului-delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București din 20.07.2007 fost soluționată cererea de depunere și menționare acte nr.-/18.07.2007 și s-a avizat spre publicare în Monitorul Oficial hotărârea de fuziune prin absorbție a SC FARM 2000 SRL și că deși, de principiu, această modificare a pârâtei ar putea afecta interesele creditorilor, totuși reclamanta nu a dovedit în cauză că i-ar fi fost afectate interesele câtă vreme urmare a fuziunii întreg pasivul pârâtei va fi preluat de societatea absorbantă iar reclamanta își va putea îndestula în continuare creanța izvorâtă din contribuțiile sociale datorate bugetului de stat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta creditoare care solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și pe fond admiterea opoziției.
În motivarea recursului se arată că instanța de fond a respins în mod eronat acțiunea ca nefondată câtă vreme orice creditor a cărui creanță este anterioară datei publicării proiectului de fuziune poate formula opoziție iar reclamanta ar suferi un prejudiciu urmare hotărârii pârâtei de fuziune prin absorbție, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 nemaiputând să recupereze de la SC FARM 2000 SRL suma care se datorează bugetului general consolidat al statului.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de opoziția formulată de către ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, de hotărârea atacată și motivele de recurs invocate, examinând cauza și sub toate aspectele potrivit cu articolul 3041Cod Procedură Civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat, nu există nici unul dintre motivele prevăzute de articolul 304 Cod Procedură Civilă și nici alte motive de ordine publică astfel că în temeiul articolului 312 Cod Procedură Civilă urmează să îl respingă pentru următoarele considerente:
Reclamanta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 în calitate de creditor al pârâtei SC FARM 2000 SRL a formulat opoziție asupra proiectului de fuziune prin absorbție al pârâtei care a fost menționat în registrul comerțului prin încheierea judecătorului-delegat din 20.07.2007, și avizat spre publicare în Monitorul Oficial, datorită obligațiilor restante la bugetul general consolidat al statului pe care le înregistrează SC FARM 2000 SRL B,
Susține reclamanta că societatea nu și-a achitat debitele în cuantum de 11.292 lei și că nu a menționat în cuprinsul proiectului de fuziune modalitatea de achitare a acestor datorii.
Reține că reclamanta justifică într-adevăr un interes în promovarea prezentei opoziții cum rezultă din dispozițiile articolului 243 din Legea nr. 31/1990 republicată și cum a apreciat și tribunalul dar că modalitatea de achitare a datoriilor avută în vedere de către ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 nu se include cum pretinde aceasta în chiar proiectul de fuziune și că modul de stingere al pasivului societății absorbite se evidențiază separat de către aceasta printr-o declarație care însoțește proiectul de fuziune.
Din nici o altă probă administrată în cauză nu a reieșit pretinsul prejudiciu suferit de către creditoare care afirmă și că se află în imposibilitate de a mai recupera sumele datorate bugetului general consolidat al statului.
În mod corect a reținut tribunalul ca urmare a fuziunii patrimoniului societății absorbite va fi transmis în universalitatea lui, cu activ și pasiv în starea în care se află la data fuziunii către societatea absorbantă SC FARMACIA SA cum rezultă din chiar proiectul de fuziune atașat la dosar.
Pentru aceste considerente, având în vedere și dispozițiile articolului 62 din Legea nr.31/1990 republicată Curtea în temeiul articolului 312 Cod Procedură Civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 B în contradictoriu cu intimata pârâtă SC FARM 2000 SRL B, împotriva Sentinței comerciale nr.11048/08.10.2007 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 februarie 2008.
Președinte, --- - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red. Jud.
Tehnored.IN
2 ex.
20.02.2008
Președinte:Ruxandra Monica DuțăJudecători:Ruxandra Monica Duță, Mirela Polițeanu, Tatiana