Rezoluțiune contract. Decizia 117/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Dosar nr- (Număr intern 2093/2006)
DECIZIA COMERCIALĂ Nr.117
Ședința publică de la 05 februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ruxandra Monica Duță
JUDECĂTOR 2: Mirela Polițeanu
JUDECĂTOR 3: Tatiana
Grefier: -
***************
Pe rol judecarea cauzei comerciale de față, având ca obiect contestația în anulare formulată de pârâta SC în contradictoriu cu intimata reclamantă recurentă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, împotriva Deciziei comerciale nr.2611 R/29.11.2005, pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Curții de Apel București în dosarul nr.3059/2005.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatoarea prin avocat, cu împuternicire avocațială depusă la fila 32 și intimata prin avocat, cu împuternicire avocațială la fila 22.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că au fost depuse la dosar înscrisuri de către avocatul contestatoarei, astfel cum s-a dispus de către instanță la termenele anterioare, după care:
Contestatoarea, prin avocat, depune înscrisuri ce există la dosar dar nu sunt depuse în ordine. Precizează că a comunicat înscrisurile și prezintă originalul împuternicirii pentru a fi verificat de către instanță.
Având cuvântul pe alte cereri, reprezentanții părților susțin că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pe excepția invocată și pe contestație.
Intimata reclamantă, prin avocat, arată că în împuternicirea din 27.01.2006 pentru l se face mențiunea că aceasta este valabilă un an de la data emiterii, astfel că este expirată din 27.01.2007. Față de împuternicirile depuse la filele 66-67 din dosar, consideră că acesta nu mai are calitatea de reprezentant al societății, că a doua împuternicire a ost completată ulterior și că în 26.02.2007 a fost încheiat un alt contract de asistență, dată la care d-lui își încetase mandatul. Pe de altă parte, este menționată "redactarea" când contestația fusese deja înregistrată în instanță.
La art.5 sunt prevăzute clauze "reface și completează contractul de asistență juridică", dar această completare nu este valabilă pentru lipsa calității de reprezentant.
Mai arată că societatea nu a vrut să răspundă la solicitările lor pentru a avea certitudinea reprezentării legale.
Consideră excepția invocată întemeiată și solicită să se constate că împuternicirea este dată de o persoană fără calitate de reprezentant.
Contestatoarea, prin avocat, arată că s-a invocat ambiguu lipsa calității, partea lăsând să se înțeleagă că invocă lipsa calității de reprezentant al societății și lipsa calității de reprezentant al părții, respectiv a avocatului.
Solicită respingerea excepției și subliniază că a solicitat verificarea de scripte dar reprezentantul a susținut că nu le contestă.
Cu privire la procura d-lui, arată că aceasta este o procură generală, că înscrisul a acoperit perioada la acre a fost angajată, contractul de asistență fiind încheiat în noiembrie 2006 când procura era valabilă.
Solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată, societatea nefiind legal citată în recurs și amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.
Intimata reclamantă, prin avocat, solicită respingerea contestație ca neîntemeiată și, dacă se admite, solicită admiterea recursului cu admiterea cererii de repunere a cauzei pe rol și trimiterea pricinii pentru continuarea judecății.
Precizează că încheierea de suspendare nu a fost comunicată, aspect important pentru formularea motivelor de recurs.
Solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.
Curtea rămâne în pronunțare pe excepție și pe contestație, respingând cererea de amânare a pronunțării în cauză.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată;
Prin contestația în anulare înregistrată la data de 14.11.2006 pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială sub nr- SC în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI a cerut anularea deciziei comerciale nr.2611R/29.11.2005 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VI a Comercială iar pe fond respingerea recursului declarat de către împotriva încheierii din 17.09.2004 și a sentinței nr.2269 din 17.05.2005 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr.15953/2003.
În motivarea contestației s-a arătat că prin încheierea de ședință din 17.09.2004 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr.15953/2003 s-a consemnat mențiunea suspendării judecății în temeiul articolului 242 alin.1 pct.1 Cod Procedură Civilă în condițiile în care reprezentantul SC solicitase suspendarea cauzei potrivit cu dispozițiile articolului 241 pct. 1 Cod Procedură Civilă, că nu s-a formulat nicio cerere de rectificare a îndreptării erorii materiale și nici nu s-a declarat recurs împotriva acestei încheieri și că ulterior, la data de 13.04.2005 instanța din oficiu a repus cauza pe rol cu citarea părților pentru discutarea incidentului procedural al perimării. Se mai arată că împotriva sentinței de perimare din 17.05. 2005 și a încheierii de suspendare din 17.09.2004 reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI a declarat recurs, că în cererea de recurs a indicat sediul SC din 749,9490 Vaduz fără să menționeze și sediul procesual ales al acesteia de la ȘI, Str. -. - nr.19,.3,.7, sector 1 B și că în citativul aflat la fila 14 din dosarul de recurs a fost menționat, probabil din eroare, un sediu procesual ales pentru instanță la d-na avocat, B Sector 1,. cel M nr. 1-3, -erla,.5,.3,.191 care nu a fost niciodată ales ca sediu de către SC în dosarul de fond cu nr.19593/2003. În final se menționează că pentru lipsa de procedură cu intimata din dosarul de recurs și pentru reaua-credință manifestată de către recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, care a înțeles să se judece cu lipsă de procedură în speță devin incidente dispozițiile articolului 317 alin. 1 pct.1 Cod Procedură Civilă, contestația în anulare formulată în termen urmând să fie admisă. Referitor la recursul declarat de către AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva încheierii din 17.09.2004 și a sentinței de perimare din 17.05.2005 pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr.19593/2003 creditoarea învederează că se impune soluția respingerii acestuia ca neîntemeiat deoarece încheierea de suspendare cauzei nu trebuie comunicată iar s-a făcut vinovat de lăsarea cauzei în nelucrare peste termenul legal, ceea ce a și condus la constatarea incidentului perimării.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării contestației în anulare iar pe fond s-a apărat în fapt și în drept împotriva pretențiilor contestatoarei.
S-a atașat dosar nr.3059/2005 al Curții de Apel București - Secția a VI a Comercială.
În ședința publică din 18.09.2007 Curtea a pus în discuția părților excepția tardivității formulării contestației în anulare invocată de către intimata AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI pe care a respins-o ca neîntemeiată în temeiul dispozițiilor articolului 401 Cod Procedură Civilă coroborat cu dispozițiile articolului 319 alin.2 Cod Procedură Civilă și în considerarea faptului că prezenta cale extraordinară de atac a fost formulată împotriva unei hotărâri irevocabile care nu este susceptibilă de executare silită. Nu a reieșit nici că societatea contestatoare ar fi avut cunoștință despre decizia a cărei anulare se cere mai devreme de data de 3.11.2006 amintită în motivele contestației.
Împrejurarea că societatea contestatoare a primit la începutul lunii octombrie 2006 o citație în dosarul nr- (format ca urmare a redeschiderii litigiului dintre părți) nu poate sprijini pretențiile de respingere a contestației în anulare ca tardiv formulată deoarece citația respectivă i-a fost comunicată părții în statul iar cererea de copiere de acte din dosarul nr- cu data de 11.07.2006 nu poartă ștampila SC și nici ștampila avocatului acesteia.
Nu pot fi primite presupunerile intimatei care consideră că SC ar fi trebuit să-și dea seama din cuprinsul precizărilor care însoțeau citația că procesul inițial a reînceput între părți cu atât mai mult cu cât nu s-au administrat dovezi din care să reiasă că odată cu citația s-ar fi comunicat părții și hotărârea irevocabilă a cărei anulare se cere prin prezenta contestație.
În ședința publică din 5.02.2008 Curtea a pus în discuția părților excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al societății contestatoare numitului și a avocatului ales al SC invocată de către intimata la data de 26.06.2007, prorogată până la acest termen de judecată și în subsidiar a acordat cuvântul părților pe fondul contestației în anulare și respectiv pe recursul care a făcut obiectul dosarului în care s-a pronunțat decizia comercială a cărei anulare se cere.
Pe aspectul excepției lipsei dovezii calității de reprezentant al SC Curtea reține că d-na avocat a fost împuternicită de către numitul să redacteze, să semneze, să depună și să susțină prezenta contestație în anulare cu ocazia formării dosarului nr- înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a VI a Comercială după redeschiderea litigiului între părți și după pronunțarea deciziei comerciale nr.2611/R 29.11.2005 a Curții de Apel București - Secția a VI a Comercială cărei anulare se cere, că a fost încheiat în acest sens contractul de asistență juridică nr.- din 3.11.2006 completat cu contractul de asistență juridică nr.3612 din 26.02.2007 și că la data când a fost împuternicit avocatul să formuleze prezenta contestație în anulare era în vigoare și împuternicirea din 27.01.2006 acordată numitului de către SC în vederea reprezentării intereselor sale.
Văzând dispozițiile articolului 161 Cod Procedură Civilă și cele expuse mai sus Curtea va respinge excepția invocată de către AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, pe care o apreciază ca neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de conținutul contestației în anulare și de decizia comercială a cărei anulare se cere Curtea apreciază că cererea contestatoarei este întemeiată și în temeiul articolului 317 alin. 1 pct. 1 Cod Procedură Civilă coroborat cu articolul 320 și articolul 321 Cod Procedură Civilă urmează să o admită pentru următoarele considerente:
Împotriva încheierii de suspendare a judecății cauzei din data de 17.09.2004 și împotriva sentinței de perimare cu nr.2269 din 17.05.2005 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr. 15953/2003 a declarat recurs reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI care a indicat în cuprinsul cererii de recurs sediul intimatei SC din 749, 9490 Vaduz.
Pe parcursul soluționării recursului pentru care s-a format dosarul nr.3059/2005 pe rolul Curții de Apel București - Secția a VI a Comercială intimata a fost însă citată la un sediul ales, respectiv la avocat, în B Sector 1. cel M nr.1-3, -erla.5,.3,. 191 (fila 14 dosar recurs).
Reține și că în dosarul de fond în care s-au pronunțat hotărârile atacate cu recurs de către reclamanta societatea intimată a figurat cu sediul ales în România, dar că acesta a fost la " și " în B-,.3,.7, sector 1, cum rezultă din fila 36 dosar nr.15953/2003 al Tribunalului București.
Nicăieri în dosarul de fond cu nr.15953/2003 nu a fost indicat un alt sediu decât cel de la " și " pentru societatea pârâtă.
În aceste condiții reiese fără echivoc că citarea intimatei SC s-a făcut din eroare la o adresă necorespunzătoare în dosarul de recurs care fost de altfel soluționat la primul termen de judecată fixat pentru data de 29.11.2005 în sistem aleatoriu informatizat, fapt ce echivalează cu necitarea părții pentru ziua când s-a judecat pricina.
Văzând că sunt întrunite cerințele articolului 317 alin. 1 pct. 1 Cod Procedură Civilă, Curtea va anula decizia comercială nr.2611 R din 29.11.2005 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VI a Comercială.
Ca urmare a anulării deciziei comerciale amintite Curtea va reține spre soluționare recursul declarat de către împotriva încheierii de suspendare din 17.09.2004 și împotriva sentinței de perimare cu nr.2269 din17.05.2005 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr.15953/2003 pe care îl apreciază ca fondat și pe care în temeiul articolului 312 Cod Procedură Civilă urmează să îl admită pentru următoarele considerente:
În dosarul nr.15953/2003 înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a VI a Comercială având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta s-a dispus la cererea părților, în temeiul articolului 242 pct. 1 Cod Procedură Civilă suspendarea judecății cum reiese din încheierea de ședință din 17.09.2004.
Încheierea de suspendare pronunțată de prima instanță era susceptibilă de recurs potrivit cu articolul 2441alin.1 Cod Procedură Civilă introdus prin articolul 1 pct.77 din OUG nr.138/2000 publicat de Monitorul Oficial nr.479 din 2.10.2000.
În vederea exercitării recursului încheierea trebuia comunicată părților care puteau declara respectiva cale de atac în termenul prevăzut de articolul 2441alin. 2 Cod Procedură Civilă.
Din actele dosarului nu reiese că încheierea de suspendare a judecății cauzei ar fi fost comunicată părților astfel că nici termenul de perimare nu poate fi considerat că a curs din vina vreuneia dintre părți cum impun cerințele articolului 248 Cod Procedură Civilă.
Mai reține că reclamanta a formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei la data de 21.04.2005 după ce instanța la rândul ei a repus cauza pe rol în vederea discutării perimării și că la termenul de judecată fixat pentru data de 17.05.2005 tribunalul a constatat perimată acțiunea formulată de către reclamantă cu nesocotirea dispozițiile legale invocate mai sus.
Pentru considerentele expuse, având în vedere și dispozițiile legale invocate Curtea va admite recursul și în temeiul articolului 312 alin. 5 Cod Procedură Civilă va casa hotărârea atacată și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția lipsei dovezii calității de reprezentant.
Admite contestația în anulare formulată de pârâta SC în contradictoriu cu intimata reclamantă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, împotriva Deciziei comerciale nr.2611 R/29.11.2005, pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Curții de Apel București în dosarul nr.3059/2005.
Anulează decizia comercială nr.2611R/29.11.2005 a Curții de Apel București - Secția a VI a Comercială.
Admite recursul declarat de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva încheierii din 17.09.2004 și a sentinței nr.2269 din 17.05.2005 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr.15953/2003 în contradictoriu cu intimata SC.
Casează sentința recurată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 5.02.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER
Red. Jud.
Tehnored.IN
2 ex.
20.02.2008
Președinte:Ruxandra Monica DuțăJudecători:Ruxandra Monica Duță, Mirela Polițeanu, Tatiana