Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 1661/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

Dosar nr- (Număr în format vechi 1903/2009)

DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1661

Ședința publică de la 27 noiembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Iulia Manuela Cîrnu I-- -

JUDECĂTOR 2: Alecsandrina Rădulescu

JUDECĂTOR 3: Rodica

GREFIER -

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta INTERNATIONAL împotriva sentinței comerciale nr. 3367 din 12 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata CLUB prin lichidator judiciar

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta prin consilier juridic, cu delegație la dosar, lipsă fiind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-a depus prin Serviciul Registratură din partea lichidatorului judiciar al intimatei concluzii scrise, în trei exemplare.

Curtea înaintează recurentei copia concluziilor scrise depuse de către lichidatorul judiciar al intimatei.

Recurenta, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii contestației la executare, având în vedere că în cauză a operat compensația legală între cele două debite, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B sub nr-, contestatoarea SC International SRL a contestat executarea silită ce face obiectul dosarului nr.87/2008 al Biroului Executorului Judecătoresc, în contradictoriu cu intimata SC Club SRL, prin lichidator judiciar Insolvency.

Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea contestației la executare, întrucât pârâta este în lichidare judiciară, astfel încât contestația trebuie analizată de judecătorul sindic.

Prin sentința civilă nr.6492/15.05.2008, Judecătoria Sectorului 1 Baa dmis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială, care, prin sentința comercială nr.4892/14.11.2008 a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 B, constatându-se ivit conflictul negativ de competență.

În soluționarea conflictului negativ de competență, prin sentința comercială nr.183/15.12.2008, Curtea de Apel București - Secția a V-a Comercială a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială.

Prin sentința comercială nr.3367/12.06.2009, Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a respins contestația la executare formulată ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin sentința comercială nr.1705/23.09.2005 s-a deschis procedura insolvenței împotriva pârâtei, iar prin încheierea din16.06.2006 s-a dispus trecerea la faliment.

Prin sentința comercială nr.4733/07.12.2007 a fost admisă cererea lichidatorului judiciar, fiind anulat actul de dare în plată nr.219/27.08.2004 al contestatoarei, dispunându-se repunerea părților în situația anterioară, în sensul revenirii bunurilor în patrimoniul debitoarei, iar în cazul în care acestea nu mai pot fi identificate, obligarea contestatoarei din cauza de față la plata sumei de 170.851 RON.

Judecătorul sindic a reținut că, potrivit art.52 din Legea nr.85/2006, republicată, se poate invoca compensația legală numai de către un creditor în cadrul procedurii insolvenței, or contestatorul nu are calitate în dosarul de insolvență al debitoarei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, contestatoarea, recurs înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VI-a Comercială la data de 30.07.2009.

În motivarea recursului declarat, recurenta a arătat că, în speță, calitatea recurentei de creditor rezultă din chiar sentința de anulare a actului de dare în plată din data de 07.12.2007, prin care s-a dispus repunerea părților în situația anterioară, recurenta neputându-se înscrie la masa credală anterior acestei date, întrucât actul de dare în plată era în vigoare, astfel încât intimata s-ar fi opus unei atare declarații de creanță.

Lichidatorul judiciar a depus note scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs formulate, văzând și dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art.52 din Legea nr.85/2006, republicată: "Deschiderea procedurii insolvenței nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa -".

Așadar, astfel cum în mod legal a reținut instanța de fond, invocarea compensației legale prevăzută de art.1144 Cod civil, în cadrul procedurii insolvenței este permisă doar dacă persoana care o invocă are calitatea de creditor înscris la masa credală, astfel cum reiese din textul de lege menționat, dat fiind caracterul concursual al procedurii insolvenței. Or, din analiza conținutului dosarului de fond, se reține că recurenta contestatoare nu este înscrisă în tabelul definitiv de creanțe în calitate de creditor al intimatei, astfel încât nu se poate prevala de dispozițiile art.52 din Legea nr.85/2006, republicată. O altă interpretare ar aduce atingere drepturilor legitime ale celorlalți creditori înscriși în tabelul de creanțe.

Curtea nu poate reține susținerea recurentei în sensul că sentința de anulare a actului de dare în plată este înscrisul care conferă calitatea de creditor al debitoarei, întrucât înscrierea la masa credală a unui debitor aflat în stare de insolvență, presupune ieșirea din pasivitate a creditorilor interesați, prin învestirea instanței cu o solicitare de declarație de creanță, dat fiind principiul disponibilității din procesul civil, sentința menționată fiind actul doveditor pe care se putea întemeia o atare solicitare.

Totodată, Curtea reține că dispozițiile art.52 din Legea nr.85/2006, republicată, fac trimitere la dreptul comun în materie de compensație legală, în speță, art.1144 Cod civil, ceea ce presupune existența calității de creditor și debitor în același timp a persoanei care o invocă, aspect nedovedit în cauza de față.

Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art.312 Cod procedură civilă raportat la art.52 din Legea nr.85/2006, republicată, văzând și dispozițiile art.1144 Cod civil, Curtea va respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta INTERNATIONAL, împotriva sentinței comerciale nr.3367 din 12 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata CLUB prin lichidator judiciar

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 27.11.2009.

Președinte Judecător, Judecător,

Dr. I-

Grefier,

-

Red.Jud. - 3.12.2009

Tehnored. - 9.12.2009

Nr.ex.: 2

Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială

Președinte: aragaHaraga

Președinte:Iulia Manuela Cîrnu
Judecători:Iulia Manuela Cîrnu, Alecsandrina Rădulescu, Rodica

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 1661/2009. Curtea de Apel Bucuresti