Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 183/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială, de Contencios
Administrativ și Fiscal-
DOSAR NR.-
DECIZIA NR.183/C/2009 -
Ședința publică din 7 mai 2009
PREȘEDINTE: Blaga Ovidiu- - -JUDECĂTOR 2: Tătar Ioana
- - - judecător
- -- judecător
- -- grefier
*******
Pe rol fiind soluționarea recursului comercial formulat de reclamantul domiciliat în O, str. -. -, nr.100, - 3,.5, jud. B în contradictoriu cu intimatele pârâteSC""SAcu sediul în O,-, jud. B,SC" "SRLcu sediul în O,-, jud. B și SC" "SRL - prinadministrator judiciar- O, Parcul,nr.11,.1, jud. B împotriva încheierii din 18 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect - alte cereri.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru recurentul reclamant G - lipsă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.23/07.05.2009 emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual, lipsă fiind restul părților din litigiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este legal timbrat cu suma de 4 lei taxă judiciară de timbru achitată prin chitanța nr.- din 4 martie 2009, plus 0,15 lei timbru judiciar, cauza este la primul termen de judecată în recurs, după care:
Reprezentantul recurentului învederează că nu mai are alte cereri, solicită cuvântul asupra recursului.
Instanța, nefiind alte cereri, chestiuni prealabile, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, fără cheltuieli de judecată. În esență învederează instanței că, în mod greșit instanța de fond a suspendat cauza în temeiul art.36 din legea nr.85/2006, având în vedere că în situația dată, nu este vorba de o acțiune asupra averii debitorului, ci dimpotrivă este vorba de o acțiune formulată de un creditor pentru întregirea averii debitorului, pe calea acțiunii pauliene. Mai arată, pe de o parte că, în cauză nu s-a deschis procedura falimentului, fiind în faza de întocmire a planului de reorganizare, iar soluția pe care trebuia să o adopte judecătorul era aceea de scoatere de pe rol a cauzei și trimiterea acesteia judecătorului sindic în vederea judecării.
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Asupra recursului comercial d e față, constată următoarele:
Prin încheierea din 18 februarie 2009, Tribunalul Bihor, a respins ca neîntemeiată excepția de necompetență materială a instanței de drept comun în soluționarea litigiului, considerând că prezenta cauză are caracter de litigiu comercial pe dreptul comun.
Față de împrejurarea că, față de pârâta SC " " s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței și având în vedere bunurile acesteia, în baza art.36 din Legea nr.85/2006 a dispus suspendarea judecării cauzei, până la finalizarea dosarului de faliment nr-.
Împotriva acestei încheieri, în termen și legal timbrat a declarat recurs reclamantul G, solicitând admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.
În motivarea recursului, se arată că, potrivit art.36 din Legea nr.85/2006 "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale".
În speță, nu este vorba de o acțiune asupra averii debitorului, ci dimpotrivă este vorba de o acțiune a unui creditor pentru întregirea averii debitorului, pe calea acțiunii pauliene tinzându-se la anularea unui act fraudulos prin care acesta și-a diminuat fraudulos patrimoniul, acțiune ajutând toți creditorii, precum și procesul de reorganizare, suspendarea în acest caz fiind absurdă.
Pe de altă parte, arată că, în cauză nu s-a deschis procedura falimentului, fiind în faza întocmirii planului de reorganizare, reorganizare care necesită și finalizarea acțiunii pauliene.
Concluzionează că, soluția ce se impunea a fi adoptată în cauză, era scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea la judecătorul sindic - dosar nr-, văzând prevederile art.79, 80 și 81 alin.2 din Legea nr.85/2006, conform cărora toate acțiunile pornite de și împotriva debitorului se judecă de către judecătorul sindic.
Intimații, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare în cauză.
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, reține că este fondat, urmând ca în baza prevederilor art.304 pct.9, art.312 Cod procedură civilă să dispună admiterea lui, modificarea în parte a încheierii atacate în sensul dispunerii continuării judecării cauzei și menținerii restului dispozițiilor încheierii recurate pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea pauliană înregistrată în data de 24.03.2008, recurentul reclamant a solicitat instanței să se constate că, prin contractul de leasing imobiliar nr.175/20.06.2000, încheiat între pârâtele SC "" SA O și SC " " SRL s-a convenit transmiterea către SC " " SRL a terenului aferent atelierului de confecții metalice și hală depozit, constatarea nulității absolute a înscrierii dreptului de proprietate asupra acestui teren pe numele pârâtei SC " " radierea înscrierilor din CF și înscrierea dreptului de proprietate asupra terenului în favoarea pârâtei SC " " SRL.
Pe parcursul soluționării cauzei, pârâta SC " " SRL a intrat în procedura insolvenței, cauza fiind înregistrată sub nr. de dosar - a Tribunalului Bihor.
Conform prevederilor art.36 din Legea nr.85/2006, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Prin aceste dispoziții speciale, legiuitorul a avut în vedere că toate acțiunile prin care creditorii falitei urmăresc realizarea creanțelor împotriva acesteia să fie suspendate de drept, urmând ca, creditorii să-și realizeze creanța în cadrul procedurii colective demarate prin deschiderea procedurii insolvenței.
În temeiul acestor dispoziții nu are loc o suspendare de drept a tuturor acțiunilor indiferent de natura lor pe care debitorul falit le are, ci doar a celor vizând realizarea creanțelor împotriva sa.
Acțiunea pauliană ce face obiectul prezentei cauze nu este o acțiune în realizarea creanței împotriva averii debitorului de natura celor vizate de art.36 din Legea nr.85/2006, ci o acțiune ce vizează reîntregirea averii societății aflate în procedura insolvenței, cum în mod corect s-a invocat prin motivele de recurs.
În consecință, se reține că în mod eronat a reținut în cauză instanța incidența prevederilor art.36 din Legea nr.85/2006 și a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea dosarului de faliment, obiectul prezentei acțiuni neurmărind realizarea vreunei creanțe asupra societății pârâte aflate în insolvență.
Cât privește competența de soluționare a cauzei, invocată de recurent, se reține că în mod corect prin încheierea recurată s-a reținut că aceasta aparține instanței comerciale de drept comun și nu judecătorului sindic desemnat în dosarul de insolvență, având în vedere competența exclusivă stabilită de legiuitor în sarcina judecătorului sindic, prevăzută la art.11 din Legea nr.85/2006. Obiectul prezentei cauze nu vizează nici una din categoriile de cereri și acțiuni pe care legiuitorul le-a stabilit în competența exclusivă a judecătorului sindic.
Prin urmare, în cauză nu pot fi reținute favorabil motivele de recurs privitoare la trimiterea cauzei spre soluționare la judecătorul sindic desemnat în dosar nr-, privind insolvența debitoarei pârâte SC " " SRL.
În consecință, având în vedere aceste considerente, instanța de recurs va dispune admiterea recursului, modificarea în parte a încheierii recurate cu trimiterea cauzei în vederea continuării judecății la aceeași instanță - Tribunalul Bihor și menținerii restului dispozițiilor încheierii atacate.
Instanța nu va acorda cheltuieli de judecată, deoarece acestea nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat recursul declarat de recurentulG,împotriva încheierii din 18 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în parte, în sensul că, dispune continuarea judecării cauzeila aceeași instanță-Tribunalul Bihor.
Menține restul dispozițiilor din încheierea recurată.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 7 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red. dec. - jud.
- în concept - 11.05.2009
- jud. recurs -
-tehnoredact. - / - 2 ex.
- 13.05.2009
Președinte:Blaga OvidiuJudecători:Blaga Ovidiu, Tătar Ioana, Sotoc Daniela