Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 289/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială, de Contencios
Administrativ și Fiscal-
DOSAR NR.-
DECIZIA NR.289/C/2009 -
Ședința publică din 8 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Blaga Ovidiu- - -judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Tătar Ioana
- -- judecător
- -- grefier
*******
Pe rol fiind recursului comercial formulat de creditoarea -" "SRL cu sediul în C,-, jud.C și din O, B, nr.6,.B,.23, jud. B în contradictoriu cu intimata debitoare-" VEST"SA, J-, CUI RO - cu sediul în O, 1 -, nr.4-6, jud. împotriva sentinței nr.182/COM din 19 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect - alte cereri -.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru recurenta creditoare -" "SRL - avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.12/17.02.2009 emisă de Baroul Bihor - Cabinet de Avocat și pentru intimata debitoare -" VEST"SA O - consilie juridic, în baza delegației nr.1564/ 08.10.2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este legal timbrat cu suma de 4 lei taxă judiciară de timbru achitată prin chitanța nr.-/08.10.2009 plus 0,15 lei timbru judiciar, cauza este la primul de termen de judecată în recurs, după care:
Ambii reprezentanți ai părților învederează că nu mai au alte cereri și solicită cuvântul asupra recursului.
Instanța, nefiind alte cereri, chestiuni prealabile, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei susține recursul astfel cum a fost formulat și motivat în scris, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Bihor, în vederea soluționării fondului. Învederează totodată că, cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la judecarea cauzei în fond. În esență învederează instanței că, în mod greșit instanța de fond dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, admițând ca fiind întemeiată excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Bihor, excepție invocată de debitoare. Mai arată că, într-adevăr societatea recurentă are încheiat un contract cu debitoarea, iar prin clauza inserată la art.9 s-a convenit ca soluționarea oricărui litigiu intervenit între părți și care nu poate fi stins pe cale amiabilă, va reveni în competența instanțelor judecătorești de la sediul societății creditoarei. În raport de dispozițiile art.5 -12 Cod procedură civilă, excepția invocată este neîntemeiată, deoarece art.7 Cod procedură civilă consacră regula aceea că, cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanța sediului ei principal, iar alin.2 arată că, cererea se poate face și la instanța locului unde are reprezentanță pentru obligațiile ce urmează a fi executate. De asemenea, art.10 Cod procedură civilă, la pct.1 arată că, cererile privitoare la executarea unui contract se pot introduce la instanța locului pentru executare, iar la pct.4, referitoare la obligațiile comerciale, la instanța locului unde obligația a luat naștere sau aceea a locului plății. Față de aceste considerente, și de dispozițiile art.10 Cod procedură civilă, arată recurentul că ne aflăm în prezența unei competențe alternative și care se completează cu art.12 Cod procedură civilă conform căreia reclamantul este cel care are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente. În consecință solicită admiterea recursului cu cheltuieli de judecată și în recurs reprezentând taxa de timbru.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate, ca fiind legală și temeinică. În esență învederează instanței că, prin art.9 din contractul încheiat de părți, s-a stipulat în mod clar competența, în caz de soluționare a oricăror divergențe apărute între părțile semnatare. Mai arată și că, art.4 din contract, precizează că locul executării are loc la sediul creditoarei care este cel din Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Asupra recursului comercial d e față, constată următoarele:
Prin sentința nr.182/COM din 19 februarie 2009, Tribunalul Bihora admis excepția de necompetență teritorială, formulată de către debitorul VEST, cu sediul în O,--6, județul B, și în consecință, a declinat competența de soluționare a cererii introduse de creditorul, cu sediul în C, B-dul. - -, nr. 191, județul C, în contradictoriu cu debitorul VEST O, având ca obiect somație de plată, în favoarea Tribunalului Constanța.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Față de excepția de necompetență materială invocată în cauză, la termenul de judecată din 19.02.2009, reprezentantul creditoarei a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată, precizând că în cauză sunt incidente normele de competență teritorială alternativă prevăzute de art. 5-12 Cod. pr. civ. iar potrivit art. 10 Cod proc. civ. cererea se poate introduce și la alte instanțe în afara instanței domiciliului pârâtului, potrivit art. 12 Cod proc. civ. reclamantul având dreptul de opțiune între mai multe instanțe deopotrivă competente.
Analizând excepția de necompetență teritorială invocată în cauză, instanța a reținut că aceasta este întemeiată, astfel că a fost admisă ca atare, întrucât Contractul de vânzare-cumpărare nr. 6331/02.10.2006 încheiat între părți ( 15 - 17 din dosarul cauzei) conține la art. 9 ("Litigii") o clauză compromisorie, potrivit căreia, "Eventualele litigii ivite în legătură cu interpretarea, executarea sau încetarea prezentului contract se vor soluționa pe cale amiabilă. În cazul în care nu este posibilă soluționarea pe cale amiabilă, litigiile vor fi soluționate de instanța judecătorească competentă de la sediul vânzătorului, respectiv municipiul "
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanța nr. 5/2001 actualizată, privind procedura somației de plată, cu modificările și completările introduse de Legea nr. 295/2002 și Legea nr. 195/2004, "Cererile privind somația de plată se depun la instanța competenta pentru judecarea fondului cauzei în prima instanță."
De esența compromisului este alegerea prin convenția părților a modului de soluționare a litigiilor, inclusiv sub aspectul competenței.
În raport de considerentele ce preced, în temeiul art. 158 alin. 1, 3 Cod procedură civilă și art. 2 alin. (1) din.. nr. 5/2001 actualizată, cu modificările și completările introduse prin Legea nr. 295/2002 și Legea nr. 195/2004, instanța a declinat competența de soluționare a cererii privind emiterea somației de plată, în favoarea Tribunalului Constanța.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea -" "SRL C, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei la Tribunalul Bihor, în vederea soluționării fondului cauzei.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta arată că, în mod greșit instanța de fond dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, admițând ca fiind întemeiată excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Bihor, excepție invocată de debitoare. Mai arată că, într-adevăr societatea recurentă are încheiat un contract cu debitoarea, iar prin clauza inserată la art.9 s-a convenit ca soluționarea oricărui litigiu intervenit între părți și care nu poate fi stins pe cale amiabilă, va reveni în competența instanțelor judecătorești de la sediul societății creditoarei.
Totodată, în raport de dispozițiile art.5 -12 Cod procedură civilă, excepția invocată este neîntemeiată, deoarece art.7 Cod procedură civilă consacră regula aceea că, cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanța sediului ei principal, iar alin.2 arată că, cererea se poate face și la instanța locului unde are reprezentanță pentru obligațiile ce urmează a fi executate.
De asemenea, art.10 Cod procedură civilă, la pct.1 arată că, cererile privitoare la executarea unui contract se pot introduce la instanța locului pentru executare, iar la pct.4, referitoare la obligațiile comerciale, la instanța locului unde obligația a luat naștere sau aceea a locului plății. Față de aceste considerente, și de dispozițiile art.10 Cod procedură civilă, arată recurentul că ne aflăm în prezența unei competențe alternative și care se completează cu art.12 Cod procedură civilă conform căreia reclamantul este cel care are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.
În drept au fost invocate prevederile art.158 alin.3, art.299, 304 pct.9, art.312 alin.3 și art.101 alin.1 Cod procedură civilă.
Intimatul a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
Instanța de recurs analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu reține că este nefondat, urmând ca în baza prevederilor art.158, art.312 cod procedură civilă să dispună respingerea lui ca atare și menținerea in totalitate a sentinței atacate pentru următoarele considerente:
Între părțile din cauză s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr.6331/02.10.2006 având drept obiect vânzarea-cumpărarea de materiale de instalații termice și sanitare în condițiile și prețurile stipulate de comun acord. La art.9 în contract părțile au stipulat că eventualele litigii ivite în legătură cu interpretarea, executarea sau încetarea contractului, se vor soluționa pe cale amiabilă, ori în caz contrat de către instanța de judecată competentă, de la sediul vânzătorului, respectiv Municipiul
Conform prevederilor art.19 cod procedură civila părțile pot conveni prin înscris sau prin declarație verbală în fața instanței, ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanțe de cât acelea care potrivit legii au competență teritorială cu excepția cazurilor prevăzute la art.13-16 cod procedură civilă.
Competența teritorială prevăzută de art.5-12 cod procedură civilă invocată de recurentă, nu are un caracter absolut ci unul relativ, ce presupune posibilitatea derogării prin acordul expres al părților de la norma care o stabilește.
În speță, părțile din litigiu prin contractul încheiat ce reglementează raporturile juridice dintre ele, au stabilit anticipat care va fi instanța competentă teritorial a soluționa eventualele litigii ce se vor naște in legătură cu raporturile lor contractuale.
Reclamanta recurentă a înțeles să introducă cererea vizând emiterea somației de plată a pârâtei intimate pentru creanța neachitată rezultând din raporturile contractuale reglementate de contractul încheiat la instanța sediului pârâtei, respectiv Tribunalul Bihor în loc de instanța stabilită de părți anticipat, respectiv cea din Municipiul
Excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâta intimată a fost în mod corect soluționată de prima instanța, deoarece prin contractul încheiat cu valoare de "lege" pentru contractanți conform art.969 cod civil se stabilește anticipat care este instanța competentă teritorial în caz de litigiu dintre părți.
Tocmai datorită caracterului relativ al normelor de competență teritoriala prevăzută la art.5-12 cod procedură civilă, părțile din cauză au avut posibilitatea ca potrivit art.19 Cod procedură civilă să stabilească alta instanță competentă a-i soluționa litigiul, decât cea care ar fi fost competentă potrivit normelor teritoriale de competență.
În această situație, de stabilire anticipată a competenței teritoriale prin convenție de către părți, normele de competență teritoriale prevăzute la art.5-12 Cod procedură civilă, nu mai au incidență, fiind înlăturate prin acordul părților, neputându-se ulterior prevala de acestea, părțile contractante.
Prin urmare, dacă potrivit normelor de competență teritorială stipulate la art.5-12 Cod procedură civilă, competența teritorială de soluționare a cauzei ar fi putut fi aleasă dintre mai multe situații posibile (domiciliul pârâtului, locul executării contractului, locul plății, etc.) de către reclamant, în caz de alegere anticipată a unei instanțe competente teritorial d e comun acord cu pârâtul, dreptul de opțiune al reclamantului nu mai există, el fiind legat de convenția anticipat încheiată privitoare la competență. Posibilitatea de soluționare a cauzei la altă instanță decât cea stabilită anticipat prin aplicarea normelor de competență prevăzute la art.5-12 Cod procedură civilă, există doar în situația în care pârâtul este de acord cu soluționarea cauzei la altă instanță și nu invocă excepția de necompetență teritorială bazată pe compromisul stabilit anticipat.
În consecință, deoarece pârâta din cauză nu a fost de acord cu competența aleasă de reclamantă, potrivit normelor generale de competență, în mod corect și legal prima instanță având în vedere compromisul stipulat între părți și prevederile art.2 alin.1 din OG nr.5/2001, cu modificările ulterioare a dispus admiterea excepției și declinarea competenței de soluționare a cauzei la Tribunalul Constanța, instanță a cărui competență teritorială au stipulat-o părțile în convenție.
Pentru aceste considerente, instanța de recurs constatând nefondate motivele de recurs invocate în cauză, va dispune respingerea ca nefundat a recursului și menținerea în totalitate a sentinței recurate.
Instanța de recurs nu va acorda cheltuieli de judecată în recurs, deoarece partea intimată nu a solicitat acordarea lor, iar partea recurentă nu este îndreptățită, căzând în pretențiile formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondatrecursul declarat de recurenta-" "SRL Cîmpotriva sentinței nr.182/COM din 19 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 8 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.
Red. dec. - jud. -
- în concept, 15.10.2009
Jud. fond.
Tehnoredact.--
5 ex./28.10.2009
3 com.________
1.-" "SRLcu sediul în C,-, jud.C
2.- //- și din O, B, nr.6,.B,.23, jud.
3.-" VEST"SA, J-, CUI RO - cu sediul în O, 1 -, nr.4-6, jud. B
Președinte:Blaga OvidiuJudecători:Blaga Ovidiu, Tătar Ioana, Sotoc Daniela
