Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 708/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator - 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 708
Ședința publică din 23 septembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mircea Boar
JUDECĂTOR 2: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER:
S-a luat în examinare, la a doua strigare, cererea de revizuire formulată de revizuienta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului L împotriva deciziei civile nr. 730/R din 18 iunie 2007 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații L, reprezentată prin lichidatorul judiciar Management T, și.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat pentru revizuientă, lipsind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care reprezentantul revizuientei depune la dosar adresele nr. 36213, 36214 și 36215 din 30 iunie 2008 emise de instituția revizuientă și arată că nu mai are alte cereri.
Văzând că dosarul de fond a fost atașat și că nu mai sunt alte probe de administrat sau cereri de formulat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în susținerea cererii de revizuire.
Reprezentantul revizuientei solicită admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost ea formulată, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 730/R din 18 iunie 2007 pronunțată în dosarul nr- Curtea de APEL TIMIȘOARAa admis recursul declarat de pârâta împotriva sentinței comerciale nr. 11/S din 11 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 60/S/2006, pe care a modificat-o în sensul că a respins cererile formulate de creditorii Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului L având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtei.
Pentru a hotărî astfel instanța de recurs a reținut că prin sentința comercială nr. 11/S/2007 a Tribunalului Timiș judecătorul-sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea L și radierea acesteia din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, admițând, totodată, cererile formulate de creditorii Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului L având ca obiect angajarea răspunderii personale a administratorului social al debitoarei, în sensul obligării acesteia să achite creditorilor contravaloarea creanțelor conform tabelului definitiv consolidat aflat la fila 85 dosar, respectiv: creditoarei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului L suma de 58.858 lei, creditoarei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B suma de 95,35 lei, iar - Filiala T suma de 1.925 lei reprezentând cheltuieli aferente procedurii constând în onorariul lichidatorului judiciar, plătit din fondul special de lichidare conform art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006.
Judecătorul-sindic a reținut că prin sentința civilă nr. 132//2006 pronunțată în dosarul nr. 8923/COM/S/2005 al Tribunalului Timișa fost admisă cererea creditoarei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului L dispunându-se declanșarea procedurii prevăzută de Legea nr. 64/1995, republicată, față de debitoarea L ca urmare a existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile în cuantum de 58.858 lei, cu toate consecințele prevăzute de acest act normativ.
În administrarea procedurii s-a constituit dosarul de faliment nr. 60/S/2006, dosar în care creditoarele Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului L au solicitat antrenarea răspunderii administratoarei debitoarei, conform art. 137 alin. 1 lit. b), d) și e) din legea menționată deoarece aceasta a contribuit la ajungerea societății în stare de faliment.
Pe parcursul procesului practicianul a arătat că debitoarea nu are posibilități de reorganizare, solicitând intrarea ei în faliment, iar prin tabelul definitiv consolidat al creanțelor a precizat faptul că împotriva societății au formulat declarații de creanțe doi creditori, valoarea totală a creanțelor fiind de 58.953, 35 lei, la care se adaugă creanța - Filiala T în cuantum de 1.925 lei înscrisă la rangul 123.1 reprezentând onorariul lichidatorului judiciar plătit din fondul special de lichidare, conform art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006. Lichidatorul a mai arătat că asociatul unic, care este și administratorul debitoarei, nu a luat legătura cu practicianul și nu i-a predat actele contabile ale societății, în urma cercetărilor întreprinse nefiind identificate bunuri aparținând falitei, astfel că se impune închiderea procedurii în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006. În ceea ce privește antrenarea răspunderii organelor de conducere s-a învederat că, în lipsa actelor contabile, lichidatorul nu se poate pronunța asupra acestui aspect.
Împotriva raportului final de închidere a procedurii creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Baf ormulat obiecțiuni solicitând ca debitul societății să fie recuperat de la administratorul societății, prin raportul depus la data de 2 noiembrie 2006 practicianul solicitând respingerea acestora.
Analizând cererile creditorilor Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului L judecătorul-sindic le-a apreciat întemeiate și a constatat că deși administratorul social al debitoarei a fost citată atât la adresa de domiciliu indicată de Direcția de Evidență a Persoanelor T, cât și prin afișare la ușa instanței, conform art. 95 din Codul d e procedură civilă, cu mențiunea de a depune actele prevăzute de art. 26 alin. 1 din Legea nr. 64/1995, republicată, respectiv art. 28 din Legea nr. 85/2006, acesta nu s-a conformat și nici nu a luat legătura cu lichidatorul judiciar, care l-a și notificat în acest sens prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Pentru hotărî în acest sens tribunalul a avut în vedere faptul că administratorul social al debitoarei este singura persoană în măsură și obligată să justifice în cadrul procedurii insolvenței situația financiară a persoanei juridice, respectarea și îndeplinirea obligațiilor legale, printre care și pe aceea de a ține contabilitatea societății și de a întocmi toate actele aferente. În condițiile în care acesta s-a sustras obligației prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 și nu s-a prezentat în cursul procedurii, punându-l pe lichidator în situația de a nu fi în măsură să suplinească această măsură potrivit art. 44 din lege, prima instanță a apreciat că se prezumă, coroborat cu susținerile practicianului, cu suficientă putere doveditoare că administratorul social a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, această faptă fiind sancționată de art.138 lit. d) din același act normativ. S-a mai reținut că pentru antrenarea răspunderii civile este necesar ca între fapta ilicită și prejudiciu să existe un raport de cauzalitate. Prin omisiunea administratorului de a respecta Legea nr. 82/1992 a contabilității, în sensul evidențierii contabilității conform legii, judecătorul-sindic a apreciat că există un raport de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită, nedepunerea bilanțului contabil făcând imposibilă verificarea activității societății, ceea ce determină și o necunoaștere exactă a patrimoniului persoanei juridice.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, arătând în motivare că a fost administrator al debitoarei L din anul 1993, societatea funcționând până în 1999. Sediul societății a fost în apartamentul, proprietate a familiei sale, care a fost vândut, pârâta mutându-se în comuna, fiind și grav bolnavă. Din anul 1999 societatea nu a mai fost reactivată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, dar soțul pârâtei, care a avut împuternicire să reprezinte societatea, a avut mai multe dosare civile și penale în legătură cu această firmă. De asemenea, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului T i-a aplicat o amendă de 25.000.000 lei pentru nereguli privind contabilitatea, pe care a și achitat-o, actele și întreaga documentație a firmei fiind sustrase în perioada 1999-2000.
Pârâta a mai învederat că nu a primit nici un act sau acțiune de dizolvare a societății în baza Legii nr. 85/2006, nu cunoaște cine a solicitat falimentul, neluând legătura cu niciun lichidator judiciar, persoana juridică fiind dizolvată de drept. De prezentul dosar a aflat abia la 15 februarie 2007, cu ocazia somației de achitare a sumei de 58.858 lei ca urmare a pronunțării sentinței recurate, pârâta neprimind nicio citație sau hotărâre până atunci. Raportul lichidatorului judiciar o absolvă în totalitate privitor la debitul de 58.858 lei, considerând a fost penalizată de două ori aceeași faptă pentru că prin sentința penală nr. 12/10.01.2006 a Judecătoriei Lugoj, în baza art. 14 pct. 3 lit. a) și art. 170 din Codul d e procedură penală au fost anulate facturile seriile nr. -/18.10.2000 și nr. -/18.12.2000.
Curtea de APEL TIMIȘOARAa apreciat că recursul fostului administrator social este fondat întrucât răspunderea reglementată de art. 137 din Legea nr. 64/1995, republicată, în prezent art. 138 din Legea nr. 85/2006, nu este o extindere a procedurii falimentului asupra administratorului. Această răspundere este o răspundere personală care intervine numai atunci când prin săvârșirea faptelor enumerate s-a ajuns la starea de încetare a plăților de către societate.
Natura juridică a răspunderii administratorului este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe dintre caracteristicile răspunderii delictuale. Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale care reies din art. 998-999 din Codul civil, respectiv: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa, condiții care în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în cuprinsul art. 137 lit. d) din Legea nr. 64/1995, republicată, în prezent art. 138 din Legea insolvenței, și anume neținerea contabilității (în sens larg) trebuie să fi contribuit la insuficiența activului. Prin urmare, trebuie să se probeze că administratorul, prin fapta sa culpabilă, a contribuit la aducerea societății în stare de insolvență. Cu alte cuvinte, răspunderea pentru insuficiența activului trebuie angajată doar dacă prejudiciul a rezultat direct din fapta culpabilă (neținerea contabilității) a administratorului social. La fond s-a reținut aplicarea dispozițiilor art. 137 lit. d) deoarece administratorul nu a mai îndeplinit obligațiile ce-i reveneau cu privire la efectuarea înregistrărilor contabile conform cerințelor legii și a omis să întocmească situațiile financiare anuale. În lipsa acestora lichidatorul nu putea să aibă o imagine de ansamblu asupra activității societății, nu a putut inventaria bunurile și întocmi lista creditorilor.
Acest motiv nu poate fi primit. Neținerea contabilității în conformitate cu legea presupune lipsa înregistrărilor, a întocmirii actelor contabile prevăzute de Legea nr. 82/1991, republicată, și orice alte acțiuni legate strict de contabilitatea societății, fapte prin care s-a ajuns la starea de insolvență, de insuficiență a activului, așa cum s-a arătat anterior. Apoi, și dacă nedepunerea actelor arătate de recurentă ar echivala pur și simplu cu neținerea contabilității conform legii, nu s-au prezentat dovezi din care să rezulte că neîndeplinirea obligațiilor menționate a dus la starea de insolvență a debitoarei. Pe de altă parte, aspectele penale relevate în cauză ar fi trebuit să ducă la analizarea activității soțului recurentei ca administrator de fapt și astfel, eventual acesta să fi fost tras la răspundere pentru starea de insolvență a debitoarei, dacă existau dovezi în acest sens.
Față de ansamblul probator și față de aspectele de fapt și de drept mai sus enunțate, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, Curtea a admis recursul declarat de pârâta împotriva sentinței comerciale nr. 11/S/2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 60/S/2006, a modificat hotărârea atacată în sensul că a respins cererile formulate de creditorii Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului L având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtei.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului L arătând că în calitate de creditoare în dosarul de faliment privind debitoarea Las olicitat antrenarea răspunderii fostului administrator social, cerere inițial admisă de judecătorul-sindic prin sentința comercială nr. 11/S din 11 ianuarie 2007 Tribunalului Timiș.
Revizuienta apreciază că în faza de recurs instituția creditoare trebuia să fie citată și conform Codului d e procedură civilă pentru primul termen de judecată, fiind necesar a i se comunica motivele de recurs, acestea fiind transmise doar lichidatorului judiciar, care a pus concluzii de admitere a recursului, astfel că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 322 pct. 6 din Codul d e procedură civilă, ce fac admisibilă prezenta cale extraordinară de atac. Cererea de revizuire este în termen întrucât creditoarea a luat cunoștință de hotărârea curții de apel în data de 30 iunie 2008 când administratorul societății a prezentat-o spre a-i fi ridicate măsurile de executare silită întreprinse de instituția bugetară, măsuri care au și fost ridicate în aceeași zi.
În aceste condiții revizuienta solicită a se proceda la rejudecarea cererii de antrenare a răspunderii ținând cont de aspectele invocate în motivația acesteia, precum și de cele arătate în cererea de față, constatându-se faptul că în dosarul de faliment s-a făcut dovada neținerii contabilității conform prevederilor legale prin raportul de inspecție fiscală întocmit în cauză și necontestat. Administrarea unei societăți comerciale presupune îndeplinirea unor obligații complexe prevăzute de Legea nr. 31/1990, de efectuare a operațiunilor cerute pentru îndeplinirea obiectului societății. Administratorul nu a depus evidența contabilă, faptă prevăzută la art. 138 lit. d) din Legea insolvenței, legătura de cauzalitate între neținerea contabilității/nedepunerea actelor și starea de încetare de plăți existând întrucât în lipsa documentelor financiar-contabile a fost imposibil de urmărit situația datoriilor și a obligațiilor debitoarei. În acest sens legiuitorul a stabilit răspunderea patrimonială a persoanelor care au administrat respectiva societate. Față de prevederile Legii nr. 82/1991, a art. 72, art. 83 și art. 144 din Legea nr. 31/1990, republicată, soluția corectă este menținerea hotărârii judecătorului-sindic de admitere a cererilor de antrenare a răspunderii.
În drept a invocat Codul civil, Codul comercial și Legea insolvenței.
În probațiune a anexat adresele nr. 36213, 36214 și 36215 din 30 iunie 2008 emise de instituția revizuientă către trei bănci comerciale prin care li se aduce la cunoștință încetarea măsurilor de executare silită întreprinse în conformitate cu dispozițiile nr.OG 92/2003 ca urmare a pronunțării deciziei Curții de APEL TIMIȘOARA nr. 730/R din 18 iunie 2007 în dosarul nr-.
Lichidatorul judiciar Management T, deși legal citat, nu s-a prezentat la dezbateri, însă a formulat concluzii scrise (filele 4-6) prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca fiind netemeinică și nelegală, fără cheltuieli de judecată, considerând că dispozițiile art. 322 și următ. din Codul d e procedura civilă nu sunt aplicabile în cauza de față.
În fapt, instituția creditoare susține că nu ar fi fost legal citată, deși potrivit dispozițiilor Legii nr. 85/2006 citarea părților, precum și comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor și notificărilor se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolvență. Doar comunicarea citațiilor, a convocărilor și notificărilor față de participanții la proces al căror sediu, domiciliu sau reședință se află în străinătate este supusă dispozițiilor Codului d e procedură civilă. Or, în speță, revizuientei nu-i sunt aplicabile aceste prevederi derogatorii. Totodată, creditorii care au înregistrat cereri de admitere a creanțelor sunt prezumați că au în cunoștință termenele prevăzute de Legea insolvenței. Publicarea actelor de procedură sau, după caz, a hotărârilor judecătorești în Buletinul procedurilor de insolvență înlocuiește, de la data publicării acestora, citarea, convocarea și notificarea actelor de procedură efectuate individual față de participanții la proces, acestea fiind prezumate a fi îndeplinite la data publicării.
Pe fondul cauzei se învederează faptul că prin sentința comercială nr. 11 din 11 ianuarie 2007 Tribunalului Timiș pronunțată în dosarul nr. 60/S/2006 a fost închisă procedura insolvenței față de societatea debitoare, fiind atrasă și răspunderea fostului administrator social în persoana numitei, antrenarea răspunderii realizându-se la cererea celor două instituții creditoare în temeiul art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006.
Ca urmare a recursului administratorului, prin decizia civilă nr. 730/R 18 iunie 2007 Curtea de APEL TIMIȘOARAa respins solicitările creditorilor cu privire la atragerea răspunderii organelor de conducere considerând că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, întrucât nu s-a constatat săvârșirea niciuneia dintre faptele expres și limitativ prevăzute de acest text de lege.
Întrucât creditoarele au fost cele care au formulat acțiunea față de pârâtă, ele trebuiau să dovedească că toate cele patru elemente ale răspunderii civile delictuale sunt întrunite pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului societății debitoare. Culpa administratorilor și legătura de cauzalitate sunt condiții de bază ale răspunderii, care trebuie dovedite la fel ca și fapta ilicită și prejudiciu, legea neinstituind nici o prezumție în privința acestor elemente. De asemenea, este necesar să se probeze că administratorii, prin săvârșirea culpabilă a uneia sau a mai multora dintre faptele expres și limitative prevăzute de art. 138, au condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Pe de altă parte, ca particularitate a răspunderii civile delictuale reglementată de dispozițiile legale arătate, se impune ca faptele să fi fost săvârșite în interes personal sau cu intenția de a obține rezultatele prevăzute de text. Or, creditoarele nu au dovedit prin niciun mijloc de probă îndeplinirea cerințelor necesare atragerii răspunderii patrimoniale a administratorului social.
Dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu instituie prezumția de culpă a persoanelor a căror răspundere patrimonială se poate cere a fi trasă, ci este necesară stabilirea existenței faptelor prevăzute de lege și a măsurii în care acestea au contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, care nu poate avea la bază decât un probatoriu complet și pertinent. Faptul că administratorul pârât nu a predat lichidatorului judiciar documentele contabile nu constituie, prin ea însăși, o faptă din cele prevăzute de art. 138, decât numai dacă sunt dovedite elementele răspunderii civile delictuale, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză. Prin rezoluția din 19 septembrie 2003 Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj dată în dosarul nr. 453/P/2003 s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva acestuia ca urmare a plângerii creditoarei vizând acte de evaziune fiscală sancționate de Legea nr. 87/1994 și fapte privitoare la ținerea contabilității prevăzute de Legea nr. 82/1991.
Examinând cererea de revizuire formulată de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului L, prin prisma motivelor invocate și a prevederilor art. 322 pct. 6 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, urmând să fie respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
Este știut faptul că revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, care se poate exercita numai împotriva hotărârilor definitive, în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac deoarece motivele pentru care poate fi introdusă o cerere de revizuire sunt prevăzute limitativ de legiuitor. Hotărârea judecătorească atacată prin intermediul revizuirii nu poate fi criticată în raport cu materialul dosarului existent la data pronunțării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanță la momentul pronunțării respectivei hotărâri. Cu alte cuvinte, în cadrul revizuirii nu se poate pune problema realizării unui control judiciar, ci a unei noi judecăți, pe temeiul unor elemente ce nu au format obiectul judecății finalizată cu pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se solicită.
Revizuirea este o cale de atac de retractare întrucât ea se adresează aceleiași instanțe care a soluționat pricina în fond, căreia i se cere să revină asupra hotărârii atacate, în baza noilor împrejurări invocate, care, de regulă, s-au ivit ulterior pronunțării hotărârii. Motivele caracteristice de revizuire presupun că hotărârea judecătorească a fost justă în raport de actele dosarului existente la momentul pronunțării ei, însă ulterior, s-au descoperit materiale noi sau se constată că probele care au fundamentat-o au fost false, astfel încât situația de fapt reținută de instanță, văzută prin prisma noilor elemente, nu mai corespunde realității impunându-se retractarea hotărârii respective.
În legătură cu această cale extraordinară de atac trebuie avut în vedere că, potrivit prevederilor art. 322 din Codul d e procedură civilă, revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere doar pentru una din situațiile prevăzute la cele 9 puncte ale acestui articol.
În speță, instituția revizuientă și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 322 pct. 6 susținând că în dosarul de recurs Administrația Finanțelor Publice a Municipiului L, în calitate de creditoare a societății L aflată în procedura de insolvență reglementată de Legea nr. 85/2006, ar fi trebuit să fie citată pentru primul termen de judecată și în conformitate cu prevederile Codului d e procedură civilă, fiind necesară și comunicarea motivelor de recurs depuse de pârâta, motive care au fost trimise doar lichidatorului judiciar al societății debitoare și care a fost de acord cu admiterea căii de atac declarată în cauză.
Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 6 din Codul d e procedură civilă, revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: - 6. dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruții, incapabilii sau cei puși sub curatelă nu au fost apărați deloc sau au fost apărați cu viclenie de cei însărcinați să-i apere.
Din interpretarea textului citat rezultă fără dubiu că pentru a se putea formula o cerere de revizuire întemeiată pe acest motiv trebuie să se constate fie o lipsă totală de apărare, fie o apărare cu viclenie a persoanelor prevăzute de acest text. Cu alte cuvinte, reprezentanții sau apărătorii părții respective au exercitat apărarea, dar aceasta s-a făcut în mod dolosiv, cu rea-credință, împrejurare care a condus la pierderea procesului. Deși, uzual, prin viclenie se înțelege șiretenie, falsitate, ipocrizie, fățărnicie etc. în drept viclenia presupune întreprinderea de acte frauduloase cu intenția de a facilita obținerea unui beneficiu nemeritat ori ilegal de către o persoană și, implicit, de aov ătăma patrimonial pe alta.
În speță însă, nu este incident acest motiv de revizuire în condițiile în care instituția revizuientă, deși legal citată în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea insolvenței, potrivit căruia citarea părților, precum și comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor și notificărilor se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolvență, numai comunicarea citațiilor, a convocărilor și notificărilor față de participanții la proces, al căror sediu, domiciliu sau reședință se află în străinătate, fiind supusă dispozițiilor Codului d e procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare, buletinul procedurilor de insolvență fiind realizat și în formă electronică, nu s-a prezentat la niciunul dintre cele trei termene de judecată fixate în cauză. Potrivit alin. ultim al articolului menționat, publicarea actelor de procedură sau, după caz, a hotărârilor judecătorești în Buletinul procedurilor de insolvență înlocuiește, de la data publicării acestora, citarea, convocarea și notificarea actelor de procedură efectuate individual față de participanții la proces, acestea fiind prezumate a fi îndeplinite la data publicării. De altfel, eventuala nelegală citare a părții la proces deschide calea unei contestații în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 317 pct. 1 din Codul d e procedură civilă și nicidecum cea a promovării unei cereri de revizuire, cum greșit a procedat Administrația Finanțelor Publice a Municipiului. Mai mult decât atât, prin decizia civilă nr. 599/R din 8 septembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- Curtea de APEL TIMIȘOARAa respins contestația în anulare formulată de aceeași instituție împotriva deciziei de recurs.
Pe de altă parte, nici împrejurarea, reală de altfel, că prin concluziile scrise depuse în dosarul de recurs lichidatorul judiciar al debitoarei a arătat că, în opinia sa, se impune admiterea căii de atac și modificarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii cererii de atragere a răspunderii fostului administrator social nu poate determina admiterea prezentei cereri de revizuire pentru simplul motiv că practicianul nu este reprezentantul creditorului bugetar, așa cum este consilierul juridic angajat la respectiva instituție, el fiind unul dintre organele căruia îi revine un rol important în realizarea procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, desemnarea sa fiind făcută, de regulă, de către judecătorul-sindic prin hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență. Pentru atingerea scopului declarat al legii - acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență - este imperios necesar ca procedura colectivă să fie aplicată și supravegheată de anumite organe special abilitate de lege, pentru că numai printr-o derulare rapidă și cu un înalt nivel de profesionalitate se poate spera că interesele creditorilor vor fi protejate într-o măsură satisfăcătoare printr-o cât mai bună realizare a creanțelor față de debitorul insolvent. De aceea, legiuitorul a decis ca aplicarea procedurii insolvenței să fie încredințată unor organe expres determinate, fiecare dintre aceste persoane de specialitate îndeplinind anumite acte și operațiuni în cadrul procedurii, judecătorului-sindic revenindu-i atribuții specifice funcției deținute - cea de magistrat, și anume controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului.
Față de cele arătate mai sus, având în vedere că în speță nu sunt îndeplinite cerințele art. 322 pct. 6 din Codul d e procedură civilă, în baza dispozițiilor art. 326 și 328 alin. 1 din același cod, Curtea urmează să respingă cererea de revizuire formulată de revizuienta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului L împotriva deciziei civile nr. 730/R din 18 iunie 2007 Curții de APEL TIMIȘOARA, conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului L împotriva deciziei civile nr. 730/R din 18 iunie 2007 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații L, reprezentată prin lichidatorul judiciar Management T, și.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. - 06.10.2008
Tehnored. - 08.10.2008
2 ex.
Instanța de recurs: Președinte -
Judecători - și
Președinte:Mircea BoarJudecători:Mircea Boar, Csaba Bela Nasz, Maria
