Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1083/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date - 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1083/
Ședința publică din data de 05 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Anca Buta
Grefier: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A împotriva sentinței civile nr. 800/27.04.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul CASA DE INSOLVENȚĂ - în calitate de lichidator al debitoarei SC ART SRL A, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat și constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 800/27.04.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, Tribunalul Arada constatat modificată hotărârea de deschidere a prezentei proceduri în sensul respingerii cererii formulate de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC Retro Art SRL; a dispus: scoaterea cauzei de pe rol și dispune trimiterea dosarului spre arhivare; descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități; plata sumei de 1.500 lei din fondul de lichidare către lichidatorul judiciar reprezentând remunerația acestuia; precum și notificarea acestei sentințe debitorului, creditorilor, Direcției Generale a Finanțelor Publice A, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, pentru efectuarea mențiunilor de închidere a procedurii și de radiere, precum și publicarea prin Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin sentința nr. 2046/13.10.2008 din dosar nr-, Tribunalul Arada admis cererea formulată de creditorul Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva debitorului SC Retro Art SRL și în consecință a deschis procedura de faliment împotriva acestui debitor,
Prin decizia nr. 10/12.01.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr- s-a admis recursul formulat de Casa de Insolvență în calitate de lichidator al debitorului SC Retro Art SRL și a fost modificată sentința recurată în sensul respingerii cererii formulată de creditoare Administrația Finanțelor Publice a Municipiului
Văzând că hotărârea care a stat la baza derulării prezentei proceduri nu mai este în vigoare, constatând că toate activitățile desfășurate în cadrul prezentei proceduri sunt lipsite de efecte, ca având la baza o hotărâre care a fost modificată în sensul respingerii cererii de deschidere a procedurii, judecătorul sindic a dispus scoaterea de pe rol a prezentului dosar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea sentinței atacate.
În motivarea recursului s-a arătat că prin cererea de deschidere a procedurii formulată de către această creditoare, a arătat că debitoarea avea o creanță foarte mare, certă, lichidă și exigibilă, că deși a emis mai multe acte de executare, contribuabilul nu a înțeles să își achite obligațiile fiscale, că nu mai există bunuri urmăribile sau documente, motiv pentru care instanța a dispus deschiderea procedurii falimentului față de debitoare, prin sentința nr. 20476/13.10.2008 din dosarul nr-.
Creditoarea recurentă arată că în subsidiar solicită modificarea sentinței atacate, arătând că potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligențe pentru îndeplinirea scopului propus al legii. Dacă contrar acestor inițiative nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei, dacă din evidențele contabile rezultă că nu au rămas bunuri în inventar, precum și dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată vina de a fi provocat starea de insolvență, abia atunci se poate propune judecătorului sindic închiderea procedurii.
În drept, recurenta a invocat art. 31 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, art. 304 pct. 9 și 304 Cod procedură civilă.
Analizând recursul de față, prin prisma criticilor formulate de recurentă și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Recurenta invocă în susținerea recursului dispozițiile nr. 85/2006, susținând că nu și-a realizat creanța, în cadrul procedurii insolvenței.
Însă, rin p. decizia nr. 10/12.01.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr- s-a admis recursul formulat de Casa de Insolvență în calitate de lichidator al debitorului SC Retro Art SRL și a fost modificată sentința recurată în sensul respingerii cererii formulată de creditoare Administrația Finanțelor Publice a Municipiului
De aceea, cum hotărârea care a stat la baza derulării prezentei proceduri nu mai este în vigoare, constatând că toate activitățile desfășurate în cadrul prezentei proceduri sunt lipsite de efecte, ca având la baza o hotărâre care a fost modificată în sensul respingerii cererii de deschidere a procedurii, judecătorul sindic a dispus scoaterea de pe rol a prezentului dosar.
Ca urmare a acestei măsuri, orice participant la procedură este dezinvestit și descărcat de orice responsabilitate, hotărârea inițială fiind lipsită de orice efect ca urmare a modificării acesteia în calea de atac.
Fiind respinsă cererea de declanșare a procedurii insolvenței, în prezenta cauză nici un creditor nu mai poate formula cereri decât, eventual, pe cale separată. Cum nu suntem în prezența posibilității de a analiza creanța invocată și aprecia asupra unor măsuri ce ar trebui întreprinse în cadrul procedurii concursuale de către practicianul în insolvență, Curtea apreciază că prezentul recurs este nefondat.
De altfel, prin decizia nr. 10/2009 Curtea a arătat care sunt motivele de modificare a sentinței inițiale, astfel că reiterarea unor motive asemănătoare în prezenta cale de atac, deși s-a statuat care este situația juridică a debitoarei echivalează cu o cerere formulată cu rea-credință.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A împotriva sentinței comerciale nr. 800/2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Arad.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05.10.2009.
Presedinte, Judecător, Judecător
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. /22.10.2009
Tehn. / 2 ex./26.10.2009
Instanța de fond - Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta