Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1084/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date - 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1084/
Ședința publică din data de 05 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Anca Buta
Grefier: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de creditorii Finanziaria per la dela con I Europeo -, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței civile nr. 769/21.04.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL prin lichidator judiciar EXPERT, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru creditoarea recurentă avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta creditoarei recurente depune la dosar două adrese traduse din limba italiană, pentru a dovedi vinovăția administratorului societății debitoare. Arată că nu mai are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.
Reprezentanta creditoarei recurente solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului debitoarei, considerând că în speță închiderea procedurii nu poate opera fără această atragere. Arată că societatea pe care o reprezintă se ocupă de acordarea creditelor Phare, că a primit banii, dar nu a făcut dovada modului în care au fost cheltuiți aceștia, motiv pentru care s-a demarat procedura de recuperare a banilor. Arată că se această situație se face vinovat administratorului debitoarei, care de altfel, nu a depus nici situațiile financiare ale firmei de la înființarea acesteia, sens în care apreciază că sunt îndeplinite condițiile art. 138 alin. 1 lit. c din Legea 85/2006, existând prejudiciul, fapta și legătura de cauzalitate dintre acestea. Solicită acordarea de cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 769/21.04.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada dispus: închiderea procedurii insolvenței debitoarei - SRL și radierea acesteia din evidențele Oficiului registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Arad; descărcarea lichidatorului judiciar Expert și toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri sau de responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, asociați; aprobarea cheltuielilor de procedură în sumă de 34 lei și onorariul lichidatorului judiciar în sumă de 3500 lei pentru întreaga perioadă de desfășurare a procedurii; eliberarea cheltuielilor de procedură și a onorariului din fondul de lichidare; precum și notificarea hotărârii debitorului, creditorilor, Direcției teritoriale a finanțelor publice și Oficiului registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Arad pentru efectuarea mențiunii de radiere și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin sentința comercială nr. 2001/8.10.2008 s-a admis cererea formulată de către creditorul Finanziaria per la promozione dela con I dellEst Europeo -, s-a deschis procedura de insolvență prevăzută de Legea nr.85/2006 față de debitorul - SRL și s-a numit lichidator judiciar Expert A;
Având în vedere împrejurarea că, toate demersurile efectuate de către lichidator judiciar Expert A privind identificarea bunurilor debitorului, intrarea în posesia actelor și documentelor prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 au rămas fără rezultat, astfel cum rezultă din raportul de activitate prezentat de către lichidatorul judiciar în ședințele din 24.02.2009 și 24.03.2009;
Reținând că, din conținutul raportului privind cauzele și împrejurările care au condus la încetarea de plăți rezultă împrejurarea că, în lipsa documentelor contabile disponibile pentru perioada 2005-2008, nu se poate reține săvârșirea unor fapte indicate de prevederile art.138 din Legea nr.85/2006;
Văzând că, creditorii nu doresc să suporte avansarea sumelor corespunzătoare pentru acoperirea cheltuielilor administrative necesare continuării procedurii, deși au fost notificați în acest sens;
Judecătorul sindic a considerat că, în această situație sunt aplicabile prevederile art.131 din Legea nr.85/2006 și a dispus în consecință.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs creditorii Finanziaria per la dela con I Europeo -, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, înregistrate pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-.
Prin recursul declarat, creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul continuării procedurii de lichidare a debitoarei pana Ia recuperarea tuturor datoriilor pe care aceasta Ie are de achitat creditorilor.
În motivarea recursului, s-a arătat că în fapt, prin sentința atacata, instanța de fond a admis solicitarea lichidatorului și a dispus închiderea procedurii de lichidare judiciară a debitoarei. Arată că instanța de fond a apreciat că măsura închiderii se impune, întrucât în patrimoniul debitoarei nu sunt evidențiate bunuri valorificabile, iar în opinia sa nu sunt elemente care să susțină ideea că situația în care a ajuns debitoarea s-ar datora faptelor săvârșite de către foștii administratori.
Astfel, lichidatorul judiciar a arătat că nu dispune de sumele necesare continuării procedurii de lichidare, iar creditorii înscriși la masa credală nu s-au oferit să avanseze sumele solicitate.
Creditoarea recurentă AVAS B susține că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză, reieșind ideea că dacă ar fi existat sumele necesare, continuarea procedurii s-ar impune, Legea 85/2006 și interesul creditorilor tinzând în acest sens.
Față de lipsa fondurilor necesare, arată că acestea puteau fi obținute făcându-se aplicarea art. 4 alin. 4 din Legea 85/2006, care prevede că "În lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul-sindic."
Se arată că în condițiile in care această recurentă ar fi avansat sume pentru continuarea lichidării, astfel cum s-a solicitat, creanța AVAS, a cărei recuperare se dovedește dificila si la cuantumul actual, s-ar fi mărit, devenind si mai greu de recuperat.
Recurenta AVAS învederează instanței că neavansarea de către creditori a sumelor necesare continuării procedurii, nu trebuie să fie "amendată" cu închiderea procedurii, aspect neprevăzut de Legea 85/2006. Cu privire la modalitatea în care poate continua procedura, arată că aceasta poate fi cererea de chemare în judecată, având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a membrilor ce au făcut parte din conducerea societății, pentru a atrage la masa credală sume suplimentare destinate acoperirii pasivului debitoarei, deoarece lichidatorul are datoria de a căuta modalități de recuperare a patrimoniului debitoarei, pentru a plăti cât mai multe dintre creanțele datorate.
Recurenta AVAS consideră că pornind de la izvorul creanței sale, respectiv creanța pe care debitoarea o datora CAS A, o aplicare a dispozițiilor art. 138 din Legea 85/2006 reprezintă de fapt, găsirea persoanei din conducerea debitoarei, vinovate de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat și folosite în alte scopuri decât cel prevăzut de lege, respectiv virarea sumelor reținute către CAS, ceea ce constituie o încălcare a dispozițiilor art. 94 din OUG 150/2002 modificată, conform cărora utilizarea în alte scopuri sau nevirarea la fond a contribuției reținute de la asigurați, constituie infracțiunea de deturnare de fonduri și se pedepsește conform prevederilor art. 302 Cod penal și art. 280 Codul muncii.
Astfel, consideră că Statul R, reprezentat în cauza de față prin a suferit un prejudiciu, a cărui existenta certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului ca societatea a ajuns în încetare de plăți ci și a împrejurării ca obligațiile fata de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului.
S-a mai considerat că lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 și următoarele din Legea 85/2006, arătând că aceste fapte trebuie privite în contextul stării de insolvență de debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți. Prin aceste fapte debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru că a fost administrată cu rea-credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu. Se arată că lichidatorul nu este un executor judecătoresc care ar avea doar obligația de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei, ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe. Astfel, art. 25 din Legea nr. 85/2006 prevede că prima dintre atribuțiile lichidatorului consta în "examinarea activității debitorului in raport cu situația de fapt si întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor si împrejurărilor care au dus la insolvența, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabila", această analiză realizata de către un specialist, respectiv lichidatorul, constituind premisa declanșării unor potențiale acțiuni in baza art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În drept au fost invocate prev. art. 304 pct. 9, 304 Cod procedură civilă, art. 2, art. 5 alin. 1, art. 136, art. 138, art. 140 și art. 142 alin. 1 din Legea 85/2006.
Prin recursul declarat, creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea sentinței atacate, în sensul de a se dispune lichidatorului judiciar formularea unei unei plângeri penale împotriva acestuia, conform art. 147 din Legea 85/2006.
În motivarea recursului s-a arătat că potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligențe pentru îndeplinirea scopului propus al legii. Dacă contrar acestor inițiative nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei, dacă din evidențele contabile rezultă că nu au rămas bunuri în inventar, precum și dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată vina de a fi provocat starea de insolvență, abia atunci se poate propune judecătorului sindic închiderea procedurii, potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006.
De asemenea, s-a menționat că potrivit art. 5 din Legea nr. 85/2006 "Organele care aplică procedura sunt: judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul.
(2) Organele prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni".
Conform art. 4 din Legea 85/2006: "În lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul-sindic".
Recurenta consideră că este imposibil de acceptat o soluție de închidere a procedurii, cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin acest fapt ajungându-se în imposibilitatea realizării scopului declarat al legii enunțat în art. 2 din Legea 85/2006.
Se consideră că faptul că nu s-au primit actele societății nu poate duce la concluzia că nu sunt bunuri și că nimănui nu-i incumbă responsabilitatea pentru ajungerea societății în faliment, recurenta afirmând că nu s-au făcut cercetări la OCPI privind eventualele bunuri înscrise în cartea funciară, la Arhiva Electronică de Gajuri Mobiliare, la bănci pentru eventualele conturi bancare.
Creditoarea recurentă consideră, în aplicarea art. 147 din lege, că se impunea o plângere penală împotriva fostului administrator al societății, întrucât acesta nu a depus documentele financiare, ceea ce este o dovadă a relei credințe, o modalitate de împiedicare a organelor abilitate de a verifica situația contabilă a societății în insolvență, deoarece prin lipsa documentelor contabile nu se poate afirma cu certitudine că nu sunt bunuri sau alte resurse și ca atare, este inoportună propunerea de închidere a procedurii întemeiată pe lipsa de bunuri. Arată că evidențele contabile sunt documente de natură să fundamenteze orice argumentație a lichidatorului, lipsa lor nu poate motiva cererea de închidere a procedurii, considerând că această solicitare pe motivul lipsei de documente are doar o valoare declarativă și nicidecum una probantă.
În drept, recurenta a invocat art. 2, 5, 18, 131 și 138 din Legea nr. 85/2006, art. 304 pct. 9 și 304 Cod procedură civilă.
Prin recursul formulat creditoarea Finanziaria per la dela con I Europeo - a solicitat admiterea recursului; modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii sale cu consecința autorizării acesteia de a formula cererea întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea 85/2006; să se dispună ca închiderea procedurii de insolvență, precum și măsurile subsecvente acesteia, nu pot subzista, fără antrenarea răspunderii personale a administratorului - SRL,.
În motivarea recursului a arătat că prin sentința nr. 279/08.02.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, instanța a admis cererea acestei creditoare și a dispus obligarea debitoarei la plata sumei de 35.492,58 Euro reprezentând debit și penalități, precum și la plata sumei de 13.920,19 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Întrucât debitoarea nu achitat debitul, la data de 21.01.2008 creditoarea arată că a înregistrat la. din A, o cerere de începere a executării silite împotriva debitoarei, iar ca urmare a demarării procedurii de executare silita in dosarul 21/2008 al BEJ din A, acesta a comunicat că, deși a depus toate diligentele in vederea identificării bunurilor debitoarei si a procedat la înființarea popririi la toate băncile din A, activitatea de executare a rămas fără niciun rezultat. În urma verificărilor, s-a constatat ca debitoarea nu deține in proprietate bunuri mobile sau imobile urmăribile, nu are puncte de lucru si nu desfășoară nicio activitate. Mai mult, debitoarea era în procedura de lichidare prevăzuta de Legea 31/1990 modificata, pentru nedepunerea bilanțului. De asemenea, asociatul unic si administratorul - SRL, a părăsit țara, societatea având datorii la bugetul de stat.
Astfel, creditoarea arată că la data promovării declarației de creanță, societatea debitoare avea datorii mai vechi de 30 de zile, datorii care depășeau în cuantum valoarea prag stabilită prin dispozițiile art. 3 pct. 12 din Legea 85/2006, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3 pct. 12 din Legea 85/2006, rezultând cu claritate ca societatea debitoare se afla în insolvență vădita, potrivit art. 3 pct. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006. În judecarea cererii pentru deschiderea procedurii prevăzute de Legea 85/2006, lichidatorul judiciar a depus la dosarul cauzei Raportul privind cauzele si Împrejurările care au condus la încetarea de plăți, arătând faptul ca in averea debitoarei nu exista bunuri sau alte resurse financiare pentru acoperirea cheltuielilor necesare derulării procedurii, solicitând închiderea procedurii. Totodată, prin același raport lichidatorul judiciar a menționat ca societatea nu a întocmit si nu a depus bilanțul pe anii 2006 si 2007, si ca este evident ca acesta nu va fi înregistrată nici la nivelul anului 2008, făcând referire si la faptul că nu exista documente disponibile pentru perioada 2005-2008, motiv pentru care, la punctul 2.2 "alte împrejurări privind eventuala lezare a intereselor creditorilor societății, rezultând din art. 80 al Legii 85/2006", nu s-a putut acorda niciun răspuns din partea lichidatorului judiciar.
Creditoarea recurentă consideră că lipsa documentelor contabile, respectiv lipsa prezentării unei situații contabile. antrenează răspunderea personală a administratorului care a condus activitatea societății si care a gestionat in mod neglijent persoana juridica, ducând la o stare de insolvență; că deși lichidatorul judiciar, în raport, la pct. 2.1.3. consideră ca principalele cauze ale incapacității de plată sunt abandonarea activității de către asociatul unic, precum si dezinteresul pentru recuperarea creanțelor, la pct. 2.1.5. din același raport conchide ca, "din documentele analizate nu a putut fi evidențiata răspunderea vreunui alt funcționar".
Se mai arată că la Adunarea creditorilor debitoarei din data de 25.02.2009, creditorii prezenți au arătat că, având in vedere motivele relevate în raport, este necesara formularea unei acțiuni conform art. 138 din Legea 85/2006 si ca, in situația in care ea nu va ii formulata de către lichidatorul judiciar, urmează ca mandatarul comitetului creditorilor - - sa solicite autorizarea pentru formularea unei astfel de acțiuni. Totodată, la aceeași Adunare a creditorilor, administratorul judiciar a arătat că în opinia sa, nu mai sunt alte demersuri de efectuat si ca, va face propunerea de închidere a procedurii, in temeiul art. 131 din Legea 85/2006. În acest context, cererea de antrenare a răspunderii administratorului a fost formulata la termenul din data de 24.03.2009, însă instanța de judecată a respins aceasta cerere. Ulterior, la termenul de judecata din data de 21.04.2009, față de propunerea administratorului judiciar de închidere a procedurii, in temeiul art. 138, al. 1 lit. d din Legea 85/2006, creditoarea arată că a solicitat, față de închiderea procedurii de faliment, sa se dispună si antrenarea răspunderii administratorului, în baza art. 138 alin. 1 lit. d al Legii 85/2006, întrucât acesta "a ținut o contabilitate fictiva, a făcut sa dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea in conformitate cu legea".
Creditoarea opinează în sensul că în speța, au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 din Legea privind procedura insolvenței, în Raportul privind cauzele de insolvență, întocmit de lichidator, nefiind indicata in mod evident persoana culpabila de starea de insolvență. Astfel, Legea nr. 85/2006 modificată si republicată, prevede posibilitatea ca judecătorul sindic sa dispună suportarea unei părți din pasivul debitorului de către membrii organelor de conducere, care ar fi contribuit prin faptele lor la ajungerea debitorului in aceasta situație. Teoria in materie, considera ca, lipsa documentelor contabile, este corespunzătoare cu ascunderea sau distrugerea unor documente contabile, in scopul denaturării stării patrimoniale a debitorului. În cazul neîndeplinirii de către administrator a obligației de a preda evidenta contabila lichidatorului, se prezuma ca administratorul nu a ținut contabilitatea in conformitate cu legea sau a făcut sa dispară documentele contabile. De asemenea, s-a considerat ca, prin continuarea activității fără o organizare, fără o evidenta contabila si cu comenzi sporadice, doar pentru obținerea unor venituri personale, s-a ajuns la creșterea datoriilor si la faliment, iar lipsa evidentelor contabile indica o administrare frauduloasa a averii debitorului si constituie o premisa pentru aplicarea art. 137 din Legea 85/20064, în opinia recurentei.
Cu toate acestea, creditoarea consideră că judecătorul sindic a apreciat in mod greșit ca, in lipsa documentelor contabile disponibile pentru perioada 2005-2008, nu se pot retine săvârșirea unor fapte indicate de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care a respins cererea de autorizare a formulării acțiunii de atragere a răspunderii fostului administrator, în baza art. 138 din Legea nr. 85/2006 și a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei - SRL.
Cu privire la fapta administratorului societății debitoare, creditoarea consideră că aceasta se încadrează in prevederile Legii 85/2006, art. 138 lit. d, că actele contabile reflectă înregistrarea operațiunilor efectuate de debitor si oferă creditorilor posibilitatea verificării acestora, sub aspectul legalității lor, a solvabilității debitorului. S-a reținut sub acest aspect, in practica judiciara ca, o derulare a activității debitorului fără o evidență contabila corecta, duce la creșterea datoriilor, precum si la curgerea majorărilor si penalităților, cu consecința directa a ajungerii debitorului in stare de insolvență.
Față de aceste aspecte, creditoarea susține că administratorul debitoarei - SRL este culpabil de săvârșirea faptelor producătoare de prejudiciu în cea de-a treia modalitate prevăzuta de art. 138 alin. 1 lit. da L egii 85/2006, în sensul "neținerii contabilității in conformitate cu legea".
Se mai susține că legiuitorul a avut in vedere faptele săvârșite printr-o acțiune sau inacțiune cu încălcarea prevederilor legale privind tinerea contabilității, in conformitate cu Legea 82/1991, republicata, cu modificările ulterioare. În acest sens, in Raportul privind cauzele si împrejurările care au dus la încetarea de plați, din data de 17.02.2009, se menționează ca "societatea nu a întocmit si nu a depus bilanțul pe anii 2006 si 2007 si ca este evident ca acesta nu va fi înregistrat nici la nivelul anului 2008". Același Raport face referire si la faptul că nu exista documente disponibile pentru perioada 2005-2008, motiv pentru care, la punctul 2.2 "alte împrejurări privind eventuala lezare a intereselor creditorilor societarii, rezultând din art. 80 al Legii 85/ 2006", nu s-a putut acorda niciun răspuns din partea lichidatorului judiciar. În acest context, fapta administratorului care nu a ținut o contabilitate in conformitate cu dispozițiile legale in materie este conturata. Mai mult, consideră că lipsa contabilității poate releva si desfășurarea unor acte de comerț, exclusiv in folos personal.
Analizând global motivele cuprinse în recursurile de față, prin prisma criticilor formulate de recurente și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt nefondate, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Pentru a se dispune această măsură s-a constatat de judecătorul sindic, pe baza rapoartelor prezentate de lichidatorul judiciar desemnat pe seama debitoarei, că debitoarea nu dispune de bunuri valorificabile și că creditorii debitoarei nu și-au manifestat intenția de a avansa eventualele sume ce ar fi necesare continuării procedurii de insolvență.
În aceste condiții, așa cum corect a considerat prima instanță, închiderea procedurii în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 se poate dispune oricând, nefiind condiționată de vreun act sau moment anume în cadrul procedurii insolvenței, nepunându-se problema convocării adunării generale a creditorilor sau a comunicării raportului final către creditori pentru ca aceștia să poată formula obiecții.
Pe de altă parte, creditoarele critică în esență sentința recurată și pentru motivul că nu a fost atrasă răspunderea administratorului social al debitoarei.
Din actele dosarului rezultă că la Adunarea creditorilor debitoarei din data de 25.02.2009, creditorii prezenți au arătat că, având in vedere motivele relevate în raport, este necesara formularea unei acțiuni conform art. 138 din Legea 85/2006 si ca, in situația in care ea nu va ii formulata de către lichidatorul judiciar, urmează ca mandatarul comitetului creditorilor - - sa solicite autorizarea pentru formularea unei astfel de acțiuni. Totodată, la aceeași Adunare a creditorilor, administratorul judiciar a arătat că în opinia sa, nu mai sunt alte demersuri de efectuat si ca, va face propunerea de închidere a procedurii, in temeiul art. 131 din Legea 85/2006. În acest context, cererea de antrenare a răspunderii administratorului a fost formulata la termenul din data de 24.03.2009, însă instanța de judecată a respins aceasta cerere.
În încheierea menționată se arată expres motivele pentru care s-a respins cererea de autorizare a creditorului în vederea formulării unei cereri de antrenare a răspunderii.
Această încheiere a devenit irevocabilă prin nerecurare, astfel că temeinicia aspectelor dezbătute în ședința menționată nu mai poate face obiect al analizei în prezentul recurs.
Însă, prin sentința recurată s-a arătat că lichidatorul judiciar nu formulează o cerere întemeiată pe disp. art. 138 din nr. 85/2006.
Ca urmare, orice apreciere asupra fondului poate privi temeinica sau netemeinicia închiderii procedurii a cărei analiza s-a efectuat mai sus.
În ceea ce privește cererea creditoarelor de a fi angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 alin. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, cerere respinsă anterior).
Lichidatorul judiciar nu poate fi obligat să formuleze o asemenea acțiune, dacă el consideră că nu sunt întrunite condițiile pentru a se dispune antrenarea răspunderii membrilor de conducere sau de supraveghere din cadrul debitoarei aflate în procedura insolvenței.
Față de aceste aspecte, cum hotărârea anterioară nu a fost atacată de către nici un creditor, iar în fața instanței de recurs nu se pot formula cereri noi, conform disp. art. 316 cu aplicarea disp. art. 294 Cpc, instanța nu va analiza pe fond criticile aduse sentinței recurate privind îndeplinirea ori neîndeplinirea condițiilor art. 138 din nr. 85/2006, în prezenta cauză.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarat de creditoarele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și Finanziaria per la dela con I Europeo -.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de creditorii ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și Finanziaria per la dela con I Europeo -, și împotriva sentinței civile nr. 769/2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Arad.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05.10.2009.
Presedinte, Judecător, Judecător
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. /29.10.2009
Tehn. / 2 ex./30.10.2009
Instanța de fond - Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta
