Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1084/2008. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.1084R

Ședința publică de la 14.10.2008

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Mihaela Ioana Barna Prisacaru

JUDECĂTOR 2: Elena Mincu

JUDECĂTOR - -

GREFIER

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-debitoare, împotriva sentinței comerciale nr.1500/28.03.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-creditoare " & " și intimata-administrator judiciar al debitoarei, ACTIV LICHIDATOR

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-debitoare prin avocat care depune la dosar împuternicirea avocațială nr.1795/2008, lipsă fiind intimatele.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin Serviciul Registratură la data de 10.10.2008 recurenta-debitoare a depus la dosar, cu opis, set de înscrisuri, în 2 exemplare.

Recurenta-debitoare, prin avocat, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Recurenta-debitoare, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței pentru considerente arătate în motivele de recurs, fără cheltuieli de judecată.

Curtea, reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Prin sentința comercială nr.1500/28.03.2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a admis cererea formulată de creditoarea & și a dispus în temeiul dispozițiilor art.33 alin.6 din Legea nr.85/2006 deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei -; numirea administratorului judiciar cu atribuțiile prevăzute prin art.20 din lege, fiind fixate termenele limite pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor, pentru verificarea acestora, pentru întocmirea tabelului preliminar și a tabelului definitiv al creanțelor, pentru întocmirea raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă precum și notificarea deschiderii procedurii organelor abilitate în vederea efectuării mențiunilor necesare și publicarea hotărârii în buletinul procedurilor de insolvență.

Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul sindic a reținut în esență că, reclamanta-creditoare a dovedit prin înscrisurile depuse la dosar că deține împotriva debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă de 47.263,31 lei în sensul art.379 pr.civ. și ale art.3 pct.6 din Legea nr.85/2006, aceasta constând în obligația de plată a unei sume de bani, exigibilă, că a fost depășit termenul de plată obligației prevăzut de lege cu mai mult de 30 de zile, cuantumul datoriei fiind superioară valorii prag reglementată prin art.3 pct.12 din legea privind procedura insolvenței.

A constatat prima instanță că debitoarea nu a respectat obligația de plată a prețului produselor livrate de creditoare, deși aceasta a emis facturi fiscale, acceptate la plată, deși conform art.969 cod civil convențiile legal încheiate au putere de lege între părțile contractante precum și faptul că, societatea debitoare nu a contestat existența creanței și nici starea de insolvență invocată de creditoare, în cauză fiind aplicabile prevederile art.33 alin.6 din Legea nr.85/2006.

Împotriva sentinței fondului a declarat recurs debitoarea - înregistrat în evidența tribunalului la data de 26.05.2008, criticile formulate fiind motivate în drept pe dispozițiile art.304 pct.5,7 și 9 și ale art.3041ale Codului d e procedură civilă.

În motivarea căii de atac recurenta a învederat în esență următoarele aspecte:

-nu a fost comunicată sentința de deschidere a procedurii, care trebuie realizată exclusiv potrivit normelor cuprinse în codul d e procedură civilă, astfel cum rezultă din coroborarea prevederilor art.7 alin.3 cu art.61 alin.1 din Legea nr.85/2006, în practică și doctrină reținându-se că lipsa notificării debitorului cu privire la deschiderea procedurii insolvenței determină casarea hotărârii;

-judecătorul fondului a motivat în doar J de pagină hotărârea luată, fără a prezenta într-o manieră clară modul în care a ajuns la hotărârea pronunțată, în jurisprudență reținându-se că motivarea sumară și confuză a unei hotărâri, echivalează cu nemotivarea acesteia, impunându-se astfel desființarea ei potrivit art.304 pct.7 Cod pr.civ.;

-în mod eronat a fost admisă cererea creditoarei, deși creanța evocată de aceasta nu este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile, sens în care recurenta a susținut că în cauză nu este îndeplinită condiția exigibilității stabilită prin art.5.1. din contractele încheiate între părți, conform cărora "chiria și prestarea" urmau a fi plătite pe bază de factură cel târziu în 5 zile calendaristice de la primirea facturii, pentru un număr de 8 facturi anexate acțiunii introductive, în raport de data emiterii și data sesizării instanței, debitele nefiind existente de mai mult de 30 de zile;

-nu s-a probat scadența facturilor, respectiv primirea acestora de către debitoare, în mod greșit prima instanță reținând că facturile au fost acceptate, în condițiile în care nu există pe nici unul din respectivele documente semnătura unui reprezentant al debitoarei;

-debitul reprezentând penalități pe zi de întârziere nu îndeplinește condițiile lichidității și exigibilității, sancțiunea penalizatoare intervenind numai dacă obligația principală de plată era scadentă, situație inexistentă în lipsa dovedirii primirii facturilor de către debitoare;

-creanța nu depășește valoarea prag de 10.000 Ron, debitoarea achitând prin ordinele de plată numerele 14/21.01.2008, 62/12.02.2008 și 121/12.03.2008 obligația contractuală principală, penalitățile neavând caracter lichid și exigibil, situație în raport de care se impune respingerea cererii de deschidere procedurii, consecința stingerii creanței prin plată;

-debitoarea nu se află în insolvență, fondurile bănești de care dispune fiind suficiente pentru plata datoriilor exigibile, dovadă fiind achitarea contravalorii debitului invocat de partea adresată, chiar anterior momentului pronunțării hotărârii recurate, fiind astfel răsturnată prezumția relativă stării de insolvență instituită prin art.3 din Legea nr.85/2006.

Recurenta a solicitat urmare admiterii căii de atac, desființarea în tot sentinței fondului, iar pe fond respingerea cererii promovată de către creditoare.

În dovedirea susținerilor recurenta a anexat ordinele de plată evocate prin motivele de recurs, declarația de renunțare la judecată emisă de creditoarea intimată, certificatele de atestare fiscală emanând de la organele de administrare fiscală și a depus, în cadrul probei cu înscrisuri adresele emise de Administrația Finanțelor Publice Sector 2 la data de 18.06.2008, declarația autentificată din 24.07.2008 nr.991 a - S A și raportul nr.1 de activitate întocmit de administratorul judiciar desemnat în cadrul procedurii.

Examinând sentința comercială atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea urmează a admite recursul pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Curtea constată că deschiderea procedurii reglementată prin Legea nr.85/2006 a avut la bază creanța în sumă totală de 47.263,31 lei evocată prin cererea introductivă de către creditoarea-intimată.

În calea de atac, în afara ordinelor de plată privind achitarea obligației contractuale principale, a fost atașată comunicarea emisă de către creditoarea-intimată - & la data de 03.06.2008 (fila 23 dosar recurs), prin care această parte menționează că înțelege să renunțe la judecata pornită împotriva debitoarei-recurente, urmare plății integrale a respectivei obligații contractuale.

Din conținutul raportului de activitate nr.1 întocmit la data de 20.06.2008 anexat în recurs, Curtea reține că administratorul judiciar a învederat că au fost depuse declarații de creanță și de către creditorii B, din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 și de Administrația Finanțelor Publice Sector 2, care nu au mai fost însă înscrise în tabelul preliminar al obligațiilor societății debitoare, întrucât s-a făcut dovada achitării respectivelor debite.

A mai arătat administratorul judiciar că singurul creditor înscris în tabel sub condiție, este - SA, menționând totodată renunțarea la judecată formulată de creditoarea-intimată - & - inițiatoarea deschiderii procedurii insolvenței.

În privința creanței - SA, în calea de atac a fost anexată "declarația de renunțare la însăși dreptul material și procedural", ce constituie obiectul declarației depusă în dosarul nr-, poziția procesuală adoptată de această ultimă creditoare fiind autentificată prin încheierea notarială nr.991/24.07.2008, conform înscrisului aflat la filele 34-35 dosar recurs.

Curtea constată deci, în baza înscrisurilor noi atașate în calea de atac, că recurenta-debitoare a probat plata valorii tuturor creanțelor care au format obiectul acțiunii introductive și respectiv declarațiilor depuse ulterior în dosarul primei instanțe, dovedind astfel că are disponibilitățile bănești necesare pentru plata datoriilor angajate, neaflându-se în starea de insolvență reglementată prin prevederile art.3 ale Legii nr.85/2006.

În considerarea celor expuse, Curtea nu va mai analiza critica privind necomunicarea hotărârii fondului, cu atât mai mult cu cât în cauză sunt incidente prevederile art.310 pr.civ. în dosarul primei instanțe neexistând dovezi de comunicare ale hotărârii recurate, nepunându-se problema încălcării termenului de declarare a căii de atac reglementat prin art.8 alin.2 din Legea nr.85/2006.

Tot astfel nu va mai constitui obiectul analizei instanței de control judiciar, criticile referitoare la nemotivarea sentinței fondului cu referire la neîndeplinirea condițiilor privind certitudinea, lichiditatea și exigibilitatea creanței evocată prin cererea de chemare în judecată, în raport de renunțarea de către intimata-creditoare - & la judecata acesteia.

Astfel fiind, în temeiul prev. art.312 alin.1 - 3.pr.civ. Curtea va admite recursul, va modifica în tot sentința comercială atacată iar pe fond va respinge cererea privind deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva recurentei-debitoare, luând act că această parte nu a solicitat cheltuieli de judecată în calea de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenta-debitoare, împotriva sentinței comerciale nr.1500/28.03.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-creditoare " & " și intimata-administrator judiciar al debitoarei, ACTIV LICHIDATOR

Modifică în tot sentința comercială atacată, în sensul că pe fond, respinge cererea privind deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei-recurente.

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 14.10.2008.

PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,

-

GREFIER,

Red.Jud. 11.11.2008

Tehnored. -12.11.2008

2 ex.

Fond - Tribunalul București - Secția VII-a Comercială

Președinte -

Președinte:Mihaela Ioana Barna Prisacaru
Judecători:Mihaela Ioana Barna Prisacaru, Elena Mincu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1084/2008. Curtea de Apel Bucuresti