Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 1083/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.1083R
Ședința publică de la 14.10.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Ioana Barna Prisăcaru
JUDECĂTOR 2: Elena Mincu
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta, împotriva încheierii nr.52194/03.07.2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, în contradictoriu cu intimatele și OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata prin avocat cu împuternicire avocațială aflată la fila 23, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că prin Serviciul Registratură la data de 31.07.2008, respectiv 03.09.2008 Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bucureștia înaintat la dosar set de înscrisuri și întâmpinare, în 3 exemplare. Se mai învederează că la data de 12.10.2008 recurenta a depus la dosar motive de recurs, într-un singur exemplar.
Intimata, prin avocat, invocă excepția nulității recursului, considerând că recursul nu a fost motivat. În subsidiar, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată, depunând la dosar dovada onorariului de avocat.
Curtea unește excepția nulității recursului cu fondul, potrivit art. 137 alin.2 Cod procedură civilă și reține cauza în pronunțare atât asupra excepției nulității recursului, cât și asupra recursului.
CURTEA
Prin încheierea judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, nr.52194/3.07.2008, a fost admisă cererea de depunere și menționare acte, formulată de petenta și s-a dispus publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV- a următoarelor acte: Hotărârea AGEA nr.25/24.06.2008.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs d-na la data de 07.07.2008.
La dosar au fost depuse: certificatul de înregistrare depunere și menționare acte, Încheierea nr.52194 din 3.07.2008, Hotărârea AGEA nr.25 din 24.06.2008, Împuternicirea nr.45 din 30.06.2008.
Recurenta înaintat motivele de recurs la 12.10.2008, potrivit art.60 alin.4 din Legea nr.31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, criticând încheierea pentru următoarele motive:
Hotărârea adoptată de este nulă absolut întrucât cei care au cenzurat numărul de acțiuni la data vânzării nu au renunțat în scris la diferența legală ce le revine prin reevaluarea capitalului social aprobată și consemnată în bilanț la 31.12.1998, deci anterior înstrăinării, dar fără a fi cunoscută din cauza unor motive ilicite.
La termenul de judecată din 14.10.2008, intimata a invocat excepția nulității recursului, considerând că acesta nu a fost motivat.
În ceea ce privește excepția nulității recursului, Curtea reține că potrivit art.3041pr.civ, recursul declarat împotriva unei hotărâri, care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele.
Având în vedere aceste dispoziții legale și faptul că prin cererea formulată la 12.10.2008, recurenta a depus motivele de recurs formulate împotriva încheierii recurate, Curtea va respinge excepția nulității recursului întemeiată pe prevederile art.306 alin.1C.pr.civ.
Din actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 alin.1 din Legea nr. 26/1990, republicată, comercianții au obligația ca, înainte de începerea comerțului, să ceară înmatricularea în registrul comerțului, iar în cursul exercitării și la încetarea comerțului, să ceară înscrierea în același registru a mențiunilor privind actele și faptele a căror înregistrare este prevăzută de lege.
Conform art. 5 din aceeași lege, înmatricularea și mențiunile sunt opozabile terților de la data efectuării lor în registrul comerțului ori de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, sau în altă publicație, acolo unde legea dispune astfel.
Persoana care are obligația de a cere o înregistrare nu poate opune terților actele ori faptele neînregistrate, în afară de cazul în care face dovada că ele erau cunoscute de aceștia.
Art. 131 alin. 4 și alin. 5 din Legea nr. 31/1990, republicată dispune că pentru a fi opozabile terților, hotărârile adunării generale vor fi depuse în termen de 15 zile la oficiul registrului comerțului, spre a fi menționate în registru și publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV- În cazul în care aceste hotărâri implică modificarea actului constitutiv, se va putea publica numai actul adițional cuprinzând textul integral al clauzelor modificate.
Ele nu vor putea fi executate mai înainte de aducerea la îndeplinire a acestor formalități.
Curtea reține că judecătorul delegat la oficiul registrului comerțului nu poate face aprecieri asupra valabilității hotărârii adunării generale a acționarilor.
Astfel, în măsura în care se contestă o asemenea hotărâre, partea interesată are la îndemână, potrivit legii, procedura exclusivă, contencioasă, a acțiunii în anulare reglementată de dispozițiile art. 131-132 din Legea nr. 31/1990, republicată.
Iar conform art. 67 din aceeași lege, creditorii sociali și orice alte persoane prejudiciate prin hotărârile asociaților privitoare la modificarea actului constitutiv pot formula o cerere de opoziție prin care să solicite instanței judecătorești să oblige, după caz, societatea sau asociații la repararea prejudiciului cauzat, prevederile art. 57 fiind aplicabile.
Controlul de legalitate pe care îl presupune art. 37 din Legea nr. 31/1990, republicată nu înseamnă și depășirea caracterului grațios al procedurii ce se desfășoară la oficiul registrului comerțului și nici depășirea competențelor judecătorului delegat.
În sistemul Legii nr. 26/1990 și al Legii nr. 31/1990, judecătorul delegat care trebuie să se pronunțe asupra legalității unei cereri de înmatriculare/mențiune, în temeiul art. 37 din legea specială, este dator să cerceteze doar dacă sunt îndeplinite condițiile legale, formale, cerute pentru formularea cererii, respectiv dacă problema supusă examinării intră în categoria actelor și a faptelor pe care legea le desemnează că trebuie supuse înregistrării în registrul comerțului, dacă actele justificative sunt complete și sunt prezentate în forma cerută de lege, însoțite de toate avizele, autorizațiile de care legea condiționează autorizare a unei înmatriculări ori a unei mențiuni și s-au achitat taxele corespunzătoare.
Or, în speță, recurenta nu a înțeles să critice încheierea recurentă prin prisma unei eventuale încălcări prevederilor art. 37 din Legea nr. 31/1990
În consecință, pentru motivele de fapt și temeiurile de drept reținute, Curtea va constata recursul nefondat și il va respinge, conform art. 312 alin 1 C pr.civ.
Vazând disp. art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata ca nefondată.
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta, împotriva încheierii nr.52194/03.07.2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, în contradictoriu cu intimatele și OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată, 650 RON, către intimata
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14.10.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- -
GREFIER,
Red.Jud. - 13.11.2008
Tehnored. - 15.11.2008
2 ex.
Tribunalul București
Judecător delegat:
Președinte:Mihaela Ioana Barna PrisăcaruJudecători:Mihaela Ioana Barna Prisăcaru, Elena Mincu