Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 11/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date - 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 11/
Ședința publică din data de 11 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 3: Petruța Micu
Grefier: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de creditoarele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței comerciale nr. 3195/09.11.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL prin lichidator judiciar EXPERT, având ca obiect închiderea procedurii insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat și reținând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 3195/09.11.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arad, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus: închiderea procedurii insolvenței debitoarei - SRL și radierea acesteia din registrul comerțului.
De asemenea, în consecință, s-a mai dispus: descărcarea administratorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități; notificarea acestei sentințe debitorului, creditorilor, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență; plata către lichidatorul judiciar Expert Aac heltuielilor de procedură în cuantum de 18,80 lei și a onorariului lichidatorului judiciar în cuantum de 3500 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că la data de 12 octombrie 2009 lichidatorul judiciar Expert A, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului - SRL, a sesizat judecătorul sindic, în baza art. 20, litera i) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu incidența în cauză a art. 131 din aceeași lege, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului, propunând închiderea procedurii ca urmare a neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare.
S-a mai constatat că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința Comercială nr. 1496/22.06.2009; că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței și că s-a întocmit tabelul preliminar/definitiv/definitiv consolidat al creanțelor; că primăria în a cărei rază teritorială își are sediul debitorul a comunicat că acesta nu figurează cu bunuri în rolul financiar al comunei; că în averea debitorului nu există bunuri, că în speță, creditorii nu au avansat sume de bani pentru eventuala continuare a procedurii,deși li s-a transmis de către lichidator notificare în acest sens și s-a acorda de către judecătorul sindic termen pentru ași exprima poziția față de sesizarea incidenței în cauză a art. 1341 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței
Astfel, judecătorul sindic a constatat că art. 131 corelat cu art. 20, litera i) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței prevede închiderea procedurii în orice stadiu al acesteia, singurele condiții fiind inexistența bunurilor și lipsa unor oferte de avansare de sume de bani de către creditori, astfel că în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus încheierea procedurii insolvenței și radierea debitoarei.
Tribunalul a reținut că legiuitorul a prevăzut soluția închiderii procedurii în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, în orice stadiu al acesteia, în cazul în care în averea debitorului nu există bunuri ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și creditorii nu avansează sumele corespunzătoare acoperirii acestor cheltuieli administrative, pentru a evita, efectuarea de cheltuieli din fondul de lichidare în condițiile în care creditorii, persoanele direct interesate în continuarea procedurii, nu își asumă riscul efectuării unor astfel de cheltuieli. doar creditorilor rămânându-le opțiunea de a analiza șansele de pierdere sau câștig.
Conform art. 20. aliniatul 1), litera i) din Legea nr. 85/2006. practicianul în insolvență trebuie să sesizeze de urgență judecătorul sindic în cazul în care constată că nu există bunuri în averea debitorului.
Legea nr. 85/2006, prin mai multe articole, prevede că practicianul în insolvență va fi retribuit, pentru activitatea depusă, ca și regulă din averea debitorului și cu titlu de excepție din fondul de lichidare.
Din corelarea acestor articole, judecătorul sindic a dedus că fondul de lichidare este destinat doar pentru acoperirea cheltuielilor procedurii anteriore stadiului în care practicianul în insolvență ajunge la concluzia că în averea debitorului nu există fonduri pentru continuarea acesteia, iar din acest stadiu procedura poate continua doar cu susținerea materială a creditorilor.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-, solicitând admiterea recursului și casarea cu trimitere, iar în subsidiar, modificarea sentinței atacate, în sensul de a se dispune lichidatorului judiciar continuarea procedurii de lichidare judiciară, formularea unei acțiuni în atragerea răspunderii materiale a fostului administrator al debitoarei conform art. 138 din Legea 85/2006.
În motivarea recursului s-a arătat că potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligențe pentru îndeplinirea scopului propus al legii. Dacă contrar acestor inițiative nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei, dacă din evidențele contabile rezultă că nu sunt sau nu au rămas bunuri în inventar, precum și dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată vina de a fi provocat starea de insolvență - aspect neevidențiat de către lichidator, abia atunci se poate propune judecătorului sindic închiderea procedurii, potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006.
S-a invocat faptul că potrivit art. 5 din Legea nr. 85/2006 "Organele care aplică procedura sunt: judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul.
(2) Organele prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni".
Conform art. 4 din Legea 85/2006: "În lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul-sindic".
Recurenta consideră că trebuia analizată eventualitatea unor acțiuni oblice pentru recuperarea creanțelor, investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori în vederea aplicării art. 138 din lege, apreciind că este imposibil de acceptat o soluție de închidere a procedurii, cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin acest fapt ajungându-se în imposibilitatea realizării scopului declarat al legii enunțat în art. 2 din Legea 85/2006.
Se consideră că faptul că nu s-au primit actele societății nu poate duce la concluzia că nu sunt bunuri și că nimănui nu-i incumbă responsabilitatea pentru ajungerea societății în faliment, recurenta afirmând că nu s-au făcut cercetări la OCPI privind eventualele bunuri înscrise în cartea funciară, la Arhiva Electronică de Gajuri Mobiliare, la bănci pentru eventualele conturi bancare. Se mai arată că potrivit doctrinei, răspunderea administratorului pentru ajungerea societății comerciale în insolvență este reglementată de dispozițiile referitoare la mandat, iar mandatul este cuprins în actul constitutiv al societății, astfel că lichidatorul judiciar, în considerarea retribuției primite, are datoria de a întocmi și depune un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, și de a cere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori pentru lipsa lor de diligență în conducerea activității societății, atragerea răspunderii având eficiență doar înainte de închiderea procedurii.
Creditoarea recurentă consideră, în aplicarea art. 147 din lege, că se impunea o plângere penală împotriva fostului administrator al societății, întrucât acesta nu a depus documentele financiare, ceea ce este o dovadă a relei sale credințe, o modalitate de împiedicare a organelor abilitate de a verifica situația contabilă a societății în insolvență, deoarece prin lipsa documentelor contabile nu se poate afirma cu certitudine că nu sunt bunuri sau alte resurse și ca atare, este inoportună propunerea de închidere a procedurii întemeiată pe lipsa de bunuri. Arată că evidențele contabile sunt documente de natură să fundamenteze orice argumentație a lichidatorului, lipsa lor nu poate motiva cererea de închidere a procedurii, considerând că această solicitare pe motivul lipsei de documente are doar o valoare declarativă și nicidecum una probantă.
În drept, recurenta a invocat art. 2, 5, 131, 138 din Legea nr. 85/2006, art. 304 pct. 9 și 304 Cod procedură civilă.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, iar pe cale de consecință, continuarea procedurii de lichidare până la recuperarea tuturor datoriilor pe care debitoarea le are de achitat creditorilor.
În motivarea recursului, s-a arătat că în fapt, prin sentința atacata, instanța de fond a admis solicitarea lichidatorului judiciar și a dispus închiderea procedurii de lichidare judiciară declanșată împotriva debitoarei.
Recurenta AVAS a menționat că instanța a apreciat că măsura închiderii se impune, întrucât în patrimoniul debitoarei nu au fost evidențiate bunuri valorificabile; că lichidatorul a susținut că în patrimoniul debitoarei nu au fost evidențiate bunuri din a căror valorificare să se obțină sumele necesare acoperirii pasivului, iar față de dispozițiile art. 138 din Legea 85/2006 nu a reținut dacă sunt elemente care să susțină ideea că situația în care a ajuns debitoarea s-ar datora faptelor săvârșite de către foștii administratori.
Creditoarea recurentă consideră că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză, recurenta considerând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 138 din Legea 85/2006, respectiv că în cauză trebuia să se formuleze o cerere de chemare în judecată având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor care au făcut parte din conducerea societății debitoare, pentru a atrage la masa credală sume suplimentare destinate acoperirii pasivului debitoarei, deoarece lichidatorul are datoria de a căuta modalități de recuperare a patrimoniului pentru a putea plăti cât mai multe dintre creanțele pe care debitoarea le are către creditori.
Creditoarea susține că pornind de la izvorul creanței solicitate de AVAS, respectiv creanța pe care debitoarea o datora CAS A, o aplicare a dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2005 reprezintă, de fapt, găsirea persoanei din conducerea debitoarei, vinovate de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat si folosite in alte scopuri decât cel prevăzut de lege, respectiv virarea sumelor reținute către CAS, o încălcare flagrantă si constantă a dispozițiilor art. 94 din OUG nr. 150 / 2002 modificată, conform cărora utilizarea în alte scopuri sau nevirarea la fond a contribuției reținute de la asigurați constituie infracțiunea de deturnare de fonduri și se pedepsește conform prevederilor art. 302 din Codul penal și art. 280 din Codul Muncii.
Consideră că, urmare a săvârșirii faptei de deturnare de fonduri, Statul român, reprezentat în cauză prin a suferit un prejudiciu "a cărui existență certa se stabilește prin constatarea de către judecătorul-sindic nu numai a faptului ca societatea a ajuns in încetare de plați, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului.
Astfel, creditoarea opinează în sensul că lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 si următoarele din Legea 85/2006. Arată că aceste fapte trebuie privite in contextul stării de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți, iar prin aceste fapte, debitoarea a fost lipsita de lichidități tocmai pentru că a fost administrata cu rea-credință sau cu neglijenta, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care sa poată sa-si acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății in incapacitate de plata, atât in ceea ce privește judecarea acestora, cat si in ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpa si de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
A mai arătat că lichidatorul nu este un executor judecătoresc care ar avea doar obligația de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei, ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe. Art. 25 din Legea nr. 85/2006 prevede că prima dintre atribuțiile lichidatorului consta în examinarea activității debitorului in raport cu situația de fapt si întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor si împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabila, această analiza realizata de către un specialist, respectiv lichidatorul, constituind premisa declanșării unor potențiale acțiuni in baza art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Un alt aspect criticat de către această creditoare este acela că lichidatorul judiciar nu a pus în vedere creditorilor, anterior formulării raportului, faptul că nu va formula cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a foștilor administratori, pentru a putea da posibilitatea creditorilor să facă acest demers.
Față de aceste argumente, AVAS B solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și continuarea procedurii de lichidare a debitoarei pana la recuperarea tuturor datoriilor pe care - SRL le are de achitat creditorilor.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, coroborat cu dispozițiile art. 304 din Codul d e procedura civila cu privire la recurs, precum si dispozițiile art. 2, art. 5 alin. 1, art. 136, art. 138, art. 140, precum și art. 142 alin. 1, din Legea nr. 85/2006.
Analizând recursurile de față, prin prisma criticilor formulate de recurentă și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt nefondate, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Pentru a se dispune această măsură s-a constatat de judecătorul sindic, pe baza rapoartelor prezentate de lichidatorul judiciar desemnat pe seama debitoarei, că debitoarea nu dispune de bunuri valorificabile și că creditorii debitoarei nu și-au manifestat intenția de a avansa eventualele sume ce ar fi necesare continuării procedurii de insolvență.
În aceste condiții, închiderea procedurii în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 se poate dispune oricând, nefiind condiționată de vreun act sau moment anume în cadrul procedurii insolvenței, nepunându-se problema convocării adunării generale a creditorilor sau a comunicării raportului final către creditori pentru ca aceștia să poată formula obiecții. Prevederile art. 131 din Legea insolvenței sunt imperative și de imediată aplicare, fiind aplicabile în orice stadiu al procedurii, în situația în care se constată că nu există bunuri în averea debitorului sau că acestea sunt insuficiente pentru continuarea procedurii.
Pe de altă parte, creditoarele recurente critică în esență sentința recurată și pentru motivul că nu a fost atrasă răspunderea administratorului social al debitoarei.
În ceea ce privește cererea creditoarelor de a fi angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 alin. 3 din lege. Lichidatorul judiciar nu poate fi obligat să formuleze o asemenea acțiune, dacă el consideră că nu sunt întrunite condițiile pentru a se dispune antrenarea răspunderii membrilor de conducere sau de supraveghere din cadrul debitoarei aflate în procedura insolvenței.
Întrucât potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului", iar creditorii nu mai au potrivit actualei reglementări decât în anumite condiții calitatea procesuală activă de a solicita aplicarea prevederilor art. 138 față de membrii organelor de conducere ai debitoarei, criticile recurentelor legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarele neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.
În același timp se constată că la filele 147-152 dosar fond se află depus raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au determinat intrarea în insolvență a debitoarei, în cadrul căruia lichidatorul judiciar a arătat că nu se impune formularea unei acțiuni privind atragerea răspunderii personale patrimoniale a administratorului debitoarei, iar pe de altă parte, lichidatorul judiciar nu poate fi obligat să formuleze o plângere penală împotriva acestui administrator în cazul în care nu are dovezi în sprijinul acesteia.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarat de creditoarele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de creditoarele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței comerciale nr. 3195/9.11.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 ianuarie 2010.
Presedinte, Judecător, Judecător
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./25.01.2010
Tehn. / 2 ex./26.01.2010
Instanța de fond - Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Marian Bratiș, Petruța Micu
