Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 129/2010. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 129/R-COM

Ședința publică din 27 ianuarie 2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Corina Georgeta Nuță judecător

JUDECĂTOR 2: Gabriela Chiorniță

JUDECĂTOR 3: Ingrid

Grefier: -

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de creditoarea DIRECȚIĂ GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Rm.V, str.G-ral nr.17, jud.V, împotriva sentinței nr.1327 din 29 octombrie 2009, pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind creditorul MUNICIPIUL RM.V-DIRECȚIA ECONOMICO-FINANCIARĂ, cu sediul în Rm.V,--5, jud.V, debitoarea SRL, cu sediul în Rm.V,-, -O,.B,.40, jud.V, și lichidatorul judiciar SERVICII ENȚĂ, cu sediul în C, Calea nr.30,.1, jud.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Constatând că dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 20 ianuarie 2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, Curtea a reținut cauza sper soluționare.

CURTEA:

Asupra recursului de față, constată.

Prin sentința nr.453/C/19.03.2009, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Vâlceaa admis cererea creditoarei DGFP V și a dispus deschiderea procedurii generale de ență față de debitoarea SC SRL Rm. V, numind administrator judiciar pe Servicii ență C și dispunând celelalte măsuri impuse de Legea nr. 85/2006.

La termenul din data de 18.06.2009 judecătorul-sindic a acordat un termen pentru a se desfășura adunarea creditorilor ce fusese convocată pentru data de 29.06.2009.

Potrivit procesului-verbal al adunării respective, la ședință a participat creditorul V, singurul înscris până în acel moment la masa credală, care a solicitat confirmarea în calitate de administrator judiciar a Activ, ca practician agreat de către organul fiscal potrivit Ordinului nr.1009/2007.

Pentru termenul din data de 22.10.2009 administratorul judiciar numit inițial de către judecătorul sindic, Servicii ență SPR C, a depus un raport de activitate, arătând inclusiv faptul că a solicitat confirmarea în calitate de administrator judiciar a Activ. Totodată, a solicitat trecerea societății debitoare în procedura de faliment.

În ședința din data de 22.10.2009, când a avut loc dezbaterea în fond asupra propunerilor administratorului judiciar, reprezentantul Vas olicitat judecătorului sindic confirmarea administratorului judiciar desemnat de adunarea creditorilor.

La data de 29.10.2009 judecătorul sindic a pronunțat sentința nr.1327, prin care, constatând că sunt îndeplinite cerințele legale pentru deschiderea procedurii falimentului, a admis cererea administratorului judiciar Servicii ență, a dispus trecerea debitoarei în faliment și a desemnat lichidator judiciar pe același practician care a fost desemnat inițial drept administratorul judiciar, respectiv Servicii ență

Împotriva sentinței a formulat recurs creditoarea V care, invocând dispozițiile art.304 pct.8 și 9 și art.3041Cod procedură civilă, a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, creditoarea a arătat că în mod greșit judecătorul sindic nu a confirmat administratorul judiciar indicat de către creditoare, deși art.11 alin.1 lit.d) din Legea nr.85/2005 îi impunea această obligație. În plus, hotărârea adunării creditorilor nu a fost desființată, potrivit art.17 alin.7 din aceeași lege de către judecătorul sindic.

Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este fondat.

Într-adevăr, potrivit art.11 lit.d) din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic confirmă, prin încheiere, administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat de adunarea creditorilor sau de creditorul care deține cel puțin 50% din valoarea creanțelor, precum și onorariul negociat. Dacă nu există contestații împotriva hotărârii adunării creditorilor sau a deciziei creditorului care deține cel puțin 50% din valoarea creanțelor, confirmarea se va face în camera de consiliu, fără citarea părților, după depunerea procesului-verbal al adunării creditorilor.

În speță, judecătorul sindic nu a aplicat dispozițiile legale sus-arătate, deși a fost sesizat în acest sens atât de administratorul judiciar numit inițial care, așa cum s-a arătat anterior, a depus la dosar atât procesul-verbal al adunării creditorilor, cât și raportul de activitate proprie în care a arătat solicitarea creditoarei V de numire a altui administrator judiciar, cât și de reprezentantul creditoarei înseși. Cererea acestuia din urmă a fost dezbătută în ședință publică, iar judecătorul sindic a reținut cauza pentru a se pronunța atât asupra propunerii de trecere în faliment făcută de administratorul judiciar, cât și asupra înlocuirii administratorului - problemă dezbătută în contradictoriu.

Faptul că, în încheierea de ședință în care au fost consemnate dezbaterile asupra propunerii de trecere în faliment, judecătorul sindic a arătat că rămâne "în pronunțare pe cererea administratorului judiciar" nu atrage concluzia că cererea creditoarei nu a fost obligatoriu de soluționat cu aceeași ocazie și că, astfel, nu a fost avută în vedere pentru acel moment.

De asemenea, faptul că judecătorul sindic nu a respins în mod explicit cererea creditoarei nu înseamnă că nu s-a pronunțat implicit asupra ei, de vreme ce a numit ca lichidator pe administratorul judiciar desemnat inițial și neagreat de creditoare.

Toate cererile formulate de către părți, potrivit legii, ce au fost dezbătute în ședință publică, în condiții de contradictorialitate, sunt obligatoriu de soluționat de către judecătorul sindic, fie după momentul închiderii dezbaterilor, fie la o dată ulterioară stabilită de către judecător.

În speță, judecătorul sindic nu a stabilit un astfel de moment ulterior pentru cererea creditoarei, iar faptul că a numit un lichidator în pofida solicitării creditoarei echivalează cu respingerea cererii acesteia.

Cererea creditoarei se înscrie în prescripțiile legale expuse mai sus, astfel că judecătorul sindic era obligat să o soluționeze în sensul admiterii ei și numirii în calitate de lichidator a practicianului indicat de către creditoare, iar nu a administratorului judiciar desemnat inițial.

Pentru cele expuse, văzând dispozițiile art.312 alin.1-3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica sentința în sensul că va numi în calitate de lichidator pe practicianul Activ Rm. Va menține în rest sentința.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de creditoarea DIRECȚIĂ GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Rm.V, str.G-ral nr.17, jud.V, împotriva sentinței nr.1327 din 29 octombrie 2009, pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind creditorul MUNICIPIUL RM.V - DIRECȚIA ECONOMICO-FINANCIARĂ, cu sediul în Rm.V,--5, jud.V, debitoarea SC SRL, cu sediul în Rm.V,-, -O,.B,.40, jud.V, și lichidatorul judiciar SERVICII ENȚĂ, cu sediul în C, Calea nr.30,.1, jud.

Modifică sentința în sensul că numește în calitate de lichidator pe Activ Rm.

Menține în rest sentința.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 ianuarie 2010, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - -

Grefier,

-

Red./04.02.2010

EM/8 ex.

Jud.sindic

Președinte:Corina Georgeta Nuță
Judecători:Corina Georgeta Nuță, Gabriela Chiorniță, Ingrid

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 129/2010. Curtea de Apel Pitesti