Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1511/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator - 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1511
Ședința publică din 24 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 2: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursurile declarate de creditoarele Administrația Finanțelor Publice a Județului A și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței comerciale nr. 680/08.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată, reprezentată prin lichidator judiciar Consult - AR Management
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, instanța, considerând pricina lămurită, rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 680/08.04.2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Arad, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței s-a închis procedura prevăzută de prezenta lege împotriva debitoarei SC SRL A cu sediul în A--15, -. C. 2 jud. A înmatriculată la ORC de pe lângă Tribunalul Arad nr. JO- și în consecință:
În baza art. 135 din Legea nr. 85/2006 judecătorul sindic a notificat sentința de închidere a procedurii Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice A si ORC de pe lângă Tribunalul Arad.
În baza art. 136 din Legea nr. 85/2006 s-a descărcat lichidatorul judiciar al debitoarei respectiv pe Consult AR Management cu sediul în A-. 2.9 Jud. A de orice îndatorire sau responsabilități cu privire la procedura, debitor si averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați.
S-a dispus radierea debitoarei SRL A cu sediul în A--15, -. C. 2 jud. A înmatriculată la ORC de pe lângă Tribunalul Arad nr. JO- din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad.
S-a dispus afișarea hotărârii, în extras la sediul Tribunalului Arad si publicarea prezentei in Buletinul Insolvenței Comerciale.
S-a dispus plata din fondul lichidării potrivit art. 4 al. 4 din Legea nr. 85/2006 a onorariului lichidatorului judiciar în cuantum de 3500 lei pentru întreaga procedură.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 11 martie 2009, lichidatorul judiciar Consult AR Management A, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului SC SRL SRL a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a faptului că debitoarea nu dispune de bunuri valorificabile, nu mai are fonduri pentru acoperirea cheltuielilor administrative, iar atragerea răspunderii administratorului societății nu poate fi probată, nefiind în posesia actelor contabile, iar creditorii din procedură: Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, Inspectoratul Teritorial d e Muncă A, Administrația Finanțelor Publice A și Primăria Municipiului A - Direcția Venituri nu și-au exprimat intenția de a avansa sume pentru continuarea procedurii până la împlinirea termenului limită notificat de lichidatorul judiciar.
S-a constatat că procedura a fost deschisă prin încheierea nr.1941 din 1 octombrie 2008 fiind desemnat ca și lichidator judiciar Consult AR Management A.
Judecătorul sindic văzând că în averea debitoarei nu există bunuri, că nu există nici disponibilități bănești pentru acoperirea cheltuielilor administrative, iar creditorii din procedură nu doresc să avanseze sume pentru continuarea procedurii, că atragerea răspunderii administratorului societății nu poate fi probată, comitetul creditorilor desemnat prin încheierea judecătorului sindic din 28 ianuarie 2009, nesolicitând potrivit art. 138 (3) să fie autorizat de către judecătorul sindic să formuleze acțiunea prevăzută la alin. (1) în baza art. 131 din Legea insolvenței, a dispus închiderea procedurii.
Față de aceste considerente, în baza art. 135 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a notificat părților din proces închiderea procedurii.
În baza art. 136 din Legea nr. 85/2006 judecătorul sindic a descărcat lichidatorul judiciar al debitoarei de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați.
În baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, instanța a dispus radierea SC SRL A din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad.
Împotriva sentinței comerciale de mai sus, în termen legal, au declarat recurs creditoarele Administrația Finanțelor Publice a Județului A și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, cererile lor fiind înregistrate la Curtea de Apel Timișoara sub dosar nr-.
Recurenta Administrația Finanțelor Publice a Județului A, criticând sentința tribunalului pentru nelegalitate și netemeinicie, a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, pentru următoarele motive:
Prin sentința comercială nr. nr. 680/08.04.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar de faliment nr-, privind pe, cu sediul în A,--15, -,.C,.2, jud. A, se dispune în temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, închiderea procedurii insolvenței.
Creditoarea recurentă a solicitat instanței de recurs, continuarea procedurii deschise și implicit obligarea lichidatorului de a proceda la convocarea în mod legal a Comitetului/Adunării creditorilor falitei SRL, în vederea supunerii la vot a oportunității formulării unei cereri de atragere la răspundere a administratorului societății care se face culpabil de starea de insolvență.
În motivarea recursului, creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A arată că potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligențe pentru îndeplinirea scopului propus al legii. Dacă în pofida acestor inițiative nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei, dacă din evidențele contabile rezultă că nu au rămas bunuri în inventar, precum și dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată vina de a fi provocat starea de insolvență, abia atunci se poate propune judecătorului sindic închiderea procedurii potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006.
S-a menționat că în conformitate cu prevederile art. 5 din Legea nr. 85/2006 "Organele care aplică procedura sunt: instanțele judecătorești, judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul.
(2) Organele prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni".
S-a susținut că potrivit art. 4 Legea nr. 85/2006 "În lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul sindic.
De asemenea, recurenta susține că trebuie analizată eventualitate unor acțiuni oblice pentru recuperarea de creanțe, investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori în vederea promovării art. 138 din lege.
Se consideră că este imposibil de acceptat o soluție de închidere a unei proceduri de faliment, cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin acest fapt ajunându-se la imposibilitatea realizării scopului declarat al legii, enunțat în mod imperativ în art. 2 al Legii nr. 85/2006.
Faptul că nu s-au primit actele societății, s-a susținut de creditoarea recurentă că nu poate duce la concluzia că nu sunt bunuri și că nimănui nu-i incumbă responsabilitatea pentru ajungerea societății în faliment. S-a susținut că nu s-au făcut cercetări la OCPI, privind eventualele bunuri imobile înscrise în Cartea funciară, la Arhiva Electronică de Gajuri Mobiliare, la bănci, pentru eventualele conturi bancare.
De asemenea, în aplicarea dispozițiilor art. 147 din lege, instituția recurentă consideră că se impunea formularea unei plângeri penale împotriva fostului administrator al societății, întrucât acesta nu a depus documentele financiare ale societății, iar pentru ajungerea debitoarei în stare de faliment, în virtutea mandatului conferit de adunarea generală a acționarilor, vina îi incumbă fostului administrator, concluzia care se impune în această situație, fiind aceea că în speță sunt incidente prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În derularea procedurii de lichidare judiciară nu fost desemnat administratorul special de către adunarea generală a asociaților, care să poată primi raportul final si situațiile financiare finale ale procedurii. Același raport final si bilanțul de închidere, trebuiau să fie comunicate creditorilor, judecătorul sindic având obligația convocării în mod legal a adunării creditorilor în termen de 30 de zile de la afișarea raportului final, (art.129), pentru a da posibilitatea acestora de a formula obiecții la acest raport, neîndeplinirea acestei obligații fiind un motiv de casare a hotărârii de închidere a procedurii, așa cum rezultă si din doctrină. (, -Noua lege a insolventei- Legea nr. 85/2006- comentată pe articole, Editura, 2006, pag.318). Dacă ar fi fost convocată adunarea generală a creditorilor societății, în cadrul acestei adunări, avea posibilitatea invocării motivelor care stau la baza opunerii noastre la închiderea procedurii, în situația dată, facem aceste precizări în calea de atac legală.
Mai mult, nici comitetul al creditorilor nu a fost desemnat, acesta neavând posibilitatea studierii raportului final, cu eventuale propuneri de continuare a procedurii.
În concluzie, creditoarea recurentă a solicitat, modificarea sentinței recurate în sensul dispunerii către lichidatorul judiciar a continuării procedurii de lichidare judiciară, formularea unei plângeri penale precum și a unei acțiunii în atragerea răspunderii materiale a fostului administrator, conform art. 138 din Legea 85/2006, republicată
În drept au fost invocate dispozițiile art. 2,5,18,131 și 138 și 147 din Legea 85/2006, art. 304 pct. 9 și art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.
Prin recursul formulat, creditoarea recurentă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - Bas olicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și, pe cale de consecință, continuarea procedurii de lichidare a debitoarei până la recuperarea tuturor datoriilor pe care debitoarea Sc SRL le are de achitat creditorilor.
Instituția recurentă consideră că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legii, pentru următoarele considerente:
Închiderea procedurii in temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, apare in contextul de ca o sancționare a creditorilor care nu pot avansa sumele necesare cheItuielilor, ceea ce excede cadrul prevăzut de legea insolventei, care are ca principal obiectiv indestularea creditorilor debitoarei si reprezentanții.
de lipsa fondurilor necesare continuării procedurii de lichidare, s-a invederat faptul că acestea puteau fi obținute făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 4, alin 4 din Legea 2006, modificata, care prevăd in mod explicit ca "în lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul-sindic".
În opinia sa, în cauză era necesară formularea cererii de chemare în judecată, având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor care au făcut parte din conducerea societății, pentru a atrage la masa credală sume suplimentare destinate acoperirii pasivului debitoarei, deoarece lichidatorul judiciar are datoria de a căuta modalități de recuperare a patrimoniului pentru a putea plăti cât mai multe dintre creanțele pe care debitoarea le are către creditori.
Din punctul de vedere al instituției sale, pornind de la însuși izvorul creanței solicitate, respectiv datoria intimatei față de Casa de Asigurări de Sănătate A, o aplicare a dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2005, reprezintă, de fapt, găsirea persoanei din conducerea debitoarei vinovată de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat și folosite în alte scopuri decât cel prevăzut de lege, respectiv virarea sumelor reținute către casa de asigurări, o încălcare flagrantă și constantă a art. 94 din nr.OUG 150/2002, modificată, conform cărora utilizarea în alte scopuri sau nevirarea la fond a contribuției reținute de la asigurați constituie infracțiunea de deturnare de fonduri și se pedepsește conform art. 3021din Codul penal (în prezent art. 454 Cod penal) și art. 280 din Codul muncii.
Ca urmare a săvârșirii faptei de deturnare de fonduri, Statul Român, reprezentat în cauza de față prin a suferit un prejudiciu "a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul-sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului." - ( - Răspunderea organelor de conducere ale debitorului în procedura insolvenței).
Având în vedere contextul anterior, în opinia creditoarei recurente, lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 și următoarele din Legea nr. 85/2006.
Creditoarea recurentă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bas olicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, sa se dispună, admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și, pe cale de consecința, continuarea procedurii de lichidare a debitoarei până la recuperarea tuturor datoriilor pe care le are de achitat creditorilor.
Intimata debitoare A, legal citată prin lichidator, nu s-a prezentat la dezbateri, și nici nu a formulat întâmpinare.
Examinând recursurile declarate, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acestea sunt nefondate, urmând să fie respinse ca atare, având în vedere următoarele considerente:
În speță nu este incident cazul de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304, hotărârea de închidere a procedurii insolvenței față de debitoarea nefiind lipsită de temei legal ori dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, cum fără temei susțin instituțiile creditoare.
Astfel, față de cele arătate de lichidatorul judiciar Consult-AR Management A prin rapoartele de activitate depuse la dosarul de primă instanță în care acesta a propus închiderea procedurii de insolvență declanșată în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006 pe seama debitoarei A, întrucât societatea falită nu mai desfășoară nicio activitate, nu dispune de lichidități pentru îndestularea creditorilor și că în averea sa nu există niciun bun care să poată fi valorificat, în mod corect judecătorul-sindic a făcut aplicarea prevederilor art. 131 din legea-cadru, dispunând închiderea procedurii colective.
Textul de lege menționat statuează fără echivoc că în orice stadiu al procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, modificată, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Având în vedere faptul că niciunul dintre creditori înscriși în tabelul definitiv de creanțe nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare pentru continuarea administrării procedurii de insolvență față de societatea debitoare, în mod legal prima instanță a făcut aplicarea textului art. 131 din Legea nr. 85/2006, criticile recurentelor fiind neîntemeiate. Prin acest caz de închidere a procedurii de insolvență legiuitorul a avut în vedere faptul că dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare nu se mai justifică menținerea procedurii deschisă. Rațiunea închiderii procedurii într-o astfel de situație rezidă în aceea că scopul legii - acoperirea pasivului debitorului insolvent - nu mai poate fi realizat în ipoteza în care se constată că nu se vor putea achita nici măcar cheltuielile administrative generate de desfășurarea ei, prin asemenea cheltuieli înțelegându-se cele referitoare la administrarea procedurii de insolvență. Din dispozițiile legale mai sus redate rezultă fără dubiu că pentru a se putea dispune închiderea procedurii în temeiul art. 131 sunt necesare a fi îndeplinite cumulativ două condiții: inexistența bunurilor în averea debitorului sau insuficiența acestora pentru acoperirea cheltuielilor administrative și faptul că niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele necesare acoperirii acestor cheltuieli.
Ambele condiții pretinse de legiuitor sunt îndeplinite în speță, lichidatorul judiciar în urma demersurilor efectuate neidentificând bunuri în averea debitoarei falite (relevant în acest sens fiind răspunsul primit de practician din partea Primăriei A - Direcția venituri, Serviciul impunere persoane juridice), iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele necesare continuării administrării procedurii.
În atare condiții în mod corect judecătorul-sindic a făcut aplicarea textului art. 131, menirea acestei dispoziții fiind tocmai aceea de a se evita, pe cât posibil, efectuarea de cheltuieli nejustificate, inutile din fondul special de lichidare constituit în condițiile art. 4, în situația în care în averea debitoarei nu există bunuri ori acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor, persoane direct interesate în continuarea administrării procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
În esență, singurele critici aduse de instituțiile recurente sentinței comerciale nr. 680 din 8 aprilie 2009 Tribunalului Arad se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei falite, însă ele nu pot fi primite. Aceasta, întrucât potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori. În conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
Cu toate acestea, în fața primei instanțe, lichidatorul judiciar Consult-AR Management A, desemnat să administreze procedura de insolvență față de debitoarea A nu a solicitat tribunalului, în temeiul art. 138, angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social, iar comitetul creditorilor nu a cerut judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea în răspundere pe motiv că administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori că acesta a omis să formuleze cererea de atragere a răspunderii împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie.
Deși recurenta Administrația Finanțelor Publice A consideră că lichidatorul nu ar fi întreprins toate măsurile ce s-ar fi impus pentru obținerea informațiilor și datelor necesare identificării bunurilor mobile și imobile aflate în patrimoniul debitoarei și a fostului administrator, Curtea apreciază că această critică nu poate fi primită.
Din răspunsul Primăriei A - Direcția venituri, Serviciul impunere persoane juridice reiese că societatea intimată nu figurează în evidențele acestei instituții cu niciun fel de bunuri mobile sau imobile. De asemenea, în urma investigațiilor efectuate practicianul nu a identificat bunuri sau alte valori în averea debitoarei, astfel că nu i se poate imputa acestuia că nu a depus diligențele necesare în vederea identificării bunurilor falitei, la întâmpinare fiind anexat și borderoul privind instituțiile bancare notificate, efectuarea unor investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori, verificări la arhiva electronică de gajuri mobiliare ori promovarea unor acțiuni oblice neimpunându-se a fi întreprinse în condițiile în care în speță nu s-a pus problema antrenării răspunderii acestora. Mai mult decât atât, creditoarea recurentă nu a indicat care ar fi probele din care ar rezulta că debitoarea ar avea bunuri în patrimoniu, mulțumindu-se să facă doar o simplă afirmație în acest sens, care însă nu poate fi luată în considerare raportat la prevederile art. 1169 din Codul civil, potrivit cărora cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. O eventuală verificare la registrul de carte funciară, deși nu rezultă din dosar că ar fi fost făcută, era inutilă și imposibil de realizat în considerarea faptului că potrivit art. 17 și următoarele din Legea nr. 7/1996, republicată, cărțile funciare constituie un sistem de publicitate real având la bază identitatea topografică a imobilelor, toate înscrierile făcându-se pe imobile și nicidecum pe proprietari. Doar sistemul registrelor de transcripțiuni și inscripțiuni constituie un sistem personal de publicitate a drepturilor reale imobiliare, aceste registre fiind ținute pe numele proprietarilor. Însă, cum în județul A se aplică sistemul cărților funciare, critica recurentei nu este întemeiată.
Este adevărat că în conformitate cu art. 5 din același act normativ, organele care aplică procedura sunt instanțele judecătorești, judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul, respectivele organe trebuind să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni. Însă, aceasta nu înseamnă că în mod automat practicianul trebuie să solicite atragerea răspunderii patrimoniale a fostului administrator social, interpretarea dată textului legal de către recurente fiind una eronată, legiuitorul, prin art. 138 statuând cu claritate în ce condiții se poate dispune o asemenea măsură. Or, în cauză, chiar dacă nu a fost cerută de către lichidatorul judiciar aplicarea acestei norme, și comitetul creditorilor avea posibilitatea, în condițiile reglementate de alin. 3 al textului menționat, să solicite judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea de atragere a răspunderii prevăzută la alin. 1, respectiv dacă practicianul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie, lucru care nu s-a întâmplat. Sub acest aspect, este de reținut că din procesul-verbal nr. 312/30.04.2009 întocmit cu ocazia adunării creditorilor de la acea dată, ședință care a avut pe ordinea de zi alegerea comitetului creditorilor, precum și alte propuneri pentru administrarea procedurii colective, rezultă că la adunarea convocată de practician nu s-a prezentat nimeni.
Într-adevăr, potrivit art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991, republicată, răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității revine administratorilor, care au obligația gestionării patrimoniului. De asemenea, art. 73 din Legea societăților comerciale statuează că dministratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: a) realitatea vărsămintelor efectuate de asociați; b) existența reală a dividendelor plătite; c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere; d) exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale; e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparținând și creditorilor societății, care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, în prezent Legea nr. 85/2006. Însă, noua Lege a insolvenței reglementează expres persoanele care pot promova o astfel de cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale, respectiv doar administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat în cauză, comitetul creditorilor dacă, în prealabil, a solicitat judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea, întrucât practicianul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie sau, în acele situații în care, dat fiind numărul redus de creditori înscriși la masa credală, nu se poate constitui comitetul creditorilor, oricare dintre cei doi creditori.
Cu alte cuvinte, potrivit textului menționat, pe de o parte, numai comitetul creditorilor poate formula o asemenea cerere, creditorii nemaiavând calitatea cerută în mod expres de lege pentru această solicitare decât în situația de excepție la care s-a făcut referire mai sus, iar pe de altă parte, legiuitorul a arătat fără echivoc că pentru a se putea cere de către comitetul creditorilor autorizarea judecătorului-sindic este necesar fie ca administratorul judiciar sau lichidatorul să omită să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică, fie ca practicianul să omită să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor să amenințe să se prescrie, condiții care, în speță, nu sunt îndeplinite. Așadar, norma cuprinsă în art. 73 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, nu poate fi interpretată în sensul dorit de recurente, ea reglementând doar faptul că acțiunea în răspundere aparține și creditorilor societății, care însă, o vor putea exercita numai în condițiile prevăzute de actuala Lege a insolvenței.
n ceea ce privește nedesemnarea administratorului special, această împrejurare nu constituie un motiv de modificare a hotărârii de închidere a procedurii, cum fără temei susține recurenta Administrația Finanțelor Publice, practicianul îndeplinindu-și obligațiile prevăzute de lege în acest sens, convocând adunarea generală a asociaților societății debitoare, însă la această adunare nu s-a prezentat nimeni. Așadar, lichidatorul judiciar și-a îndeplinit atribuția prevăzută de art. 3 pct. 26 din Legea nr. 85/2006, modificată, iar faptul că la respectiva adunare nu s-a prezentat nicio persoană nu i se poate reproșa acestuia vreo lipsă de diligență în desemnarea administratorului special, deoarece desemnarea nu este o îndatorire a practicianului, ci un drept al asociaților/acționarilor persoanei juridice ajunsă în stare de insolvență. Nici critica referitoare la neîntocmirea raportului privitor la cauzele și împrejurările care au dus la apariția insolvenței nu poate fi primită, întrucât un asemenea raport a fost depus la dosar.
Nu în ultimul rând, nu i se poate reproșa practicianului lipsa de diligență în îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de lege în sarcina sa, mai exact neformularea unei plângeri penale întemeiată pe art. 147 din Legea insolvenței împotriva fostului administrator social atâta timp cât toți creditorii au dat dovadă de lipsă de rol activ în derularea procedurii de executare colectivă, după cum s-a arătat mai sus, neînțelegând să uzeze de prerogativa oferită de art. 17 alin. 1 lit. d) din lege. De asemenea, și recurenta Administrația Finanțelor Publice A, fiind unul dintre creditorii care și-au declarat creanța la masa credală, putea să formuleze plângere penală împotriva fostului administrator social pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de acest text de lege.
Susținerile sale privitoare la nerespectarea de către prima instanță a prevederilor art. 129 din Legea nr. 85/2006 sunt nefondate motivat de împrejurarea că în cauză închiderea procedurii s-a făcut în temeiul art. 131. Prin raportul de activitate depus la dosar practicianul a solicitat închiderea procedurii de insolvență a debitoarei A întrucât din investigațiile întreprinse a rezultat că societatea nu deține bunuri în patrimoniu, astfel că acesta nu a lichidat niciun bun din averea falitei. Or, art. 129 statuează că upă ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului-sindic un raport final însoțit de situațiile financiare finale, copii de pe acestea urmând să fie comunicate tuturor creditorilor și debitorului, precum și afișate la ușa tribunalului. Judecătorul-sindic va convoca adunarea creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final, creditorii putând formula obiecții cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării. La data ședinței, judecătorul-sindic va soluționa, prin încheiere, toate obiecțiunile la raportul final, îl va aproba sau va dispune, dacă este cazul, modificarea corespunzătoare a acestuia, creanțele care la data înregistrării raportului final vor fi încă sub condiție neputând participa la ultima distribuire.
Chiar dacă scopul dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 este acela de a pune la îndemâna creditorilor o procedură specială prin care să-și poată acoperi creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în stare de insolvență, afirmațiile Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului B privitoare la instituirea unor prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu nu au nicio bază legală. Acțiunea în răspundere civilă delictuală fundamentată pe acest text de lege are un dublu temei de fapt: starea de insolvență a societății comerciale, asociată cu săvârșirea uneia dintre faptele expres și limitativ enumerate de legiuitor. Răspunderea civilă întemeiată pe art. 138, fiind o răspundere civilă delictuală specială (atipică) trebuie să fie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale pentru ca persoanele prevăzute de această normă să răspundă cu averea persoană pentru datoriile societății pe care au condus-o, și anume: fapta respectivă să fi condus la ajungerea societății în stare de încetare de plăți, prin această faptă să se fi produs un anumit prejudiciu creditorilor, între fapta comisă și prejudiciu să existe o legătură cauzală, un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu și, nu în ultimul rând, vinovăția autorului.
Deși Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, Codul comercial și Codul civil statuează că mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, ci și de culpă comisă în executarea însărcinării, în cazul unui contract de mandat cu titlu oneros răspunderea mandatarului este apreciată cu mai multă rigurozitate, mandatul comercial este prezumat a fi cu titlu oneros și că obligațiile și răspunderea administratorilor unei societăți comerciale sunt reglementate și de dispozițiile referitoare la mandat, în speță nu se pune problema răspunderii fostului administrator social față de societatea falită pentru a fi incidente aceste prevederi legale, ci de posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale personale a acestuia în condițiile speciale ale art. 138 din noua Lege a insolvenței.
Cu toate că Statul Român, reprezentat prin Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea faptului că societatea debitoare a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului, imposibilitatea recurentei de a recupera creanța cedată de Casa de Asigurări de Sănătate A nu constituie o premisă suficientă care să determine instanța să oblige în mod automat fostul administrator social la plata datoriilor, această formă de răspundere neputând fi dispusă decât în condițiile statuate de art. 138, condiții care în cazul de față, așa cum s-a arătat mai sus, nu se regăsesc.
Chiar dacă sentința tribunalului nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, nu înseamnă că un recursomisio mediodevine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 din același cod, instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.
Față de cele reținute, sentința atacată fiind temeinică și legală, iar recursurile creditoarelor nefondate, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea le va respinge conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței comerciale nr. 680/08.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B împotriva aceleiași sentințe comerciale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. - 4.01.2010
Tehnored. - 11.01.2010/2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Arad
Judecător:
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Csaba Bela Nasz
