Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1567/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1567

Ședința Publică de la 16.11.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Cristina Scheaua

JUDECĂTOR 2: Izabela Dolache

JUDECĂTOR 3: Alina Pănescu

GREFIER - - -

.

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr.238 din 28.05.2009, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL prin lichidator judiciar CABINET DE INSOLVENȚĂ " " și intimatele creditoare SC -, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C, SC ROMANIA SA, SC SA, SC COM SRL și SC SERV SA.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Curtea constatând că recurenta a solicitat judecarea recursului și în lipsă potrivit art.242 alin.2 proc.civ. reține cauza spre soluționare.

CURTEA:

Asupra recursului de față, deliberând, constată:

Prin sentința comercială nr. 238/F/28.05.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă a fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei C. În baza art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus închiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei și radierea acesteia din registrul comerțului. În temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus descărcarea de îndatoriri și responsabilități a lichidatorului judiciar. S-a luat act că onorariul și cheltuielile de procedură solicitate de către lichidatorul judiciar se ridică la nivelul sumei de 5400 lei din care suma de 207,5 lei se va acoperi din suma obținută din vânzarea bunurilor debitoarei, iar diferența din fondul special. S-a dispus notificarea, comunicarea și efectuarea mențiunii în registrul comerțului și publicarea hotărârii conform art. 135 din Legea nr. 85/2006.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a arătat că, prin sentința comercială nr. 2193/09.10.2007 a Tribunalului Călărași, în baza art. 107 (1) din Legea nr. 85/2006 a fost admisă cererea creditoarei 94 împotriva debitoarei dizolvată prin sentința comercială nr. 2522/21.11.2006 a Tribunalului Călărași. S-a deschis procedura falimentului împotriva debitoarei, ridicarea dreptului de administrare al debitoarei și luarea celorlalte măsuri prevăzute de lege.

Cu privire la bunurile debitoarei, lichidatorul judiciar a precizat că în patrimoniul acesteia se găsesc un calculator în valoare de 235,57 lei și o autoutilitară în valoare de 2.333,44 lei, care nu sunt în stare de funcționare.

Adunarea generală a creditorilor a hotărât modul de valorificare a autoutilitarei prin vânzare la fier vechi, obținându-se suma de 207,5 lei pe care lichidatorul judiciar a propus-o să fie avută în vedere la acoperirea cheltuielilor de procedură.

La raportul final creditoarea a formulat obiecțiuni. În ședința din 30.04.2009 judecătorul sindic a respins obiecțiunile, a admis raportul final,a admis cererea creditoarei și a autorizat-o să formuleze acțiunea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006, disjungând cererea de antrenare a răspunderii administratorilor debitoarei.

Având în vedere că s-a aprobat raportul final, bunurile debitoarei au fost vândute, iar suma obținută a fost folosită la acoperirea cheltuielilor de procedură, judecătorul sindic a constatat îndeplinite condițiile art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 pentru dispunerea închiderii procedurii insolvenței.

Împotriva sentinței comerciale nr. 238/F/28.05.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă a declarat recurs recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. Aceasta și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 304 pct. 9.pr.civ. și pe cele ale art. 3041.pr.civ. susținând că măsura închiderii procedurii falimentului nu este legală, deoarece se poate dispune numai după soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale a fostei conduceri a debitoarei și după executarea silită a acesteia, așa cum prevede Legea nr. 85/2006.

Analizând recursul prin prisma motivului de recurs expus, se constată că nu este fondat.

Astfel, recurenta-creditoare nu a făcut dovada celor susținute de ea, respectiv a faptului că cererea de antrenare a răspunderii întemeiată pe prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 este în curs de soluționare, printr-un certificat de grefă emis de către instanța pe rolul căreia se află litigiul.

Ca urmare, nu se poate reține încălcarea prevederilor legale invocate de către recurentă, adică a art. 138, 142 alin. 1 raportat la art. 2, art. 5 și art. 135 in Legea nr. 85/2006.

În consecință, în temeiul art. 312 alin. 1.pr.civ. va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr.238 din 28.05.2009, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL prin lichidator judiciar CABINET DE INSOLVENȚĂ " " și intimatele creditoare SC -, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C, SC ROMANIA SA, SC SA, SC COM SRL și SC SERV SA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 16.11.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red./2 ex/16.12.2009

Președinte:Cristina Scheaua
Judecători:Cristina Scheaua, Izabela Dolache, Alina Pănescu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1567/2009. Curtea de Apel Bucuresti