Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1676/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 1293/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1676

Ședința publică de la 26 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Carmen Mihaela Negulescu

JUDECĂTOR 2: Eugenia Voicheci

JUDECĂTOR 3: Adriana

GREFIER

******************

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta creditoare reclamantă - SRL împotriva sentinței comerciale nr.2082/07.04.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, intimații creditori reclamanți ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B și SERVICIUL PUBLIC PENTRU FINANȚE PUBLICE LOCALE SECTOR 6 și intimata debitoare - SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta creditoare reclamantă prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar și intimatul pârât prin avocat cu împuternicire avocațială depusă la dosar fila 5, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Recurenta creditor reclamantă, prin apărător, depune la dosar chitanță în cuantum de 20 lei și timbru judiciar de 0,3 lei reprezentând dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar dispuse de instanță.

Intimatul pârât, prin apărător, depune la dosar întâmpinare, comunicând un exemplar părții adverse.

Recurenta creditor reclamantă, prin apărător, solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de întâmpinare.

Intimatul pârât, prin apărător, arată că recurenta nu și-a însușit recursul, așa cum a dispus instanța prin încheierea de la termenul anterior.

Apărătorul recurentei creditor reclamante arată că are drept de semnătură conform contractului de asistență juridică și solicită lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței pentru a depune acest contract.

Curtea dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței de recursuri pentru ca recurenta să depună contractul de asistență juridică pentru a face dovada dreptului de semnătură.

La a doua strigare a cauzei se prezintă intimatul pârât prin avocat cu împuternicire avocațială depusă la dosar fila 5, lipsind celelalte părți.

Curtea invocă, din oficiu, excepția nulității recursului față de neînsușirea acestuia de către recurentă și excepția nulității recursului în raport de dispozițiile art.306 Cod procedură civilă.

Intimatul pârât, prin apărător, solicită anularea recursului și în subsidiar, dacă se va depune contractul de asistență juridică cu dreptul de semnătură, solicită admiterea excepției nulității față de nedepunerea în termen a motivelor de recurs. Arată că recursul a fost declarat la data de 15.04.2009 iar motivarea recursului s-a făcut la data de 19.09.2009, nefiind formulată cerere de repunere în termenul de recurs.

După reținerea cauzei în pronunțare, se prezintă recurenta creditor reclamantă prin apărător care depune la dosar împuternicire avocațială cu drept de semnare și contractul de asistență juridică.

CURTEA

Asupra recursului comercial d e față;

Prin sentința comercială nr. 2082/07.04.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr- au fost respinse ca neîntemeiate cererile formulate de creditoarele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B, SERVICIUL PUBLIC PENTRU FINANȚE PUBLICE LOCALE SECTOR 6 și - SRL, în contradictoriu cu pârâtul, privind atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului potrivit articolului 138 din Legea nr. 85/2006.

În baza articolului 131 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea - SRL în contradictoriu cu creditorii ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B, SERVICIUL PUBLIC PENTRU FINANȚE PUBLICE LOCALE SECTOR 6 și - SRL, precum și radierea societății debitoare din Registrul Comerțului

În temeiul articolului 135 din lege, s-a dispus ca sentința de închidere a procedurii să fie notificată B și ORC B pentru efectuarea mențiunii, precum și plata către lichidatorul judiciar a sumei de 4000 RON, necesară pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare și a retribuției, din fondul prevăzut de articolul 4 alin. 4 din Legea nr.85/2006.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că din coroborarea probelor administrate în cauză și implicit din raportul de expertiză contabilă efectuată în cauză, nu rezultă incidența prevederilor articolului 138 alin. 1 lit. a,c,d, și e din Legea nr. 85/2006 invocate de către reclamante în cerile formulate, privind atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului, în cauză nefăcându-se dovada faptelor invocate din punct de vedere teoretic și nereieșind care este raportul de cauzalitate dintre presupusele fapte invocate a fi fost săvârșite de pârâtul și starea de insolvență a debitoarei.

S-a mai reținut că întrucât lichidatorul judiciar a arătat că nu a identificat faptic în patrimoniu debitoarei bunuri mobile sau imobile care să fie valorificabile pentru a fi acoperite creanțele sau cheltuielilor administrative, o continuare a procedurii nu s-ar justifica, atâta timp cât finalitatea urmărită de lege nu ar putea fi atinsă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea reclamantă - SRL care a criticat-o pentru netemeinicie, invocând în motivele de recurs că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile articolului 138 lit. a,d și din Legea nr.85/2006 pentru a atrage răspunderea patrimonială a pârâtului, urmând ca acesta să fie obligat la suportarea pasivului societății debitoare - SRL.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile articolului 3041Cod procedură civilă, articolul 129 alin.5, articolului 174 Cod procedură civilă și articolului 138 alin. a,d și e din Legea nr. 85/2006.

În cauză, pârâtul a formulat și depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând recursul declarat de către creditoarea reclamanta - SRL în raport cu actele și lucrările dosarului, de dispozițiile articolului 306 alin.1 Cod procedură civilă și celelalte prevederi legale incidente în speță, Curtea reține următoarele: potrivit dispozițiilor articolului 306 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul declarat este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. 2 al aceluiași articolul.

În conformitate cu dispozițiile articolului 8 din Legea nr.85/2006 și ale articolului 303 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel, iar recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut înainte.

În speță, recursul a fost declarat la data de 15.04.2009 însă motivele de recurs au fost depuse la data de 19.09.2009, așa cum reiese din data menționată pe plicul cu care au fost trimise aceste motive (fila 31 din dosarul Curții de Apel B-Sectia a V- a Comerciala) în condițiile în care publicarea hotărârii atacate s-a făcut prin Buletinul procedurilor de insolvență nr.2730 din data de 05.06.2009 (fila 21 din dosarul ) când s-a și comunicat recurentei.

Astfel, motivele de recurs au fost depuse cu mult peste termenul legal de recurs de 10 zile de la comunicarea hotărârii.

Pentru considerentele expuse, Curtea urmează să constate nul recursul declarat de către creditoarea reclamantă - SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nul recursul formulat de recurenta creditoare reclamantă - SRL cu sediul ales în B la Cabinet de Avocat din-,. 2,. 5, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr.2082/07.04.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât domiciliat în B, sector 6, - -, nr. 3,. 8-,. 1,. 2,. 32, intimații creditori reclamanți ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 cu sediul în B, sector 1,-, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ cu sediul în B, sector 4,--26 și SERVICIUL PUBLIC PENTRU FINANȚE PUBLICE LOCALE SECTOR 6 cu sediul în B, sector 6,- și intimata debitoare - SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR cu sediul în B, sector 6,-,. 9.. 1,. 2,. 32 și în B, sector 2,-,. 3,. H,. 305.

Irevocabila.

Pronunțată în ședință publică din data de 26.11.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

- -

GREFIER

Red. Jud.

Tehnored.

2 ex.

3.12.2009

.

Tribunalul București - Secția a VII a Comercială

Judecător sindic:

Președinte:Carmen Mihaela Negulescu
Judecători:Carmen Mihaela Negulescu, Eugenia Voicheci, Adriana

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1676/2009. Curtea de Apel Bucuresti