Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1674/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1886/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1674
Ședința publică de la 26 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Carmen Mihaela Negulescu
JUDECĂTOR 2: Eugenia Voicheci
JUDECĂTOR 3: Adriana
GREFIER
******************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta COMITETUL CREDITORI prin președinte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva sentinței comerciale nr.1430/12.03.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă ( FOSTA ).
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recurenta nu a achitat taxa de timbru și timbru judiciar dispuse prin rezoluție.
Curtea din oficiu invocă excepția netimbrării recursului și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 pct.2 Cod procedură civilă reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față;
Prin sentința comercială nr. 1430/12.03.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr- a fost respinsă cererea formulată de către COMITETUL CREDITORI prin președinte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, în contradictoriu cu pârâta (fosta ), având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în speță nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru angajarea răspunderii patrimoniale a administratorului societății debitoare, în conformitate cu dispozițiile articolului 138 lit. c și d din Legea nr. 85/2006, neexistând nici o legătură între condiția prevăzută de articolul 138 lit.c din lege, continuarea în interes personal a activității societății debitoare care ducea la încetare de plăți și argumentele prezentate de creditor, conform cărora administratorul avea obligația de a solicita el însuși aplicarea dispozițiilor legii insolvenței.
Nu s-a dovedit că a fost ținută o contabilitate fictivă, că au dispărut documente contabile sau că nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea pentru a fi aplicabile dispozițiile articolului 138 lit. d din lege.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termenul legal și motivat, COMITETUL CREDITORI prin președinte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeincie, invocând în motivele de recurs că în speță operează dispozițiile articolului 138 lit. c și d din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, pentru angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtei (fosta ).
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile articolului 304 pct. 9 Cod procedură civilă, ale Legii nr. 85/2006, Legea nr. 82/1991 și ale Legii nr. 31/990.
Examinând recursul declarat în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile articolului 3021alin. 2 Cod procedură civilă, ale Legii 146/1997 și nr.OG32/1995, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor articolului 3021alin. 2 Cod procedură civilă, la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar în temeiul articolului 20 alin. 1,2 și 3 din Legea nr.146/1997, modificată și completată ulterior, privind taxele judiciare de timbru, aceste taxe se plătesc anticipat.
În situația în care nu a fost achitată în cuantumul legal, în momentul înregistrării cererii, instanța îi ca pune în vedere recurentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată, iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.
În speță, deși recurenta a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 19,5 lei și a timbrului judiciar în cuantum de 0,3 lei, nu s-a conformat acestei obligații.
Față de dispozițiile articolului 9 din nr.OG 32/1995 și ale articolului 20 alin. 3 din Legea nr.146/1997, potrivit cărora neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii de recurs, pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor articolului 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează că anuleze ca netimbrat recursul declarat de către COMITETUL CREDITORI prin președinte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrat recursul formulat de recurenta COMITETUL CREDITORI prin președinte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 cu sediul în B, sector 2, str. -, nr. 39, împotriva sentinței comerciale nr.1430/12.03.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă (fosta ) domiciliată în B, sector 4,-,. 147,. A,. 8,. 49 și în B, sector 2,-.
Irevocabila.
Pronunțată în ședință publică din data de 26.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
- -
GREFIER
Red. Jud.
Tehnored.
2 ex.
3.12.2009
.
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Carmen Mihaela NegulescuJudecători:Carmen Mihaela Negulescu, Eugenia Voicheci, Adriana