Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 188/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.188/C/2008
Ședința publică din 21 Mai 2008
PREȘEDINTE: Băltărete Savina
JUDECĂTOR 2: Toros Vig Anamaria
JUDECĂTOR 3: Boța
GREFIER:
Pe rol fiind soluționarea recursului comercial declarat de recurenta creditoareDirecția Generală a Finanțelor Publice S, cu sediul în S M, P-ța -, nr.3-5, jud.S în contradictoriu cu intimata debitoareSC SRL J-, CF R -cu sediul în,-, jud. S M șiOFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Satu Mare, cu sediul în SM, -, jud. S M, având ca obiect - procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată, împotriva sentinței nr. 1837/F din 20.12.2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită prin lipsa dovezii de citare cu intimata debitoare SC SRL.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-e instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, după care:
Instanțaapreciază că față de obiectul cauzei - radierea societății SC SRL din Registrul Comerțului, procedura de citare este legal îndeplinită.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Sentința Comercială nr.1837/F/20.12.2007 Tribunalul Satu Marea admis excepția lipsei calității procesuale pasive a debitoarei SC SRL invocată din oficiu și în consecință a respins cererea creditoarei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că societatea debitoare fiind radiată nu mai are personalitate juridică conform decretului nr.31/1954 și prevederilor art. 43 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE SMs olicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii sale de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei.
În motivarea recursului său, reclamanta arată că ei nu i se poate imputa faptul că de la data înregistrării cererii de deschidere a procedurii și până la data soluționării ei de către judecătorul sindic, societatea debitoare a fost radiată din registrul comerțului și nici faptul că nu a fost comunicată Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, cum a reținut Curtea de APEL ORADEA în Decizia 16/C/2007. Mai arată că potrivit prevederilor Legii 428/2002 pentru aprobarea OUG nr.181/2001 privind modificarea și completarea Legii 314/2001 radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societățile comerciale cu datorii față de bugetul de stat, precum și față de alți creditori cu care au litigii, aflate pe rolul instanțelor judecătorești.
Potrivit doctrinei de specialitate persoanele juridice dizolvate anterior formulării cererii introductive în baza Legii 31/1990 republicată sau a legii 359/2004, intră sub incidența procedurii simplificate de faliment.
În drept au fost invocate prevederile legale menționate.
Intimații n-au depus întâmpinare.
Verificând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, conform art. 304 raportat la art. 3041și 306 Cod procedură civilă pe baza materialului și lucrărilor dosarului se constată că aceasta este temeinică și legală.
Prin Încheierea nr.1374/25.03.2005 judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Satu Marea constatat dizolvarea de drept a debitoarei în baza art. 30 alin. 2 din Legea 359/2004, pentru nepreschimbarea certificatului de înmatriculare și a celui de înregistrare fiscală.
Prin decizia nr. 125/27.05.2005 Curtea de Ape Oar espins ca nefondat recursul declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE SMî mpotriva Încheierii nr.1374/25.03.2005 pronunțată de judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Satu Mare, cu motivarea că termenul de 31.12.2004 pentru preschimbarea certificatului de înmatriculare este de decădere, iar neexercitarea obligației înăuntrul termenului atrage decăderea societății din dreptul de a-și mai îndeplini obligația (filele 263-265 din dosarul de fond).
Prin Decizia nr.16/28.06.2007 invocată în motivarea recursului Curtea de Apel a respins cererea recurentei din prezentul dosar de repunere în termenul de recurs cu motivarea că aceasta n-a indicat nici un motiv care să o fi împiedicat să declare recursul în termen și în consecință a respins ca tardiv recursul acesteia împotriva Încheierii nr.5430/8.09.2006, pronunțată de judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Satu Mare prin care s-a dispus radierea debitoarei din Registrul Comerțului, pe care a menținut-o în totalitate (filele 315-316 din dosarul de fond), rămânând astfel irevocabilă.
O dată cu radierea societății, personalitatea juridică a societății comerciale încetează, situație în care potrivit art. 42 Cod procedură civilă nu poate sta în judecată.
Nulitatea de drept a radierii societății prevăzute de Legea 428/2002 în articolul unic, invocată de recurentă nu este incidentă în speță, dizolvarea de drept a societății și radierea din oficiu constatându-se în baza articolelor 30 și 31 din Legea 359/2004 care, nu prevăd nulitatea și nu în condițiile prevăzute de Legea 314/2001 modificată prin OUG 181/2001 aprobată prin Legea 428/2002, recurenta având la îndemână procedura prevăzută de art. 31 (4) din Legea 359/2004 privitoare la lichidare anterior radierii societății.
Este adevărat că recurenta a sesizat instanța la 22.05.2006 cu cererea de deschidere a procedurii reorganizării judiciare și a falimentului împotriva debitoarei și că radierea din oficiu s-a dispus la 8.09.2006, deci după sesizarea instanței cu cererea de deschidere a procedurii, dar aceasta nu are relevanță în cauză câtă vreme, radierea s-a operat din oficiu în condițiile prevederilor imperative ale art. 31 (5) din Legea 359/2004, întrucât în termenul de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a încheierii prin care se constatase dizolvarea de drept, respectiv până la 27 noiembrie 2005, judecătorul delegat nu a fost sesizat cu nici o cerere de numire a lichidatorului, iar această Lege 359/2004 nu prevede nulitatea radierii.
Față de toate aceste considerente, instanța apreciază că motivele de recurs sunt neîntemeiate, urmând ca în baza art. 312 raportat la art.316 Cod procedură civilă să respingă recursul ca nefondat.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
Respingeca nefondat recursul declarat de recurenta creditoareDirecția Generală a Finanțelor Publice S, cu sediul în S M, P-ța -, nr.3-5, jud.S în contradictoriu cu intimata debitoareSC SRLcu sediul în,-, jud. S M șiOFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Satu Mare, cu sediul în SM, -, jud. S M, împotriva sentinței nr. 1837/F din 20.12.2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în totul.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 21 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red.dec./în concept 29.05.2008
Jud.fond.
Dact. 2 ex./30.05.2008
Președinte:Băltărete SavinaJudecători:Băltărete Savina, Toros Vig Anamaria, Boța