Spete procedura insolventei. Decizia 185/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 185/C/2008
Ședința publică din 21 Mai 2008
PREȘEDINTE: Băltărete Savina
JUDECĂTOR 2: Toros Vig Anamaria
JUDECĂTOR 3: Boța
GREFIER:
Pe rol fiind soluționarea recursurilor comerciale declarate de recurentele creditoare BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA Sucursala Județeană B cu sediul în O, str. -, nr. 2 șiBANK SA TARGUprin Sucursala O str. -, nr.5 în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL -, J-, CUI 83570 prin lichidator VEST audit cu sediul în O- șiOficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihorcu sediul în O, str. -, nr.11 împotriva Sentinței nr.507/F din 12.10.2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru lichidator consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul declarat de BANK SA este legal timbrat, iar recursul declarat de BCR nu este timbrat, după care:
Reprezentanta lichidatorului judiciar al intimatei debitoare, față de netimbrarea recursului declarat de BCR solicită admiterea acestei excepții și în consecință anularea recursului. Nu solicită introducerea în cauză a persoanei căreia i s-a cesionat creanța.
Instanțapune în vedere reprezentantei lichidatorului judiciar să precizeze dacă este vorba de aceeași creanță și dacă consideră necesar să fie introdusă în recurs cesionara creanței.
Reprezentanta lichidatorului judiciar al intimatei debitoare precizează că este vorba de aceeași creanță, cesionara creditoarei BANK SA a fost introdusă în dosarul de faliment. Nu solicită introducerea în cauză cesionarei creanței deoarece recurenta este asociat al societății cesionară.
Solicită respingerea recursului formulat de BANK SA, prin sentința de deschidere a procedurii de faliment împotriva debitoarei, nu s-a admis doar cererea debitoarei ci și cererea creditoarei BRD SA în temeiul articolului 33 aliniat 6 din legea insolvenței. Depune concluzii scrise.
Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Sentința Comercială nr.507/F/12.10.2007 Tribunalul Bihora respins opozițiile la deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC SRL O, formulate de creditoarele BANK SA Târgu M și BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA Sucursala Județeană B-
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că, raportat la cuantumul disponibilităților bănești ale debitoarei și la valoarea datoriilor sale, astfel cum rezultă din balanța de verificare, dar și la situația datoriilor scadente ale debitoarei, rezultate din tabelul preliminar al creanțelor (filele 6-7 din dosar,.V) în care s-au înscris, creanțe acceptate în valoare totală de 30.176.992 lei, starea de insolvență a debitoarei este vădită și incontestabilă, iar potrivit dispozițiilor art. 27 din Legea 85/2006, debitoarea era obligată să solicite tribunalului deschiderea proceduri.
Împotriva aceleași debitoare a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței creditoarea BRD Generale SA prin Sucursala B, în temeiul art. 31 din Legea 85/2006. Judecătorul sindic, constatând existența creanței certe, lichide și exigibile a creditoarei față de debitoare, în sumă de 372.209 lei, dovedită cu contract de credit nr.485/2005 și acte adiționale la acesta, contract de ipotecă, extras de cont bancar, a deschis procedura insolvenței împotriva debitoarei și la cererea acestei creditoare, formulată în dosarul nr.2531/RL/111/2007 al Tribunalului Bihor, care a fost conexat prezentului dosar.
S-a mai reținut că raportat la prevederile art. 27 din lege, împrejurarea că băncile creditoare au inițiat declanșarea procedurilor execuționale prin executori proprii împotriva debitoarei, schimbarea denumirii societății, a sediului social, a obiectului principal de activitate, utilizarea activelor debitoarei de către alte societăți comerciale, amânarea procedurilor execuționale împotriva societății sunt nerelevante.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea BANK SA Târgu M, prin Sucursala O, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii opoziției ca fondată și a respingerii cererii introductive, invocând prevederile art. 304 pct. 7 și 9 și 3041Cod procedură civilă.
În motivarea recursului său, creditoarea arată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra apărărilor sale, reținând doar aspectele relevate de BCR.
Din actele contabile prezentate băncii, rezultă că debitoarea a acordat împrumuturi pe termen în sumă de 1.942.417.41 RON către două societăți din același grup și anume SC SRL și SC G SRL, ceea ce denotă reaua-credință în solicitarea deschiderii procedurii insolvenței.
De asemenea planul de afaceri al societății SC G SRL din luna februarie 2007 demonstrează transferul patrimonial și de personal de pe societatea a cărei insolvență se presupune că există pe societatea menționată. Sediul societății se află într-una din locațiile fostei G EXPORT SRL, actuala debitoare, a cărei cifră de afaceri și număr de salariați au crescut în anul 2006 față de 2005, cea mai mare parte a salariaților în număr de 135 regăsindu-se în noua societate.
După deschiderea procedurii au intervenit modificări în structura unor societăți comerciale și anume: introducerea debitoarei în structura acționariatului SC SRL și SC SRL, administratorul judiciar, în lipsa unei hotărâri de validare, înțelegând să susțină debitoarea.
Judecătorul sindic a respins cererea sa de preschimbare a termenului de judecată a opoziției, în schimb a dat curs unei cereri unei cereri similare a debitoarei.
Recurenta mai arată că din aspectele invocate rezultă reaua-credință a debitoarei în formularea cererii de deschidere a procedurii insolvenței.
În drept au mai fost invocate prevederile art. 27 și următoarele din Legea 85/2006 și art. 32 din Legea 85/2006.
Intimații n-au formulat întâmpinare.
Administratorul judiciar VEST AUDIT O prin concluziile scrise a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că debitoarea se află în stare de insolvență, prin sentința prin care s-a deschis procedura insolvenței, admițându-se atât cererea debitoarei cât și cererea creditoarei BRD SA, acest din urmă capăt din sentință nefiind recurat, admiterea cererii creditoarei BRD rămânând definitivă și irevocabilă.
Verificând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, conform art. 304 raportat la art. 3041și 306 Cod procedură civilă, pe baza materialelor și lucrărilor dosarului, se constată că aceasta este temeinică și legală.
Susținerea recurentei în sensul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra apărărilor sale este infirmată de considerentele hotărârii, în care sunt analizate motivele de recurs invocate de băncile creditoare.
Referitor la motivele de recurs privind acordarea unor împrumuturi pe termen de către debitoare în favoarea a două societăți din același grup și efectuarea unor transferuri patrimoniale. instanța apreciază că acestea nu sunt de natură să atragă modificarea sentinței, câtă vreme prin sentința de deschidere a procedurii insolvenței s-a admis și cererea creditoarei BRD SA Sucursala O iar sentința n-a fost recurată cu privire la cererea acestei creditoare, legalitatea transferurilor sub aspectul fraudării creditorilor putând fi verificată în condițiile reglementate de Legea 85/2006 în cadrul derulării procedurii insolvenței.
Nici celelalte motive de recurs privind schimbarea sediului, cifra de afaceri, introducerea debitoarei în structura acționariatului unor societăți, respingerea cererii de preschimbare a termenului de judecată a opoziției recurentei nu atrag modificarea sau casarea sentinței, raportat la cuantumul disponibilităților bănești, la datoriile debitoarei, precum și la prevederile art. 31 din Legea 85/2006, potrivit căreia " insolvența este acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile," coroborate cu prevederile pct."a" al aceluiași articol, în sensul că insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori.
Față de toate aceste considerente în baza art. 312 raportat la art. 316 Cod procedură civilă, instanța urmează a respinge ca nefondat recursul creditoarei creditoarele BANK SA Târgu
Împotriva aceleași sentințe a declarat recurs și BCR SA Sucursala Județeană B, care nu și-a timbrat recursul, deși a fost legal citată la două termene consecutive cu indicația de a-și timbra recursul (fila 48 și 62).
În consecință în baza art. 20 (1)- (3) din Legea 146/1997 recursul BCR SA Sucursala Județeană B urmează a fi anulat ca netimbrat.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anuleazăca netimbrat recursul declarat de Banca Comercială Română SA - Sucursala Județeană B.
Respinge ca nefondatrecursul declarat de BANK SA TARGU prin Sucursala O str. -, nr.5 în contradictoriu cu intimata debitoareSC SRL-, prin lichidator VEST AUDIT cu sediul în O- șiOficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihorcu sediul în O,- împotriva Sentinței nr.507/F din 12.10.2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
I R EV OCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 21 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red.dec.în concept:28.05.2008
Jud. fond.
Dact. Mg/30.05.2008-2 ex.
Președinte:Băltărete SavinaJudecători:Băltărete Savina, Toros Vig Anamaria, Boța