Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 189/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă nr.189/COM

Ședința publică de la 03 martie 2008

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Kamelia Vlad

JUDECĂTOR 2: Erol Geli

JUDECĂTOR 3: Revi Moga

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul comercial d eclarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - S, cu sediul ales în B,--11, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 6026/COM/19.11.2007, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-debitoare SC 2000 COM SRL, cu sediul în județul C, localitatea 2 Mai, comuna, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J-, prin lichidator judiciar, cu sediul în C, str.-.- nr.9A, intimat-creditor P, cu sediul în C, str.-. - nr.18, județul C, intimat OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect procedura insolvenței.

Dezbaterile asupra fondului motivelor de recurs au avut loc în ședința publică din 25 februarie 2008 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu disp. art.260 (1) Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 3 martie 2008, pronunțat următoarea hotărâre.

CURTEA

Asupra recursului comercial d e față;

Prin sentința civilă nr. 6026/COM/2007, judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Constanța, a admis cererile lichidatorului judiciar.

În temeiul art.4. alin 5 din Legea privind procedura insolvenței a dispus efectuarea de plății, din contul fondului de lichidare, a sumei de 2150 lei reprezentând: 2000 lei, onorariu lichidator judiciar și 150 lei, cheltuieli de procedură în favoarea lichidatorului judiciar desemnat al debitoarei SC 2000 COM SRL

S-a dispus împuternicirea d-nei să emită dispoziție de plată asupra contului fondului de lichidare constituit conform art. 4 alin. 6 din Legea nr. 85/2006.

În temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenței s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC 2000 COM SRL cu sediul în C, 2 Mai, comuna, județul C și radierea debitorului din registrul comerțului.

În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței a dispus descarcărcarea administratorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța sau Registrului Societăților Agricole, Registrului Asociațiilor și Fundațiilor /altor registre pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința civilă nr.2844/COM/21.05.2007, iar ca urmarea a lipsei bunurilor în averea creditoarei lichidatorul judiciar a solicitat să se dispună închiderea procedurii în temeiul art.131 din Legea 85/2006.

Constatându-se îndeplinite cerințele legale s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC 2000 SRL, radierea acestuia din registrul comerțului. descărcând tot odată administratorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs AVAS, motivând că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra obiecțiunilor la raportul final al lichidatorului judiciar al debitoarei.

De asemenea judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii fără a solicita părerea creditorilor în aceasă chestiune, fără a cita creditorii cu mențiunea discutării oportunității închiderii procedurii.

Totodată, judecătorul sindic a incolcat dispozițiile legale în materie, a nesocotit drepturile conferite de lege creditorilor, dispunând unilateral închiderea procedurii.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței recurate în raport cu criticile aduse, se constată că recursul este nefondat din următoarele considerente:

Prin raportul întocmit de lichidatorul judiciar Corona, și depus la 10.IX.2007, s-a reținut ca debitoarea nu își mai desfășoară activitatea din anul 2001, datorită problemelor avute în desfacerea produselor care formau principala activitate comercială - produse lactate - ( condiții climatice nepotrivite pentru consumul de înghețată, existența stocului de înghețată ieșite din termenul de garanție, defecțiuni la mijloacele de transport).

Totodată conform raportului sus menționat s-a reținut că debitoarea a ținut evidența contabilă conform dispozițiilor legale și nu au fost constatate acte sau operațiuni care să intre sub incidența art.138 din lege.

Ulterior, prin raportul de activitate, întocmit la 8.2007, lichidatorul judiciar a constata că nu există bunuri în patrimoniul debitoarei pentru valorificarea și acoperirea creanțelor solicitându-se închiderea procedurii insolvenței față de debitoare.

Potrivit art.131 din Legea 85/2006, în orice stadiu al procedurii prevăzute în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul- sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune radierea debitorului din registru în care este înmatriculat.

În speță, așa cum a reținut și judecătorul sindic în averea debitorului nu există bunuri ce pot fi valorificate în vederea plății creanțeloor, astfel că în mod corect s-a dispuss închiderea procedurii insolvenței.

Susținerea recurentei în sensul că a formulat obiecțiuni cu privire la raportul lichidatorului judiciar este neîntemeiată, întrucât pe de o parte nu se invocă existența bunurilor în patrimoniul debitoarei iar pe de altă parte, aceste obiecțiunii au fost depuse la 5.XII.2007, ulterior pronunțării hotărârii recurate.

De ademenea raportul întocmit de lichidatorul judiciar a fost comunicat creditorilor.

În ceea ce privește eventuala cerere de antrenare a răspunderii materiale a administratorilor sociali, se reține că potrivit raportului întocmit în cauză, acestora nu li se pot imputa fapte conform art.138 din lege.

În atare condiții, în speță sunt întrunite condițiile art.131 din Legea 85/2006, privind închiderea procedurii, nefiind necesar solicitarea părerii creditorilor cu privire la acest aspect.

Pentru considerentele sus expuse în temeiul art.312 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul comercial d eclarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - S, cu sediul ales în B,--11, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 6026/COM/19.11.2007, pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-debitoare SC 2000 COM SRL, cu sediul în județul C, localitatea 2 Mai, comuna, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J-, prin lichidator judiciar, cu sediul în C, str.-.- nr.9A, intimat-creditor P, cu sediul în C, str.-. - nr.18, județul C, intimat OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect procedura insolvenței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 3 martie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

04 martie 2008

jud.fond. - jud.sindic

red.dec.jud. - 3.04.2008

tehnored.Gref.

2ex/4.04.2008

Președinte:Kamelia Vlad
Judecători:Kamelia Vlad, Erol Geli, Revi Moga

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 189/2008. Curtea de Apel Constanta