Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 195/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA Operator 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA Nr. 195/
Ședința publică din 11.02.2010
PREȘEDINTE: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 2: Cătălin Nicolae Șerban
JUDECĂTOR 3: Dorin
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea A împotriva sentinței comerciale nr. 3245/10.11.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL prin lichidator EXPERT A, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
În deliberare constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 3245/10.11.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, s-a închis procedura insolvenței declanșată la cererea creditoarei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A pentru aplicarea prevederilor Legii nr.85/2006, împotriva debitoarei - " " SRL A, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad sub nr. J-, având CUI RO - și în consecință:
A fost descărcat lichidatorul Expert A de toate îndatoririle și responsabilitățile cu privire la procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006.
S-a dispus plata retribuției administratorului în sumă de 3.500 lei pentru întreaga perioadă în care debitoarea a fost în procedura insolvenței, respectiv 31.03.2009-10.11.2009 și a cheltuielilor de procedură în cuantum de 31,7 lei, plăți ce s-au efectuat din fondul de lichidare prevăzut la art.4 al.4 și 5 din Legea nr. 85/2006.
S-a dispus radierea debitoarei - " " SRL A din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad.
S-a notificat sentința de închidere către DGFP A și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că prin sentința comercială nr. 612/31.03.2009, s-a admis cererea formulată de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 85/2006, împotriva debitoarei - " " SRL A, a fost desemnat ca lichidator provizoriu al debitoarei Societatea Profesională Expert A, stabilindu-se obligația acestuia de a îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 85/2006 cu mențiunea de a conduce "în tot" activitatea debitoarei.
Din adresa emisă de Primăria Municipiului A, cu nr. -/5/12.06.2008 a rezultat că debitoarea nu figurează cu bunuri mobile ori imobile în evidențele fiscale.
Prin raportul depus în ședința publică din 10.11.2009, reprezentanta lichidatorului judiciar a propus închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 precum și descărcarea lichidatorului judiciar de obligații, întrucât în averea debitorului, nu au fost identificate bunuri.
Judecătorul sindic, văzând că din probele dosarului, a rezultat imposibilitatea acoperirii creanțelor, în valoare totală de 94.231,39 lei, astfel cum rezultă din tabelul definitiv al creanțelor debitoarei și a cheltuielilor de lichidare, datorită împrejurării că debitoarea nu deține bunuri, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, a aprobat raportul lichidatorului judiciar și a procedat la închiderea procedurii insolvenței declanșată împotriva debitoarei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea A, solicitând modificarea sentinței recurate, în sensul dispunerii către lichidatorul judiciar a depunerii tuturor diligențelor pentru a intra în posesia actelor contabile, respectiv a solicitării către judecătorul sindic de a formula plângere penală în condițiile art. 147 din Legea nr. 85/2006, iar în caz contrar, pentru a formula acțiune de atragere a răspunderii administrative față de fostele organe de conducere a societății conform art. 138 din Legea insolvenței.
În motivare se arată că, potrivit art. 2 din Legea 85/2006, scopul legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, scop care cere o serie de măsuri și diligențe în sarcina lichidatorului judiciar care nu poate propune închiderea procedurii decât dacă din evidențele contabile rezultă că nu sunt bunuri în inventar și dacă cu certitudine se constată că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată starea de insolvență a societății.
Se arată că fostul administrator al falitei nu a înțeles să comunice lichidatorului judiciar actele contabile ale societății, acesta fiind de altfel și motivul principal al imposibilității derulării procedurii falimentului.
Cu toate acestea, creditoarea recurentă arată că deși l-a notificat pe fostul administrator pentru depunerea actelor contabile, lichidatorul judiciar s-a limitat la acest fapt, cu toate că avea și calea plângerii penale pentru a-l constrânge pe fostul administrator să predea actele contabile.
Recurenta arată că nu a cerut lichidatorului judiciar să formuleze plângere penală în condițiile art. 147 din Legea 85/2006, ci să depună toate diligențele pentru a se formula această plângere penală, respectiv să solicite acest lucru judecătorului sindic, singurul în măsură a proceda la formularea plângerii penale amintite, însă acest lucru nu s-a întâmplat, nefiind consemnat în nici un Raport de activitate a lichidatorului judiciar și în nici vreo încheiere a judecătorului sindic.
Astfel, obligația de diligență a lichidatorului judiciar nu a fost îndeplinită, rezultatul fiind închiderea procedurii fără a se depune toate eforturile pentru recuperarea creanțelor creditorilor sau, în cel din urmă caz, pentru tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de ajungerea societății în stare de faliment.
Pe cale de consecință, în Raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență, se constată că nu există acte contabile și astfel nu se poate stabili existența vreunor bunuri ale societății și nici vinovăția fostului administrator.
În opinia recurentei, în lipsa plângerii penale în temeiul art. 147 din Legea nr. 85/2006, era un motiv suficient ca lichidatorul judiciar să formuleze acțiune în atragerea răspunderii administratorului, constatând că chiar lipsa actelor duce la această situație de imposibilitate a derulării procedurii.
Potrivit art. 5 din Legea 85/2006, "Organele care aplică procedura sunt: instanțele judecătorești, judecătorul sindic, administratorul și lichidatorul.
(2) Organele prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni."
Conform art. 131 din Legea nr. 85/2006, "În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Însă, potrivit art. 59 alin.1 din Legea 85/2006 "Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul, în cazul procedurii simplificate, va întocmi și va supune judecătorului-sindic, în termenul stabilit de judecătorul-sindic, dar care nu va putea depăși 60 de zile de la desemnarea sa, un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă".
Se poate observa că legea impune în mod imperativ întocmirea unui raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, fără a face nicio diferență cu privire la existența sau inexistența unor bunuri sau a lipsei contabilității debitoarei falite.
Mai arată recurenta că, lipsa actelor contabile și neținerea contabilității potrivit dispozițiilor legale, echivalează cu o prezumție de ducere a societății în stare de faliment, în acest fel fostul administrator fiind vinovat de încălcarea mai multor dispoziții legale.
Faptul că aceste dispoziții legale sunt stabilite prin alte acte normative decât Legea 85/2006, nu împietează asupra răspunderii administrative, datorită faptului că Legea 85/2006 este specială doar pentru derularea procedurii falimentului, iar faptele care se definesc la modul general la art. 138 din Legea 85/2006, sunt detaliate ca și modalități de săvârșire în legile speciale, fiind lipsit de rațiune juridică reluarea acestor fapte în cuprinsul Legii 85/2006 din moment ce ele sunt enunțate și definite în legi speciale, iar potrivit principiuluispecialia generalibuss derogant, acestea sunt norme speciale cu privire la răspunderea administrativă față de cele generale ale Legii 85/2006.
De asemenea, se arată că trebuia analizată eventualitatea unor acțiuni oblice pentru recuperarea de creanțe, investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori în vederea promovării art. 138 din lege.
Recurenta mai arată că nu poate fi acceptată o soluție de închidere a unei proceduri de faliment cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin acest fapt ajungându-se la imposibilitatea realizării scopului declarat al legii, enunțat în mod imperativ în art.2 al Legii 85/2006.
Având în vedere că, potrivit doctrinei în materie, răspunderea administratorului pentru ajungerea societății comerciale în insolvență este cea reglementată de dispozițiile referitoare la mandat, iar mandatul este cuprins în actul constitutiv al societății, este fără îndoială că se impune că lichidatorul judiciar, în considerarea retribuției primite pentru activitatea depusă, are datoria de a întocmi și depune un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă și de a cere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori pentru lipsa lor de diligență în conducerea activității societății, atragerea răspunderii având eficiență doar înainte de închiderea procedurii.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs, dar și din oficiu, în limitele conferite de art. 306, alin. 2.proc.civ. Curtea constată că aceasta este legală și temeinică, recursul urmând a fi respins, pentru considerentele ce succed:
Curtea constată că criticile vizând faptul că lichidatorul judiciar nu ar fi întreprins toate măsurile pentru identificarea tuturor bunurilor debitoarei sunt generale și nu arată în niciun fel care ar fi acele măsuri și, mai ales, care ar fi bunurile la care se referă.
Dimpotrivă, Curtea constată că lichidatorul judiciar a întreprins toate măsurile rezonabile pentru identificarea tuturor elementelor de activ ale debitoarei. Din adresa nr. 83032/12.05.2009, emisă de Primăria A-Direcția Venituri, rezultă că debitoarea nu figurează în baza de date cu bunuri mobile și/sau imobile supuse impozitării.
În principiu, se poate accepta continuarea procedurii insolvenței, atâta timp cât există indicii rezonabile că ar mai exista și alte elemente active și că acestea ar putea fi identificate și valorificate, dar, atâta timp cât nu există niciun astfel de indiciu, continuarea procedurii, doar pentru că ar exista posibilitatea ipotetică a identificării unor active, ar fi doar o sursă de cheltuieli nejustificate.
Nu este fondată nici critica ce vizează atragerea răspunderii membrilor fostelor organe de conducere, întrucât, conform art. 138, alin. 1 din Legea 85/2006, administratorul/lichidatorul judiciar poate formula cererea în antrenarea răspunderii doar în măsura în care, prin raportul asupra cauzelor insolvenței, a identificat persoanele cărora le-ar fi imputabilă ajungerea în starea de insolvență. În speță însă, din cauza lipsei documentelor contabile, lichidatorul judiciar nu a putut stabili cauzele și împrejurările care au generat starea de insolvență. Chiar dacă, la dosarul de insolvență, lichidatorul judiciar a depus un raport intitulat "Raport privind cauzele și împrejurările care au dus la încetarea de plăți" (filele 276-280 din dosarul de fond-vol. II), acesta nu este un veritabil raport asupra cauzelor ce au generat insolvența, în sensul art. 59, alin. 1 din Legea 85/2006, întrucât nu identifică nici cauzele ce au generat insolvența și nici nu clarifică dacă starea de insolvență este sau nu imputabilă persoanelor cu atribuții de conducere și/sau control din cadrul societății.
Textul art. 131 din Legea 85/2006 nu condiționează închiderea procedurii insolvenței decât de inexistența bunurilor din patrimoniul debitoarei, iar nu de alte împrejurări, precum atragerea răspunderii membrilor fostelor organe de conducere, formularea unei plângeri penale împotriva membrilor fostelor organe de conducere ale debitoarei sau depunerea raportului asupra cauzelor insolvenței.
Practicianul în insolvență nu are obligația de a formula plângere penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 147 din Legea 85/2006 și nici de a solicita judecătorului sindic să formuleze o asemenea plângere.
Judecătorul sindic nu este un participant la procedura insolvenței și nu îi revine atribuția de a formula o asemenea plângere penală, el având obligația de rezervă și de echidistanță față de participanții la procedura insolvenței. De altfel, orice creditor, inclusiv A are posibilitatea de a formula o plângere penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 147 din Legea 85/2006.
Soluția închiderii procedurii în baza art. 131 din Legea 85/2006, în orice stadiu al acesteia, este prevăzută de legiuitor pentru a evita efectuarea de cheltuieli din fondul de lichidare în condițiile în care creditorii, persoanele direct interesate în continuarea procedurii, nu își asumă riscul efectuării unor astfel de cheltuieli.
Din această perspectivă trebuie privit și fondul de lichidare prevăzut de art. 4 din Legea 85/2006. Atâta timp cât nu mai poate fi identificat niciun bun în averea debitoarei și, în lipsa documentelor contabile ale societății, lichidatorul judiciar nu a putut întocmi raportul asupra cauzelor insolvenței și, în consecință, nu a fost în măsură să constate că există vreun element care să îl determine să formuleze o cerere în atragerea răspunderii membrilor fostelor organe de conducere ale debitoarei, folosirea fondului de lichidare este nejustificată.
Din lucrările dosarului rezultă că fondul de lichidare a fost totuși folosit, pentru suma de 3531,7 RON.
acestuia este să asigure lichidități în vederea desfășurării activităților specifice insolvenței (preluarea actelor societății, determinarea cauzelor insolvenței, identificarea și lichidarea elementelor de patrimoniu), ori asemenea activități nu mai pot fi desfășurate în speță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de creditoarea A împotriva sentinței comerciale nr. 3245/10.11.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 11.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Dr.
GREFIER
RED./18.02.2010
TEHNORED. /18.02.2010
PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL ARAD
JUDECĂTOR SINDIC:
Se comunică 2 ex.: -
- - SRL, prin lichidator EXPERT
Președinte:Marian BratișJudecători:Marian Bratiș, Cătălin Nicolae Șerban, Dorin
