Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 214/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr- Operator nr.2928
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 214/
Ședința publică din 15 februarie 2010
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Anca Buta
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea recurentă - Leasing SA împotriva sentinței comerciale nr.3489/16.11.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL A, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru debitoarea intimată, avocat, lipsă fiind creditoarea recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul debitoarei intimate depune la dosar împuternicirea avocațială nr.7/15.02.2010 și arată că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind formulate alte cereri instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul debitoarei intimate solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, fără cheltuieli de judecată, arătând că, creanța creditoarei are o valoare mai mică de 10.000 lei, deci sub pragul minim prevăzut de lege.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.3489/16.11.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- s-a admis contestația la insolvență formulată de contestatoarea-debitoare - SRL A în contradictoriu cu intimata creditoare - Leasing SA B și s-a respins cererea formulată de creditoarea - Leasing SA B, pentru deschiderea procedurii insolvenței prevăzută de Legea nr. 85/2006 față de debitoarea - SRL
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
La data de 31.03.2009 s-a înregistrat la ribunalul Arad, cererea formulată de creditoarea - Leasing SA B pentru deschiderea procedurii insolvenței prevăzută de Legea nr. 85/2006 față de debitoarea - SRL
În motivarea cererii creditoarea a arătat că între aceasta, în calitate de finanțator și debitoare, în calitate de utilizator s-a încheiat Contractul de leasing financiar nr. 4331/17.05.2007 având ca obiect autovehiculul Toyota, pentru un preț de achiziție de 22.856 euro fără TVA, pentru o perioadă de leasing de 61 luni, ultima de leasing fiind scadentă la 10.07.2012.
Deoarece utilizatorul nu a înțeles să-și respecte obligațiile de plată, ultimele plăți fiind înregistrate la 19.05.2008, creditorul finanțator, prin adresa nr. 78360/31.10.2008 a reziliat unilateral contractul de leasing, conf. art. 12, lit. a coroborat cu art. 13, pct. 13.1 din contract.
În urma rezilierii contractului, utilizatorul este obligat să achite de urgență ratele de leasing facturate și scadente, precum și orice alte sume restante care, prin efectul rezilierii devin scadente și plătibile imediat, să suporte toate cheltuielile efectuate de finanțator legate de recuperarea autovehiculului, să achite toate ratele de leasing rămase de plată până la finalul contractului, care prin reziliere devin scadente imediat, sume care devin daune interese pentru rezilierea contractului ca urmare a apariției cazului de neîndeplinire a contractului.
Creditoarea a arătat că toate sumele datorate de debitoare totalizează 116.657,77 lei și, în cuprinsul cererii defalcă toate sumele pretinse, pe categorii de datorii.
La data de 16 aprilie 2009 debitoarea a formulat o contestație la insolvență prin care a solicitat judecătorului sindic să respingă cererea de deschidere a procedurii insolvenței față de sine, motivat de faptul că nu are calitatea de debitoare a creditoarei - Leasing SA
Contestatoarea a mai arătat că nu este adevărată afirmația creditoarei cu privire la rezilierea unilaterală a contractului de leasing, acesta fiind reziliat prin acordul de voință al ambelor părți, prin predarea autoturismului de care a beneficiat, fapt care rezultă din procesul-verbal de predare-primire din data de 24.09.2008 pe care îl depune în copie la dosar. Din aceste motive creditoarea a apreciat că nu datorează daunele pretinse de creditoare. Mai mult, a arătat că este de acord cu plata voluntară a oricărei sume aferente contractului de leasing, conform graficului de scadență, dacă creditoarea îi predă autoturismul spre folosință.
Contestatoarea a mai arătat că nu este în încetare de plăți, ea având o activitate economică prosperă și dinamică, dovedind acest fapt cu o serie de înscrisuri.
De asemenea, contestatoarea a considerat că daunele nu sunt dovedite, creditoarea nefăcând dovada organizării unei licitații pentru înstrăinarea autovehiculului, iar suma pretinsă nu rezultă din actul de creanță.
Față de contestația sus analizată, creditoarea a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată, raportat la prevederile contractuale ale contractului de leasing încheiat între cele două părți, inclusiv ajungerea la scadență a tuturor ratelor de leasing prin rezilierea unilaterală a contractului și perceperea de daune interese de către creditoare, potrivit clauzelor contractuale arătate și prin acțiunea principală.
La data de 07.09.2009 creditoarea a depus la dosarul cauzei copia biletelor la ordin aferente ratelor scadente conform contractului și note scrise prin care a învederat instanței că biletele la ordin predate finanțatorului ca garanție de plată a ratelor scadente au fost refuzate de bancă pentru lipsă de disponibil în contul debitoarei, ceea ce, în opinia creditoarei dovedește o vădită incapacitate de plată a debitoarei.
Prin încheierea dată în ședința publică din 05.10.2009, judecătorul sindic a pus în vedere creditorului să depună la dosar dovada ratelor restante la contractul de leasing, precum și contractele de asigurări, dat fiind faptul că aceasta, în cuantumul pretențiilor sale a inclus rate CASCO și rate RCA, existența contractelor nefiind dovedită.
Deși a afirmat, prin notele scrise comunicate la ribunalul Arad la 16.11.2009, că a atașat contractele de asigurare, acestea nu au fost depuse la dosarul cauzei, după cum nu a fost indicată modalitatea de calul a penalităților de întârziere pentru ratele nescadente, conform graficului și nefacturate.
Analizând cererile formulate de părți, judecătorul sindic a constatat că între creditoare, în calitate de finanțator și debitoare, în calitate de utilizator s-a încheiat Contractul de leasing financiar nr. 4331/17.05.2007 având ca obiect autovehiculul Toyota, pentru un preț de achiziție de 22.856 euro fără TVA, pentru o perioadă de leasing de 61 luni, ultima de leasing fiind scadentă la 10.07.212.
La data de 31.10.2008, prin adresa nr. 78360, creditoarea a notificat pe debitoare cu privire la faptul că aceasta figurează în evidențele contabile ale creditoarei cu restanțe de 17.487,75 lei la care se adaugă penalitățile de întârziere aferente și, având în vedere acest aspect, precum și disp. art. 15 din OG nr. 51/1997 republicată, comunicându-i rezilierea contractului de leasing nr. 4331/17.05.2007.
Prin aceeași notificare creditoarea i-a pus în vedere debitoarei să achite întreaga sumă restantă "de urgență", în caz contrar urmând să declanșeze executarea silită sau să formuleze o cerere de deschidere a procedurii insolvenței.
Anterior emiterii acestei notificări, la data de 24.09.2008, debitoarea predase creditoarei autoturismul care a constituit obiect al contractului de leasing.
Analizând cele două cereri, judecătorul sindic a constatat că, în condițiile în care debitoarea a fost citată la data de 06.04.2009, iar contestația a fost comunicată la ribunalul Arad la data de 15.04.2009, în conformitate cu data de pe ștampila poștei aplicată pe plic, contestația la insolvență este formulată înăuntrul termenului de 10 zile prev. de art. 33, alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
Analizând creanța pretinsă de creditoare, precum și dispozițiile legale aplicabile în materie de leasing, dispozițiile contractuale, judecătorul sindic a constatat că, deși în cuprinsul cererii și pe facturile comunicate prin poștă de către creditoare debitoarei se calculează "rate CASCO" și rate "RCA", existența acestor contracte, precum și cuantumul sumelor pentru aceste rate de asigurare nu a fost dovedit, deci nici caracterul cert, exigibil.
Pe de altă parte, judecătorul sindic, deși a cerut explicații creditoarei, aceasta nu a explicitat în nici un fel ce reprezintă "serviciile directe-plăți în numele clientului", astfel că judecătorul sindic constată că, față de aceste sume nu este dovedit caracterul cert, exigibil.
Potrivit notificării de la fila 19 dosar, rezilierea contractului a fost făcută în baza disp. art. 15 din OG nr. 51/1997 modificată și republicată. Potrivit acestui text al legii: "Dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligația de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadența prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul și să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing".
Astfel cum se poate observa, creditoarea a pretins și ratele scadente după acest moment, respectiv după data de 01.10.2008, ea emițând facturi și pentru luna octombrie 2008.
Pe de altă parte, judecătorul sindic a constatat că, creditoarea pretinde, cu titlu de daune interese, toate ratele restante ulterioare datei de predare a autoturismului, până la final și care trebuiau achitate până la 10.07.2012, inclusiv valoarea reziduală, pe care le declară scadente ca efect al rezilierii contractului, invocând disp. art. 13, punctul 13.3 și pct. 13.4 din Contractul de leasing nr. 4331/17.05.2007, deși nu a dovedit efectiv astfel de daune, deși, potrivit art. 1084 cod civil "Daunele -interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit", iar potrivit art. 1086 cod civil: ".în cazul când neexecutarea obligației rezultă din dolul debitorului, daunele-interese nu trebuie să cuprindă decât aceea ce este o consecință directă și necesară a neexecutării obligației".
Având în vedere aceste dispoziții legale, precum și faptul că bunul care a constituit obiect al contractului a fost predat de debitoare creditoarei la data de 24.09.2008, rezultă că orice solicitare privind pierderile financiare ale creditoarei trebuie dovedite.
Pe de altă parte, față de disp. art. 15 din OG nr. 51/1997 și cele cuprinse în art. 13, punctul 13.3 din contractul părților, clauza cuprinsă în acest contract apare ca o veritabilă clauză leonină în care finanțatorul a prevăzut o contraprestație în favoarea sa cu mult mai mare decât beneficiul cocontractantului său, care dezechilibrează serios egalitatea părților contractante, dar și o clauză abuzivă, fiind inclusă într-un contract dinainte redactat de finanțator și pe care debitorul nu a avut posibilitatea să o negocieze, sens în care s-a exprimat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 162/2002, publicată în Monitorul Oficial partea I, nr. 549/26.07.2002. În motivarea excepției de neconstituționalitate, se susține că disp. art. 11,14, 15 din OG nr. 51 1997 rep. sunt contrare prevederilor art. 134, alin. 1 și 2 din Constituția României deoarece "finanțatorul are facultatea și chiar dreptul de a insera în mod practic, nelimitat clauze împovărătoare în contractul de leasing, pentru cealaltă parte" și că utilizatorul "este practic obligat de către finanțator, prin poziția comercială pe care acesta o are, să accepte clauze pe care, în alte condiții nu le-ar fi acceptat", ceea ce în opinia sa, ar duce la încheierea unor contracte în care predomină "clauze leonine".
De altfel, dacă s-ar accepta contrariul celor mai sus consemnate, ar însemna să se anuleze, practic, principiul îmbogățirii fără just temei în folosul creditoarei.
Pentru aceste considerente, judecătorul sindic a constatat că daunele interese astfel pretinse, constând în ratele pe care debitoarea le-ar fi datorat după momentul predării bunului, nu au un caracter cert, lichid, exigibil.
Analizând celelalte pretenții, a rezultat că pretențiile creditoarei dovedite în instanță, din care au fost înlăturate cele mai sus analizate, se ridică la suma de cel mult 8.731,17 lei, în condițiile în care s-ar lua în calcul și rata aferentă lunii octombrie 2008, contrar disp. art. 15 din OG 51/2007, suma aceasta fiind compusă din: rate restante: 6.424,89 lei, penalități la această sumă de 1116,12 lei, penalități nefacturate, calculate tot la soldul acesta de 1190 lei.
Având în vedere că doar această sumă a fost dovedită ca certă, lichidă, exigibilă, judecătorul sindic, constatând că aceasta nu atinge minimul prevăzut de lege la data formulării cererii de 10.000 lei, conform art. 3, punctul 12 din Legea nr. 85/2006, a admis contestația debitoarei și pe cale de consecință a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței față de aceasta.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs creditoarea - Leasing SA solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii de deschidere a procedurii insolvenței față de debitoarea - SRL
În motivarea recursului creditoarea recurentă arată, în esență, că a procedat la rezilierea unilaterală a contractului de leasing întrucât debitoarea nu a dat curs angajamentului de plată a debitului până la data de 10.10.2008, așa cum a fost prevăzut prin procesul verbal de predare-primire din.24.09.2008, iar debitul înregistrat în evidențele contabile ajunsese la suma de 17.487,75 lei.
Astfel, recurenta arată că rezilierea contractului a intervenit datorită culpei debitorului/utilizatorului, fiind incidente dispozițiile art.13 pct.13.3 lit.d și art.13 pct.13.4 din contract, iar ca efect al rezilierii debitorul/utilizatorul este obligat la plata de daune interese.
Recurenta creditoare susține că instanța de fond a interpretat greșit că au fost solicitate rate nefacturate, când în realitate, a solicitat daune interese, la care debitorul este obligat. Mai mult, cuantumul daunelor interese a fost fixat prin convenția părților ca fiind echivalentul ratelor de leasing rămase de achitat până la finalul contractului de leasing.
Pe de altă parte, creditoarea recurentă arată că instanța de fond s-a pronunțat asupra unor aspecte care exced obiectul litigiului, calificând anumite dispoziții contractuale ca fiind abuzive (art.13 pct.13.3 lit.d și art.13 pct.13.4).
Recurenta creditoare precizează că stabilirea daunelor interese în contractul de leasing au caracterul unei veritabile clauze penale, instituție reglementată în materie civilă, iar în aceste condiții consideră că instanța de fond a interpretat greșit când a considerat că trebuie să dovedească aceste daune pentru a fi îndreptățită să le solicite.
Creditoarea recurentă precizează că reposesia bunului, obiect contractual, nu are relevanță în privința debitului, recuperarea bunului nu poate echivala cu stingerea debitelor întrucât contractul de leasing este unul financiar, iar nu unul operațional, contractul de leasing financiar nefiind o simplă închiriere a bunului. Mai mult, la semnarea contractului, debitorul și-a exprimat opțiunea de a achiziționa bunul la finalul contractului, iar nu de a-l folosi o scurtă perioadă de timp și apoi să îl restituie.
Referitor la starea de insolvență a debitorului, creditoarea recurentă arată că din chitanțele de plată depuse la dosar de către debitor rezultă că în perioada 12.03.2009-07.05.2009 a efectuat plăți către două societăți comerciale, în sumă totală de 19.200 lei. Susținerea debitorului că nu se află în stare de insolvență întrucât a efectuat plăți "în perioada premergătoare introducerii acțiunii de către creditoare" este neavenită deoarece acțiunea a fost înregistrată la data de 31.03.2009, iar creanța în sumă de 116.657,77 lei a fost calculată până la data de 01.02.2009.
Creditoarea recurentă arată că, anterior rezilierii contractului de leasing și anterior introducerii cererii prin care a solicitat deschiderea procedurii insolvenței, debitorul se afla într-o vădită incapacitate de plată, așa cum rezultă din biletele la ordin aferente ratelor de leasing scadente și restante la acea vreme, emise de debitor drept garanție și depuse la dosar. Aceste bilete la ordin au fost introduse în bancă însă au fost refuzate pe motiv de lipsă totală de disponibil.
În final, recurenta creditoare apreciază că plățile efectuate de către debitor în perioada 12.03.2009-07.05.2009, în sumă de 19.200 lei sunt nesemnificative în raport cu debitul pe care debitorul îl înregistrează în evidențele sale contabile, în sumă de 116.657,77 lei, debit față de care debitorul nu a putut dovedi financiar că dispune de lichidități pentru a-l achita.
Analizând actele și lucrările dosarului, în baza art.304 și 3041. raportat la motivele de recurs invocate, Curtea constată și reține că recursul de față este neîntemeiat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Prin cererea adresată judecătorului sindic al Tribunalului Arad, creditoarea - Leasing SA a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei - SRL A pentru suma de 116.657,77 lei care în opinia sa, constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă, în baza contractului de leasing încheiat între părți sub nr.4331/17.05.2007 ale cărui clauze nu au fost respectate de către debitoare în sensul că nu a achitat ratele de leasing scadente, astfel încât s-a procedat la rezilierea unilaterală a contractului și restituirea autoturismului ce a făcut obiectul acestuia.
Prin sentința recurată judecătorul sindic a respins cererea formulată de creditoare arătând că în ce privește cuantumul creanței, acesta nu a fost dovedit de actele depuse la dosar, decât în cuantum de cel mult 8731,17 lei, care nu întrunește valoarea prag de 10.000 lei pentru a se deschide procedura insolvenței conform art.3 pct.12 din Legea nr.85/2006. De asemenea, judecătorul sindic a reținut că deși a solicitat explicații cu privire la unele sume solicitate de către creditoare și nedovedite acesta nu s-a conformat, iar pe de altă parte, creditoarea a pretins cu titlu de daune interese toate ratele restante ulterioare datei de predare a autoturismului și care trebuiau achitate până la 10.07.2012, inclusiv valoarea reziduală pe care le-a declarat scadente ca efect al rezilierii contractului, fără să dovedească, potrivit art.1084 Cod civil, aceste daune interese.
Prin motivele de recurs invocate creditoarea recurentă arată că a dispus rezilierea contractului de leasing în baza art.12 lit.a din acest contract, pentru neîndeplinirea obligațiilor de plată a două rate de leasing consecutive, iar potrivit art.13 pct.13.1 alin.3 din contract finanțatorul este în drept să rezilieze contractul, iar în urma rezilierii contractului potrivit lit.d din articolul arătat mai sus utilizatorul este obligat să achite toate ratele de leasing rămase de plată până la finalul contractului, rate care potrivit art.13 pct.13.4 reprezintă daune interese pentru rezilierea contractului ca urmare a neîndeplinirii acestuia.
Cu privire la dovedirea cuantumului creanței, recurenta arată că a dovedit fiecare sumă solicitată cu actele depuse la dosar, iar referitor la starea de insolvență a debitoarei arată că aceasta nu poate fi contestată prin faptul că debitoarea a făcut unele plăți către două societăți comerciale în sumă totală de 19.200 lei, în perioada premergătoare introducerii acțiunii creditoarei deoarece acestea nu sunt relevante pentru a dovedi că debitoarea nu se află în încetare de plăți.
Curtea reține că problema de drept care se pune în speță nu este aceea dacă debitoarea se află sau nu în insolvență, ci dacă cererea creditoarei de declanșare a procedurii insolvenței întrunește condițiile prevăzute de lege, respectiv cele prevăzute de art.3 alin.6 din Legea nr.85/2006 potrivit căruia prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile.
Curtea, la fel ca și prima instanță, constată că recurenta creditoare nu a făcut dovada caracterului cert, lichid și exigibil al creanței sale, așa cum prevăd dispozițiile legale arătate mai sus deoarece din actele doveditoare depuse de aceasta la filele 2-40 dosar fond rezultă că a solicitat debitoarei un total de 116.657,77 lei din care 6424,89 lei reprezintă rate de leasing facturate și neachitate până la momentul rezilierii contractului; 321,94 lei penalități facturate până la momentul rezilierii contractului; 536,15 lei penalități aferente ratei a 13-a din contract; 760 lei penalități aferente a 12-a din contract, iar restul sumelor reprezintă penalități aferente servicii diverse fără a se specifica și dovedi în ce constau aceste servicii; penalități nefacturate și calculate până în anul 2012; servicii diverse CASCO și RCA care reprezintă, conform propriilor susțineri ale creditoarei, asigurare nefacturată, penalizări și servicii poștale, precum și alte sume de acest gen și care nu au fost dovedite ca și existență, întindere și exigibilitate.
Astfel fiind, având în vedere că în cauză nu s-au identificat motive de modificare ori de casare a sentinței recurate și că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică în conformitate cu dispozițiile legale în materia Legii insolvenței nr.85/2006 și cu probatoriul administrat în cauză, urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat de creditoarea - Leasing SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de creditoarea - Leasing SA împotriva sentinței comerciale nr.3489/16.11.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 februarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - Grefier,
- -
Red./15.03.10
tehn./ 2 ex./17.03.10
Primă instanță: Tribunalul Arad,
judecător:
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta
