Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 215/2010. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr- Operator nr.2928
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 215/
Ședința publică din 15 februarie 2010
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Anca Buta
Grefier - -
S-a luat în examinare, la a doua strigare a cauzei, recursul declarat de creditoarea A împotriva sentinței comerciale nr.3681/30.11.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL prin lichidator judiciar Casa de Insolvență A, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică sunt lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care Curtea, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242, reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.3681/30.11.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului - SRL și radierea debitorului din registrul comerțului; în temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței, a fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități; în baza disp. art. 4, alin. 4 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus plata onorariului lichidatorului judiciar în sumă de 3.500 (+TVA) lei, precum și a sumei de 90,20 lei reprezentând cheltuieli de publicitate efectuate în dosar, din fondul de lichidare, iar în temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței s-a dispus notificarea sentinței debitorului, creditorilor, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
La data de 04 mai 2009, prin Sentința comercială nr. 859, fost deschisă procedura generală a insolvenței prevăzută de Legea nr. 85/2006, față de debitoarea - SRL A, fiind desemnat administrator judiciar Casa de Insolvență A să administreze procedura insolvenței debitoarei.
Prin sentința de deschidere a procedurii insolvenței, judecătorul sindic a pus în sarcina fostului administrator al societății obligația de predare a documentelor prev. de art. 28 din Legea nr. 85/2006, obligație neîndeplinită de acesta.
În ciuda eforturilor depuse de lichidatorul judiciar nu au fost identificate bunuri sau alte resurse pentru a putea fi plătite datoriile societății.
Pe baza documentelor puse la dispoziția sa de Administrația Finanțelor Publice A, administratorul judiciar a întocmit raportul de cauze și împrejurări care au dus societatea debitoare în starea de insolvență, prin acesta nereținând motive care să atragă incidența art. 138 din Legea nr. 85/2006, în termenul general de prescripție, cu privire la fostele organe de conducere ale acestei societăți, însă, față de inexistența oricăror documente probatorii a apreciat că este în imposibilitate să solicite pe cale judecătorească atragerea răspunderii fostului administrator.
Judecătorul sindic a constatat că, în conformitate cu raportul de activitate întocmit în data de 05 octombrie 2009, administratorul judiciar, a arătat că în urma notificării Primăriei mun. A reprezentată prin Primar - prin Direcția venituri, a primit răspuns prin care i s-a comunicat că debitoarea nu figurează în evidențele fiscale a acestei instituții cu bunuri mobile sau imobile supuse impozitării.
Față de lipsa actelor și documentelor prevăzute de art. 28 din Legea insolvenței, precum și imposibilitatea identificării uneia dintre cauzele de atragere a răspunderii fostului administrator al societății debitoare, situată în termenul general de prescripție, administratorul judiciar a pus în vedere creditorilor să avanseze sume necesare continuării procedurii, însă creditorii nu au răspuns pozitiv acestei solicitări.
Față de lipsa totală a bunurilor din patrimoniul societății debitoare, judecătorul sindic a pus în vedere creditorilor să-și exprime poziția față de o eventuală avansare a cheltuielilor necesare continuării procedurii, potrivit Încheierea din data de 05 octombrie 2009, însă creditorii nu au răspuns pozitiv acestei solicitări.
Ca urmare a imposibilității identificării de bunuri sau resurse necesare continuării procedurii și stingerii pasivului societății insolvente, a probării elementelor răspunderii civile delictuale prev. de art. 138, lit a din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar a propus închiderea procedurii, ca urmare neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare.
Constatând că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din lege, precum și faptul că din probele de la dosar rezultă că societatea nu deține bunuri valorificabile în patrimoniul său, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea debitorului din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, solicitând admiterea acestuia și, în principal casarea sentinței recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea sentinței recurate în sensul continuării procedurii de lichidare judiciară și dispunerii lichidatorului judiciar să formuleze o plângere penală în temeiul art.147 din Legea nr.85/2006, desemnarea unui administrator special și formularea unei acțiuni de atragere a răspunderii materiale a fostului administrator, conform art.138 din Legea nr.85/2006, republicată.
În motivarea recursului, creditoarea arată că, în conformitate cu art.2 din Legea nr.85/2006, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligențe în vederea îndeplinirii scopului propus al legii, iar, dacă contrar tuturor acestor inițiative nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei din evidențele contabile rezultă că nu sunt sau nu au rămas bunuri în inventar, precum și numai dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată vina de a fi provocat starea de insolvență, numai atunci judecătorul sindic poate dispune închiderea procedurii potrivit art.131 din Legea nr.85/2006.
Creditoarea recurentă arată că este imposibil de acceptat o soluție de închidere a procedurii falimentului cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin acest fapt ajungându-se la imposibilitatea realizării scopului declarat al legii, enunțat în mod imperativ în art.2 din Legea insolvenței nr.85/2006.
Creditoarea recurentă mai arată că, lipsa actelor societății nu poate duce la concluzia că nu sunt bunuri și că nimănui nu-i incumbă responsabilitatea pentru ajungerea societății în faliment, precum și faptul că nu s-au făcut cercetări la OCPI, privind eventuale bunuri imobile înscrise în cartea funciară, la Arhiva electronică de gajuri mobiliare și la bănci, pentru eventuale conturi bancare.
Recurenta creditoare susține că lichidatorul judiciar, în considerarea retribuției primite pentru activitatea depusă, are datoria de a întocmi și depune un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă și de a cere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori pentru lipsa lor de diligență în conducerea activității societății.
Potrivit art.5 din Legea nr.85/2006 "organele care aplică procedura sunt: instanțele judecătorești, administratorul și lichidatorul. Organele prevăzute la alin.(1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni".
Potrivit art.4 din Legea nr.85/2006 "în lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul sindic".
În final, recurenta arată că în derularea procedurii de lichidare judiciară nu a fost desemnat administratorul special, de către adunarea generală a acționarilor, care să poată primi raportul final și situațiile financiare ale procedurii și care trebuiau comunicate creditorilor, judecătorul sindic având obligația convocării adunării creditorilor în termen de 30 de zile de la afișarea raportului final (art.129), pentru a da posibilitatea acestora de a formula obiecții la acest raport, neîndeplinirea acestei obligații fiind un motiv de casare a hotărârii de închidere a procedurii.
Analizând recursul de față, prin prisma criticilor formulate de recurentă și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Pentru a se dispune această măsură s-a constatat de judecătorul sindic, pe baza rapoartelor prezentate de lichidatorul judiciar desemnat pe seama debitoarei, că debitoarea nu dispune de bunuri valorificabile și că creditorii debitoarei nu și-au manifestat intenția de a avansa eventualele sume ce ar fi necesare continuării procedurii de insolvență.
În aceste condiții, închiderea procedurii în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 se poate dispune oricând, nefiind condiționată de vreun act sau moment anume în cadrul procedurii insolvenței, nepunându-se problema convocării adunării generale a creditorilor sau a comunicării raportului final către creditori pentru ca aceștia să poată formula obiecții. Prevederile art. 131 din Legea insolvenței sunt imperative și de imediată aplicare, fiind aplicabile în orice stadiu al procedurii, în situația în care se constată că nu există bunuri în averea debitorului sau că acestea sunt insuficiente pentru continuarea procedurii, închiderea procedurii nefiind condiționată de întocmirea raportului prevăzut de art. 129 din Legea 85/2006, de desemnarea administratorului special sau de orice alte atribuții și îndatoriri ale administratorului/lichidatorului judiciar.
Pe de altă parte, creditoarea critică în esență sentința recurată și pentru motivul că nu a fost atrasă răspunderea administratorului social al debitoarei.
În ceea ce privește cererea creditoarei de a fi angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 alin. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor sau creditorul majoritar pot cere judecătorului-sindic să fie autorizați să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie). Lichidatorul judiciar nu poate fi obligat să formuleze o asemenea acțiune, dacă el consideră că nu sunt întrunite condițiile pentru a se dispune antrenarea răspunderii membrilor de conducere sau de supraveghere din cadrul debitoarei aflate în procedura insolvenței.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea A împotriva sentinței comerciale nr.3681/30.11.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 februarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./17.02.2010
tehn./ 2 ex./18.02.2010
Primă instanță: Tribunalul Arad,
judecător:
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta