Spete procedura insolventei. Decizia 211/2010. Curtea de Apel Timisoara

Dosar nr- Operator nr.2928

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 211/

Ședința publică din 15 februarie 2010

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Florin Moțiu

JUDECĂTOR 2: Petruța Micu

JUDECĂTOR 3: Anca Buta

Grefier - -

S-au luat în examinare recursurile formulate de creditoarele recurente T, B și A împotriva sentinței comerciale nr.3048/3.11.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL prin lichidator judiciar Profesional Management A, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru lichidatorul judiciar al debitoarei intimate, asociat coordonator, lipsă fiind creditoarele intimate.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta intimatei depune la dosar împuternicirea și întâmpinare, arătând că nu are alte cereri de formulat în cauză.

Nemaifiind formulate alte cereri instanța acordă cuvântul asupra recursurilor.

Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursurilor ca netemeinice și nelegale și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, arătând că recurentele creditoare au dat dovadă de pasivitate pe tot parcursul procesului, neprezentându-se la convocările trimise de lichidatorul judiciar.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.3048/3.11.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-s-a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea - SRL și radierea acestei debitoare din evidențele registrului comerțului, a fost descărcat lichidatorul judiciar Profesional Management și toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții și asociați; și s-a dispus notificarea sentinței debitorului, creditorilor, direcției teritoriale a finanțelor publice și Oficiului registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, pentru efectuarea mențiunii de radiere precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Prin Sentința comercială nr.666/7.04.2009 s-a admis cererea formulată de către creditorul Direcția Regională Vamală T, s-a deschis procedura de insolvență prevăzută de Legea nr.85/2006 față de debitorul - SRL, s-a constatat dizolvarea debitorului și s-a numit lichidator judiciar Profesional Management A;

Având în vedere împrejurarea că, toate demersurile efectuate de către lichidatorul judiciar privind identificarea bunurilor debitorului, intrarea în posesia actelor și documentelor prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 au rămas fără rezultat, astfel cum rezultă din raportul de activitate prezentat de către lichidatorul judiciar în ședința din data de 08.09.2009 și în ședința din data de 3.11.2009;

Văzând că, creditorii nu doresc să suporte avansarea sumelor corespunzătoare pentru acoperirea cheltuielilor administrative necesare continuării procedurii și considerând că în această situație sunt aplicabile prevederile art.131 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii.

Împotriva aceleiași sentințe, în termen legal, a formulat recurs creditoarea Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul închiderii procedurii insolvenței față de debitoare, cu antrenarea răspunderii organelor de conducere ale societății debitoare.

În motivarea recursului, creditoarea arată că în speță sunt îndeplinite prevederile art.138 alin.1 lit.d) din Legea nr.85/2006, prezumând lipsa documentelor contabile și că administratorul nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, respectiv a deturnat ori ascuns o parte din activul debitoarei, iar această prezumție relativă poate fi răsturnată în urma prezentării de către administrator a contabilității societății debitoare.

Creditoarea consideră, de asemenea, că în speță sunt întrunite cumulativ condițiile impuse de art.998-999 cod civil privind răspunderea civilă delictuală, respectiv existența prejudiciului, a vinovăției și a raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

Împotriva aceleiași sentințe, în termen legal, a declarat recurs și creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, solicitând admiterea acestuia și, în principal, casarea sentinței recurate cu trimiterea cauzei spere rejudecare aceleiași instanțe, iar în subsidiar, modificarea sentinței recurate în sensul continuării procedurii de lichidare judiciară și dispunerii lichidatorului judiciar să formuleze o acțiune în atragerea răspunderii materiale a fostului administrator, conform art.138 din Legea nr.85/2006 și, de asemenea, să formuleze o plângere penală în condițiile art.147 din Legea nr.85/2006, republicată.

În motivarea recursului, creditoarea arată că, în conformitate cu art.2 din Legea nr.85/2006, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligențe în vederea îndeplinirii scopului propus al legii, iar, dacă contrar tuturor acestor inițiative nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei din evidențele contabile rezultă că nu sunt sau nu au rămas bunuri în inventar, precum și numai dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată vina de a fi provocat starea de insolvență, numai atunci judecătorul sindic poate dispune închiderea procedurii potrivit art.131 din Legea nr.85/2006.

Potrivit art.5 din Legea nr.85/2006 "organele care aplică procedura sunt: instanțele judecătorești, administratorul și lichidatorul. Organele prevăzute la alin.(1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni".

Potrivit art.4 din Legea nr.85/2006 "în lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul sindic".

Creditoarea recurentă arată că trebuia analizată eventualitatea unor acțiuni oblice pentru recuperarea de creanțe, investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori în vederea promovării art.138 din Legea nr.85/2006 și că este imposibil de acceptat o soluție de închidere a procedurii falimentului cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin acest fapt ajungându-se la imposibilitatea realizării scopului declarat al legii, enunțat în mod imperativ în art.2 din Legea insolvenței.

De asemenea, creditoarea recurentă arată că faptul că nu s-au primit actele societății nu poate duce la concluzia că nu sunt bunuri și că nimănui nu-i incumbă responsabilitatea pentru ajungerea societății în faliment, nu s-au făcut cercetări la OCPI, privind eventuale bunuri imobile înscrise în cartea funciară, la Arhiva electronică de gajuri mobiliare și la bănci, pentru eventuale conturi bancare.

Recurenta creditoare susține că lichidatorul judiciar, în considerarea retribuției primite pentru activitatea depusă, are datoria de a întocmi și depune un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă și de a cere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori pentru lipsa lor de diligență în conducerea activității societății.

De asemenea, în aplicarea art.147 din Legea nr.85/2006, recurenta creditoare consideră că o plângere penală împotriva fostului administrator al societății se impunea, întrucât acesta nu a depus documentele financiare ale societății, acest fapt fiind o dovadă a relei credințe, o modalitate de împiedicare a organelor abilitate de a verifica situația contabilă a societății în insolvență, de fapt prin lipsa documentelor contabile nu se poate afirma cu certitudine că nu sunt bunuri sau alte resurse și ca atare este inoportună propunerea de închidere a procedurii întemeiată pe lipsa de bunuri. Evidențele contabile sunt documente de natură să fundamenteze orice argumentație a lichidatorului, lipsa lor nu poate motiva cererea de închidere a procedurii, această solicitare pe motivul lipsei de documente are doar o valoare declarativă și nicidecum una probantă.

Împotriva aceleiași sentințe a formulat recurs și creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii obiecțiunilor sale la raportul final și pe cale de consecință, să se dispună continuarea procedurii insolvenței până la recuperarea tuturor datoriilor pe care debitoarea le are de achitat creditorilor.

În motivarea recursului, creditoarea a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză, închizând procedura insolvenței împotriva debitoarei.

Față de lipsa fondurilor necesare continuării procedurii, creditoarea arată că acestea puteau fi obținute făcându-se aplicarea dispozițiilor art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006, modificată, care prevăd explicit că "în lipsa disponibilităților debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul sindic".

Creditoarea recurentă consideră că neavansarea de către creditori a sumelor necesare continuării procedurii de lichidare nu trebuie în mod imperios "amendată" cu închiderea procedurii în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006, prevederile acestei legi neprevăzând acest aspect.

Referitor la posibilitatea continuării procedurii de lichidare judiciară declanșată împotriva debitoarei, creditoarea recurentă arată că se referă la formularea cererii de chemare în judecată având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor care au făcut parte din conducerea societății, pentru a atrage la masa credală sume suplimentare destinate acoperirii pasivului debitoarei, deoarece lichidatorul judiciar are datoria de a căuta modalități de recuperare a patrimoniului pentru a se putea plăti cât mai multe dintre creanțele pe care debitoarea le are către creditori.

Pornind de la însăși izvorul creanței AVAS, respectiv, creanța pe care debitoarea o datora CAS A, creditoarea consideră că o aplicare a dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006 reprezintă, de fapt, găsirea persoanei din conducerea debitoarei, vinovate de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat și folosite în alte scopuri decât cele prevăzute de lege, respectiv virarea sumelor reținute către CAS, astfel lichidatorul judiciar avea datoria de a căuta modalități de recuperare a sumelor datorate de debitoare.

Statul român, reprezentat in cauza de față prin a suferit un prejudiciu "a cărui existenta certa se stabilește prin constatarea de către judecătorul-sindic nu numai a faptului ca societatea a ajuns in încetare de plați ci si a împrejurării ca obligațiile fata de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului".

Se subliniază de această creditoare faptul că, indiferent că administratorul debitoarei a încălcat din neglijență sau cu intenție normele de drept care îi impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității, acesta se face vinovat de încălcarea legii, situație care a determinat prejudicierea creditorilor.

Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de aop rezenta lichidatorului și experților contabili reiese cu claritate din dispozițiile art.73 alin.1 lit.c și alin.2, art.134 alin.1 și 2 și art.181 din Legea nr.31/1990 republicată și ale art.11 alin.4 din Legea nr.82/1991 republicată.

Creditoarea recurentă mai susține că debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru că, probabil, a fost administrată cu rea credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanța de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Se mai arată că lichidatorul nu este un executor judecătoresc care ar avea obligația de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei, ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe și astfel în art.25 din Legea nr.85/2006 se prevede că prima dintre atribuțiile lichidatorului constă în "examinarea activității debitorului în raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă", această analiză constituind premisa declanșării unor potențiale acțiuni în baza art.138 din Legea nr.85/2006.

Profesional Management, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei - SRL a formulat întâmpinare în cauză, prin care a solicitat respingerea recursurilor ca netemeinice și nelegale și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, arătând că făcut toate demersurile prevăzute de legea insolvenței pentru a intra în posesia actelor și documentelor contabile ale societății. De asemenea, se arată că deși convocați la adunarea creditorilor, conform legii insolvenței, creditorii bugetari recurenți nu s-au prezentat dând dovadă de pasivitate pe tot parcursul procesului.

Cu privire la neformularea unei acțiuni de atragere a răspunderii în condițiile prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006, lichidatorul judiciar arată că o astfel de acțiune ar fi fost total lipsită de temei juridic, iar cu privire la neformularea unei plângeri penale, a considerat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale vreunei infracțiuni, cu atât mai puțin ale cele prevăzute de art.147 din Legea nr.85/2006.

Analizând recursurile de față, prin prisma criticilor formulate de recurente și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt nefondate, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.

Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".

Pentru a se dispune această măsură s-a constatat de judecătorul sindic, pe baza rapoartelor prezentate de lichidatorul judiciar desemnat pe seama debitoarei, că debitoarea nu dispune de bunuri valorificabile și că creditorii debitoarei nu și-au manifestat intenția de a avansa eventualele sume ce ar fi necesare continuării procedurii de insolvență.

În aceste condiții, închiderea procedurii în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 se poate dispune oricând, nefiind condiționată de vreun act sau moment anume în cadrul procedurii insolvenței, nepunându-se problema convocării adunării generale a creditorilor sau a comunicării raportului final către creditori pentru ca aceștia să poată formula obiecții. Prevederile art. 131 din Legea insolvenței sunt imperative și de imediată aplicare, fiind aplicabile în orice stadiu al procedurii, în situația în care se constată că nu există bunuri în averea debitorului sau că acestea sunt insuficiente pentru continuarea procedurii, închiderea procedurii nefiind condiționată de întocmirea raportului prevăzut de art. 129 din Legea 85/2006, de desemnarea administratorului special sau de orice alte atribuții și îndatoriri ale administratorului/lichidatorului judiciar.

Recurentele prezintă, în esență aceleași susțineri critice la soluția și motivele prezentate de instanța de fond, solicitând antrenarea răspunderii administratorilor debitoarei, astfel că aceste susțineri vor fi analizate global, în cele ce urmează.

Astfel, potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.

În conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.

În cauză, acțiunea de atragere a răspunderii nu a fost formulată de lichidatorul debitoarei, conform art. 138 din Legea insolvenței, considerând că nu se impune promovarea acțiunii în răspundere patrimonială a administratorilor societății debitoare.

Curtea reține și că, pe de altă parte, numai comitetul creditorilor poate formula cererea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006, creditorii nemaiavând în prezent calitatea cerută în mod expres de lege pentru această solicitare, legiuitorul prevăzând fără echivoc că pentru a se putea cere de către comitetul creditorilor autorizarea judecătorului-sindic este necesar fie ca administratorul judiciar sau lichidatorul să omită să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică, fie ca practicianul să omită să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor să amenințe să se prescrie. În speță lichidatorul judiciar nu a omis să formuleze acțiunea în atragerea răspunderii ci a arătat de ce nu se impune în opinia sa formularea unei astfel de acțiuni.

Deși nici unui creditor în procedura insolvenței nu i se poate nega interesul de a solicita angajarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere ale debitoare falite, aceasta nu înseamnă că un astfel de participant la procedură are și posibilitatea concretă de a cere aplicarea textului art. 138, fiindcă legiuitorul, în noua reglementare, a înțeles să modifice condițiile în care creditorii, prin comitetul creditorilor, au dreptul să solicite judecătorului-sindic o astfel de antrenare de răspundere. În aceste condiții, este evident faptul că dacă în primă instanță creditoarea nu putea să ceară aplicarea dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, ea nu poate solicita nici în recurs acest lucru.

Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de creditoarele T, B și

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile formulate de creditoarele T, B și A împotriva sentinței comerciale nr.3048/3.11.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15 februarie 2010.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red./26.02.10

tehn./ 2 ex./26.02.10

Primă instanță: Tribunalul Arad,

judecător:

Președinte:Florin Moțiu
Judecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete procedura insolventei. Decizia 211/2010. Curtea de Apel Timisoara