Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 229/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 229/
Ședința publică din 16 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Raluca Suciu
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER: -
S-au luat în examinare recursurile declarate de creditoarele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B - AVAS B împotriva sentinței comerciale nr. 3484 din 16 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată & A, reprezentată prin lichidatorul judiciar
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura este completă.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează faptul că la 16 februarie 2010,. A în calitate de lichidator judiciar al debitoarei intimate & a depus prin registratura instanței întâmpinare la recursurile creditoarelor.
Văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 3484 din 16 noiembrie 2009 pronunțată în dosarul nr-, judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Arad, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei & A, precum și radierea acesteia din registrul comerțului, iar în temeiul art. 136 din aceeași lege a descărcat pe lichidatorul judiciar A de orice îndatoriri și responsabilități,
Totodată, în baza art. 4 alin. 4 din Legea privind procedura insolvenței a dispus plata onorariului lichidatorului în sumă de 3.500 lei, precum și a sumei de 160,64 lei, reprezentând cheltuieli efectuate de către lichidatorul judiciar în prezentul dosar, din fondul de lichidare, iar conform art. 135 din aceeași lege a dispus notificarea sentințe debitorului, creditorilor, Direcției Generale a Finanțelor Publice și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că prin sentința comercială nr. 525 din 23 martie 2004, s-a deschis procedura simplificată prevăzută de Legea insolvenței, față de debitoarea & A, fiind desemnat lichidator judiciar A să administreze procedura insolvenței debitoarei.
Prin sentința de deschidere a procedurii insolvenței, judecătorul sindic a pus în sarcina fostului administrator al societății obligația de predare a documentelor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, obligație neîndeplinită de acesta.
În ciuda eforturilor depuse de lichidatorul judiciar nu au fost identificate bunuri sau alte resurse pentru a putea fi plătite datoriile societății.
Pe baza documentelor puse la dispoziția sa de Administrația Finanțelor Publice A, lichidatorul judiciar a întocmit raportul privind cauzele și împrejurările care au dus societatea debitoare în starea de insolvență, prin acesta nereținând motive care să atragă incidența art. 138 din Legea nr. 85/2006, în termenul general de prescripție, cu privire la fostele organe de conducere ale acestei societăți, însă, față de inexistența oricăror documente probatorii a apreciat că este în imposibilitate să solicite pe cale judecătorească atragerea răspunderii fostului administrator.
Judecătorul sindic a constatat că în conformitate cu raportul de activitate întocmit în data de 21 septembrie 2009, administratorul judiciar (fila 205 dosar), a arătat că în urma notificării Primăriei mun. A reprezentată prin Primar - prin Direcția venituri, a primit răspuns prin care i s-a comunicat că debitoarea nu figurează în evidențele acestei instituții cu bunuri supuse impozitării.
Față de lipsa totală a actelor și documentelor prevăzute de art. 28 din Legea insolvenței, precum și imposibilitatea identificării uneia dintre cauzele de atragere a răspunderii fostului administrator al societății debitoare, aflată în termenul general de prescripție, lichidatorul judiciar a pus în vedere creditorilor să avanseze sume necesare continuării procedurii, însă creditorii nu au răspuns pozitiv acestei solicitări.
Având în vedere lipsa totală a bunurilor din patrimoniul societății debitoare, judecătorul sindic a pus în vedere creditorilor să-și exprime poziția față de o eventuală avansare a cheltuielilor necesare continuării procedurii, potrivit Încheierii din data de 15 iunie 2009, însă creditorii nu au înțeles ca necesară avansarea de cheltuieli.
Ca urmare a imposibilității identificării de bunuri sau resurse necesare continuării procedurii și stingerii pasivului societății insolvente, a probării elementelor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 138, lit. a din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare.
Constatând că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din lege, precum și faptul că din probele de la dosar rezultă că societatea nu deține bunuri valorificabile în patrimoniul său.
Față de considerentele mai sus arătate și în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea debitorului din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal creditoarele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B - AVAS
Prin recursul formulat, creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Aas olicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea sentinței recurate în sensul dispunerii către lichidatorul judiciar a depunerii tuturor diligențelor pentru a intra în posesia actelor contabile, respectiv a solicitării către judecătorul sindic de formula plângere penală în condițiile art. 147 din Legea nr. 85/2006, iar în caz contrar, pentru a formula acțiune de atragere a răspunderii față de fostele organe de conducere a societății, conform art. 138 din Legea nr. 64/1995, republicată.
În motivarea recursului, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Aaa rătat că potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligențe pentru îndeplinirea scopului propus al legii. Dacă contrar acestor inițiative nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei, dacă din evidențele contabile rezultă că nu au rămas bunuri în inventar, precum și dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată vina de a fi provocat starea de insolvență, abia atunci se poate propune judecătorului sindic închiderea procedurii potrivit art. 131 din Legea 85/2006.
S-a susținut că s-a remarcat faptul că fostul administrator al falitei nu a înțeles să comunice lichidatorului judiciar actele contabile ale societății, acesta fiind, de altfel și motivul principal al imposibilității derulării procedurii falimentului, însă, cu toate acestea, deși l-a notificat pe fostul administrator pentru depunerea actelor contabile, lichidatorul judiciar s-a limitat la acest fapt, cu toate că avea și calea plângerii penale pentru al constrânge pe fostul administrator să predea actele contabile.
S-a învederat instanței de recurs faptul că instituția recurentă nu a cerut lichidatorului judiciar să formuleze plângere penală în condițiile art. 147 din Legea 85/2006, ci să depună toate diligentele pentru a se formula această plângere penală, respectiv să solicite acest lucru judecătorului sindic, singurul în măsura a proceda la formularea plângerii penale amintite. Acest lucru însă nu s-a întâmplat, nefiind consemnat în nici un Raport de Activitate a lichidatorului judiciar și în nici vreo încheiere a judecătorului sindic.
Astfel, obligația de diligență a lichidatorului judiciar nu a fost îndeplinită, rezultatul fiind închiderea procedurii fără a se depune toate eforturile pentru recuperarea creanțelor creditorilor sau, în cel din urmă caz, pentru tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de ajungerea societății în stare de faliment.
Pe cale de consecință, în Raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență (art. 20 alin. 1 lit. b) din Legea 85/2006), se constată că nu există acte contabile și astfel nu se poate stabilii existența vreunor bunuri ale societății și nici vinovăția fostului administrator. În opinia sa, în lipsa plângerii penale în temeiul art. 147 din Legea 85/2006 era un motiv suficient ca lichidatorul judiciar să formuleze acțiune în atragerea răspunderii administratorului, constatând că însăși lipsa actelor duce la această situație de imposibilitate a derulării procedurii.
Recurenta consideră că acest aspect este reținut, în mod eronat și de judecătorul sindic.
În conformitate cu prevederile art. 5 din Legea nr. 85/2006 "Organele care aplică procedura sunt: judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul.
(2) Organele prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni".
Conform art. 131 din Legea 85/2006 "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constata ca nu exista bunuri în averea debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă sa avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentința de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Însă, potrivit dispozițiilor art. 59 alin. 1 din Legea 85/2006 "Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul, în cazul procedurii simplificate, va întocmi si va supune judecătorului-sindic. în termenul stabilit de judecătorul-sindic, dar care nu va putea depăși 60 de zile de la desemnarea sa, un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă."
Se poate observa că legea impune în mod imperativ întocmirea unui raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, fără a face nici o diferență cu privire la existenta sau inexistenta unor bunuri sau a lipsei contabilității debitoarei falite. Tocmai faptul că aceste fapte s-au reținut constituie un motiv suficient de răspundere administrativă.
Lipsa actelor contabile și neținerea contabilității potrivit dispozițiilor legale echivalează cu o prezumție de ducere a societății în stare de faliment, în acest fel fostul administrator fiind vinovat de încălcarea mai multor dispoziții legale și anume: art. 138 lit. d) din Legea 85/2006, art. 73 alin. 1 lit. c) și alin. 2, art. 134 alin. 1 și 2 și art. 181 din Legea 31/1990, republicată, art. 11 alin. 4 din Legea Contabilității, cu atât mai mult cu cât relația administratorului cu societatea comercială se supune regulilor mandatului, conform art. 1540 Cod Civil.
Faptul că aceste dispoziții legale sunt stabilite prin alte acte normative decât Legea 85/2006, s-a considerat că nu impietează asupra răspunderii administrative, datorită faptului că Legea 85/2006 este specială doar pentru derularea procedurii falimentului, iar faptele care se definesc la modul general la art. 138 din Legea 85/2006, sunt detaliate ca și modalități de săvârșire în legile speciale indicate. Ar fii fost lipsit de rațiune juridică reluarea acestor fapte în cuprinsul Legii 85/2006 din moment ce ele sunt enunțate si definite în legi speciale.
De asemenea, s-a susținut că trebuia analizată eventualitatea unor acțiuni oblice pentru recuperarea de creanțe, investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori în vederea promovării art. 138 din lege.
S-a considerat că este imposibil de acceptat o soluție de închidere a unei proceduri de faliment cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin acest fapt ajungându-se la imposibilitatea realizării scopului declarat al legii, enunțat în mod imperativ în art. 2 al Legii 85/2006.
Având în vedere că potrivit doctrinei în materie, răspunderea administratorului pentru ajungerea societății comerciale în insolvență este cea reglementată de dispozițiile referitoare la mandat, iar mandatul este cuprins în actul constitutiv al societății, este fără îndoială că se impune ca lichidatorul judiciar, în considerarea retribuției primite pentru activitatea depusă, are datoria de a întocmii și depune un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă și, evident, de a cere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori pentru lipsa lor de diligentă în conducerea activității societății, atragerea răspunderii, potrivit autorului citat, având eficiență doar înainte de închiderea procedurii.
În drept, creditoarea recurentă a invocat art. 2, 5, 131, 138 și 147 din Legea nr. 85/2006, art. 73 alin.1 lit. c) și alin. 2, art. 134 alin. 1 și 2 și art. 181 din Legea nr. 31/1990, republicată, art. 11 alin. 4 din Legea Contabilității, art. 1540 Cod Civil, art. 304 pct. 9 și 3041Cod procedură civilă.
Creditoarea recurentă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B - AVAS B prin recursul formulat a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și, pe cale de consecință, continuarea procedurii de lichidare a debitoarei până la recuperarea tuturor datoriilor pe care debitoarea & A le are de achitat creditorilor.
Creditoarea recurentă arată că în fapt, instanța de fond a admis solicitarea lichidatorului judiciar și, pe cale de consecința, a dispus închiderea procedurii de lichidare judiciară declanșată împotriva debitoarei.
În motivarea hotărârii atacate, instanța de fond a constatat ca propunerea de închidere a procedurii de insolvență făcută de lichidatorul judiciar este fondată.
În raportul final s-a arătat că în patrimoniul debitoarei nu au fost evidențiate bunuri valorificabile, iar, în opinia sa nu sunt elemente care să susțină ideea că situația în care a ajuns debitoarea s-ar datora faptelor săvârșite de către foștii administratori.
Totodată, lichidatorul judiciar a învederat că nici nu dispune de sumele necesare continuării procedurii de lichidare a debitoarei, iar creditorii înscriși la masa credală nu s-au oferit să avanseze sumele solicitate.
Recurenta consideră că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză, pentru următoarele considerente:
Creditoarea recurentă învederează instanței faptul că ideea principală care se desprinde din contextul supus judecații este că, dacă ar fi existat sumele necesare (chiar și prin avansarea acestora de către creditori), continuarea procedurii s-ar impune, atât potrivit Legii nr. 85/2006, prin etapele și metodele prevăzute, cât și interesul creditorilor, tinzând în acest sens.
Față de lipsa fondurilor necesare continuării procedurii de lichidare, s-a învederat faptul că acestea puteau fi obținute făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 4, alin 4 din Legea 85/2006, modificată, care prevăd în mod explicit că "în lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul-sindic".
Totodată, în condițiile în care instituția recurentă ar fi avansat sume pentru continuarea lichidării, astfel cum s-a solicitat, creanța, a cărei recuperare se dovedește dificilă și la cuantumul actual, s-ar fi mărit, devenind și mai greu de recuperat.
De asemenea, recurenta învederează instanței de recurs faptul că neavansarea de către creditori a sumelor necesare continuării procedurii de lichidare judiciară nu trebuie sa fie în mod imperios "amendată" cu închiderea procedurii în temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, prevederile acestei legi neprevăzând acest aspect.
Referitor la posibilitatea continuării procedurii de lichidare judiciară declanșată împotriva debitoarei, recurenta creditoare învederează instanței de recurs faptul că, modalitatea continuării procedurii este formularea cererii de chemare în judecată, având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor care au făcut parte din conducerea societății, pentru a atrage la masa credală sume suplimentare destinate acoperirii pasivului debitoarei, deoarece lichidatorul judiciar are datoria de a căută modalități de recuperare a patrimoniului pentru a putea plăti cât mai multe dintre creanțele pe care debitoarea le are către creditori.
Din punctul de vedere al instituției sale, pornind de la însuși izvorul solicitat de, respectiv creanța pe care debitoarea o datora CAS A, o aplicare a dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2005, reprezintă de fapt, găsirea persoanei din conducerea debitoarei, vinovate de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat și folosite în alte scopuri decât cel prevăzut de lege, respectiv virarea sumelor reținute către CAS, o încălcare flagrantă și constantă a dispozițiilor art. 94 din OUG nr. 150/2002, modificată, conform cărora utilizarea în alte scopuri sau virarea la fond a contribuției reținute de la asigurați constituie infracțiunea de deturnare de fonduri și se pedepsește conform prevederilor art. 3021din Codul penal (în prezent art. 454 Cod penal) și art. 280 din Codul Muncii.
Ca urmare a săvârșirii faptei de deturnare de fonduri, Statul Român, reprezentat în cauza de față prin a suferit un prejudiciu "a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul-sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului." - ( - Răspunderea organelor de conducere ale debitorului în procedura insolvenței).
Faptul că încă nu s-a intrat în posesia documentelor contabile nu impietează cu nimic asupra considerentelor expuse anterior, având în vedere următoarele:
S-a învederat instanței că potrivit art.138 lit. d) din Legea nr.85/2006 răspunderea administratorilor se poate dispune dacă "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea".
S-a considerat că potrivit teoriei și practicii juridice, în dreptul civil și în cel comercial operează două reguli principale: prima, că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua, că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că valoarea despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției. În speță, indiferent de faptul că administratorul falitului a încălcat din culpă sau cu intenție normele de drept care îi impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității societății, acesta se face vinovat de încălcarea legii (contabilității, în cazul de față) situație care a determinat prejudicierea creditorilor.
Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de aop rezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță, s-a motivat că reiese cu claritate din dispozițiile art. 73 alin.1 lit. c și alin. 2 ale art. 134 alin. 1 și 2 și ale art. 181 din Legea nr.31/1990 - Legea societăților comerciale, ale art.11 alin. 4 din Legea nr.82/1991, republicată - Legea contabilității.
S-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 4 din Legea nr. 81/1991, republicată "Răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor care au obligația gestionării patrimoniului".
Având în vedere contextul prezentat, recurenta consideră în opinia sa că lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 și urm. Din Legea nr. 85/2006.
S-a arătat că este evident că aceste fapte trebuie privite în contextul stării de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți. S-a considerat că prin aceste fapte debitoarea a fost lipsită de lichidități pentru că a fost administrată cu rea-credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să poată să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
S-a susținut că lichidatorul nu este un executor judecătoresc care ar avea doar obligația de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei (cum, din păcate mult prea adesea se confundă), ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe. Nu întâmplător, în cadrul art. 25 din Legea nr. 85/2006, prima dintre atribuțiile lichidatorului constă în "examinarea activității debitorului în raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă", această analiză realizată de către un specialist, respectiv lichidatorul, constituind premisa declanșării unor potențiale acțiuni în baza art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În drept, creditoarea recurentă a invocat dispozițiile art. 304, pct. 9, coroborat cu dispozițiile 3041din Codul d e procedura civilă, precum și pe dispozițiile art. 2, art. 5 alin. 1, art. 136, art. 138, art. 140 și art. 142 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
A în calitate de lichidator judiciar al debitoarei intimate & a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B ca fiind nefondate și menținerea în totalitate a sentinței comerciale nr. 3484 din 16 noiembrie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Arad.
Examinând recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304, 3041 Cod procedură civilă, cât și din oficiu în baza art.306 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea reține că recursul este neîntemeiat, urmând să fie respins, pentru următoarele considerente:
În speță nu este incident cazul de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304, hotărârea de închidere a procedurii insolvenței față de debitoarea & A efiind lipsită de temei legal ori dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, cum fără temei susține instituția creditoare.
Astfel, față de cele arătate de lichidatorul judiciar A prin rapoartele de activitate depuse la dosarul de primă instanță în care acesta a propus închiderea procedurii de insolvență declanșată în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006 pe seama debitoarei &, întrucât societatea falită nu mai desfășoară nicio activitate, nu dispune de lichidități pentru îndestularea creditorilor și că în averea sa nu există niciun bun care să poată fi valorificat, în mod corect judecătorul-sindic a făcut aplicarea prevederilor art. 131 din legea-cadru, dispunând închiderea procedurii colective.
Având în vedere că niciunul dintre cei trei creditori înscriși în tabelul de creanțe, deși notificați de către practician, nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare pentru continuarea administrării procedurii de insolvență față de societatea debitoare, în mod legal prima instanță a făcut aplicarea textului art. 131 din Legea nr. 85/2006, criticile recurentei fiind neîntemeiate. Din dispozițiile legale mai sus redate rezultă fără dubiu că pentru a se putea dispune închiderea procedurii în temeiul art. 131 sunt necesare a fi îndeplinite cumulativ două condiții: inexistența bunurilor în averea debitorului sau insuficiența acestora pentru acoperirea cheltuielilor administrative și faptul că niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele necesare acoperirii acestor cheltuieli.
Se reține că prin adresa nr. 77534/29.-, Primăria Municipiului Aac omunicat că debitoarea & nu figurează în evidența fiscală a Direcției Venituri A cu bunuri mobile și/sau imobile.
Ambele cerințe pretinse de legiuitor sunt îndeplinite în speță, lichidatorul judiciar în urma demersurilor efectuate neidentificând bunuri în averea debitoarei falite, iar creditorii, deși legal notificați de către practician pentru a arăta dacă înțeleg să avanseze sumele necesare continuării administrării procedurii, nu au răspuns acestei solicitări.
În atare condiții în mod corect judecătorul-sindic a făcut aplicarea textului art. 131, menirea acestei dispoziții fiind tocmai aceea de a se evita, pe cât posibil, efectuarea de cheltuieli nejustificate, inutile din fondul special de lichidare constituit în condițiile art. 4, în situația în care în averea debitoarei nu există bunuri ori acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor, persoane direct interesate în continuarea administrării procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
În esență, singurele critici aduse de instituția recurentă sentinței comerciale nr. 3484 din 16 noiembrie 2009 Tribunalului Arad se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei falite, însă ele nu pot fi primite. Aceasta, întrucât potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre faptele indicate în articolul respectiv.
În conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
Cu toate acestea, în fața primei instanțe, lichidatorul judiciar A, desemnat să administreze procedura de insolvență față de debitoarea &, nu a solicitat tribunalului, în temeiul art. 138, angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social. De asemenea, nici comitetul creditorilor nu a cerut judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea în răspundere pe motiv că administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori că acesta a omis să formuleze cererea de atragere a răspunderii împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie.
Pe de altă parte, recurenta a avut cunoștință despre raportul lichidatorului judiciar prin care acesta propunea închiderea procedurii colective față de debitoarea & A, instituția creditoare fiind notificată în acest sens, astfel cum s-a arătat mai sus. Cu toate că creditoarea consideră că lichidatorul nu ar fi întreprins toate măsurile ce s-ar fi impus pentru obținerea informațiilor și datelor necesare identificării bunurilor mobile și imobile aflate în patrimoniul debitoarei și a fostului administrator, Curtea apreciază că această critică nu poate fi primită.
Din răspunsul Primăriei A - Direcția venituri, Serviciul impunere persoane juridice reiese că societatea intimată nu figurează în evidențele acestei instituții cu niciun fel de bunuri mobile sau imobile. De asemenea, în urma investigațiilor efectuate practicianul nu a identificat bunuri sau alte valori în averea debitoarei, astfel că nu i se poate imputa acestuia că nu a depus diligențele necesare în vederea identificării bunurilor falitei, efectuarea unor investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori ori promovarea unor acțiuni oblice neimpunându-se a fi întreprinse în condițiile în care în speță nu s-a pus problema antrenării răspunderii acestora. Mai mult decât atât, creditoarea nu a indicat care ar fi probele din care ar rezulta că debitoarea ar avea creanțe de recuperat sau ce anume consideră că mai trebuia făcut în concret în cauză.
Este adevărat că în conformitate cu art. 5 din același act normativ, organele care aplică procedura sunt instanțele judecătorești, judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul, respectivele organe trebuind să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni. Însă, aceasta nu înseamnă că în mod automat practicianul trebuie să solicite atragerea răspunderii patrimoniale a fostului administrator social, interpretarea dată textului legal de către recurentă fiind una eronată, legiuitorul, prin art. 138 statuând cu claritate în ce condiții se poate dispune o asemenea măsură. Or, în cauză, chiar dacă nu a fost cerută de către lichidatorul judiciar aplicarea acestei norme, și comitetul creditorilor avea posibilitatea, în condițiile reglementate de alin. 3 al textului menționat, să solicite judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea de atragere a răspunderii prevăzută la alin. 1, respectiv dacă practicianul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie, lucru care nu s-a întâmplat.
Într-adevăr, potrivit art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991, republicată, răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității revine administratorilor, care au obligația gestionării patrimoniului. De asemenea, art. 73 din Legea societăților comerciale statuează că dministratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: a) realitatea vărsămintelor efectuate de asociați; b) existența reală a dividendelor plătite; c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere; d) exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale; e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparținând și creditorilor societății, care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, în prezent Legea nr. 85/2006.
Potrivit dispozițiilor art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 "Comitetul creditorilor sau creditorul care deține mai mult de J din valoarea tuturor creanțelor poate cere judecătorului sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. (1) amenință să se prescrie"
Norma cuprinsă în art. 73 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, nu poate fi interpretată în sensul dorit de recurentă, ea reglementând doar faptul că acțiunea în răspundere aparține și creditorilor societății, care însă, o vor putea exercita numai în condițiile prevăzute de actuala Lege a insolvenței nr. 85/2006
Deși Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, Codul comercial și Codul civil statuează că mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, ci și de culpă comisă în executarea însărcinării, în cazul unui contract de mandat cu titlu oneros răspunderea mandatarului este apreciată cu mai multă rigurozitate, mandatul comercial este prezumat a fi cu titlu oneros și că obligațiile și răspunderea administratorilor unei societăți comerciale sunt reglementate și de dispozițiile referitoare la mandat, în speță nu se pune problema răspunderii fostului administrator social față de societatea falită pentru a fi incidente aceste prevederi legale, reproduse și de creditoare prin cererea de recurs, ci de posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale personale a acestuia în condițiile speciale ale art. 138 din noua Lege a insolvenței.
Nici critica referitoare la neîntocmirea raportului privitor la cauzele și împrejurările care au dus la apariția insolvenței nu este întemeiată întrucât un asemenea document a fost întocmit și prezentat judecătorului-sindic.
Nu în ultimul rând, nu i se poate reproșa practicianului lipsa de diligență în îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de lege în sarcina sa, mai exact neformularea unei plângeri penale întemeiată pe art. 147 din Legea insolvenței împotriva fostului administrator social atâta timp cât toți creditorii au dat dovadă de lipsă de rol activ în derularea procedurii de executare colectivă, după cum s-a arătat mai sus, neînțelegând să uzeze de prerogativa oferită de art. 17 alin. 1 lit. d) din lege. De asemenea, și Administrația Finanțelor Publice A, fiind unul dintre creditorii care și-au declarat creanța la masa credală, putea fie să formuleze în nume propriu plângere penală împotriva fostului administrator social pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de acest text de lege, fie să solicite, în temeiul art. art. 11 lit. g), judecătorului-sindic să sesizeze organele de cercetare penală sub acest aspect, lucru pe care nu l-a făcut.
Chiar dacă sentința tribunalului nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, nu înseamnă că un recursomisio mediodevine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 din același cod, instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.
Față de cele reținute, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței comerciale nr. 3484 din 16 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Examinând recursul declarat de creditoarea AVAS B, prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304, 3041Cod procedură civilă, cât și din oficiu în baza art.306 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea reține că recursul este neîntemeiat, urmând să fie respins, pentru următoarele considerente:
Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Pentru a se dispune această măsură s-a constatat de judecătorul sindic, pe baza rapoartelor prezentate de lichidatorul judiciar desemnat pe seama debitoarei, că debitoarea nu dispune de bunuri valorificabile și că creditorii debitoarei nu și-au manifestat intenția de a avansa eventualele sume ce ar fi necesare continuării procedurii de insolvență.
În aceste condiții, așa cum corect a considerat prima instanță, închiderea procedurii în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 se poate dispune oricând, nefiind condiționată de vreun act sau moment anume în cadrul procedurii insolvenței.
Pe de altă parte, creditoarea critică în esență sentința recurată și pentru motivul că nu a fost atrasă răspunderea administratorului social al debitoarei.
În ceea ce privește cererea creditoarei de a fi angajată răspunderea administratorului debitoarei, Curtea reține că aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 alin. 3 din lege de către comitetul creditorilor sau creditorul care deține mai mult de J din valoarea tuturor creanțelor după autorizarea de către judecătorul sindic dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului - împotriva sentinței comerciale nr. 3484 din 16 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței comerciale nr. 3484 din 16 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - AVAS B împotriva aceleiași sentințe comerciale.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /15.03.2010
Dact. /16.03.2010 -5 ex.
Emis 3 com.
Primă instanță - Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Raluca Suciu, Maria
