Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 35/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 35/R/COM
Ședința publică din 14 ianuarie 2010
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Cătălin Nicolae Șerban
JUDECĂTOR 2: Dorin Ilie Țiroga
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile formulate de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva încheierii nr. 977/15.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, împotriva încheierii nr. 848/21.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată R & Internațional SRL prin lichidator judiciar Servicii Insolvență C, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic pentru creditoarea recurentă T și avocat în reprezentarea intimatului, lipsă fiind celelalte părți.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța pune în discuție excepția tardivității prezentului recurs raportat la art. 8 din Legea nr. 85/2006.
Reprezentanta intimatului susține excepția invocată.
Reprezentantul creditoarei recurente T solicită respingerea excepției.
Instanța în deliberare respinge excepția tardivității recursului ca neîntemeiată, admite cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurenta T, și acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.
Reprezentantul creditoarei recurente solicită, admiterea recursului, respingerea contestației formulate de și menținerea principal de creanță, cu privire la recursul Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T lasă la aprecierea instanței.
Reprezentanta intimatului pune concluzii de respingere a recursului și menținerea încheierii recurate ca temeinică și legală, de asemenea solicită respingerea și a recursului Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale
CURT EA
Constată prin încheierea nr. 848 din 21.05.2009 pronunțată de judecătorul sindic al Tribunalului Timiș în dosar nr-, s-a respins contestația formulată de creditoarea Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, împotriva creanțelor întocmit de lichidatorul judiciar al debitoarei SC R & M Internațional SRL. Pentru a dispune astfel, judecătorul sindic a reținut că cererea formulată este neîntemeiată întrucât în lipsa actelor cu toți creditorii nu se poate invoca art. 7 din Legea insolvenței, iar decizia Curții Constituționale nr. 1137/2007 privește doar comunicarea actelor de procedură către persoanele împotriva cărora s-a promovat o acțiune în temeiul Legii nr. 85/2006, în speță cum ar fi cererea de atragere a răspunderii patrimoniale.
În cauză este aplicabilă teza a-II-a de la art. 7 alin. 3, conform cu care creditoarea care nu a fost identificată în baza listei depuse de debitor va ține seama de modificarea efectuată potrivit art. 61 din lege prin Buletinul Procedurii Insolvenței.
În aceste condiții depunerea declarației de creanță la peste 1 an de la data fixată prin sentința de deschidere a procedurii în mod corect a fost considerată tardivă de către lichidatorul judiciar, prin depășirea termenului prevăzut de art. 61 alin. 1 lit. b din lege.
Împotriva încheierii de ședință de mai sus, a declarat în termen recurs T, care invocând art. 8 din Legea nr. 85/2006, coroborat cu art. 299, 304 pct. 9 și 3041Cod procedură civilă a solicitat admiterea contestației așa cum a fost formulată prin modificarea hotărârii atacate.
În motivele sale, reclamanta arată că deține calitatea de creditoare și trebuie înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor pentru suma de 382.199 lei.
Consideră că a procedat corect la întocmirea cererii de creanță, străbătând toate căile procedurale prevăzute de lege cât timp nu a fost notificată de administratorul judiciar și nu avea posibilitatea să cunoască situația debitoarei, iar Curtea Constituțională a statuat că art. 7 din lege este neconstituțional.
Cu privire la acest recurs a depus întâmpinare lichidatorul judiciar Servicii Insolvență C, solicitând respingerea lui ca nefondat, motivat de faptul că prin raportare la data înregistrării declarației de creanță din 24.11.2008, ea a fost considerată tardivă prin aplicarea art. 76 din Legea nr. 85/2006.
Că, de asemenea, trebuia avută în vedere și data publicării sentinței de deschidere a procedurii insolvenței, în, precum și prevederile art. 7 alin. 9 din lege.
Examinând calea de atac promovată de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, conform motivelor invocate în scris și din oficiu pentru cele de ordine publică, Curtea conform art. 299 și urm. apreciază recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Judecătorul sindic a apreciat corespunzător starea de fapt și a aplicat corect dispozițiile legale relevante în materia insolvenței.
Astfel procedura insolvenței a fost deschisă de judecătorul sindic la data de 13.09.2007 prin sentința comercială nr. 478/2007 (fila 52 dosar) când s-a fixat termenul pentru depunerea creanțelor, la data de 15.10.2007.
Administratorul judiciar în condițiile art. 61(1) din Legea nr. 85/2006 a notificat toți creditorii cunoscuți având în vedere că nu se afla în posesia listei depuse de debitor conform art. 28 din lege, conform cu alin. 3 din același articol, într-un ziar de largă circulație și în Aceste aspecte de fapt nu sunt de altfel contestate de recurentă.
Notificarea a cuprins termenele prevăzute de art. 62 din lege, inclusiv pe cel limită de depunere a creanțelor asupra averii debitorului.
Prin urmare, declarația de creanță a recurentei înregistrată la instanță la data de 24.11.2008 este mult peste termenul prevăzut ca limită în speță, iar lichidatorul judiciar, prin aplicarea art. 76 din lege nu a înscris-o în tabelul creanțelor.
Dispoziția menționată prevede că titularul de creanță care nu depune cererea de admitere a acesteia până la expirarea termenului prevăzut de art. 62 alin. 1 lit. b, va fi decăzut cât privește creanțele respective, cu excepția cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 7 din lege.
Recurenta înțelege să invoce în contestația și calea sa de atac tocmai această excepție, însă argumentele sale sunt nefondate.
Astfel că se impune analizarea coroborată a prevederilor art. 7, iar în speță se apreciază că acestea au fost respectate întocmai.
Reclamanta, fiind un creditor care nu a putut fi identificat în lista prevăzută de art. 28 (1) lit. c, procedura notificării prevăzută de art. 61 va fi considerată ca îndeplinită pentru aceasta dacă, a fost efectuată prin, ori tocmai în această situație se află reclamanta, fără a depune elemente contrare celor reținute.
Doar pentru creditorii cunoscuți, notificarea se face potrivit art. 7 alin. 1 și 31, ceea ce nu este cazul recurentei, căreia nu-i sunt aplicabile aceste prevederi, inclusiv decizia Curții Constituționale, care nu se aplică acesteia întrucât se referă la ipoteza realizării primei comunicări a actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se introduce acțiune în temeiul legii, ulterior deschiderii procedurii conform codului d e procedură civilă.
Mai mult, art. 7 alin. 9 prevede că "publicarea actelor de procedură sau, după caz, a hotărârii judecătorești în înlocuiește de la data publicării acestora, citarea, comunicarea și notificarea actelor de procedură efectuate individual față de participanții la proces, acestea fiind prezumate a fi îndeplinite la data publicării".
În același dosar, judecătorul sindic a pronunțat și încheierea nr. 977 din 15.06.2009, prin care a respins excepțiile de tardivitate a contestației, excepția inadmisibilității, lipsei interesului legitim și a calității procesuale active a contestatorului, administrator social, toate invocate de creditoarea
A respins excepția lipsei calității procesuale active a aceluiași contestator, invocată de lichidatorul judiciar Servicii Insolvență
S-a admis contestația precizată de administratorul social împotriva tabelului definitiv al creanțelor debitorului R & M Internațional SRL, a constatat caracterul incert al creanței bugetare declarată și completată de creditoarea T, la suma totală de 29.445.036 lei și în consecință a obligat lichidatorul să modifice tabelul definitiv al creanțelor prin radierea de la poziția 1 acestei creditoare cu suma de mai sus, urmând ca ulterior efectuării noului control fiscal, creditoarea să își precizeze declarația de creanță pe baza unor titluri executorii necontestate.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că excepția de tardivitate a contestației formulată de administratorul social și invocată în baza art. 21 din Legea insolvență atât de creditoarea cât și de lichidatorul judiciar nu au fost reținute, având în vedere precizarea în drept a contestației, depusă la termenul din 04.06.2009, cât și obiectul cererii inițial formulate pentru modificarea tabelului definitiv de creanțe întocmit de lichidatorul judiciar.
Este adevărat că, potrivit art. 21 alin. 3 din Legea insolvență contestația împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar trebuie înregistrată în termen de 5 zile de la depunerea raportului de activitate prev. la alin. 1 din același articol.
În speță, însă, contestatorul a solicitat modificarea tabelului definitiv de creanțe, precizând temeiul în drept al cererii, în baza art. 75 alin. 1 din Legea insolvență și nu face referire la o altă măsură luată de lichidatorul judiciar, prin raportul de activitate, pentru a fi aplicabil termenul de 5 zile de la depunerea raportului, prev. de art. 21 alin. 3 din Legea insolvență.
Excepția inadmisibilității contestației, invocată de asemenea de creditoarea intimată și de lichidatorul judiciar prin întâmpinare nu este incidentă în cauză.
Sub acest aspect, motivarea excepției de inadmisibilitate nu este aceeași, astfel că se impun unele precizări:
Inadmisibilitatea invocată de creditoarea T - prin întâmpinare - nu este motivată în drept pe dispozițiile Legii 85/2006, deoarece se face referire la același articol 21, în baza căruia poate fi analizată tardivitatea contestației, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de text.
Temeiul prev. de art. 75 din Legea 85/2006 nu a fost reținut ca un argument în admiterea excepției, deoarece potrivit art. 75 alin. 1, "După expirarea termenului de depunere contestațiilor prev. de art. 73 alin. 2 și până la închiderea procedurii orice parte interesată poate face contestație împotriva trecerii unei creanțe sau a unui drept de preferință în tabelul definitiv de creanțe".
Lichidatorul judiciar susține aceeași excepție de inadmisibilitate, întemeiată însă în drept pe art. 3 pct. 30 din Legea insolvență, potrivit căruia, prin ridicarea dreptului de administrare administratorului social îi este suspendat mandatul, conducerea fiind preluată de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar.
legată de excepția inadmisibilității, lichidatorul judiciar a invocat lipsa calității procesuale active a administratorului social, "să reprezinte și să efectueze acte în numele său și pentru SC International SRL în această fază procesuală".
Este adevărat că prin ridicarea dreptului de administrare contestatorul nu mai are dreptul să reprezinte debitoarea falită, dar, potrivit art. 75 alin. 1 antecitat, ca parte interesată, în numele său poate face contestație împotriva trecerii unei creanțe în tabelul definitiv, fără ca cererea să fie supusă vreunui termen de la data afișării tabelului.
Excepție de netimbrare a contestației, invocată de lichidatorul judiciar, prin depunerea taxei judiciare de timbru în ședința Camerei de Consiliu din data de 04.06.2009, de 39 lei achitată cu chitanța -/02.06.2009 și timbru judiciar de 0,3 lei (fila 267 dosar -vol. II), nu a mai fost pusă în discuție.
În ședința publică din 11.06.2009 lichidatorul judiciar prin reprezentant a lăsat la aprecierea instanței soluționarea cauzei, atât cu privire la excepțiile invocate cât și pe fond, la raportul juridic dedus judecății, iar reprezentantul creditoarei a declarat oral că nu își mai întemeiază excepția de tardivitate pe disp. art. 21 din Legea insolvență, cu toate că o susține în continuare, cu referire la data la care a fost depusă declarația de creanță de către creditoare pentru sumele ce nu au fost anulate prin decizia nr. 113/2009 dată de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.
În concluziile scrise creditoarea Tai nvocat excepția lipsei interesului legitim și a calității procesuale active pentru a depune contestația la tabelul de creanțe a administratorului social, cu motivarea că împotriva acestuia nu s-a formulat vreo cerere de atragere a răspunderii patrimoniale, iar prin ridicarea dreptului de administrare numai lichidatorul judiciar numit în cauză poate să reprezinte societatea aflată în procedura falimentului.
Excepția tardivității contestației, motivată în drept în concluziile scrise cu referire la art. 73 din Legea insolvență nu a fost însă reținută de instanță, întrucât textul reglementează contestația la tabelul preliminar și nu definitiv - al creanțelor.
Excepție lipsei interesului juridic și a calității procesuale active de asemenea nu sunt incidente.
Interesul juridic și legitim al administratorului social este actual, până la data rămânerii irevocabilă a sentinței de închidere a procedurii.
Cererea de atragere a răspunderii patrimoniale împotriva persoanelor vinovate de aducerea societății în insolvență (primele menționate la art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006 fiind organele de conducere), poate fi formulată până la acordarea cuvântului în fond pentru închiderea procedurii insolvență, atât de către lichidatorul judiciar, cât și de creditori, cu respectarea condiției autorizării prealabile.
Susținerea creditoarei în concluziile scrise, că luarea în considerare a unei viitoare cereri pentru atragerea răspunderii sunt "supoziții" ale contestatorului denotă reaua credință a creditoarei în apărarea drepturilor sale procesuale, deoarece:
Prin declarația de creanță inițial formulată și înregistrată la data de 15.10.2007 creditoarea Tas olicitat administratorului judiciar să depună raport cu cauzele ajungerii societății în insolvență, și să-și exprime punctul de vedere cu privire la aplicarea art. 138 din Legea insolvență, ce reglementează atragerea răspunderii patrimoniale.
Practica acestei instanțe este notorie, în sensul că, cererea de atragere a răspunderii patrimoniale se formulează de lichidatorul judiciar prin raportul final ce solicită închiderea procedurii, și numai în absența acestei cereri, dar în același stadiu al procedurii creditorii formulează obiecțiuni la raportul final, concomitent cu cerere de autorizare pentru formularea unei acțiuni având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor vinovate de ajungerea societății în insolvență.
Lipsa calității procesuale active a contestatorului este în strânsă legătură cu interesul legitim pe care și-l susține și nu poate fi însușită de judecătorul sindic, dacă acesta înțelege să formuleze contestația în nume propriu.
Este adevărat că în cererea inițial formulată, fără asistență juridică, este trecută în calitate de contestator debitoarea falită reprezentată de ca "administrator special".
Contestatorul a contrasemnat însă cererea introductivă în ședință publică, în calitate de "administrator social".
În ședința publică din 11 iunie 2009 și în concluziile scrise, prin avocat, contestatorul a precizat că își apără un interes propriu, ca persoană fizică, astfel că prev. art. 75 din Legea insolvență își găsesc în mod deplin aplicarea.
Lipsa de obiect a contestației, invocată de creditoarea T, motivat de faptul că, urmare a Deciziei 113/2009 a diminuat creanța cu diferențe în cuantum de1.063.656 lei, astfel că suma rămasă de plată, conform precizării declarației de creanță este de 21.520.946 lei se constată fără temei în fapt sau în drept.
Contestatorul a înțeles să atace întreaga creanță declarată de creditoarea T și modificată în mai multe etape, la data înregistrării contestației fiind în cuantum de 29.455.036 lei.
Faptul că la termenul acordat în Camera de Consiliu, 04.06.2009 creditoarea în Baza deciziei 113/2009 și-a diminuat parțial creanța fără a respecta însă directivele date (a se face un nou control fiscal) nu poate duce la concluzia că cererea contestatorului nu mai are obiect.
O astfel de susținere ar fi însușită în numai două situații: contestatorul se declară mulțumit de cuantumul declarației de creanță precizată de creditoare în ședința Camerei de Consiliu din 04.06.2009; totodată învederează că nu înțelege să exercite vreo cale de atac împotriva deciziei nr. 113/2009 a ANAF -Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.
Pe fondul cauzei judecătorul sindic a constatat:
Declarațiile de creanță depuse de creditoarea T în trei etape nu au respectat prev. art. 66 alin. 2 din Legea 85/2006, nerezultând din titluri executorii necontestate.
Toate sumele trecute în declarațiile de creanță cuprind obligații fiscale aferente perioadei calculată prin decizia de impunere nr. 227/2007 emisă de ANAF, ce la data depunerii declarațiilor era deja contestată pe calea procedurii administrative de către administratorul social.
Deși pentru unele sume din totalul creanțelor bugetare s-au depus "titluri executorii" acestea au fost emise în aplicarea aceleiași decizii de impunere, 227/2007 reprezentând creanțe bugetare aferente perioadei controlate de inspectorii fiscali și aflată în litigiu și în prezent.
Respectivele titluri executorii, necomunicate de altfel, nu pot fi considerate ca "necontestate" în sensul prev. de art. 66 alin. 2 din Legea 85/2006, din moment ce întreaga sumă trecută ca fiind creanță bugetară în decizia de impunere 227/2007 era contestată de administratorul social pe calea procedurii administrative.
Declarația de creanță a fost completată de creditoarea T cu suma de 93500 lei "venituri din amenzi" întemeiată pe unele procese verbale de contravenție, atacate în instanță, astfel cum arată chiar creditoarea în completarea declarației de creanță depusă la data de 21.01.2008 fila 45 vol. I dosar: "Acestea sunt în prezent pe rol la Judecătoria Timișoara, nefiind încă soluționate", apoi cu suma de 3000 lei, înregistrată la data de 28.02.2008 fila 29 vol. I dosar, reprezentând amendă contravențională aplicată debitoarei la data de 20.02.2008, deci după deschiderea procedurii insolvență.
Nici una din aceste sume nu sunt titluri executorii necontestate, astfel cum prevede art. 66 alin. 2, și mai mult, completările declarațiilor de creanță sunt depuse după termenul limită stabilit prin sentința de deschidere a procedurii insolvență nr. 478/13.09.2007, respectiv 15.10.2007.
Cu toate acestea administratorul judiciar la data de 13.03.2008 întocmește și afișează tabelul definitiv al creanțelor, fără nici o cenzură a îndeplinirii condițiilor prev. de art. 66 alin. 2 pentru creanțele declarate în termen, dar și cel prev. de art. 62 alin. 1 lit. b pentru completarea tardivă a declarațiilor de creanță, ce atrage sancțiunea prev. de art. 76 alin. 1 din Legea insolvență.
Cu privire la Decizia de impunere 227 și efectele admiterii parțiale a contestației formulată de administratorul social, în prima etapă prin decizia 198/10.07.2007 dată de MEF -ANAF- Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și ulterior Decizia nr. 113/2009, judecătorul sindic constată:
Debitoarea a depus contestație împotriva deciziei de impunere nr. 227/21.02.2007 emisă de prin care s-au stabilit obligații de plată în sumă totală de 20.970.668 lei, pe parcursul soluționării contestației în procedura administrativă completat cuantumul creanței bugetare atacate la 23.365.061 lei.
Prin Decizia nr. 198/10.07.2007 a fost admisă parțial contestația precizată de administratorul social pentru suma de 2.487.893 lei reprezentând majorări de întârziere aferente TVA pe care le anulează și s-a suspendat soluționarea cauzei pentru suma totală de 20.877.168 lei (fila 257 vol. II supliment și 268, 269).
Prin sentința civilă nr. 308/21. 11.2007 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr- (fila 267-269 vol. II supliment) a fost admisă acțiunea precizată a reclamantei SC R & M INTERNATIONAL SRL împotriva pârâților T și MEF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, anulată Decizia 198/10.07.2007 emisă de pârâta de ordin II, în partea privind suspendarea soluționării contestației, formulată de societatea în cauză împotriva deciziei de impunere 227/21.02.2007 dispunând continuarea soluționării dosarului în procedură administrativă.
Sentința a rămas irevocabilă prin respingerea recursului declarat de în nume propriu și în reprezentarea MEF, conform Deciziei civile nr. 2409/11.06.2008 pronunțată de ÎCCJ în dosar nr- (filele 270-271 volum II dosar -supliment).
Finalizarea cercetărilor în procedura administrativă s-a materializat prin decizia nr. 113/03.04.2009 dată de MFP -ANAF -Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor privind contestația depusă de SC R & M INTERNATIONAL SRL înregistrată la ANAF sub nr. -/24.06.2008 (aflată la filele 272-375 vol. II dosar -supliment, și 350 și urm. același volum -exemplarul al II-lea).
Prin dispozitivul acestei decizii este respinsă la pct. 1, ca neîntemeiată și nemotivată contestația formulată de SC R & M INTERNATIONAL SRL pentru suma totală de 14.056.734 lei, la pct. 2 se desființează parțial decizia de impunere 227/21.02.2007 pentru suma totală de 6.820.434 lei, urmând ca organele de inspecție fiscală din cadrul T, prin altă echipă, să întocmească un alt act administrativ fiscal, conform considerentelor prezentei decizii.
Punctul 3 al dispozitivului deciziei prevede transmiterea contestației formulată de societate împotriva măsurilor nr. 3.1.2 privind stingerea datoriilor în sumă de 79.553 lei prin înregistrarea pe venituri și nr. 3.1.4 privind diminuarea pierderii fiscale la 30.09.2006 din raportul de inspecție fiscală din 14.02.2007 în baza căreia a fost emisă decizia de impunere nr. 227.21.02.2007, organelor fiscale din cadrul T, spre competentă soluționare.
Potrivit aliniatului final al deciziei, aceasta poate fi atacată la Curtea de APEL TIMIȘOARA sau Curtea de Apel București.
La data pronunțării asupra contestației dedusă judecății, Decizia 113/03.04.2009 nu fusese comunicată nici uneia din părțile în litigiu, iar contestatorul prin avocat a declarat că urmează să exercite calea de atac, conform motivelor expuse și în contestația prin care a atacat Decizia de impunere nr. 227/2007.
Din lectura Deciziei de impunere nr.113/03.04.2009 se observă unele inadvertențe, astfel:
La fila 1/74, în istoric, redactorul menționează că a fost formulată contestația împotriva Deciziei 227/2007 privind suma totală de 20.877.168 lei, în continuare prezentând din ce se compune această sumă, iar la fila 2/77 că, prin decizia nr. 198/10.07.2007 a fost admisă parțial contestația pentru suma de 2.487.893 lei reprezentând majorări de întârziere aferente TVA iar pentru diferența în sumă de 20.877.168 lei a fost suspendată soluționarea cauzei până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală.
După cum s-a prezentat anterior în istoric, în realitate suma contestată împotriva Deciziei de impunere 227/21.02.2007 a fost în cuantum de 20.970.668 lei astfel cum rezultă din contestația formulată, ulterior fiind precizată la 23.365.061 lei, până la admiterea parțială prin /10.07.2007 dată de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul MFP.
O altă inadvertență se observă la fila 72/74, paragraful penultim, "în ce privește suma de 1.849.080 lei reprezentând majorări de întârziere aferente TVA contestate se reține că Capitolul 3.2 din prezenta a fost desființată Decizia de impunere contestată pentru suma de 13.708 lei reprezentând majorări de întârziere aferente TVA." Din lectura Deciziei 113/2009 se observă că nu este redactată pe capitole, astfel că nu se regăsește capitolul 3.2, ca de altfel nici capitolul 3.5 la care se referă în pagina 73/74 paragraful II supra, că a fost "respinsă ca neîntemeiată contestația pentru suma de 47.946 lei reprezentând majorări de întârziere aferente TVA".
Dispozitivul prezintă, chiar din cele trei puncte, contradicții, între ce hotărăște primul punct, "Respingerea ca neîntemeiată și nemotivată a contestației formulată de SC R & M INTERNATIONAL SRL pentru suma de 14.056.734 lei, reprezentând: 5.524.477 lei - impozit pe profit; 3.879.673 lei - majorări de întârziere aferente impozitului pe profit; 1.222.798 lei - TVA; 771.418 lei - majorări de întârziere aferente, 477.723 lei - accize; 2.180.645 lei - majorări de întârziere aferente accizelor", punctul 2, "Desființarea parțială a deciziei de impunere nr. 227/21.02.2007 pentru suma totală de 6.820.434 lei reprezentând:552.390 lei -impozit pe profit; 474.751 lei -majorări de întârziere aferente impozitului pe profit; 1.265.095 lei -TVA; 1.077.662 lei -majorări de întârziere aferente TVA; 2.909.880 lei - accize; 540.656 lei - majorări de întârziere aferente accizelor" și punctul 3: "Transmiterea contestației formulată de societate împotriva măsurilor nr. 3.1.2 privind stingerea datoriilor în sumă de 79.553 lei prin înregistrarea pe venituri, și nr. 3.1.4 privind diminuarea pierderii fiscale la 30.09.2006 din raportul de inspecție fiscală din 14.02.2007 în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere 227/21.02.2007, organelor fiscale din cadrul spre competentă soluționare."
Această contradicție apare atât între punctul II și III întrucât suma de 79.553 lei nu se regăsește între categoriile de creanțe bugetare defalcate trecute la punctul II, pentru care a fost desființată parțial Decizia de impunere, dar nici la sumele trecute la punctul I, ca reprezentând creanțe defalcate pentru care a fost respinsă contestația, iar partea finală a punctului 3, în care se face trimitere la nr. 3.1.4 privind diminuarea pierderii fiscale la 30.09.2006 din raportul de inspecție fiscală din 14.02.2007, nu precizează despre ce sumă vorba, astfel că până la rămânerea irevocabilă a Deciziei nr. 113/03.04.2009, dată de MFP-ANAF- Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, judecătorul sindic nu putea să rețină decât faptul anulării parțiale a deciziei de impunere nr. 227/2007 emisă de ANAF - T, ce constituie titlul de creanță al creditoarei, pentru o sumă ce nu este încă stabilită.
Împotriva încheierii a declarat recurs creditoarea T, căreia i s-a admis cererea de repunere în termenul de recurs și s-a respins excepția tardivității căii de atac invocată de intimatul contestator. Creditoarea a invocat art. 103, 299 și urm. Cod procedură civilă, art. 7, 21, 30 și 75 din Legea nr. 85/2006, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii contestației formulate de administratorul social.
Recurenta a arătat că solicită repunerea în termenul de recurs, cerere ce a fost soluționată anterior dezbaterii cauzei, iar cu privire la fondul pricinii, că în ce privește hotărârea pronunțata consideră că aceasta este dată cu greșita interpretare a dispozițiilor legale astfel că solicită admiterea recursului.
Astfel, creditoarea recurentă a arătat că contestatorul nu are calitate procesuală pasivă atâta timp cât nu mai este administratorul societății. Consideră ca doar lichidatorul judiciar poate reprezenta interesele debitoarei, iar toți lichidatorii judiciari au admis si acceptat creanța recurentei. Faptul ca ulterior contestatorul a arătat ca este parte interesata în dosar potrivit art.75 din Legea 85/2006 consideră că nu are relevanță la această dată atâta timp cât nu există împotriva sa nici o acțiune de atragere a răspunderii. Față de cele de mai sus solicită a se constata pe cale de excepție lipsa calității procesuale active a contestatorului.
De asemenea creditoarea recurentă a arătat ca orice contestație la Tabelul definitiv consolidat al creanțelor este tardiva. Astfel, creanța recurentei a fost înscrisă atât în baza unor titluri executorii cât și în baza unor decizii de impunere ce exista la dosarul cauzei și care au fost verificate și admise de către lichidatorul judiciar. Deși de la începutul procedurii in anul 2007 atât recurenta cât și reclamantul au fost notificați și contactați de mai multe ori pentru a depune actele societății și a participa la procedura de insolvență aceștia au stat în pasivitate ba chiar au îngreunat activitatea lichidatorului judiciar prin nedepunerea actelor contabile și neîndeplinirea obligațiilor ce le revin. Pentru aceste as pecte împotriva numitului s-a formulat și o plângere penală de către lichidatorul judiciar.
Ulterior definitivării de creanțe s-a emis Decizia 1 1 3/C 04.2009 a - Serviciul de Soluționare Contestații prin care s-a admis în parte contestația ormulata de R & M International T pentru suma de 6.820.434 lei Aceasta decizie este într-adevăr un titlu hotărâtor necunoscut până în prezent, motiv pentru care pentru suma de 6.820.434 lei orice persoană interesată în temeiul art.75 alin.1 din Lege; 85/2006 are dreptul și este în termen de a solicita diminuarea creanței creditoarei recurente cu această sumă. În schimb în ceea ce privește restul sumelor admise pe de creanțe, deci inclusiv a creanței, nimeni nu mai este in termen de a contesta, orice contestație fiind tardivă și inadmisibilă. Mai mult putea sa invoce aspecte referitoare la creanța creditoarei DGFP în termenul legal stabilit de instanță și prevăzut de art.73 din Legea 85/2006, însă a ales să stea în pasivitate astfel că este decăzut din drepturile sale de contesta creanța în ceea ce privește alte sume decât cele anulate prin Decizia 113/2009 a În acest sens DGFP a ridicat excepția de tardivitate și inadmisibilitate a contestației formulate de în ceea ce privește orice alte sume decât cele anulate prin Decizi 113/2009 a deoarece toate termenele de contestație au fost depășite de mai mult de ori și nici nu se poate invoca art.75 din lege ( care prevede o situație de excepție ) pentru a fi depuse în termen de a contesta întreaga creanța.
Precizează că așa cum a observat și instanța ulterior comunicării către DGFP Deciziei 113/2009 a ANAF a precizat singur creanța în sensul că s-a diminuat creanța conform deciziei prin care s-a admis în parte contestației debitoarei astfel că în opinia recurentei pentru aceste sume contestația a rămas fără obiect deoarece DGFP a făcut singura demersuri de diminuare a creanței.
Din motivarea instanței de fond rezultă că instanța de fond nu a înțeles motivele de drept ce au stat la baza excepției de tardivitate invocată deși consideră că și-a motivat destul de explicit excepția invocată.
De asemenea invocarea în motivarea hotărârii a faptului creditoarea DGFP si-a precizat creanța fără a face un nou control fiscal nu are susținere. Creditoarea recurentă si-a precizat prin acea adresa creanțele existând la acea dată în evidentele sale, urmând ca după ce se va definitiva controlul fiscal să depună o completare a cererii de creanță.
Legat de fondul cauzei instanța în mod greșit a reținut că toate titlurile executorii depuse de sunt emise în aplicarea Deciziei de impunere 227/2008. Așa cum se poate observa o parte din titlurile executorii depuse la dosar nu au nici o legătură cu decizia de impunere amintită ci sunt obligații ce rezulta din declarațiile depuse de către societatea debitoare la organul fiscal. Astfel că a considera întreaga creanța incert nu are nici o acoperire juridica. În legătura cu veniturile din amenzi așa cum se poate observa DGFP a înscris aceste amenzi cu sumele care existau la acea dată iar pe parcursul procedurii când apărea vreo soluție irevocabila își preciza creanța în funcție de soluția dată de instanță asupra plângerii contravenționale.
Consideră că și față de suma din Decizia de impunere: 27/2007 instanța de judecata a procedat greșit în sensul că dacă considera că creanța nu este certă nu trebuia sa radieze întreaga creanța a creditoarei ci partea care nu o considera certă trebuia potrivit art.72 din Legea 85/2006 să o păstreze pe de creanțe dar să o pună sub condiție urmând ca în cazul în care apărea vreo soluție irevocabilă privind aceste creanțe să definitiveze creanța fie sa o șteargă. Prin faptul că întreaga creanță a fost radiata de pe de creanțe consideră că este ilegal și reprezintă o încălcare a drepturilor creditoarei recurente.
În legătura cu existenta vreunor inadvertențe între sumele din Decizia 113/03.04.2009 consideră că instanța de fond nu avea competența de a verifica pe fond decizia emisa, această competență revenind doar instanței de contencios administrativ și nu judecătorului sindic.
Deoarece hotărârea pronunțata este dată fără drept de apel solicită ca la judecarea cauzei instanța să se limiteze doar la motivele prevăzute de art.304 pr.civ ci sa facă aplicarea art.3041 pr.civila.
Contestatorul intimat a ridicat prin întâmpinare excepția tardivității recursului, care a fost respinsă ca neîntemeiată, iar pe fond a cerut respingerea recursului, cu motivarea că are un interes propriu în aof ormula, creanța bugetară este contestată iar în procedura fiscală s-a emis decizia nr. 113/03.04.2009 care anulează titlul creditoarei, respectiv decizia de impunere nr. 227/21.02.2007.
Examinând și recursul creditoarei T, Curtea apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente și în limitele ce se vor arăta.
Prima critică a recurentei se referă la modul de soluționare a excepției lipsei de calitate procesuală activă a contestatorului, ori judecătorul sindic a respins corect această excepție atâta timp cât contestația a fost formulată de o persoană care deține calitatea de administrator social al debitorului, în condițiile art. 75 din lege, unde în alin. 1 se atribuie o astfel de calitate oricărei persoane interesate; este evident interesul contestatorului de a cunoaște limitele creanțelor înscrise în tabelul definitiv, în raport de calitatea deținută în societatea debitoare și numai cu argumentul precizat în acest sens că este oricând posibilă o cerere formulată împotriva sa pentru a i se atrage răspunderea personală patrimonială.
Nu este necesar ca această cerere să fie în momentul contestației și formulată, fiind un eveniment viitor și posibil a se înfăptui.
De asemenea critica recurentei la hotărârea de respingere a excepției tardivității contestației este nefondată, întrucât termenul limită de depunere conform art. 75 (1) este până la închiderea procedurii, ceea ce nu este cazul în speță, și în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare și până atunci necunoscute, motivație ce a stat și la baza contestației intimatului.
Prin urmare excepția a fost corect respinsă de prima instanță.
Cu toate acestea recursul creditoarei prezintă argumente întemeiate în ce privește modul de soluționare a fondului contestației, hotărârea judecătorului sindic de a înlătura întreaga creanță fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
În sprijinul acestei aprecieri sunt mai multe argumente care constau în aceea că judecătorul sindic a omis în primul rând să constate că suma totală a creanței, nu are la bază doar decizia de impunere nr. 227/2007 ci și alte izvoare, omițând a preciza care este temeiul de fapt și de drept pentru a fi înlăturate din tabelul creanțelor.
Apoi, și considerentele ce anulează acest titlu, constând în decizia de impunere, nu sunt conforme cu starea de fapt și dispozițiile legii.
Astfel decizia de impunere a făcut obiectul unei contestații fiscale soluționată prin Decizia nr. 113/03.04.2009 de către Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul, iar din dispozitivul acesteia, de altfel singura parte executorie a deciziei, rezultă fără putință de tagădă că, pe de o parte decizia de impunere a fost desființată parțial și nu total, că din suma contestată a fost admisă și desființată doar echivalentul de 6.820.434 lei, iar pentru restul sumei contestația a fost respinsă.
Nu are relevanță juridică afirmația, susținută de contestatorul intimat, afirmația din decizie, cu privire la întocmirea unui alt act fiscal de către o altă echipă de control în raport de considerentele acesteia, cât timp un eventual alt raport nu poate schimba sumele reținute în dispozitivul deciziei, iar din considerente se pot reține doar alte elemente ce sunt definitorii unui control fiscal.
De altfel, existența unui litigiu la instanța de contencios administrativ și fiscal contra deciziei nu prezintă relevanță cât timp lichidatorul judiciar poate înregistra potrivit art. 71 (1) din lege o creanță și sub condiție; acest motiv din contestație nu poate duce la înlăturarea totală a acesteia.
Pe de altă parte, creditoarea T s-a conformat în dosarul de insolvență, acestei decizii nr. 113/2009 și prin cererea înregistrată la tribunal la data de 04.06.2009 a solicitat reducerea creanței de la 29.455.063 lei la 21.520.946 lei.
Judecătorul sindic analizează inadvertențele din decizia pronunțată în contencios fiscal, depășindu-și competența sa materială în acest sens, el fiind sesizat doar cu verificarea legalității înscrieri creanței în tabel și nu legalitatea deciziei fiscale, ce este atributul altei instanțe specializată.
Mai mult, după definitivarea irevocabilă a litigiului fiscal, până la închiderea procedurii, persoanele interesate pot în condițiile art. 75 din lege să solicite reducerea sau înlăturarea unor creanțe conform cu noi titluri obținute.
Față de cele arătate mai sus văzând art. 312 Cod procedură civilă și art. 8 din Legea nr. 85/2006, art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă se va admite recursul creditoarei T, se va modifica în parte încheierea nr. 977/2009 a Tribunalului Timiș, în sensul că se va respinge contestația administratorului social împotriva tabelului definitiv al creanțelor, a se menține în rest dispozițiile hotărârii atacate cu privire la excepțiile soluționate.
Se va respinge ca nefondat recursul declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T împotriva încheierii nr. 848/21.05.2009 a aceluiași tribunal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T împotriva încheierii nr. 848/21.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Admite recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva încheierii 977/15.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, modifică în parte încheierea atacată în sensul că respinge contestația formulată de administratorul social împotriva definitiv al creanțelor.
Menține în rest dispozițiile încheierii atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din, 14 ianuarie 2010
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR- - - - - - Dr. - -
GREFIER,
Red../225.01.2010
Dact. /27.01.2010
Prima instanță - Trib.
Judecător sindic -
5 ex./ 3 com.
Președinte:Cătălin Nicolae ȘerbanJudecători:Cătălin Nicolae Șerban, Dorin Ilie Țiroga
