Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 230/2009. Curtea de Apel Oradea

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR. 230/2009-

Ședința publică din 11 iunie 2009

PREȘEDINTE: Filimon Marcela JUDECĂTOR 2: Marinescu Simona

JUDECĂTOR 3: Boța Marilena

Judecător: - -

Grefier: - -

Pe rol fiind soluționarea recursului comercial formulat de recurenta debitoare SC SRL cu sediul în O,-, - 55,. 17, jud. B în contradictoriu cu intimatul lichidatorVEST AUDITcu sediul în O,-, jud. B și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor cu sediul în O,-, jud. B, împotriva sentinței nr. 86/F din 13.01.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect - procedura insolvenței - srl.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru recurenta debitoare - avocat în baza împuternicirii avocațiale emisă de baroul Bihor, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 19,5 lei achitată prin chitanța seria - - BH din 11.06.2009 plus timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, cauza se află la primul termen de judecată, după care:

Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea în parte sentinței atacate în sensul numirii ca lichidator judiciar provizoriu SC Filiala B, deoarece la instanța de fond s-a formulat o cerere în acest sens, însă judecătorul sindic nu avut-o în vedere la pronunțarea sentinței. Nu a avut în vedere nici prevederile articolului prevederilor articolului 11 lit. din Legea 85/2006, astfel cum au fost modificate prin OUG 173/2008, conform cărora" în vederea desemnării administratorului judiciar provizoriu sau după caz a lichidatorului, judecătorul sindic va avea în vedere cererea depusă în acest sens de către creditorul care a solicitat deschiderea procedurii sau de debitor, dacă cererea introductivă îi aparține ". Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND

Constată că prin sentința nr. 56/F/13.01.2009 Tribunalul Bihora admis cererea de preschimbare a termenului și preschimbă termenul de judecată a cererii introductive pentru data de astăzi.

A admis cererea formulată SC cu sediul în O,-, - 55,. 17, jud. B, având nr. de înregistrare J -, CUI RO -, prin reprezentant legal B - administrator, pentru deschiderea procedurii falimentului în baza Legii nr. 85/2006, fiind dipusă deschiderea procedurii simplificate și trecerea direct în faliment a debitoarei cu sediul în O,-, - 55,. 17, jud. B, având nr. de înregistrare J -, CUI RO -

Fiind numit lichidator judiciar VEST AUDIT, cu sediul în O,-, jud. B, înregistrat în Registrul societăților profesionale sub nr. 0107 înscris în practicienilor în insolvență la data de 31.12.2006, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege, cu o retribuție care va fi stabilită ulterior pe bază de decont justificativ. S-a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor, prin Buletinul Procedurilor de Insolvență, în vederea efectuării mențiunii în temeiulart.61din Legea privind procedura de insolvență.

A fixat termene pentru continuarea demersurilor procedurii, fiind dispusă deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar. Eventualele disponibilități bănești vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că la data de 15.12. 2008 debitoarea SC cu sediul în O,-, - 55,. 17, jud. B, având nr. de înregistrare J -, CUI RO - solicitat a fi supus procedurii simplificate de insolvență, manifestându-și intenția de a-și lichida averea; că debitoarea se află în încetare de plăți, că sunt îndeplinite condițiile art. 32 din Legea privind procedura insolvenție.

Împotriva acestei sentințe în termen legal, corespunzător timbrat a declarat recurs SC SRL solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a încheierii recurate în sensul numirii în calitate de lichidator judiciar pe SC Filiala B, membru UNEPIR - - nr. înregistrare în de evidență 0337/2008.

În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiat pe prevederile articolului 304 cod procedură civilă, recurenta critică încheierea pronunțată pentru motive de nelegalitate constând în greșita aplicare a prevederilor articolului 11 lit. din Legea 85/2006, astfel cum au fost modificate prin OUG 173/2008.

Astfel arată recurenta, textul legal mai sus arătat prevede că în vederea desemnării administratorului judiciar provizoriu sau după caz a lichidatorului, judecătorul sindic va avea în vedere cererea depusă în acest sens de către creditorul care a solicitat deschiderea procedurii sau de debitor, dacă cererea introductivă îi aparține.

În cauză, recurenta care este debitoarea titulară a cererii de deschidere a procedurii falimentului a solicitat numirea ca și lichidator SC Filiala B și cu toate acestea, judecătorul sindic fără a motiva din ce considerente l-a numit ca și lichidator pe SC VEST AUDIT.

Câtă vreme legiuitorul a lăsat debitorului care solicită deschiderea procedurii posibilitatea de a solicita desemnarea unui lichidator provizoriu fără a fi necesar ca acesta din urmă să-și depună o ofertă în acest sens la dosarul cauzei, încheierea pronunțată de judecătorul sindic contravine textului legal invocat, astfel că se justifică modificarea acesteia.

Intimații nu au formulat întâmpinare.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor mai sus arătate, a fost apreciat ca fondat, astfel că a fost admis fiind modificată în parte încheierea nr. 56/2009 pronunțată de Tribunalul Bihor la 13.01.2009, în sensul admiterii cererii și a numirii ca lichidator judiciar al debitoarei pe SC Filiala B, membru UNEPIR - - nr. înregistrare în de evidență 0337/2008.

Critica recurentei debitoare referitoare la greșita aplicare a prevederilor articolului 11 alineat 1 lit. c din Legea 85/2006 astfel cum a fost introdus prin OUG 173/2008 este întemeiată, motiv de modificare prevăzut de articolul 304 punct 9 cod procedură civilă.

Potrivit textului legal mai sus arătat "în vederea desemnării administratorului judiciar provizoriu sau a lichidatorului provizoriu, judecătorul va avea în vedere cererea depusa în acest sens de creditorul care a solicitat deschiderea procedurii sau de debitor, daca cererea introductiva îi aparține. În situația în care cel care a introdus cererea de deschidere a procedurii nu solicita numirea unui administrator judiciar sau lichidator, numirea se va face de către judecătorul sindic din rândul practicienilor care au depus oferte în dosarul cauzei;"

Debitoarea a solicitat prin cererea introductivă de deschidere a procedurii insolvenței numirea provizorie în calitatea de administrator judiciar pe SC Filiala

Judecătorul sindic admițând cererea a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență și trecerea direct în faliment a debitoarei.

Totodată în temeiul dispozițiilor articolului 34 din Legea 85/2006 a numit lichidator judiciar pe VEST audit fără a motiva dacă prin această numire înlătură opțiunea debitoarei în sensul că solicită numirea ca lichidator a SC Filiala

Instanța văzând caracterul dispozitiv al normei prevăzute la articolul 11 lit.c din Legea 85/2006, apreciază că prin nesoluționarea cererii reclamantei s-a adus atingere beneficiului conferit de legiuitor părților în alegerea persoanelor ce urmează a fi desemnate să administreze procedura.

Apreciind că prin această încălcare debitoarea a suferit o vătămare, fiind încălcat principiul disponibilității părților, se justifică modificarea încheierii în sensul admiterii cererii și a numirii ca lichidator al debitoarei SC SRL pe SC Filiala

Constatând că încheierea recurată cuprinde mai multe dispoziții ale judecătorului sindic, dar obiect al prezentei căi de atac, îl constituie doar numirea lichidatorului, celelalte mențiuni ale încheierii recurate urmează a fi păstrate.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite ca fondat recursul declarat de recurenta debitoareSC SRLcu sediul în O,-, - 55,. 17, jud. B în contradictoriu cu intimatul lichidatorVEST AUDITcu sediul în O,-, jud. B și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor cu sediul în O,-, jud. B, împotriva sentinței nr. 86/F din 13.01.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor,pe care o modifică în parte, în sensul că:

Numește lichidator judiciar pe SC Filiala B, O, str. -, nr. 17,. 14, - nr. înregistrare în de evidență 0337/2008.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică azi, 11 iunie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER

- - - - - - - -

Red.dec.M/în concept/17.06.2009

Jud fond

Dact./22.06.2009

1 com/ORC/22.06.2009

Președinte:Filimon Marcela
Judecători:Filimon Marcela, Marinescu Simona, Boța Marilena

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 230/2009. Curtea de Apel Oradea