Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 231/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 231/R
Ședința publică din 16 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Raluca Suciu
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER: -
S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței comerciale nr. 3511 din 17 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată A, reprezentată prin administrator judiciar Casa de Insolvență
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, instanța, considerând pricina lămurită, rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 3511 din 17 noiembrie 2009 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Arada dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei A, precum și radierea acesteia din registrul comerțului.
Totodată, tribunalul a dispus descărcarea administratorului judiciar Casa de Insolvență A și toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri sau de responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, asociați, a aprobat cheltuielile de procedură în sumă de 88,6 lei și onorariul administratorului judiciar în sumă de 3500 lei + TVA pentru întreaga perioadă de desfășurare a procedurii.
De asemenea, instanța a dispus eliberarea cheltuielilor de procedură și a onorariului din fondul de lichidare și notificarea sentinței debitoarei, creditorilor, direcției teritoriale a finanțelor publice și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, pentru efectuarea mențiunii de radiere și în vederea publicării în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința comercială nr. 779 din 21 aprilie 2009 fost admisă cererea creditoarei Agenția Națională de Administrare Fiscală B, prin Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A și față de debitoarea A s-a deschis procedura de insolvență prevăzută de Legea nr. 85/2006, în calitate de administrator judiciar fiind desemnat Având în vedere că toate demersurile efectuate de practician pentru identificarea faptică a bunurilor debitorului, intrarea în posesia actelor și documentelor prevăzute de art. 28 din Legea insolvenței au rămas fără rezultat, astfel cum rezultă din rapoartele de activitate prezentate în ședințele din 20 octombrie 2009 și 17 noiembrie 2009, dat fiind faptul că creditorii nu doresc să suporte avansarea sumelor corespunzătoare pentru acoperirea cheltuielilor administrative necesare continuării procedurii, tribunalul a considerat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 131 din acest act normativ.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal, creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea sentinței atacate, pentru următoarele motive:
În motivarea recursului, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Aaa rătat că potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligențe pentru îndeplinirea scopului propus al legii. Dacă contrar acestor inițiative nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei, dacă din evidențele contabile rezultă că nu au rămas bunuri în inventar, precum și dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată vina de a fi provocat starea de insolvență, abia atunci se poate propune judecătorului sindic închiderea procedurii potrivit art. 131 din Legea 85/2006.
În conformitate cu prevederile art. 5 din Legea nr. 85/2006 "Organele care aplică procedura sunt: judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul.
(2) Organele prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni".
Potrivit art. 4 din Legea 85/2008: "În lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul-sindic."
De asemenea, recurenta consideră că trebuia analizată eventualitatea unor acțiuni oblice pentru recuperarea creanțelor, investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori în vederea aplicării art. 138 din lege, apreciind că este imposibil de acceptat o soluție de închidere a procedurii, cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin acest fapt ajungându-se în imposibilitatea realizării scopului declarat al legii, enunțat în mod imperativ în art. 2 al Legii 85/2006.
Faptul că nu s-au primit actele societății nu poate duce la concluzia că nu sunt bunuri si că nimănui nu-i incumbă responsabilitatea pentru ajungerea societății în faliment. Nu s-au făcut cercetări la OCPI, privind eventuale bunuri imobile înscrise în cartea v funciară, la Arhiva Electronică de Gajuri Mobiliare, la bănci, pentru eventuale conturi bancare.
Se mai arată că potrivit doctrinei în materie, răspunderea administratorului pentru ajungerea societății comerciale în insolvență este reglementată de dispozițiile referitoare la mandat, iar mandatul este cuprins în actul constitutiv al societății, astfel că se impune ca lichidatorul judiciar, în considerarea retribuției primite, are datoria de a întocmi și depune un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, și de a cere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori pentru lipsa lor de diligență în conducerea activității societății, atragerea răspunderii având eficiență doar înainte de închiderea procedurii.
De asemenea, recurenta consideră că în speță se impune aplicarea art. 147 din lege privind formularea unei plângeri penale împotriva fostului administrator al societății, întrucât acesta nu a depus documentele financiare ale societății, acest fapt fiind o dovadă a relei credințe, o modalitate de împiedicare a organelor abilitate de a verifica situația contabilă a societății în insolvență, de fapt prin lipsa documentelor contabile nu se poate afirma cu certitudine că nu sunt bunuri sau alte surse și ca atare este inoportună propunerea de închidere a procedurii întemeiată pe lipsa de bunuri. Evidențele contabile sun documente de natură să fundamenteze orice argumentație a lichidatorului, lipsa lor nu poate motiva cererea de închidere a procedurii, această solicitare pe motivul lipseai de documente are doar o valoare declarativă și nicidecum una probantă.
Față de cele arătate, recurenta solicită instanței, în principal, admiterea recursului așa cum a fost formulat și casarea cu trimitere, iar în subsidiar, modificarea sentinței recurate în sensul dispunerii către lichidatorul judiciar a continuării procedurii de lichidare judiciară, formularea unei acțiuni pentru atragerea răspunderii materiale a fostului administrator, conform art. 138 din Legea nr. 85/2006 și, de asemenea, formularea unei plângeri penale împotriva fostului administrator al debitoarei, conform art. 147 din aceeași lege.
În drept, recurenta a invocat art. 2, 5, 18, 131, și 138 din Legea nr. 85/2006, art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă.
Debitoarea intimată, deși legal citată prin lichidatorul judiciar Casa de Insolvență A, nu s-a prezentat la dezbateri și nici nu a depus întâmpinare.
Examinând recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304, 3041Cod procedură civilă, cât și din oficiu în baza art.306 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea reține că recursul este neîntemeiat, urmând să fie respins, pentru următoarele considerente:
Prin Raportul de activitate depus la dosar la termenul de judecată din data de 17 noiembrie 2009, lichidatorul judiciar Casa de Insolvență Aap ropus închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea A în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, întrucât societatea debitoare nu deține bunuri mobile și imobile de valorificat și nici drepturi de creanță de încasat și nici unul dintre creditori nu și-a exprimat disponibilitatea de a avansa sumele necesare continuării procedurii deși au fost notificați.
În ceea ce privește solicitarea adresată de către recurentă lichidatorului judiciar cu ocazia Adunării Generale a Creditorilor din data de 10 noiembrie 2009, de a formula o acțiune în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar a învederat instanței împrejurarea că s-a aflat în imposibilitatea de a formula o astfel de acțiune, în condițiile în care Raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la starea de insolvență a societății debitoare, a arătat că, în lipsa documentelor contabile, se află în imposibilitatea efectivă de a indica persoanele cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitoarei. În aceeași ordine de idei, se arată, că deși dorește promovarea unei astfel de acțiuni în atragerea răspunderii, recurenta nu este de acord cu avansarea sumelor necesare punerii în mișcare a unei astfel de acțiuni, iar societatea debitoare nu deține disponibilități bănești sau bunuri de valorificat pentru acoperirea costurilor pe care acest demers le-ar fi generat, motiv pentru care, în absența resurselor financiare pentru acoperirea respectivelor cheltuieli, lichidatorul judiciar a considerat că nu este oportună promovarea unei astfel de acțiuni, care nu ar avea altă finalitate decât suplimentarea costurilor de procedură.
În ceea ce privește obligația lichidatorului judiciar de a întocmi raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, în temeiul art. 25 lit. a) și a cerere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori, s-a precizat că, lichidatorul judiciar a întocmit respectivul raport și a arătat la pct. 4 și 5, că în absența documentelor contabile ale societății lichidatorul judiciar se află în imposibilitatea efectivă de a indica persoanele cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitoarei.
Referitor la faptul că lichidatorul judiciar nu a procedat la formularea unei plângeri penale împotriva fostului administrator în temeiul art. 147, nici un text de lege nu impune lichidatorului judiciar formularea unei astfel de plângeri. În aceeași ordine de idei, dispozițiile art. 131 statuează că judecătorul sindic poate dispune închiderea în orice stadiu al procedurii, ori de câte ori se constată că în averea debitoarei nu există bunuri și niciunul dintre creditori nu este dispus să avanseze sumele necesare continuării procedurii, fără a condiționa această închidere de formularea vreunei plângeri penale.
Având în vedere faptul că nici unul dintre creditori, deși legal notificați de către lichidatorul judiciar nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare pentru continuarea administrării procedurii de insolvență față de societatea debitoare, în mod legal prima instanță a făcut aplicarea textului art. 131 din Legea nr. 85/2006, susținerile creditoarei recurente fiind neîntemeiate.
Prin acest caz de închidere a procedurii de insolvență legiuitorul a avut în vedere faptul că dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare nu se mai justifică menținerea procedurii deschisă. Rațiunea închiderii procedurii într-o astfel de situație rezidă în aceea că scopul legii - acoperirea pasivului debitorului insolvent - nu mai poate fi realizat în ipoteza în care se constată că nu se vor putea achita nici măcar cheltuielile administrative generate de desfășurarea ei, prin asemenea cheltuieli înțelegându-se cele referitoare la administrarea procedurii de insolvență. Din dispozițiile legale mai sus redate rezultă fără dubiu că pentru a se putea dispune închiderea procedurii în temeiul art. 131 sunt necesare a fi îndeplinite cumulativ două condiții: inexistența bunurilor în averea debitorului sau insuficiența acestora pentru acoperirea cheltuielilor administrative și faptul că nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele necesare acoperirii acestor cheltuieli.
Față de cele reținute, sentința atacată fiind temeinică și legală, iar recursul instituției creditoare nefondat, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței comerciale nr. 3511 din 17 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată A, reprezentată prin lichidator judiciar Casa de Insolvență
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului împotriva sentinței comerciale nr. 3511 din 17 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată A, reprezentată prin lichidator judiciar Casa de Insolvență
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /12.03.2010
Dact. /15.03.2010 - 4 ex.
Emis 2 com.
Primă instanță - Tribunalul Arad
Judecător-sindic -
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Raluca Suciu, Maria
