Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 234/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială, de Contencios
Administrativ și Fiscal-
DOSAR NR.-
DECIZIA NR.234/C/2009 -
Ședința publică din 18 iunie 2009
PREȘEDINTE: Blaga Ovidiu- - -JUDECĂTOR 2: Tătar Ioana
- - - judecător
- -- JUDECĂTOR 3: Sotoc Daniela
- -- grefier
*******
Pe rol fiind soluționarea recursului comercial formulat de creditoareaDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE Scu sediul în S M, Romană, nr.3-5, jud. S M, în contradictoriu cu intimata debitoareSC" "SRL, J -, cui -cu sediul în, nr.1, jud. SMî mpotriva sentinței nr.491/F din 9 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, având ca obiect - procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată -.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nici o parte a litigiului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este scutit de plata taxelor de timbru și este la primul termen de judecată, după care:
Instanța, rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Asupra recursului comercial d e față, curtea de apel constată următoarele:
Prin sentința nr.491/F din 9 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, s-a respins cererea creditoarei SMî mpotriva debitoarei SC SRL, judecătorul sindic reținând că creditoarea prin înscrisul anexat cererii nu a făcut dovada existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile împotriva debitoarei, adresa nr.68036/10.09.2008 cuprinde doar o înșiruire a obligațiilor de plată neachitate ale debitoarei, adresă care practic este o corespondență internă și nu poate face dovada existenței creanței într-o cerere de deschidere a procedurii insolvenței.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M, solicitând casarea hotărârii atacate iar pe fond modificarea în tot a acesteia în sensul admiterii cererii de deschidere a procedurii insolvenței.
În motivarea recursului arată că, recurenta față de debitoarea aflată în stare de insolvență are o creanță certă lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile în sumă de 71.136 lei reprezentând creanțe fiscale, constând în debite principale și accesoriile aferente astfel cum sunt acestea individualizate cu adresa nr.69295/15.09.2008, certitudinea creanței existând nu numai atunci când este constatată printr-un titlu executoriu, hotărâre judecătorească sau efect de comerț investite cu formulă executorie ori act administrativ, ci și atunci când este constatată printr-un înscris sub semnătură privată, ea putând rezulta și din recunoașterea integrală a cuantumului acesteia de administratorul debitoarei prin mențiune pe extrasul de cont și prin bilanț.
creanței constă în datoria de plată a unei sume în lei sau în valută pe care debitorul nu o poate efectua cu sume de bani disponibile, iar creanța este exigibilă pentru o datorie scadentă, al cărei termen de plată a expirat și pentru plata căreia creditorul poate obține intervenția coercitivă a forței publice, astfel că creanța recurentei creditoare este certă, lichidă și exigibilă, fără echivoc de mai mult de 30 de zile, aceasta fiind potrivit art.3 pct.6 din Legea 85/2006 creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței.
Instanța de recurs analizând recursul declarat în cauză constată următoarele:
Prin cererea introductivă, înregistrată la data de 16.09.2008 la Tribunalul Satu Mare creditoarea recurentă DGFP SMa solicitat deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC" "SRL, arătând că deține împotriva debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă de 71.136 lei reprezentând creanțe fiscale.
Potrivit prev.art.31 alin.2 din Legea 85/2006 creditoarea avea obligația de a anexa la cererea introductivă documente justificative ale creanței invocate, dar în cauză creditoarea recurentă a anexat doar o adresă internă care nu poate face dovada existenței creanței cum în mod corect a reținut și judecătorul sindic.
Documentele și înscrisurile care în opinia recurentei constituie justificarea creanței sale au fost depuse doar odată cu cererea de recurs, înscrisurile justificative nefiind comunicate debitoarei odată cu copia cererii introductive. Datorită necomunicării acestor documente justificative cu debitoarea aceasta nu a fost în măsură să formuleze apărări în privința acestora și a creanței invocate prin intermediul contestației la cererea introductivă.
De asemenea aceste documente justificative ale creanței invocate nu au fost analizate de către judecătorul sindic, fondul cauzei fiind practic necercetat în speță, cererea fiind respinsă pe motivul nedepunerii documentelor justificative ale creanței invocate.
Prin urmare deoarece în cauză cererea introductivă nu a fost analizată pe fond cu privire la certitudinea și exigența creanței invocate de creditoare, recursul declarat în cauză va fi admis în temeiul prevederilor art.8 din Legea 85/2006, art.304/1, 312 alin.5 cod procedură civilă cu consecința casării în totalitate a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecare la aceeași instanță.
La rejudecarea cauzei instanța va avea în vedere considerentele prezentei decizii, precum și eventualele cheltuieli de judecată solicitate de părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat recursul declarat de recurentaDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE Sîmpotriva sentinței nr.491/F din 9 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o casează cu trimitere pentru o nouă judecare la Tribunalul Satu Mare, ținând seama de considerentele prezentei decizii.
Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 18 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.
Red. dec. - jud.D-
Jud. fond
Tehnoredact.--/
3 ex./ 25.06.2009
1 com.______
OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE - S M,-.
Președinte:Blaga OvidiuJudecători:Blaga Ovidiu, Tătar Ioana, Sotoc Daniela