Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 274/2010. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.274/
Ședința publică din 25 februarie 2010
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Cătălin Nicolae Șerban
JUDECĂTOR 2: Dorin Ilie Țiroga
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de către creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice A împotriva sentinței comerciale nr.3240/10.11.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată prin lichidator judiciar A, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus prin serviciul registraturii întâmpinare de către lichidatorul judiciar, de asemenea se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în baza art.242 alin.2 proc.civ. și nemaifiind cereri formulate și excepții invocate se reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.3240/10.11.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- s-a închis procedura insolvenței declanșate de creditoarea F-Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului A pentru aplicarea prevederilor Legii nr.85/2006, modificată împotriva debitoarei SC, -, SRL, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad sub nr. J-,CUI - și în consecință: A descărcat lichidatorul de toate îndatoririle și responsabilitățile cu privire la procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006.
A dispus plata retribuției lichidatorului în sumă de 500 lei plus TVA lunar pentru întreaga perioadă în care debitoarea a fost în procedura insolvenței, respectiv 20 ianuarie - 14 aprilie 2009, plată ce se va efectua din fondul de lichidare prevăzut la art.4 al.4 din Legea nr. 85/2006. A dispus din același fond de lichidare, efectuarea plății către același lichidator sumei de 461,68 lei, cu titlu de cheltuieli ale procedurii. A dispus radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad. A notificat sentința de închidere către DGFP și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță prin Sentința nr.77/20.01.2009 s-a admis cererea formulată de creditoarea - Direcția Generală a Finanțelor Publice A pentru aplicarea prevederilor Legii nr.85/2006, împotriva debitoarei SC " -" SRL, cu sediul în loc., fiind deschisă procedura simplificată de insolvență, prin intrarea direct în procedura falimentului, prevăzută de Legea nr.85/2006 și desemnat ca lichidator provizoriu al debitoarei pe, stabilind-se obligația acestuia de a îndeplini atribuțiile prevăzute de art.20 din Legea nr.85/2006 cu mențiunea de a conduce "în tot" activitatea debitoarei.
Din adresa nr.6465/02.09.2008 emisă de Primăria Orașului, rezultă că debitoarea nu figurează în evidențele fiscale cu bunuri mobile sau imobile (f 22, 111).
Prin Sentința comercială nr. 753/14.04.2009 - s- dispus închiderea procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006 modificată declanșate împotriva debitoarei SC " -" SRL.
Împotriva sentinței de închidere procedurii formulat recurs singurul creditor Direcția Generală a Finanțelor Publice A, recurs care prin Decizia nr. 913 pronunțată la data de 25.06.2009 de Curtea de APEL TIMIȘOARA, fost admis și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Prin raportul depus în ședința publică din 11 noiembrie 2009, reprezentanta lichidatorului judiciar arată că a procedat la notificarea singurului creditor Direcția Generală a Finanțelor Publice A cu privire la incidența prevederilor art.131 din Legea nr.85/2006 modificată, solicitându-i să-și exprime poziția cu privire la avansarea sumelor de bani pentru continuarea procedurii și comunicându- totodată tabelul definitiv al creanțelor debitoarei și raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență debitoarei și întrucât în averea debitorului, nu au fost identificate bunuri mobile și imobile care să poată fi supuse valorificării și nici disponibilități bănești, a propus închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea nr.85/2006 precum și descărcarea lichidatorului judiciar de obligații.
Judecătorul sindic, văzând că din probele dosarului rezultă imposibilitatea acoperirii creanțelor și a cheltuielilor de lichidare, datorită împrejurării că, debitoarea nu deține bunuri, iar cheltuielile administrative ale procedurii până în prezent se ridică la suma de 461,68 lei reprezentând contravaloarea anunțurilor și singurul creditor nu s-au oferit să avanseze sumele corespunzătoare în acest sens, în baza art. 131 din Legea nr.85/2006 va aproba raportul lichidatorului judiciar și va proceda la închiderea procedurii insolvenței declanșată împotriva debitoarei.
În baza art.136 din același act normativ, judecătorul sindic a proceda la descărcarea lichidatorului judiciar, de toate îndatoririle și responsabilitățile cu privire la procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006.
În baza ar.4 al.4 și 5 din Legea nr. 85/2006 din aceeași lege, va stabili retribuția lichidatorului judiciar, la suma de 500 lei + TVA pentru întreaga perioadă în care debitoarea a fost în procedura insolvenței (20.01.2009-10.11.2009), plată ce se va efectua din fondul de lichidare.
A dispune din același fond de lichidare, efectuarea plății către același lichidator sumei de 461,68 lei, cu titlu de cheltuieli ale procedurii.
Ca consecință a închiderii procedurii, raportat la art. 131 teza finală din Legea nr. 85/2006, a dispus radierea debitoarei din evidențele de pe lângă Tribunalul Arad.
În baza art.135 din Legea nr.85/2006 a dispus notificarea sentinței de închidere către DGFP A și ORC pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.
Împotriva sentinței comerciale nr.3240/10.11.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- a formulat recurs creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate prin care s-a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoare în sensul continuării procedurii, pentru următoarele motive:
În fapt, prin sentința comercială nr. 3240/10.11.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada dispus închiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 față de debitoarea " "
Tribunalul Arada pronunțat o soluție nelegală, sentința pronunțată fiind neîntemeiată.
Conform art. 131 din Legea nr. 85/2006: " în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat."
Având în vedere conținutul dispozițiilor exprese arătate mai sus, consideră că nu sunt în situația prevăzută de lege, care ar justifica închiderea procedurii de lichidare.
De asemenea, consideră că nu au fost întreprinse toate măsurile pentru obținerea informațiilor și datelor necesare identificării bunurilor mobile sau imobile aflate în patrimoniul " "
Lichidatorul judiciar prin Raportul de activitate prezentat la termenul din data de 10.11.2009 a arătat că " Având în vedere că în averea debitoarei nu există bunuri mobile si/sau imobile, și nici disponibilități bănești " confirmat de unități bancare a propus închiderea procedurii insolvenței.
În aceste condiții consideră închiderea procedurii insolvenței prematură în acest stadiu al cauzei.
Se impune mai întâi obținerea actelor, iar dacă este cazul și formularea unei plângerii penale pentru obținerea acestora de la administratorul societății.
Astfel, în aceste condiții lichidatorul judiciar va putea întocmi un Raport pertinent privind cauzele care au condus la intrarea în insolvență a societății și eventual identificarea unor fapte care s-ar circumscrie dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind răspunderea membrilor organelor de conducere sau supraveghere ori a altor persoane.
Având în vedere faptul că instanța a dispus închiderea procedurii falimentului conform art. 131 din Legea nr. 85/2006, considerăm că nu sunt incidente dispozițiile acestui articol.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea sentinței comerciale atacate în sensul continuării procedurii insolvenței.
În drept invocă art. 131 și art. 147 din Legea nr. 85/2006; - art. 304 pct. 9 și art. 304 indice 1.pr.civ.
În cauză a formulat întâmpinare lichidatorul judiciar al debitoarei intimate solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat.
Examinând calea de atac a creditoarei, conform motivelor invocate în scris și din oficiu pentru cele de ordine publică, Curtea apreciază ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Pentru închiderea procedurii în condițiile art.131 din Legea nr.85/2006 sunt necesare îndeplinirea cerințelor cumulative stabilite de textul legii, între care, se enumără cea cu privire la existența unei proceduri în orice stadiu al său, identificarea unei stări de fapt conform cu care să nu existe bunuri în averea debitorului sau acestea să fie insuficiente, la care se adaugă și cea prin care nici un creditor nu avansează sume necesare cheltuielilor administrative. Din înscrisurile de la dosar, în speță se rețin că sunt întrunite toate aceste cerințe, astfel că judecătorul sindic a apreciat corect că se impune închiderea procedurii insolvenței, fiind insuficient și nerelevantă afirmația recurentei că nu s-au întreprins toate măsurile pentru a se obține informații și date necesare fără a preciza care sunt acestea.
Ca atare, închiderea procedurii în acest context nu este prematură, iar motivul de recurs, ce se referă la plângerea penală împotriva fostului administrator pentru nedepunerea actelor contabile, este nefondat, întrucât această plângere nu este o condiție prevăzut de art.131, nu este obligația lichidatorului judiciar, ci o posibilitate de a formula în baza unei decizii proprii, o astfel de plângere, și mai mult decât atât, creditoarea ar fi putut ea însăși titulara unui astfel de demers.
În speță s-a depus raportul privind cauzele și împrejurările care au determinat insolvența societății și cu referire la instituția răspunderii patrimoniale în condițiile art.138 din lege, și la cererea anterioară de recurs a creditoarei cauza a fost trimisă spre rejudecare la judecătorul sindic, însă creditoarea, în această calitate de participant în procedură nu a formulat nici o cerere judecătorului sindic și nu a manifestat nici un rol activ în exercitarea drepturilor sale procesuale, în condițiile în care, după rejudecare, ar fi avut această posibilitate pe care însă, nu a înțeles să o valorifice.
În concluzie, se apreciază și de către instanța de control judiciar că în speță sunt aplicabile prevederile art.131 din Legea nr.85/2006, iar recursul este nefondat și văzând art.312 proc.civ. și art.8 din Legea insolvenței va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A împotriva sentinței comerciale nr.3240/10.11.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - DR. - -
GREFIER,
Red.09.03.2010
Tehnored 2 ex.09.03.2010
Instanță fond: Tribunalul Arad
Jud.
Președinte:Cătălin Nicolae ȘerbanJudecători:Cătălin Nicolae Șerban, Dorin Ilie Țiroga