Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 296/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 296/
Ședința publică din data de 02 martie 2009
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Anca Buta
Grefier: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea - SA împotriva sentinței civile nr. 490/13.03.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - NEAGRĂ SRL, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 490/13.03.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins cererea formulată de creditorul - SA prin mandatar - & RECUPERĂRI SRL în contradictoriu cu debitoarea - NEAGRĂ SRL.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin cererea introductivă, creditoarea - SA a solicitat în contradictoriu cu debitoarea - NEAGRĂ SRL, deschiderea procedurii insolvenței față de debitoare, cu motivarea că deține față de debitoare o creanță în sumă de 10215,03 lei compusă din 861,82 lei reprezentând contravaloarea servicii de telecomunicații prestate și neachitate, 6916,11 lei reprezentând penalități conform contractului încheiat între părți și 2437,10 lei reprezentând penalitate de nerespectare a perioadei obligatorii convenite de părți.
A solicitat obligarea debitoarei și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 41,9 lei reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar, extras ORC.
În motivarea în fapt a cererii a arătat că a încheiat cu debitoarea un contract de abonament la serviciul, în baza căruia creditoarea s-a obligat să presteze servicii de telecomunicații iar debitoarea s-a obligat să achite contravaloarea acestora la scadență, obligație pe care nu a onorat-
invocat caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, și a arătat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 3, 26 și 31 din Legea insolvenței.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 3 pct. 12, art. 6, art. 26 și art. 31 din Legea insolvenței, pe prevederile Codului civil (art. 969), Codului Comercial (art. 46), și ale Codului d e Procedură Civilă (art. 274, art. 379).
Față de aceste aspecte, judecătorul sindic a constatat că cererea formulată este neîntemeiată, reținând că la primul punct al cererii formulate, creditoarea a precizat că suma de 861,82 lei reprezintă servicii de telefonie scadente și neachitate, conform facturilor fiscale atașate, fără a preciza care anume din cele depuse, iar la fila 16 dosar fond s-a depus factura - PJ, cu ultima zi de plată în 15.10.2005, în valoare de 861,82 lei, sumă ce apare ca dovedită. Penalitățile de 1% pe zi de întârziere în cuantum de 6916,11 lei, motivate în drept pe clauza înscrisă la art. 9 pct. 1 din contract și calculate la anexa 3 - fila 17 dosar - se referă la două facturi, respectiv factura nr. - în valoare de 824,96 lei scadentă la 15.09.2005, având ca penalități suma de 5799,47 lei și factura nr. - în valoare de 36,86 lei scadentă la 15.10.2005 având total penalități de 248,07 lei. Factura nr. - în valoare de 36,86 lei depusă la fila 16 dosar fond prezintă un total de plată de 861,82 lei din care factura curentă este de 12,91 lei, iar restul sumelor până la totalul de plată îl reprezintă soldul precedent de 848,91 lei ce provine din factura - pentru care au fost calculate anterior penalitățile în cuantum de 5799,47 lei.
S-a mai constatat că, în calculul penalităților creditoarea nu a aplicat procentul de 1% pe zi de întârziere la debitul propriu zis, întrucât la factura nr. - PJ valoarea facturii curente este de 12,91 lei și nu de 36,86 lei, astfel cum a procedat creditoarea în modul de calcul penalități, iar suma de 848,91 din factura nr. - PJ este inclusă în totalul de plată al facturii -PJ.
În acest mod s-a considerat că nu se poate cunoaște ce reprezintă suma de 824,96 lei pentru care s-au calculat penalități la 703 zile întârziere în anexa 3 la cererea formulată, întrucât nu apare în nici una din cele două facturi, ca de altfel nici suma de 36,86 lei. Suma de 2437,10 lei reprezintă penalitate de nerespectare a perioadei obligatorii de menținere a abonamentului convenită de părți conform art. 9 pct. 2 din contract. În motivare, creditoarea a definit această penalitate ca fiind o daună cominatorie cu valoare prestabilită pentru a deveni exigibilă din momentul neexecutării obligațiilor.
Tribunalul a mai reținut că în speță, condițiile generale de furnizare a serviciului depuse în xerocopie la fila 7 dosar fond și pretins a fi lizibil, la art. 3.9.2 "Răspunderea contractuală" stipulează că în cazul încheierii contractului înainte de expirarea duratei minime obligatorii abonatul va fi obligat, pe lângă returnarea echipamentului terminal, plata serviciilor prestate și la o penalitate de încetare înainte de termen, egală cu echivalentul în lei a sumei de 200 USD, iar în cererea abonament semnată de debitoare este stipulată perioada minimă a derulării contractului, de 12 luni de la data semnării.
În motivare, creditoarea nu a precizat în ce mod a încălcat clauza inserată la art. 3.9.2 din contract debitoarea, deoarece face vorbire atât de nerespectarea duratei inițiale, care este de 12 luni, cât și de aceea prelungită a contractului, dar nu arată la ce dată a încetat contractul din motive imputabile debitoarei și cu atât mai puțin nu produce vreo probă în acest sens. Conform art. 1169 cod civil cel care face o afirmație în fața judecății trebuie să o dovedească.
Prima instanță a apreciat că din moment ce creditoarea nu a arătat în ce constă neexecutarea obligației contractuale de către debitoare și, în consecință nu a dovedit aceasta, suma de 2437,10 lei nu reprezintă o creanță certă în sensul prevederilor art. 3 pct. 6 din Legea insolvenței, motiv pentru care a respins cererea formulată de creditoare, considerând că aceasta nu este îndreptățită, conform art. 31 din Legea insolvenței, de a cere deschiderea procedurii împotriva debitoarei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea - SA, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate ca fiind netemeinică și nelegală, cu reținerea cauzei spre rejudecare, în sensul deschiderii procedurii insolvenței față de debitoare, cu cheltuieli de judecată în recurs.
În motivarea recursului, creditoarea a criticat sentința comerciala atât sub aspectul legalității, cat si al temeiniciei, arătând că a fost pronunțata de către instanța de fond cu interpretarea greșita a actului dedus judecații si schimbând natura ori înțelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia, motive prevăzute de art. 304 pct. 8 Cod procedura civila, că pentru pronunțarea sentinței recurate, instanța de fond a motivat faptul ca recurenta a calculat daune pentru neexecutarea contractului, fără a arăta însă și care au fost obligațiile nerespectate de către intimata debitoare, asumate prin contract, si pentru care s-au calculat aceste penalități. Raportat la motivare, instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecații si a schimbat natura ori înțelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia, deoarece în contractul de prestări servicii telecomunicații, una dintre obligațiile esențiale prevăzute in sarcina abonatului, condiție esențială pentru încheierea contractului, era aceea de a achita la scadență contravaloarea facturilor fiscale reprezentând servicii de telecomunicații prestate, precum si aceea de a menține perioada contractuala pe perioada inițiala sau prelungita prevăzuta în contract. Altfel spus, prin semnarea contractului de abonament, respectiv art. 5.1 din contract, intimata debitoare s-a obligat ca în termen de 14 zile de la data emiterii facturilor fiscale sa achite contravaloarea acestora, lucru pe care aceasta nu l-a făcut, dovadă în acest sens fiind Anexa 3 mod de calcul penalități din dosarul de fond, din care reies zilele de întârziere și ultimele doua facturi neachitate, a căror contravaloare a fost solicitata și în petitul acțiunii principale.
Creditoarea recurentă arată că aceasta este una dintre obligațiile principale nerespectate de către intimata debitoare, iar consecința este calcularea de penalități de 1% pe zi de întârziere din valoarea fiecărei facturi, calculate pana la data achitării, conform clauzei penale prevăzute la art. 9.1 din contract, că în fapt clauza penala este obligatorie intre părți în temeiul principiului instituit de art. 969 Cod civil, iar cea prevăzută la art. 9.1 din contract instituie în sarcina debitoarei o dauna moratorie pentru neexecutarea culpabila a obligației de a face reprezentata de plata obligației principale, respectiv a debitului facturat. În consecință, penalitățile de întârziere au caracter accesoriu fata de debitul principal facturat, urmând soarta juridica a acestora. Cum facturile fiscale au fost acceptate de intimata debitoare o data cu semnarea contractului, acestea nefiind contestate ulterior, rezulta ca si penalitățile de întârziere sunt certe, lichide si exigibile.
Se susține că o alta consecința a nerespectării obligației de plata la scadenta a facturilor fiscale o reprezintă încetarea contractului de abonament de plin drept, fără intervenția instanțelor judecătorești, în baza pactului comisoriu de gradul IV prevăzut la art. 11.2 din contract. Prin urmare, Contractul nu a încetat la cererea intimatei debitoare, sau ca urmare a împlinirii perioadei inițiale sau prelungite agreate prin contract, ci ca urmare a nerespectării obligațiilor de plata a facturilor fiscale si a efectului pactului comisoriu.
Contractul dintre părți s-a încheiat pe o perioada de 12 luni, astfel cum reiese din cererea de abonament, parte integranta a contractului de abonament. Ulterior, contractul s-a prelungit tacit pe perioade succesive, dovadă în acest sens fiind plata facturilor fiscale de către intimata debitoare după primele 12 luni obligatorii de contract, apreciind că acest fapt exprima intenția intimatei de prelungire a contractului de abonament. Întrucât contractul a încetat din culpa intimatei debitoare, ca urmare a nerespectării obligației de plată, și în consecință și a obligației menținerii perioadei contractuale, aceasta este obligată si la plata de daune cominatorii in cuantum de 200 USD pentru fiecare telefon in parte.
Se mai arată că din interpretarea dispozițiilor Legii 469/2002 cu privire la obligativitatea părților contractuale de a-si respecta obligațiile asumate prin efectuarea tuturor plăților la scadență, rezultă că în cazul nerespectării acestor obligații, partea care a fost vătămata prin aceasta nerespectare va putea obliga partea care se afla în culpă la plata de penalități cu titlu de daune-interese, indiferent de cuantumul acestora, atâta timp cât acestea au fost asumate de către ambele părți, inclusiv de către cea care se obliga la plata acestor daune, prin convenție legal încheiată. Astfel, temeiul legal al obligării intimatei la plata daunelor moratorii si cominatorii rezida din contractul de abonament încheiat între părți, contract ce constituie legea părților și are forța obligatorie fata de părțile semnatare.
Se mai susține că sentința recurată este netemeinică, motiv prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă, creanța având un caracter cert, lichid si exigibil, iar debitoarea nu a contestat starea de insolvență. Conform dispozițiilor art. 379 Cod procedură civilă, singurul care definește caracterul cert, lichid si exigibil al unei creanțe, creanța este certă atunci când existența ei rezultă din chiar înscrisul constatator al creanței, conform art. 379 alin. 3 Cod procedură civilă, deci când existenta creanței este neîndoielnica (în cauza dedusa judecații, din contractele semnate si însușite de ambele părți); creanța este lichida atunci când cuantumul acesteia este determinat prin înscrisul care o constata sau, cel puțin, este determinabil prin înscrisul respectiv sau prin alte înscrisuri ce emana, sunt recunoscute sau, după caz, sunt opozabile debitoarei, conform art. 379 alin. 4 Cod procedură civilă (în ceea ce privește serviciile de telecomunicații, rezulta clar caracterul lichid, contravaloarea acestora fiind stabilite in Anexa 1 la contract si mai mult acestea au fost facturate si exprimate in lei, iar în ceea ce privește penalitățile de întârziere sunt determinabile conform contractului de abonament, cap. 7 art. 3); creanța este exigibila (scadentă), daca termenul prevăzut in favoarea debitoarei s-a împlinit ori debitoarea este decăzuta din beneficiul termenului, conform art. 263 si art. 382 Cod procedură civilă.
Ca atare, recurenta apreciază că în fapt, creanța sa este certa, documentul justificativ, care determina cu exactitate cuantumul creanței creditoarei este actul sub semnătura privata reprezentat de contractul de abonament semnat de părți, în speța contractul de prestări servicii telecomunicații seria D nr. 45426 din data de 18.04.2003, în cadrul căruia sunt prevăzute clar inclusiv cuantumul penalităților si condițiile datorării lor (art. 9.1, 9.2). Înscris constatator al creanței îl constituie și facturile fiscale scadente, neachitate si necontestate de către debitor. Referitor la diferența de valoare, sesizata de instanța de fond, cuprinsa in facturile fiscale atașate la dosarul de fond si valoarea acestora detaliata in Anexa 3 - mod de calcul penalități, depusă la dosarul de fond, precizează că această diferența de valoare rezida din ajustările de abonament si decontările efectuate de către recurenta din depozitul achitat de fiecare abonat la conectare. Astfel, fiecare factura cuprinde contravaloarea convorbirilor efectuate pe luna precedenta si valoarea abonamentului achitat in avans. La emiterea facturii următoare, recurenta ajustează contravaloarea facturii fiscale emise pe luna in curs din valoarea abonamentului achitat in avans luna precedenta, iar la încetarea contractului, decontează din valoarea ultimelor facturi ramase neachitate garanția achitata de intimată - încheierea contractului. Astfel, așa se explica diferența de valoare a facturilor fiscale atașate la dosarul de fond si calculul penalităților de întârziere detaliat la Anexa 3 din dosarul de fond.
Recurenta susține că în fapt, creanța sa este lichidă, cuantumul acesteia fiind determinabil in sensul art. 379 pct. 4 Cod procedură civilă și îndeplinește cerința privind valoarea prag de 10.000 pentru a putea fi valorificata pe calea procedurii insolvenței. Chiar daca cuantumul creanței este contestat de către debitoare, acest fapt nu presupune implicit si neîndeplinirea efectiva a acestei cerințe, afirmația debitoarei in acest sens fiind nereala si lipsita de temei legal.
Se mai arată că această creanță este și exigibilă, întrucât au trecut mai mult de 30 de zile de la data scadentă a creanței, debitoarea neîndeplinindu-și obligația de plata exclusiv din culpa proprie.
În ceea ce privește starea de insolvența a intimatei-debitoare, recurenta menționează că instanța de fond nici nu a mai analizat acest aspect important la pronunțarea hotărârii, deși intimata nu a contestat această stare în cadrul contestației formulata la dosarul de fond. Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 din Legea 85/2006 insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienta fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Altfel spus, insolvabilitatea debitoarei se prezuma prin simpla întârziere a plaților scadente către creditor mai mult de 30 de zile, dând dreptul acestuia sa prezume debitorul in stare de insolvența vădita si, pe cale de consecința, creditorul are dreptul de a cere recuperarea creanței sale pe cale judecătoreasca.
Cat privește afirmațiile si documentele intimatei conform cărora aceasta nu s-a aflat si nu se afla in încetare de plăți, recurenta consideră ca acestea sunt argumente nerelevante întrucât simpla încetare a plaților debitorului către creditor timp de cel puțin 30 de zile prezuma ca debitorul se afla in insolvența vădita, fără a mai fi necesara dovedirea acestei stări din punct de vedere contabil, financiar. În plus, întreaga doctrina si practica au statuat că prezumția de insolvența nu poate fi răsturnata prin dovedirea continuării activității sau prin lipsa datoriilor fata de alți creditori. (Curtea de Apel București, Secția a Vl-a Comerciala, decizia nr. 93R/22.01.2007). Afirmă că în stabilirea solvabilității unui debitor nu interesează situația sa financiara în general, ci situația sa financiara față de un anume creditor. Or, încetarea plaților față de recurenta mai mult de 30 zile o îndreptățește pe aceasta să considere intimata in stare de insolvență vădita si sa recurgă la această procedură, astfel cum aceasta prezumție este instituita de art. 3 din Lege in favoarea creditorului, fără a mai fi necesar efectuarea de investigații si cercetări suplimentare din partea acestuia in verificarea stării reale sau nu de insolvabilitate a debitorului.
Recurenta consideră de asemenea, că acțiunea sa îndeplinește toate cerințele prevăzute de Legea nr. 85/2006, sens în care solicită admiterea recursului, casarea sentinței comerciale nr. 362/14.12.2007 ca fiind nelegală si netemeinică și, pe cale de consecința, să rețină cauza spre rejudecare si să dispună deschiderea procedurii insolvenței împotriva intimatei-debitoare.
În drept, își întemeiază acțiunea pe dispozițiile: art. 304, 304 pct. 8. 312 alin. 3 si art. 379 Cod procedura civila; Contractele de abonament seria D nr. 45426 din 18.04.2003, art. 969 raportat la art. 970, 1073 si 1079, 1084 si 1085 Cod civil; art. 43 Cod comercial, art. 3, 8, din Legea 85/2006.
Analizând actele și lucrările dosarului, în baza art. 304 și 304 Cod procedură civilă, raportat la motivele de recurs invocate, Curtea constată și reține că recursul formulat de creditoarea - SA este neîntemeiat și urmează a fi respins în baza următoarelor considerente:
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei și din susținerile creditoarei, nu se poate aprecia că suma totală solicitată a fi plătită de către debitoare are justificare în înscrisurile semnate de părți, că este deci, o creanță certă lichidă și exigibilă, iar cuantumul acesteia este nedovedit.
Pe lângă aprecierile întemeiate, legale și pertinente pe care le-a făcut instanța de fond în soluționarea litigiului, pe care nu le vom relua dar care sunt însușite în totalitate, Curtea mai constată că anexa 1 depusă la dosarul de recurs este o anexă la balanța de plăți cu cont client - NEAGRĂ SRL, fără a se indica ce tinde a se dovedi cu acest script sau de cine este emis fiind ștampilat de un avocat fără altă mențiune, iar la rubrica "descrierea plății" fiind făcută mențiunea că sumele datorate de către debitoare reprezintă ajustare - rotunjire credit, ajustare deconectare.
În ceea ce privește actele depuse la fond se constată că la fila 4 există o copie a unei cereri de abonament, care nu poartă vreo mențiune că reprezintă o convenție de furnizare servicii, în ce constau acestea, care este prețul pentru serviciile eventual contractate, perioada de timp, sancțiuni etc.
De la fila 6 începând s-a depus o copie a "condițiilor generale de furnizare a serviciilor de telecomunicații" iar la fila 8 apar mai multe copii electronice ale unor facturi care nu sunt semnate sau ștampilate de către debitoarea - NEAGRĂ SRL, deci nu se face dovada că aceste facturi au fost acceptate la plată.
Totodată, debitoarea nu face nicio precizare cu privire la semnarea unei obligații a utilizatorului de telefonie pe contractul încheiat între părți.
În plus daunele cominatorii ca temei legal, nu pot fi stipulate de părți în clauzele contractuale având ca obiect obligație de a da, că acestea sunt o pedeapsă civilă ce o aplică judecătorul la cererea creditorului unei obligații de a face, a cărei executare depinde exclusiv de fapta personală a debitorului, deci care nu poate fi executată silit, sau prin echivalent. Ele sunt o instituție juridică ce provine din dreptul R, ce nu este reglementată în Codul Civil sau prin legi speciale. Din lectura celor două modalități de încetare a contractului (subliniate de creditoare și invocate în cererea formulată) s-ar înțelege că debitoarea fie a încetat contractul înainte de expirarea duratei inițiale de 12 luni stabilită la art. 21.1 din Condițiile generale, fie fără respectarea termenului de preaviz prevăzută la art. 23.1, deși în motivarea în fapt a cererii, creditoarea nu a arătat în care din cele două modalități a încetat imputabil debitoarea contractul, și cu atât mai puțin s-o dovedească.
Chiar dacă s-ar interpreta cumulat obligațiile rezultate din cele două înscrisuri depuse la dosar de către creditoare, cererea de abonament nr. 45426 este formulată la data de 18.04.2003 și, de la această dată, s-a întâlnit acordul de voință și s-a încheiat contractul între părți, pe termenul minim prevăzut la art. 21.1 din Condițiile generale, iar cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost depusă la Tribunalului Timiș la data de 27.08.2007, deci după expirarea duratei minime a contractului prevăzută la art. 21.1 din Condițiile generale. Potrivit art. 1169 Cod Civil cel care face o afirmație în fața judecății trebuie să o dovedească, dar creditoarea nu a făcut dovada că a fost prelungită sau nu tacit durata contractului abonament încheiat între părți și pe ce perioadă anume, având în vedere că de la data depunerii cererii abonament, 18.04.2003, până la data formulării cererii pentru deschiderea procedurii termenul de 12 luni a fost cu mult depășit, și nici că debitoarea a încetat contractul și în ce modalitate anume.
Astfel, Curtea constată că nu s-a dovedit caracterul cert, lichid și exigibil al creanței solicitate de către creditoarea recurentă, așa cum prevăd dispozițiile art. 3 pct. 6 din Legea insolvenței nr. 85/2006, motiv pentru care în mod corect instanțe de fond, prin judecătorul sindic, a respins cererea creditoarei de declanșare a procedurii insolvenței împotriva debitoarei - NEAGRĂ SRL.
Față de cele mai sus expuse, apreciind că nu s-au invocat motive care să ducă la casarea sau la modificarea sentinței recurate, Curtea, raportat la dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, va espinge recursul declarat de creditoarea recurentă - SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de creditoarea - SA împotriva sentinței comerciale nr. 490 din 13 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./30.03.2009
Dact./30.03.2009/2 ex.
Primă instanță - Tribunalul Timiș
Judecător -
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta
