Spete procedura insolventei. Decizia 292/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 292/
Ședința publică din data de 02 martie 2009
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Anca Buta
Grefier: - -
S-au luat în examinare recursurile creditoarelor ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței comerciale nr. 2371/19.11.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - V SRL prin lichidator judiciar SP AR MANAGEMENT, având ca obiect închiderea procedurii insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 27.02.2009, întâmpinare formulată de către lichidator, la care au fost atașate o serie de înscrisuri în copie, respectiv un număr de 5 adrese emise de lichidator către creditorii debitoarei în data de 18.11.2008.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat și constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 2371/19.11.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada dispus: închiderea procedurii prevăzută de Legea 85/2006, împotriva debitoarei - V SRL; notificarea sentinței de închidere a procedurii Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice A și ORC de pe lângă Tribunalul Arad; descărcarea lichidatorului judiciar al debitoarei, Consult AR Management, de orice îndatorire sau responsabilități cu privire la procedura, debitor si averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați.
De asemenea, a dispus radierea debitoarei - V SRL din evidențele ORC A, de sub nr. JO-, precum și plata din fondul de lichidare administrat de UNPIR Filiala A potrivit art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 a cheltuielilor de procedură avansate de către lichidatorul judiciar în sumă 169,88 lei precum și onorariul acestuia în cuantum de 3.500, pentru perioada aprilie 2008 -noiembrie 2008 de câte 700 lei lunar.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că la data de 1 octombrie 2008 lichidatorul judiciar al debitoarei V SRL A, Consult AR Management desemnat să administreze procedura insolvenței acesteia, a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a faptului că debitoarea nu dispune de bunuri valorificabile, nu mai are sediu și nici fonduri pentru acoperirea cheltuielilor administrative, că în speță creditorii debitoarei nu și-au manifestat intenția de a avansa eventualele sume ce ar fi necesare continuării procedurii de insolvență, iar atragerea răspunderii fostului administrator al debitoarei, cetățean italian nu poate fi probată, nefiind în posesia actelor contabile ale debitoarei.
Judecătorul sindic a constatat că procedura a fost deschisă prin sentința civilă nr. 370/19.03.2008 fiind desemnat ca și lichidator judiciar Consult AR Management A, că debitoarea nu dispune de bunuri valorificabile, nu mai are sediu și nici fonduri pentru acoperirea cheltuielilor administrative, că creditorii debitoarei nu și-au manifestat intenția de a avansa eventualele sume ce ar fi necesare continuării procedurii de insolvență, iar atragerea răspunderii fostului administrator al debitoarei, cetățean italian nu poate fi probată, nefiind în posesia actelor contabile ale debitoarei, sens în care a admis propunerea lichidatorului judiciar vizând închiderea procedurii, cu consecințele prevăzute de lege.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs creditoarele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, înregistrate pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-.
Prin recursul formulat, creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE Aas olicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, cu motivarea că potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligențe pentru îndeplinirea scopului propus al legii. Dacă în pofida acestor inițiative nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei, dacă din evidențele contabile rezultă că nu au rămas bunuri în inventar, precum și dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată vina de a fi provocat starea de insolvență, abia atunci se poate propune judecătorului sindic închiderea procedurii, potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Se susține faptul că pe parcursul procedurii, lichidatorul nu a procedat la întocmirea raportului privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență, conform art. 20 alin. 1 lit. b din Legea 85/2006.
De asemenea, s-a menționat că potrivit art. 5 din Legea nr. 85/2006 "Organele care aplică procedura sunt: judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul.
(2) Organele prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni".
Conform art. 131 din Legea 85/2006: "În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat", iar potrivit art. 59 alin. 1: "Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul, în cazul procedurii simplificate, va întocmi și va supune judecătorului-sindic, în termenul stabilit de judecătorul-sindic, dar care nu va putea depăși 60 de zile de la desemnarea sa, un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă."
Astfel, recurenta consideră că legea impune în mod imperativ întocmirea unui raport privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția insolvenței debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, fără a face diferență cu privire la existența sau inexistența bunurilor sau a lipsei contabilității debitoarei falite. Mai mult, chiar lipsa actelor contabile și neținerea contabilității potrivit dispozițiilor legale echivalează cu o prezumție de ducere a societății în stare de faliment, în acest fel fostul administrator fiind vinovat de încălcarea art. 138 lit. d din Legea 85/2006, art. 73 alin. 1 lit. c și alin. 2, art. 134 alin. 1 și 2, art. 181 din Legea 31/1990 republicată, art. 11 alin. 4 din Legea contabilității.
Recurenta consideră că trebuia analizată eventualitatea unor acțiuni oblice pentru recuperarea creanțelor, investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori în vederea aplicării art. 138 din lege, apreciind că este imposibil de acceptat o soluție de închidere a procedurii, cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin acest fapt ajungându-se în imposibilitatea realizării scopului declarat al legii enunțat în art. 2 din Legea 85/2006.
Se mai arată că potrivit doctrinei, răspunderea administratorului pentru ajungerea societății comerciale în insolvență este reglementată de dispozițiile referitoare la mandat, iar mandatul este cuprins în actul constitutiv al societății, astfel că lichidatorul judiciar, în considerarea retribuției primite, are datoria de a întocmi și depune un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, și de a cere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori pentru lipsa lor de diligență în conducerea activității societății, atragerea răspunderii având eficiență doar înainte de închiderea procedurii. Arată că în cauză nu s-a întocmit raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de faliment, sens în care solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul de a se dispune către lichidatorul judiciar să întocmească acest raport pentru atragerea răspunderii materiale a fostului administrator conform art. 138 din lege.
În drept, recurenta a invocat art. 2, 5, 131 și 138 din Legea nr. 85/2006, art. 73 alin. 1 lit. c și alin. 2, art. 134 alin. 1 și 2, art. 181 din Legea 31/1990 republicată, art. 11 alin. 4 din Legea contabilității, art. 304 pct. 9 și 304 Cod procedură civilă.
Prin recursul formulat, creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI a solicitat în condițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii obiecțiunilor formulate AVAS și continuarea procedurii de lichidare a debitoarei pana Ia recuperarea tuturor datoriilor pe care debitoarea Ie are de achitat creditorilor.
În motivarea recursului, s-a arătat că în fapt, prin sentința atacata, instanța de fond a admis propunerea de închidere a procedurii de lichidare judiciară a debitoarei. În susținerea hotărârii pronunțate, instanța de fond a apreciat ca închiderea procedurii se impune ca urmare a lipsei bunurilor valorificabile din patrimoniul debitoarei, precum si datorita lipsei sumelor necesare continuării procedurii, sume care nu au fost avansate de către creditori. Consideră ca instanța a apreciat în mod eronat asupra pricinii supusă judecății in raport de dispozițiile legale aplicabile in speța, deoarece fondurile necesare continuării procedurii de lichidare puteau fi obținute făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 4, alin. 4 din Legea 85/2006, modificata, care prevăd că "în lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul-sindic".
Totodată, recurenta AVAS învederează faptul ca, în condițiile în care ar fi avansat sume pentru continuarea lichidării, astfel cum s-a solicitat, creanța AVAS, a cărei recuperare se dovedește dificila si la cuantumul actual, s-ar fi mărit, devenind și mai greu de recuperat. De asemenea, consideră că lichidatorul ar fi trebuit sa pună în discuție aplicarea art. 138 din Legea 85/2006, care, în opinia acestei recurente, se impunea a fi aplicat, având în vedere izvorul creanței AVAS, respectiv creanța pe care debitoarea o datora CAS S Constată că o aplicare a dispozițiilor art. 138 din Legea 85/2006 reprezintă de fapt, găsirea persoanei din conducerea debitoarei, vinovate de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat și folosite în alte scopuri decât cel prevăzut de lege, respectiv virarea sumelor reținute către CAS. Astfel, lichidatorul judiciar avea datoria de a căuta modalități de recuperare a sumelor datorate, pentru a putea plăti cat mai multe dintre creanțele pe care debitoarea le are către creditori.
În acest sens, opinia AVAS este că lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 si următoarele din Legea 85/2006, deoarece aceste fapte trebuie privite în contextul stării de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți. Prin aceste fapte debitoarea a fost lipsita de lichidități tocmai pentru că a fost administrată cu rea-credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care sa poată să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plata, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cat și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpa si de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Se susține că lichidatorul nu este un executor judecătoresc care ar avea doar obligația de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei, ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe. Arată că art. 25 din Legea nr. 85/2006 prevede că prima dintre atribuțiile lichidatorului consta în "examinarea activității debitorului in raport cu situația de fapt si întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor si împrejurărilor care au dus la insolvența, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabila", această analiză realizata de către un specialist, respectiv lichidatorul, constituind premisa declanșării unor potențiale acțiuni in baza art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Recurenta AVAS menționează că Statul R, reprezentat prin AVAS a suferit un prejudiciu "a cărui existentă certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul-sindic nu numai a faptului ca societatea a ajuns în încetare de plați ci si a împrejurării ca obligațiile fata de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului".
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304, pct. 9, art. 304 Cod procedură civilă, art. 2, art. 4, alin. 4, art. 5 alin. 1, art. 136, art. 138 art. 140, precum și art. 142 alin. 1, din Legea nr. 85/2006.
Întâmpinare
Analizând recursurile de față, prin prisma criticilor formulate de recurente și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt nefondate, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Pentru a se dispune această măsură s-a constatat de judecătorul sindic, pe baza rapoartelor prezentate de lichidatorul judiciar desemnat pe seama debitoarei, că debitoarea nu dispune de bunuri valorificabile, nu mai are sediu și nici fonduri pentru acoperirea cheltuielilor administrative, că creditorii debitoarei nu și-au manifestat intenția de a avansa eventualele sume ce ar fi necesare continuării procedurii de insolvență, iar atragerea răspunderii fostului administrator al debitoarei, cetățean italian nu poate fi probată, lichidatorul judiciar nefiind în posesia actelor contabile ale debitoarei.
Susținerea creditoarei recurente A că era obligatoriu ca lichidatorul judiciar, conform art. 59 din Legea nr. 85/2006, să întocmească raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvența debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le este imputabilă, este nefondată, având în vedere că, în lipsa actelor contabile ale debitorului, lichidatorul judiciar nu putea să întocmească un asemenea raport, iar creditorii nu au fost de acord să avanseze sumele necesare continuării procedurii insolvenței. În aceste condiții, așa cum corect a considerat prima instanță, închiderea procedurii în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 se poate dispune oricând, nefiind condiționată de vreun act sau moment anume în cadrul procedurii insolvenței.
Pe de altă parte, ambele creditoare critică în esență sentința recurată și pentru motivul că nu a fost atrasă răspunderea administratorului social al debitoarei.
În ceea ce privește cererea creditoarelor de a fi angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 alin. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie).
Întrucât potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului", iar creditorii nu mai au potrivit actualei reglementări calitatea procesuală activă de a solicita aplicarea prevederilor art. 138 față de membrii organelor de conducere ai debitoarei, criticile recurentelor legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarele neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de creditoarele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de creditoarele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței comerciale nr. 2371/19.11.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./11.03.2009
Dact./11.03.2009/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător-sindic:
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta